AVOCATII IN LUPTA CU PROTOCOALELE – Gheorghita Mateut: “Afecteaza iremediabil independenta si impartialitatea magistratilor”. Alexandru Morarescu: “Imixtiune nepermisa si nelegala. Procurorul General a mintit”. Toni Neacsu: “Pe ascuns, judecatorii erau pusi in genunchi in fata serviciilor secrete”. Cosmina Cerva: “O justitie bolnava care a distrus vieti, cariere, afaceri si chiar a omorat”. Laura Vicol: “Toti cei care au abuzat justitia intr-un asemenea mod trebuie sanctionati”
Avocati de renume condamna odioasele protocoale incheiate de PICCJ cu SRI, prin care procurorii au fost aserviti practic Serviciului Roman de Informatii. Aceaisi avocati, in declaratii acordate in exclusivitate site-ului Lumea Juridica - juri.ro, saluta scrisoarea fostului procuror federal american Rudolph Giuliani (avocat al presedintelui SUA Donald Trump), in care acesta denunta Justitia facuta pe baza de protocoale si cere aministie pentru oamenii cazuti victime ale Binomului SRI-DNA, mai ales in perioada in care aceste doua institutii erau conduse de generalul Florian Coldea (foto stanga) si Laura Kovesi (foto centru).
Astfel, avocatul Alexandru Morarescu (foto 2), din Baroul Bucuresti, s-a aratat revoltat de ”imixtiunea nepermisa si nelegala” a SRI in dosarele penale, prin aceea ca munca procurorului era conditionata de acceptul ofiterului de informatii. Totodata, Morarescu a sustinut ca Procurorul General Augustin Lazar “a mintit” in legatura cu inexistenta protocolului din decembrie 2016.
La randul sau, avocatul Gheorghita Mateut (foto 3), din Baroul Arad, a sustinut ca protocolul este ”de o gravitate deosebita, pentru ca afecteaza iremediabil independenta si impartialitatea procurorilor, dar si a judecatorilor” si ca prin el “se pune sub semnul indoielii respectarea garantiilor care decurg din dreptul la un proces echitabil”.
De asemenea, avocatul Adrian Toni Neacsu (foto 4), din Baroul Bucuresti, a sustinut ca “existenta protocoalelor secrete devoaleaza fata urata a justitiei romane din ultimii ani” si ca reactiile internationale (nu doar scrisoarea lui Giuliani, ci si – de pilda – luarile de pozitie ale fostului director al FBI Louis Freeh si ale asociatiei MEDEL a magistratilor europeni) “ar trebui sa ne faca autoritatile sa intre in Pamant de rusine si mai ales sa se grabeasca odata sa rezolve transant problema”.
In plus, avocata Cosmina Cerva (foto 5), din Baroul Bucuresti, a declarat ca protocolul SRI-PICCJ din 2016 “nu face decat sa intareasca ideea unei justitii bolnave”.
Avocatii Mihai Baco si Laura Vicol au analizat pentru Lumea Juridica scrisoarea adresata de catre Rudolph Giuliani presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, unde avocatul american pledeaza pentru amnistie in dosarele intocmite pe baza protocoalelor secrete si pentru constituirea unei comisii formate din experti internationali, care sa analizeze felul in care este respectat statul de drept in Romania.
Astfel, avocatul Mihai Baco (foto 6), decanul Baroului Alba, a evidentiat greutatea acestei luari de pozitie, tinand cont de emitentul ei. In alta ordine de idei: avocatul Baco a comentat ironic felul in care Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti a ales sa nu aiba nicio reactie la spusele lui Giuliani si a dat de inteles ca acea comisie propusa de catre fostul primar din New York ar putea fi formata la fel de bine din specialisti romani – nu neaparat straini.
Nu in ultimul rand, avocata Laura Vicol (foto 7), din Baroul Bucuresti, a facut apel la autoritatile romane sa ia aminte la pledoaria anti-abuzuri a lui Giuliani si nu doar sa dea amnistie pentru dosarele in care au fost comise abuzuri, ci si sa treaca peste presiunile la care sunt supusi si sa opereze modificarile legislative necesare. In ceea ce priveste propunerea fostului primar al New Yorkului legata de infiintarea unei comisii de experti care sa evalueze statul de drept din Romania, avocata Vicol a mers mai departe si a cerut “deconspirarea echipelor mixte de fosti securisti si actuali procurori”.
