AUGUSTA LUI AUGUSTIN – Prestatie tulburatoare a fiicei Procurorului General Augustin Lazar, procuroarea Augusta Lazar, in fata judecatorilor Lucian Marian si Claudia Ilies de la Curtea de Apel Cluj: “Mentioneaza ca nu intelege sa retraga apelul promovat... Arata ca, in opinia sa, in speta nu a fost dovedita vinovatia inculpatului si nici existenta raportului de cauzalitate, astfel ca, apelul este neintemeiat” (Incheierea)
Tulburatoare prestatia pe care a avut-o in instanta fiica Procurorului General Augustin Lazar, procuroarea Anca Augusta Lazar (foto). Fata lui taica Lazar a permis o posibila condamnare a unui inculpat, in conditiile in care stia ca vinovatia acestuia nu a fost in niciun fel dovedita. Mai exact, Augusta Lazar a mentinut apelul declarat de parchet impotriva unei sentinte de achitare, desi ea insasi l-a catalogat ca fiind unul neintemeiat.
Totul s-a intamplat in dosarul in care medicul Teofil Pop din Cluj-Napoca a fost trimis in judecata pentru ucidere din culpa de Parchetul Judecatoriei Cluj-Napoca, intr-un caz de malpraxis. La fond, Judecatoria Cluj-Napoca a dispus achitarea medicului, insa procurorii au atacat sentinta cu apel la Curtea de Apel Cluj. Iar apelul declarat de Parchetul Judecatoriei Cluj-Napoca a fost sustinut de un reprezentant al parchetului de pe langa instanta la care se judeca actiunea, adica Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj in cazul de fata. Desemnata ca procuroare de sedinta in dosar a fost nimeni alta decat fiica Procurorului General Augustin Lazar, procuroarea Augusta Lazar, ajunsa la Parchetul Curtii de Apel Cluj in conditiile in care a fost numita procuror printr-un decret prezidential din 2014 si introdusa deja de tatal ei in atmosfera sindrofiilor de la marile ambasade.
Cu aceasta ocazie, la termenul din 5 octombrie 2018, cand judecatorii Lucian Marian si Claudia Ilies au ramas in pronuntare, Augusta lui taica Lazar a explicat ca nu exista dincolo de orice dubiu un raport de cauzalitate intre actiunile medicului si decesul victimei. De asemenea, Augusta Lazar a sublinat ca in opinia sa vinovatia inculpatului nu a fost dovedita, asa cum nu a fost dovedita nici existenta raportului de cauzalitate, astfel ca apelul este neintemeiat. Or, vazand toate aceste aspecte ne-am fi asteptat ca Augusta Lazar sa retraga apelul parchetului. Nu s-a intamplat insa asa, fata lui taica Lazar permitand practic, asa cum spuneam mai sus, o posibila condamnare a unei persoane in conditiile in care stia ca acesta este nevinovat. De altfel, din informatiile pe care le detinem, aceasta este o practica generalizata in instante in asemenea cazuri, reprezentantii parchetelor instiintand judecatorii ca apelul nu este intemeiat, dar nu il retrag pentru a nu-si asuma nicio decizie, lasand totul in seama completului de judecata. In cele din urma, judecatorii Lucian Marian si Claudia Ilies au respins apelul parchetului si au mentinut sentinta de achitare a medicului Teofil Pop.
Iata un fragment din incheierea judecatorilor Lucian Marian si Claudia Ilies de la Curtea de Apel Cluj, documentul fiind atasat integral la finalul articolului:
“Reprezentanta Ministerului Public solicita instantei sa analizele motivele de apel formulate de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj – Napoca si sa se pronunte cu privire la acestea. In opinia sa, din probatoriul administrat in cauza, in special depozitiile martorilor X.X. si X.X., nu rezulta, dincolo de orice dubiu, existenta unui raport de cauzalitate intre actiunile medicale ale inculpatului X.X. si decesul victimei X.X.. Mentioneaza ca nu intelege sa retraga apelul promovat de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj – Napoca.
Se arata de catre reprezentanta Ministerului Public ca, din depozitiile celor doi martori, medici de specialitate, X.X. si X.X. rezulta ca nu se sustin acuzatiile cu privire la investigatiile preoperatorii ce ar fi trebuit efectuate pentru ca, conduita inculpatului sa nu fie culpabila, respectiv ca la nivelul anului 2007 era suficienta efectuarea unei radiografii, insa, pe de alta parte, printr-o simpla radiografie nu se putea depista existenta fistulei, ci doar printr-o examinare CT. Or, la nivelul anului 2007, efectuarea examinarii CT nu era obligatorie. Ca atare, nu se sustine acuzatia privind lipsa investigatiilor preoperatorii. Cat priveste investigatiile postoperatorii, starea de sanatate a victimei si raportul de cauzalitate intre actiunile medicale ale inculpatului si decesul victimei, ambii medici audiati au evidentiat prezenta aerului in cutia craniana, lucru generat de crearea unei presiuni semnificative la nivelul nasului si faptul ca acea fistula s-ar fi putut produce fie in timpul, cat si ulterior interventiei chirurgicale.
Concluzionand, reprezentanta Ministerului Public arata ca, in opinia sa, in speta nu a fost dovedita vinovatia inculpatului si nici existenta raportului de cauzalitate, astfel ca, apelul este neintemeiat”.
Sursa Foto: clujust.ro
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI
12 November 2018 14:17
+2
# alt_roman
12 November 2018 16:25
-4
# DODI
12 November 2018 17:51
+6
# Lex
12 November 2018 14:22
+10
# avi avi
12 November 2018 15:46
+1
# CALOENESCU GABRIEL
12 November 2018 15:57
+5
# Alex
12 November 2018 16:53
0
# lex pentru avi avi
12 November 2018 17:13
0
# avi avi pentru lex
12 November 2018 18:42
+1
# Lovin
12 November 2018 22:18
+3
# Crina
12 November 2018 18:53
+3
# Rahat cu apa rece
14 November 2018 20:52
0
# unul din lumea cea mare
12 November 2018 19:53
+1
# Secretomania si macelaria primesc doctorate in... ?
13 November 2018 02:21
+5
# Valter Cojman
13 November 2018 03:01
+1
# ion ion
13 November 2018 04:45
0
# Krixus
13 November 2018 09:10
-1
# Radu
15 November 2018 12:04
0
# Munci și zile
13 November 2018 16:22
+1
# un mizantrop
13 November 2018 17:22
+1
# Pai e fica lu` tata-su` !
13 November 2018 17:47
+2
# Monte Cristo
14 November 2018 11:22
0