ASTA DA DECLARATIE DE NECOLABORATOR – Avocatul Mihnea Stoica: "Nu m-as cobori sa incalc secretul profesional... Nici sotiei nu ii divulg macar identitatea clientilor... Nu am fost, nu sunt si nici nu intentionez sa devin nici agent, nici colaborator al vreunui serviciu de informatii... Nu am fost si nici nu sunt ofiter acoperit... Nici nu as putea fi din moment ce in ierarhia militara sunt soldat neincorporat... Nu in ultimul rand, o declaratie completa impune si formularea a doua rezerve"
Avocatul Mihea Stoica (foto) surprinde din nou. Dupa ce, la initativa avocatului Corneliu-Liviu Popescu din Baroul Bucuresti privind declararea pe proprie raspundere de catre avocati a neapartenentei la un seriviciu de informatii (Click aici pentru a citi), propunere amplu dezbatuta in Comisia Permanenta a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania au inceput sa curga rauri de declaratii ale avocatilor care precizeaza ca nu au fost si nici nu sunt colaboratori, agenti, sau ofiteri acoperiti ai vreunui serviciu de informatii roman sau straini, a venit randul prodecanului Baroului Bucuresti sa dea cu subsemnatul. In stilu-i caracteristic, avocatul Mihnea Stoica a anuntat marti, 10 septembrie 2019, pe Facebook ca si-a depus declaratia pe proprie raspundere de necolaborare cu serviciile de informatii romane sau straine, nici in calitate de agent, nici de colaborator, nici de ofiter acoperit.
Declaratia avocatului Mihnea Stoica este aparte nu doar din prisma faptului ca este poate cea mai ampla si cuprinzatoare declaratie, dar si prin faptul ca are elemente particulare care vin sa sustina declaratia prodecanului Baroului Bucuresti. Spre exemplu, avocatul Mihnea Stoica, in prezent candidat la functia de decan al Baroului Bucuresti, precizeaza ca in profesia de avocat este esentiala respectarea secretului profesional, fapt pentru care nu ar putea sa il incalce savarsind "cea mai josnica forma a abaterii disciplinare – delatiunea". De altfel, ne spune avocatul Mihnea Stoica, nici macar sotiei sale nu ii divulga idenitatea clientilor ori continutul informatiilor de care ia la cunostinta in Barou. Altfel, Mihnea Stoica subliniaza ca pentru formularea unei declaratii complete se impun si doua rezerve, respectiv:
"Nu pot exclude o eventuala colaborare cu agenti sau colaboratori ai Securitatii sau seviciilor contemporane de informatii, evident neintentionata, savarsita fara stiinta mea in exercitarea atributiilor functiei de prodecan sau a celei de consilier al baroului sau al uniunii, in masura in care confratii impreuna cu care am alcatuit compunerea organelor colegiale ar fi sau ar fi fost inregimentati si in serviciile secrete sau ar fi sau ar fi fost afiliati unor asemenea servicii, dupa cum profesorii CL Popescu si Ghe Piperea au lasat deja sa se inteleaga ca suspecteaza (de-a dreptul rezonabil, in opinia mea);
2. Cu toate ca promovez aproape fanatic secretul profesional, nu as avea nicio ezitare sa colaborez cu autoritatile in exercitarea indatoririlor prevazute de lege in ceea ce priveste informarile pe linia de combatere a terorismului (in conditiile in care eu nu cumpar nici “shawerma” ca sa nu finantez terorismul)".
In opinia noastra, declaratia postata pe Facebook de avocatul Mihnea Stoica este laudabila, din punct de vedere al continutului si profunzimii sale, astfel ca o publicam integral in cotinuare:
"Declaratie
Subsemnatul, Stoica C.D. Mihnea Octavian, cu datele de identificare verificate de confratele care a atestat prezenta declaratie, cunoscand dispozitiile art.326 din Codul penal (a caror incidenta o gasesc totusi indoielnica) si apreciind efectul dezastruos asupra reputatiei implicat de eventuale afirmatii necorespunzatoare adevarului, declar din nou urmatoarele:
Sunt avocat din 1997 si nu am exercitat vreodata alta profesie. Multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa fac o alegere inspirata cu privire la profesie (fiindca foarte putini tineri absolventi pot miza pe altceva decat inspiratie in alegerea profesiei). Intrucat exercit neintrerupt profesia de 22 de ani, am ajuns sa inteleg importanta secretului profesional si natura de indatorire a acestuia. Astfel, am devenit adeptul rigid al secretului profesional, intr-o asemena masura incat nici sotiei nu ii divulg macar identitatea clientilor cu care am interactionat, nici continutul informatiilor de care iau cunostinta in calitate de consilier al baroului si, mai nou, al uniunii. Mai mult, am propus si sustin in continuare amendarea juramantului profesional prin includerea unei referiri la pastrarea secretului profesional – “jur … sa nu destainui nicio informatie dintre cele incredintate de client”. Prin urmare, nu m-as cobori sa incalc secretul profesional recurgand la cea mai josnica forma a abaterii disciplinare – delatiunea.