Iata declaratia avocatului Alexandru Morarescu (click aici pentru a citi):
”Intai de toate, acel drept de dispozitie al procurorului de a efectua acte de urmarire penala era conditionat de acceptul ofiterului de informatii. Cu alte cuvinte, chiar avand cunostinta despre anumite imprejurari care pot contura savarsirea unei infractiuni, chiar cunoscand si faptuitorul, procurorul nu putea sa inceapa urmarirea penala fara acceptul ofiterului de informatii. Or, ce imixtiune mai pregnanta de asta ar putea sa existe, sa conditionezi munca procurorului de acceptul ofiterului de informatii? Este absolut clar ca avem o imixtiune nepermisa si nelegala.
In ceea ce priveste contextul in care a aparut acest protocol, am ramas si eu surprins de naturaletea cu care domnul Procuror General a mintit. Nu l-a intrebat nimeni cate s-au semnat. Putea sa se rezume la a spune ca a denuntat protocolul din 2009. Dar a simtit nevoia – ca un adevarat slujbas pus in slujba serviciilor – sa faca precizarea ca nu s-a mai semnat niciun alt protocol, sperand fara temei ca niciodata nu se va afla de existenta acelui protocol. O prostie! Deci e un minicinos si nici nu este extrem de inteligent, pentru ca putea sa evite acele asigurari pe care le-a dat chiar in 2017”.
Despre ce masuri trebuie luate
“Ministrul Justitiei a atras atentia asupra articolului 27 din protocol, unde se spune ca 'se abroga' dispozitiile protocoalelor anterioare. Nu se spune: 'nu mai produc efecte' sau 'sunt caduce'. Sintagma 'se abroga' inseamna ca la data semnarii protocolului din decembrie 2016 si ulterior, cele doua parti – seful SRI si Procurorul General – au dat valente de norma legislativa protocolului din 2009. Cele doua personaje au vrut sa statueze ca dispozitiile prevazute in protocolul din 2009 pot adauga la lege. Or, asta este extrem de grav. Si atunci, in primul rand, trebuie lamurita aceasta poveste. Sintagma 'se abroga' este extrem de periculoasa, pentru ca abrogarea se face numai cu privire la o dispozitie legala (lege, ordonanta etc.). In rest, se pot 'ignora', 'nu mai produc efecte', 'sunt caduce' – orice altceva. Dar in momentul in care folosesti 'se abroga', inseamna ca pana la data respectiva, acel document a produs efecte in plan legal si legislativ.
Numai dupa ce se lamureste ce s-a intamplat in 2009-2016, poti sa vezi ce faci cu protocolul din 2016. Pe acesta probabil ca semnatarii vor trebui sa-l denunte. Denuntarea este – cred eu – forma cea mai potrivita”.
Despre necesitatea unor demisii sau demiteri
“Nu (n.r. nu sunt necesare demisii sau demiteri). Haideti sa nu ne ascundem dupa deget! Eduard Hellvig a avut dreptate aici: fara o anumita vointa din partea conducerii SRI, nu ajungeam nici sa purtam aceasta discutie, pentru ca nu aveam obiectul discutiei. Pe de alta parte, sa nu uitam ca exista tentatia de a folosi acest serviciu in plan politic. Domnmul Klaus Iohannis isi doreste cu ardoare inca un mandat. Si atunci crede ca cea mai potrivita persoana si la conducerea Serviciului, si pe viitor sa fie acest Hellvig, care mie personal imi place, pentru ca a destelenit ceva. Dar nu trebuie uitat ca este totusi omul presedintelui! El nu-si va da demisia decat daca i-o va cere presedintele. Or, sa instalezi acum o persoana civila noua la sefia Serviciului mie mi se pare o aventura si pentru presedinte.
