27 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ARESTAT PENTRU SEX NEPROBAT – DNA a fortat condamnarea fostului sef al Politiei de Frontiera Suceava Nelu Fediuc pentru mita constand in sex cu denuntatoarea in schimbul asigurarii protectiei. Defilat in catuse si tinut 3 luni in arest, Fediuc a fost achitat definitiv la Curtea de Apel Suceava: “In ceea ce priveste existenta favorurilor sexuale, prima instanta a retinut corect ca sustinerile martorei nu sunt sustinute de probe”. Fediuc a murit la doua luni dupa achitare (Decizia)

Scris de: Bogdan GALCA | pdf | print

9 June 2019 10:14
Vizualizari: 13435

Incredibil la ce mizerii s-au pretat procurorii DNA ca sa isi faca stocul de paradeli si ca sa forteze condamnarea celor intrati pe listele negre. Fostul sef al Politiei de Frontiera Siret, comisarul sef Nelu Fediuc (foto), a fost umilit public si pus la stalpul infamiei pe motiv ca, atentie, i-ar fi cerut denuntatoarei sa intretina relatii sexuale cu el pentru a-i asigura protectie. Fapta pentru care evident ca a fost achitat. Iar intreaga opera a fost pusa la cale de structura DNA din Suceava, condusa de deja celebra procuroare Mihaela Popa Mihai, zisa si "Kovesi de Suceava"


Lumea Justitiei prezinta motivarea Deciziei 879, din dosarul 7028/86/2014, prin care Curtea de Apel Suceava l-a achitat in 15 octombrie 2018 pe comisarul sef Nelu Fediuc. O achitare venita la scurt timp inainte ca politistul sa inceteze din viata, caci Fediuc a murit la doua luni dupa decizia instantei, in decembrie 2018.

Defilat in catuse, umilit public si tinut in arest vreme de aproape trei luni, Nelu Fediuc a fost achitat definitiv pentru toate acuzatiile pe care DNA Suceava i le-a adus. Concret, Curtea de Apel Suceava a decis achitarea comisarului sef pentru toate cele patru pretinse acuzatii de luare de mita, solutia fiind data in temeiul art. 16 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala - “nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea”. Practic, instanta a desfiintat sentinta de la fond a Tribunalului Suceava, care hotarase condamnarea lui Fediuc la 2 ani si 6 luni inchisoare cu suspendare pentru luare de mita. De asemenea, Curtea de Apel Suceava a mentinut solutiile de achitare date la fond, de Tribunalul Suceava, in cazul celorlalte acuzatii pentru care DNA il trimisese in judecata pe fostul sef al Politiei de Frontiera Siret. Este vorba despre patru presupuse fapte de influentare a declaratiilor si o presupusa fapta de tentativa de abuz in serviciu. Pentru o acuzatie de influentare a declaratiilor s-a constatat intervenita prescriptia, iar pentru celelate trei acuzatii de influentare a declaratiilor si acuzatia de tentativa de abuz in serviciu s-a dispus achitare in baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala - “fapta nu este prevazuta de legea penala”.

Incatusat fara ca denuntatorul sa fie audiat

Fediuc a fost acuzat de DNA ca ar fi asigurat protectie in Vama Siret unor persoane care traficau tigari, de la care ar fi pretins si primit diverse sume de bani. In rechizitoriu s-a retinut si ca in schimbul aceleiasi protectii, fostul sef al Politiei de Frontiera Siret a cerut unei femei, denuntatoare in cauza, sa intretina relatii sexuale in schimbul protectiei, dupa cum a declarat aceasta la parchet. Nu a fost vorba decat despre o crunta inscenare. Si nu o spunem noi, ci acest lucru reiese din decizia de achitare a Curtii de Apel Suceava, in care se explica faptul ca declaratiile martorilor in baza carora procurorii DNA au trimis in judecata un om, iata nevinovat, “sunt din auzite, generice, de multe ori fiind formulate chiar in mod voit astfel, si lipsite de date concrete”.

