ASALT ASUPRA PRESEI INCOMODE – Dupa Lumea Justitiei, si DCnews a cazut prada infractorilor cibernetici. Jurnalistul Bogdan Chirieac: „Depunem plangere la Politie. Este al doilea atac... Tot mai profesionist facut, desi avem toate protectiile, care oricum sunt scumpe... IP-urile sunt din China... Devine o practica. A mai cazut site-ul joia trecuta, cand cu Kovesi, cateva minute importante... Daca cineva incepe sa faca astfel de atacuri pentru a opri presa libera, mie mi se pare extrem de grav”
Apar tot mai multe indicii despre existenta unui plan concertat de a ataca presa libera din Romania. Nu doar Lumea Justitiei, ci si DCnews a cazut prada infractorilor cibernetici. Culmea: tot in momente-cheie, de mare audienta, cand portalul tocmai publicase materiale incomode – de exemplu, unele care o demascau pe fosta sefa DNA Laura Kovesi.
Anuntul a fost facut de catre ziaristul Bogdan Chirieac (foto), unul dintre proprietarii DCnews. Prezent miercuri, 13 martie 2019, in emisiunea „Punctul de intalnire” (realizata de jurnalistul Radu Tudor la Antena 3), Chirieac a anuntat ca joi dimineata urma sa depuna plangere penala pentru atacurile cibernetice la care DCnews este supus in ultima vreme.
Similitudinea cu atacurile impotriva Luju.ro au mers chiar mai departe: IP-urile (adresele) de pe care erau lansate atacuri impotriva DCnews.ro proveneau tot din China (click aici pentru a citi).
Ca un facut, niciunul dintre site-urile propagandei hashtagiste nu a avut de suferit in ultima vreme, a mai remarcat Bogdan Chirieac.
Iata anuntul facut de Bogdan Chirieac:
„Noi maine (n.r. joi) depunem la Politie o plangere. Este a doua oara: atac la DCnews. Site-ul a fost scos din priza de 10 minute (n.r. in jurul orei 20). Tot mai profesionist facut – asta ne ingrijoreaza, desi avem toate filtrele, toate protectiile, care sunt deja oricum scumpe.
Daca tot am aflat ca Romania e locul I la cybersecurity, maine dimineata la Politie, cu avocat, cu tot ce trebuie, depunem plangerea. Avem IP-urile... Fireste ca IP-urile sunt din China.
Atrag atentia (fiindca suntem in presa electronica): devine o practica. A mai cazut site-ul joia trecuta, cand a fost cu doamna Kovesi – tot asa: cateva minute importante, in momentele de maxima activitate. Daca cineva in Romania incepe sa faca astfel de atacuri pentru a opri presa libera, mie mi se pare extrem de grav, gravissim.
Nu se poate! Au aflat ca daca scoti un site sau un TV (si Antena 3 are un site binecunoscut), daca ataci aceste site-uri, publicul este vaduvit de informatii de mare interes. Acum avem un articol al lui H. D. Hartmann despre interviul domnului ambasador Klemm la Europa Libera si ne gandim ca de asta pica site-ul. Cand este ceva foarte greu, suntem atacati.
Hai sa vedem cum e cu cybersecurity in Romania! Ca daca in campania electorala se incepe cu asa ceva, adica site-ul care deranjeaza se taie (Ca n-am auzit sa se taie de la Divizia Presa accesul la vreun site. Ei nu sunt atacati! Numai in partea asta sunt atacuri), inseamna ca ne putem gandi la orice altceva”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI
14 March 2019 15:14
+8
# Corect !
14 March 2019 19:20
+1
# Gilu
14 March 2019 18:41
+3
# Doar IP-urile sunt din China ...
14 March 2019 19:18
+2
# GoguM
14 March 2019 20:38
0
# Pintea
14 March 2019 20:42
+2
# Paduchele lu` Obama , Klemm, nu-l inlocuieste USA inca ?
14 March 2019 22:59
+2
# Valter Cojman
15 March 2019 05:38
+1