Iar Procurorul General are acum ocazia sa se victimizeze. Si nu numai el, ci intregul corp profesional al procurorilor. Se vor victimiza, vor spune iarasi ca e un atentat la justitie... Dar este exact pe dos. Eu cred ca un atentat la corpul profesional al procurorilor este insusi Procurorul General, care este o persoana total nepregatita si care isi cauta in permanenta un protocol.
Dezvaluiri de genul asta nu vin intamplator, iar cine le gestioneaza stie exact pana unde se va merge. Vom vedea ce va fi”.
Despre scrisoarea lui Giuliani catre Iohannis
”Nu stiu in ce context a fost emisa scrisoarea domnului Giuliani. Un avocat sa trimita scrisori catre presedinti nu e un lucru uzual. Eu n-am mai intalnit avocati asa, din senin, care sa nu fie angrenati intr-o procedura judiciara, care sa n-aiba un interes manifest de a face astfel de scrisori. E clar ca aceasta scrisoare a aparut intr-o anumita conjunctura.
La prima vedere, este o schimbare de atitudine a Casei Albe fata de lupta anticoruptie din Romania si poate sa fie ca un mesaj pregatitor al schimbarii de stafeta a ambasadorilor Americii la Bucuresti. Sa nu uitam ca Rudolph Giuliani este avocatul presedintelui Donald Trump! Cam asta e optica: lupta anticoruptie (de acord), dar cu respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale, si neinterferarea serviciilor in actul de justitie.
Eu sunt avocat in Bucuresti. Eu nu-i trimit o scrisoare presedintelui Somaliei, in care sa-i spun parerea mea despre una sau despre alta. In primul rand, trebuie sa ma preocupe un anumit subiect, dupa care sa consider, ca avocat, ca aceasta scrisoare imi foloseste intr-o procedura judiciara. Giuliani a actionat nu ca un avocat al lui Trump, ci ca un politician sau ca un membru al administratiei Trump. Dar faptul ca scrisoarea vine de la un avocat are o valenta de cunoastere a unui anumit context. El nu poate fi acuzat ca n-are habar de drept, de drepturi si libertati...”
Prezentam declaratia avocatului Gheorghita Mateut (click aici pentru a citi):
“Si mie mi se pare de o gravitate deosebita (n.r. protocolul), pentru ca afecteaza iremediabil independenta si impartialitatea procurorilor, dar si a judecatorilor. Pe de o parte, pentru ca si procurorii sunt magistrati, iar in activitatile judiciare pe care le desfasoara – atat in faza de urmarire penala, cat si in fata instantelor – se prezinta ca reprezentanti ai statului. Un procuror, prin prezenta lui, trebuie sa garanteze independenta si impartialitatea justitiei. Iar pe de alta parte, pentru ca judecatorii nu pot judeca decat pe baza rechizitoriilor cu care sunt sesizati. Or, daca rechizitoriile sunt intocmite de procurori care nu prezinta garantii minime de independenta si impartialitate, atunci este afectata insasi independenta si impartialitatea justitiei.
Dupa cum rezulta din aceste protocoale – care probabil ca au fost aplicate in unele cazuri, dupa cum am auzit eu din presa –, se pune sub semnul indoielii respectarea garantiilor care decurg din dreptul la un proces echitabil in general, in marea majoritate a cazurilor in care s-a putut constata implicarea Serviciului Roman de Informatii.
De aceea, eu cred ca statul ar trebui sa dispuna masuri in primul rand de verificare – evident, prin promovarea unor reglementari care sa ofere remedii serioase, in special in cazurile in care s-a putut constata ca din cauza incalcarii dispozitiilor procedurale, au fost compromise solutiile finale publicate in cauzele penale.
Pe mine ma ingrijoreaza faptul ca s-a ajuns la un asemenea nivel de imixtiune a executivului in activitatile judiciare, care nu pot fi efectuate decat de organele judiciare, cu respectarea tuturor garantiilor constitutionale si conventionale”.