Pe de alta parte, cazul de fata scoate la randul sau la iveala un mod de lucru al DNA total contra naturii. In acest sens, de precizat este ca politistul Nelu Fediuc a fost incatusat in baza unui simplu denunt, inainte chiar ca denuntatoarea sa fie audiata. Astfel, judecatorii Curtii de Apel Suceava dezvaluie ca in ceea ce priveste pretinderea de favoruri sexuale denuntul a fost formulat in 5 august 2008 si inregistrat la 13 august 2008, iar denuntatoarea a fost audiata abia in 5 septembrie 2014. Deci la sase ani dupa denunt. Inainte insa de audierea denuntatoarei, in 19 iulie 2014, DNA a anuntat retinerea politistului, inclusiv pentru acuzatia denuntatoarei de pretindere de favoruri sexuale in legatura cu care aceasta a fost audiata ulterior.

Iata cele mai importante pasaje din decizia Curtii de Apel Suceava, pe care o atasam integral la finalul articolului:

Afirmatii ale martorilor sunt din auzite, generice (de multe ori fiind formulate chiar in mod voit astfel), lipsite de date concrete (in cel mai bun caz fiind indicat numele persoanei care ar fi dat mita, cu mentiunea ca imprejurarea este cunoscuta doar ca urmare a declaratiilor mituitorului) si, aspectul cel mai important in speta, dificil sau imposibil de verificat. (…)

Referitor la prima infractiune de luare de mita retinuta in sarcina inculpatului, Curtea retine ca aceasta ar fi constat in aceea ca, in calitate de sef de Sector Politie de Frontiera, a primit si pretins, in perioada februarie 2008 - iunie 2008, de la martora denuntatoare P. A. suma totala de 1.200 de dolari (cate 200 dolari pe luna timp de 6 luni) in scopul de a-i asigura denuntatoarei si celor care o insoteau protectie in Vama Siret la tranzitarea unor marfuri printre care si cantitati de tigari peste limita admisa de lege si cu incalcarea regimului vamal – fapta ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii de luare de mita. In concret, Curtea constata ca denuntul martorei a fost formulat olograf la data de 5.08.2008 si inregistrat de catre martorul S. M. la data de 13.08.2008 (f. 30 v. 1 ds.up). In ciuda acestui fapt si a imprejurarii ca presupusa pretindere de catre inculpat a unor favoruri de natura sexuala de la martora P. A. a fost relatata inclusiv de catre presa, martora nu a fost audiata efectiv pana la 5.09.2014 (f. 1-8 v.2 ds.up) – deci la peste 6 ani de la data sesizarii, desi martorul N. a sustinut intr-o declaratie (f. 134 verso v.1 ds.apel) ca martora a fost la DNA impreuna cu el si a fost audiata de catre un ofiter de politie, imediat dupa formularea denuntului. Desi declaratia martorei este constata in privinta aspectelor generale, relatarile succesive ale acesteia (ea fiind audiata in mod repetat in prima instanta, cat si in apel) cuprind contradictii care nu au putut fi explicate si se coroboreaza in masura insuficienta cu restul probatoriului administrat. In ceea ce priveste existenta favorurilor sexuale, prima instanta a retinut in mod corect ca sustinerile martorei nu sunt sustinute de probe. (…)

In conditiile in care se retine ca suma de 200 de dolari ar fi fost achitata lunar tocmai pentru a asigura denuntatoarei si celor care o insoteau protectie in Vama Siret la tranzitarea unor marfuri printre care si cantitati de tigari peste limita admisa de lege si cu incalcarea regimului vamal, este de presupus in mod evident ca au existat in toata perioada de referinta (februarie – iulie 2008) deplasari constante prin punctul vamal. In acest context, in fata instantei de apel martora denuntatoare a sustinut (f. 130 verso ds.apel) ca tranzita Vama Siret de 3-4 ori pe saptamana. Insa, in mod surprinzator, probatoriul administrat nu a sprijinit aceasta concluzie – imprejurare pe care prima instanta a luat-o insuficient in considerare. Astfel, martorul N. a sustinut in mod expres in fata primei instante (f. 1141 vol. 3 ds.fd.) ca a 'renuntat la a merge in Ucraina la inceputul anului 2008 cu P. A. si cu sotii B. deoarece au scazut preturile la tigari si nu mai era rentabil. La inceputul lui 2008 P. A. a renuntat si ea la deplasarile in Ucraina deoarece ii expirase viza'. Or daca aceasta sustinere este adevarata, care ar mai fi fost interesul de a achita suma de 200 de dolari lunar inculpatului, pana in iulie 2008 inclusiv, tocmai pentru a nu avea probleme cu respectarea plafonului vamal. (...)