Nu am fost nici agent, nici colaborator al fostei securitati ca politie politica. De altfel, la revolutie abia implinisem 17 ani de cateva zile si fusesem crescut intr-un spirit contrar colaborationismului cu autoritatile comuniste (care mi-ar fi impiedicat oricum accesul la studii de drept in considerarea dosarului de cadre specific vrajmasilor oranduirii – deloc departe de adevar).
Nu am fost, nu sunt si nici nu intentionez sa devin nici agent, nici colaborator al vreunui serviciu de informatii, fara a deosebi dupa autoritatea sub tutela careia functioneaza. Cu atat mai putin, nu am fost, nu sunt si nici nu intentionez sa devin agent sau colaborator al vreunui serviciu strain de informatii, intrucat sunt patriot.
Evident, repet declaratiile date anterior potrivit carora nu am fost si nici nu sunt ofiter acoperit. Subliniez ca nici nu as putea fi din moment ce in ierarhia militara sunt soldat neincorporat (perfect apt dar omis la incorporare). Prin urmare, declar ca nu sunt nici soldat neincorporat acoperit.
De asemenea, declar ca nu am fost, nu sunt si nici nu intentionez sa devin agent, colaborator sau, fara menajamente, delator al politiei sau al niciunui alt organ judiciar, inclusiv al DNA.
Din aceste motive, tocmai pentru a evita expunerea fata de asemenea autoritati, nu am cerut vreodata autorizarea de a accesa informatii secrete si nici nu intentionez sa o fac vreodata in viitor.
Nu in ultimul rand, o declaratie completa impune si formularea a doua rezerve, dupa cum urmeaza:
1. Nu pot exclude o eventuala colaborare cu agenti sau colaboratori ai Securitatii sau seviciilor contemporane de informatii, evident neintentionata, savarsita fara stiinta mea in exercitarea atributiilor functiei de prodecan sau a celei de consilier al baroului sau al uniunii, in masura in care confratii impreuna cu care am alcatuit compunerea organelor colegiale ar fi sau ar fi fost inregimentati si in serviciile secrete sau ar fi sau ar fi fost afiliati unor asemenea servicii, dupa cum profesorii CL Popescu si Ghe Piperea au lasat deja sa se inteleaga ca suspecteaza (de-a dreptul rezonabil, in opinia mea);
2. Cu toate ca promovez aproape fanatic secretul profesional, nu as avea nicio ezitare sa colaborez cu autoritatile in exercitarea indatoririlor prevazute de lege in ceea ce priveste informarile pe linia de combatere a terorismului (in conditiile in care eu nu cumpar nici “shawerma” ca sa nu finantez terorismul).
Saga continua fiindca cel putin varsta imi confera luxul de a adauga la declaratia recomandata de conducerea profesiei urmatoarele:
Nu am fost nici membru al vreunei organizatii comuniste cu exceptia UTC, unde am fost inclus fortat in cursul clasei a X-a, fara a imi manifesta vointa de a adera. Astfel, arat ca eludasem vreme de aproape doi ani aflierea pretinzand ca fusesem deja convertit din pionier in UTC-ist in clasa a VIII-a, asa cum fusesera elevii din celelalte doua clase ale scolii generale pe care o urmasem. Nu pretind ca m-as fi opus vehement afilierii fortate, insa colegii mei pot atesta ca ma mandream de-a dreptul ostentativ ca ii pacalisem atata vreme.
Subliniez ca eu nu am fost membru al Asociatiei Studentilor Comunisti, nici al succesorilor sai postrevolutionari, insa am fost un membru remarcabil al Ligii Studentilor. In consecinta, pot sa afirm ca mi-am petrecut o mare parte a anilor de studii in Piata Universitatii sau in alte locuri vizate in secundar de manifestatiile studentesti. In aceasta privinta regret ca obiectivele miscarii studentesti din ani ‘90 nu au fost atinse si (abia acum, la batranete) regret ca nu am petrecut la fel de mult timp si in biblioteca facultatii.
Pe langa participarea in conducerea profesiei, am mai fost implicat numai in urmatoarele organizatii neguvernamentale pe care le enumar in ordinea preferintelor: Liga Studentilor, Federatia Romana de Fotbal, ADSA si ASPEC. As fi vrut sa ma implic si altfel decat redirectionand banii de impozit in Asociatia Sportiva a Avocatilor.
Prin urmare, nu datorez fidelitate decat sotiei, patriei (in temeiul art.54 al Constitutiei, nu al vreunui juramant) si profesiei si as fi satisfacut sa apuc efectele lustratiei macar ca urmare a cauzelor naturale.
In fine, in ceea ce priveste raportul dintre servicii si justitie, opinez in felul urmator: omisiunea de a colecta informatii din justitie constituie o veritabila deindeplinire a atributiilor de serviciu, iar imixtiunea in justitie (dincolo de formularea unui denunt impusa oricarui functionar sub sanctiuni penale) constituie o incalcare grosolana a acelorasi atributii. Cu atat mai mult insist asupra conservarii ermetice a secretului profesional de catre orice avocat, coduita contrara fiind devastatoare pentru intreaga profesie, nu numai pentru reputatia acelui individ..
Atat declar, sustin si semnez,
avocat Mihnea Stoica"
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# nae girimea 11 September 2019 06:31 +2
# justitiarul 12 September 2019 10:37 +1