Despre scrisoarea lui Giuliani catre Iohannis:
“Cred ca are o importanta fundamentala. Sigur ca solutia va apartine statului – statul trebuie sa gaseasca cele mai potrivite remedii pentru aceste situatii. Nu stiu daca o amnistie este o solutie nimerita, avand in vedere si natura juridica a amnistiei: ea opereaza asupra raspunderii penale. Or, in marea majoritate a cazurilor deja s-au pronuntat hotarari penale definitive, care au fost si puse in executare, astfel incat nu vad ce efecte ar mai putea avea un asemenea act. Poate ar fi mai potrivita o revizuire, insa nu intotdeauna incalcarea unor dispozitii procedurale duce la o solutie eronata pe fond, adica la o eroare judiciara, chiar daca in concret se poate constata ca nu au fost respectate toate garantiile dreptului la un proces echitabil. De aceea, cazurile trebuie analizate in concreto, iar acest lucru nu se poate realiza decat prin instituirea unei cai procedurale adecvate. Asta este responsabilitatea statului. Nimeni nu se poate amesteca si nu poate pronunta solutii din exterior, pentru ca ar insemna sa se incalce principiul suveranitatii statului si dreptul acestuia de a legifera.
Oricum: trebuie gasite solutii, avand in vedere consecintele negative extraordinare ale unor asemenea situatii. Poate nu sunt doar cazuri izolate; poate vorbim despre o generalizare a unor asemenea metode care nu au absolut nicio legatura cu respectarea dispozitiilor legale”.
Redam luarea de pozitie a avocatului Adrian Toni Neacsu (click aici pentru a citi):
“Existenta protocoalelor secrete devoaleaza fata urata a justitiei romane din ultimii ani. Ani de zile ne-am luptat pentru independenta judecatorilor, pentru a afla ca, pe ascuns, acestia erau pusi in genunchi in fata serviciilor secrete. Aflam ca justitia nu se face, asa cum e normal, in numele unor legi publice, transparente, cunoscute de toti, ci si dupa reguli ascunse, clocite in laboratoarele serviciilor secrete. Este rusinos, degradant si constituie un esec lamentabil al statului de drept in Romania si a ideii de judecator liber, supus doar legii.
Tocmai avand in vedere aceasta grozavie intunecata a realitatii de la noi, care ne arunca in evul mediu intunecat al justitiei, cred ca semnalele si presiunile externe se vor inmulti. Scrisoarea domnului Rudolf Giuliani, pozitiile publice ale fostului director FBI Louis Freeh, ale fondatorului organizatiei Human Rights whitout Frontier, Willy Fautre, ori ale asociatiei europene a magistratilor MEDEL ar trebui sa ne faca autoritatile sa intre in Pamant de rusine si mai ales sa se grabeasca odata sa rezolve transant problema. Deocamdata primim sugestii despre cum putem face lucrul acesta (fie ca e vorba de comisii internationale, de legi de amnistie sau de revizuiri ale dosarelor), dar probabil ca in curand sugestiile informale vor fi inlocuite de mesaje diplomatice ferme.
Solutia este la noi si nu poate fi decat una categorica, pe masura grozaviei situatiei in care ne-au adus. Pentru asta este insa nevoie de autoritati ferme, care sa taie in carne vie si sa loveasca raul de la radacina. Fara jumatati de masura, vorbe goale si conferinte de presa triste. Este nevoie de comisii de ancheta, demisii si legi care sa dea sansa indreptarii abuzurilor sistematice ale ultimilor ani”.
Iata ce sustine avocata Cosmina Cerva (click aici pentru a citi):
“In calitate de avocat, am avut un soc atunci cand am vazut primele protocoale. M-am simtit cumva inselata. Adica in toti acesti ani nu am luptat doar cu acuzarea (procurorul), ci si cu ofiteri SRI si judecatori inrolati pe culoarul protocoalelor. O lupta nedreapta atat pentru avocat, cat si pentru cetateanul care spera ca isi va gasi dreptatea in justitie. O justitie bolnava care a distrus vieti, cariere, afaceri... si chiar a omorat.
Protocolul semnat in 2016 de Procurorul General Lazar si directorul SRI Hellvig nu face decat sa intareasca ideea unei justitii bolnave, care nu se va vindeca decat atunci cand vom scapa de toti magistratii (judecatori si procurori) care au acceptat sa 'infaptuiasca justitia' cu sprijinul si in colaborare cu serviciile.
Este un tablou sinistru, poate mai rau decat cel din vremea comunismului. Imaginati-va cum a aratat justitia in vremea acestor protocoale! Acuzarea alcatuita din procurori, ofiteri SRI, politisti, tehnica de ultima generatie, la bara cu apararea alcatuita doar din avocat, client si bietul cod batjocorit de legislativ.
Seninatatea cu care Procurorul General ne explica cum a functionat justitia in baza unor protocoale secrete m-a socat din nou. Nu exista asa ceva niciunde in Europa”.
Despre propunerile lui Giuliani:
“Faptul ca un avocat din SUA trimite o scrisoare presedintelui Romaniei, prin care trage un semnal de alarma cu privire la nivelul josnic in care a ajuns justitia din Romania, nu poate decat sa ne ingrijoreze. Este vorba de expertiza unui avocat din alta tara, care vede lucrurile mult mai obiectiv decat cei din interior. Tot ce scrie avocatul Giuliani in scrisoare sunt adevaruri stiute de noi toti.
Propunerea lui in sensul unei amnistii pentru toti cei condamnati in baza protocoalelor este nu doar normala, dar si corecta. Doar asa putem repara cat de cat tot ce au stricat aceste protocoale. Nimeni nu va putea da inapoi oamenilor zilele de libertate, dar macar vom repara o mica parte.
Propunerea cu comisia formata din specialisti internationali care sa analizeze situatia justitiei din Romania pare putin exagerata. O astfel de comisie poate fi constituita in Romania si se pot analiza in concret toate derapajele justitiei din ultimii ani. Propunerea mea ar fi ca din aceasta comisie sa faca parte si avocati.
Cred ca a venit timpul sa redam avocatului locul sau in justitia din Romania”.
Redam afirmatiile avocatului Mihai Baco (click aici pentru a citi):
”Fiind o scrisoare venita din partea unui om care a fost primarul New Yorkului si a fost atat de apreciat de populatie, un om care are o viziune asupra lumii justitiei, cred ca este o parere care ar trebui luata in considerare. Asa cum au fost si altii care au laudat sistemul, cred ca acum este nevoie sa vedem si partea cealalta, care a criticat sistemul implementat la noi.
Nu stiu care va fi reactia ambasadorului american la aceasta opinie pe care a exprimat-o Rudolph Giuliani, dar trebuie luata in considerare aceasta pozitie, pentru ca exprima un punct de vedere care – zic eu – este bazat pe cunoastere si pe o aprofundare a situatiei de la noi sau care cel putin a fost”.
Confruntat cu faptul ca Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti a transmis ca “Guvernul SUA nu comenteaza opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetateni americani”, Mihai Baco a replicat:
“Eu am vazut si acel testament pe patul de moarte al lui John McCain. Tot o persoana fizica a fost si vad ca este luat in considerare. Deci ori suntem drepti si luam toate opiniile in considerare, ori mergem pe o singura varianta”.
Despre propunerile lui Giuliani privind amnistia si comisia de specialisti:
“Eu s-ar putea sa fiu subiectiv in apreciere, pentru ca si eu am avut un client la care au venit acasa nu jandarmii sau Brigada Speciala de Interventie, ci a venit SRI-ul (Brigada Antitero) la ora 6 dimineata.
Asupra amnistiei: daca au fost condamnati nelegal, nu stiu cine a constatat condamnarea nelegala. Trebuie sa existe o instanta (CEDO sau altcineva) care sa constate ca acea persoana a fost condamnata nelegal – nu neaparat ca s-a mers pe interceptari facute de SRI. Pentru ca asta nu este o dovada ca a fost condamnat nelegal. Eu ma refer strict legal si juridic.
In ceea ce priveste propunerea ca niste specialisti straini sa faca acea evaluare: asa cum s-a solicitat in nenumarate randuri ca specialistii externi sa-si expuna punctul de vedere asupra modificarilor aduse legilor justitiei si codurilor, cred ca nici acum n-ar fi o problema sa facem treaba asta, daca tot depindem de straini”.