Organul de urmarire nu a inteles sa investigheze cele sesizate la momentul oportun (in imediata proximitate temporala a sesizarii), ci dupa aproximativ 6 ani, iar desi inculpatul s-a intalnit cu martorii la data de 15.08.2008 nu a fost efectuata nici o inregistrare ambientala a discutiilor purtate (care ar fi putut clarifica temeinicia acuzatiilor dincolo de price indoiala). De asemenea, numerele de telefon ale inculpatului au fost aduse la cunostinta organului de urmarire, iar cel putin pentru anumite perioade de timp acestea au fost interceptate, insa nu a rezultat vreo convorbire relevanta pentru prezenta cauza. La toate acestea se adauga sustinerile nesincere ale martorului denuntator cu privire la frecventa trecerilor frontierei, contrazise neechivoc de relatiile oficiale comunicate, nesinceritate care ridica serioase semne de intrebare cu privire la motivul pentru care martora ar fi avut vreun interes sa achite inculpatului taxa de 200 de dolari lunar, desi nu a trecut prin vama in 4 din cele 6 luni invocate. Astfel, una dintre putinele sustineri concrete si verificabile ale martorei (altfel decat prin declaratiile martorilor ce cunosc imprejurari relevante chiar de la denuntatoare sau 'din auzite') s-a dovedit a fi in contradictie cu relatiile oficiale ale unei institutii”.

* Cititi aici integral decizia Curtii de Apel Suceava

Comentarii

# Misu date 9 June 2019 11:11 +13

Absolut incredibil care sunt acțiunile și activitățile DNA. OARE până când?

# DOREL date 9 June 2019 16:06 0

That is the question ! Parerea mea ...

# nu conteaza date 9 June 2019 12:34 -16

Ok, dna e exponentul iadului pe Pamant dar nici chiar asa! Orice student de anul 2 la drept, stie ca infractiunile sexuale, sunt printre cele mai greu de dovedit. Faptul ca nu s-au gasit probe ca decedatul a facut ce se presupune, nu inseamna ca n-a facut! Mai ales ca intrumentarea dosarului penal, se pare ca a fost facuta... cum a fost facuta, parca tocmai pentru a NU se gasi vreo proba!

# Probe,nu vorbe date 9 June 2019 14:17 +4

Nu dai castig de cauza tuturor uratelor frustate sexual.sa fim seriosi.

# DOREL date 9 June 2019 16:13 +1

Confirm pozitiv ! Si b): mai "nu conteaza", sa inteleg ca tie ti-ar placea sa stai 3 luni arestat pe nimic + ca, daca dai de un judecator #corespunzator, poti sa ai norocu' sa iei 6 ani cu executare ? Mai gandeste-te si spune ....

# nu conteaza date 10 June 2019 09:12 -11

N-ati inteles ce-am zis... Eu nu am afirmat ca decedatul a fost inchis justificat, din contra! Ce am spus eu, e ca faptul ca a fost achitat DIN LIPSA DE PROBE, nu inseamna si ca el nu a savarsit fapta! Mai mult, am si sustinut ca dosarul a fost instrumentat aiurea, parca in asa fel incat SA NU se gaseasca vreo proba! Oricum, mai ales ca dosarul a fost intrumentat... cu piciorele, arata ca pentru condamnarea FARA PROBE, nu e atat de mare vina dna, cat e a judecatorului care a pronuntat o condamnare in asemenea conditii!! Repet, asta nu inseamna ca fapta nu a fost savarsita ci doar ca s-a dat o condamnare nelegala...