Prezentam punctul de vedere al avocatei Laura Vicol (click aici pentru a citi):
“Scrisoarea domnului Giuliani am citit-o de mai multe ori, ca sa fiu sigura ca ceea ce citesc este real. Este incredibila aceasta pozitie luata de un asemenea om cu o asemenea reputatie. Cred ca am ajuns in momentul T0, in care lucrurile trebuie sa se schimbe in justitie, in sensul alegerii directiei drepte si a adevarului. Domnul Giuliani a spus cu subiect si predicat ceea ce noi sustinem de atata vreme: toate abuzurile care au iesit la iveala sunt puse pe hartie de catre acest reputat avocat. Faptul ca este avocatul domnului Trump inseamna ca a fost data directia clara: nu numai ca aceste abuzuri trebuie sa se opreasca, dar toti cei care au abuzat justitia intr-un asemenea mod trebuie sanctionati. Iar eu ma numar printre acele persoane despre care vorbeste domnul Giuliani – ma numar printre acele persoane intimidate de catre DNA: am fost incatusata pentru ca am avut curajul sa apar clienti indezirabili.
Ma astept ca cei aflati la conducere sa aiba curaj sa schimbe aceste coduri ale procurorilor, sa treaca peste presiunile puse pe domniile lor si sa faca ceea ce au promis in programul de guvernare. Si ma astept ca justitia sa redevina ceea ce a fost odinioara: dreapta, nu facuta pe abuzuri, santaje si amenintari”.
Despre propunerile vizand amnistiile si comisia de experti:
“Cu privire la dosarele care urmeaza sa fie redeschise, din punctul meu de vedere amnistia trebuie data. Este necesara pentru ca foarte multi oameni au fost condamnati, au fost vieti distruse. Sunt si in continuare incarcerati – si vi-l dau exemplu pe domnul Nicusor Constantinescu – in baza unor abuzuri. Cred ca este cazul ca aceste morti in puscarie sa se opreasca, cred ca este momentul ca oamenii sa fie judecati in mod corect si sa beneficieze de aceasta amnistie, pentru ca dosarele facute cu scop politic trebuie sa inceteze din acest moment.
Eu as fi cerut si mai mult decat atat (dar domnul Giuliani cu siguranta nu cunoaste situatia reala in integralitatea ei): as fi cerut deconspirarea echipelor mixte de fosti securisti si actuali procurori. Domnul Hellvig incearca sa faca curatenie in sistem. Este singur – nu se poate curata sistemul cu un singur om. Indiferent de cata buna-credinta are dansul, in SRI sunt convinsa ca au ramas reminiscente din vechiul regim. Si atunci domnul Hellvig trebuie sa aiba taria necesara sa faca curatenie in acest sistem (deconspirandu-i pe cei care au colaborat cu procurorii si cu fostul sistem pe care noi incercam cu totii sa-l devoalam), sa faca publice numele tuturor celor care au colaborat, ale celor care i-au mandatat... Si am pretentii aici si de la domnul Manda, pentru ca in comisie (n.r. Comisia parlamentara de control al SRI) au fost foarte multi oameni care au spus aceste adevaruri. Ma astept sa vad rezultate. Deocamdata, singurul care face in acest moment ceva concret, cel care a deconspirat protocoalele este domnul Hellvig. Pana atunci, totul a ramas doar la rang de discutii.
Nu vreau sa-l laud pe Eduard Hellvig, nu sunt o aparatoare a SRI-ului, insa sunt un om corect. Si pana acum, cel care a facut intr-adevar ceva este domnul Hellvig – ne place sau nu sa recunoastem. Acel protocol din 2016, in opinia mea, este facut pe un regulament intern al SRI-ului si se refera doar la infractiunile pe siguranta nationala”.
sursa foto Mateut: evz.ro
sursa foto Neacsu: mediafax.ro
sursa foto Baco: ziarulunirea.ro
sursa foto ceilalti: facebook.com
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Felicitari avocatilor ce condamna aceste protocoale ilegale 28 August 2018 18:05 +6
# DODI 28 August 2018 21:44 +1
# hai lasati vrajeala 28 August 2018 19:02 +7
# Gilu 28 August 2018 19:31 +5
# golan 29 August 2018 01:55 0
# santinela 29 August 2018 08:03 +3
# visu 29 August 2018 12:12 0
# lasati vrajeala 2 30 August 2018 20:35 +1