# DOREL date 9 June 2019 12:52 +3

Este un alt exemplu de cum se fac dosarele la DNA ! Si b): trebuie sa gasit raspuns la intrebarea de ce ? De ce si in slujba cui se fac dosare pentru false vinovatii, de ce DNA s-a specializat in paradit destine, vieti, familii de nevinovati, cine comanda asemenea executii ...Parerea mea !

# Gilu date 9 June 2019 14:33 +3

Bietul om ! In opinia astora a fost viol forestier : ai violat o capra de taiat lemne ....

# DOREL date 9 June 2019 16:15 +2

Adevarul e ca procuroarea a fost o gluga de coceni ! Parerea mea ...

# Neanae date 9 June 2019 17:34 +3

Pentru “nu conteaza” NU CONTEAZA dacă unul este vinovat sau nu, important este sa fie condamnat fiindcă trebuie sa fi făcut el ceva! La bulău, posibil in chinuri ... Domnule/Doamna “nu conteaza” va doresc sa aveti o funcție importantă și sa fiti condamnat/ă caci SIGUR ați încălcat legea chiar dacă nu sunt probe. E bine, da? La bulău rapid cu mneata, proces cu biletele și aranjamente de complete. In ceea ce ne privește pe noi ăștia demenți care vrem dreptate pe bune, iată, preferam sa rămână in libertate unul bănuit de fapte dar nu se găsesc probe nici de frica, decât un nevinovat in pușcărie care sa mai și moara de inima amara. Ca Domnul Judecător Stan Mustață, dar și atâția alții. Judecătorii și procurorii care joaca murdar cu viețile oamenilor sa nu creadă ca vor scăpa de judecată! Vor plăti scump, cu sufletul. Ca toți cei ce vor răul altora fiindcă așa e ... “bine”! Sa fiti sănătoși, sa aveti tot ceea ce doriți ... altora! Nu-l mai emulați pe Dr Faust, Mefisto a terminat rezervele

# nu conteaza date 10 June 2019 09:21 -9

Ori n-ai citit tot ce am scris, ori ai interpretat intentionat tendentos ce am zis. N-am afirmat nicaieri ca decedatul a fost condamnat legal sau ca ar fi trebuit sa fie condamnat! Am punctat doar ca faptul ca a fost achitat DIN LIPSA DE PROBE, nu inseamna si ca n-a savarsit fapta! In plus, am subliniat si realitatea ca dosarul a fost facut aiurea si ca faptele, daca au existat, nu ar mai fi putut fi probate, la momentul condamnarii. Oricum, NU dna l-a condamnat. dna a facut un dosar fara nici o baza si atat! Condamnarea a dat-o un judecator, fara sa aiba vreo proba si asta e extrem de rau!!!

# Neanae date 11 June 2019 12:03 +1

Bre “nu conteaza”, unde e coerența breee! Zic eu unde e, la judecătorul care a gândit fix ca mneata! Nu a avut probe, dar a condamnat pe unul care a săvârșit fapta fără probe. Dar a săvârșit-o. Ca așa de smintiți sunteți astia care gândiți așa încât credeți ce e in capul vostru. Bine. Așa e, nu e corect sa fim liberi astia liberi. Hai sa fim condamnați din lipsa de probe ca nu are nicio importantă LIPSA DE PROBE! Zice cineva ca NU CONTEAZA! Ferm și tare. Are dreptate. Dar NU CONTEAZA, ca ce dracului mai conteaza nevinovația. Judecătorul nici nu mai judeca. APLICA CONDAMNARE caci NU CONTEAZA ... Bre, nu te doare capul?

# Neanae date 11 June 2019 12:22 0

Punctualizare pentru coerenta lui “nu conteaza”. Este absolut coerent ca o persoana achitata din lipsa de probe, chiar dacă a murit între timp, sa rămână in vesnicie vinovata fiindcă chiar dacă nu au fost/nu sunt probe, FAPTA A FOST SĂVÂRȘITĂ fiindcă nu se poate proba CA NU A FOST SĂVÂRȘITĂ. BRAVOOOOO, am inteles perfect, a trebuit sa iau o aspirina, dar in sfârșit, am prins logica.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva