Vicepresedinte UNBR, avocat dr. Ioan Chelaru (foto), apreciaza ca un avocat vulnerabil in exercitarea dreptului la libera exprimare nu are cum sa apere justitia, independenta si impartialitatea sistemului judiciar, in conditiile in care rolul acestuia in administarea echitabila a justitiei este esential, iar vulnerabilitatea unui avocat atunci cand isi spune cuvantul pentru apararea drepturilor justitiabililor, inseamna implicit o vulnerabilitate a justitiei. In efect, ar reprezenta ca o bresa din sistemul judiciar creeaza, in mod direct, un dezechilibru. In acest context, avocatul Ioan Chelaru a ridicat o serie de intrebari, spunem noi, intemeiate: Exista vulnerabilitati ale avocatului in exercitarea dreptului la libera exprimare? Daca da, care ar fi resorturile? Ce l-ar putea impiedica pe avocat sa se exprime liber? Ce instrumente are sau ar putea avea avocatul pentru a depasi obstacolele ivite in exercitarea libertatii sale de exprimare? Ce instrumente are, daca are, pentru a proteja independenta si prestigiul justitiei?

Aceasta problema a fost ridicata de vicepresedintele UNBR, avocatul Ioan Chelaru, in cadrul manifestarilor organizate joi, 10 decembrie 2015, de UNBR si Baroul Bucuresti cu prilejul "Zilei Europene a Avocatilor – 2015", in Sala de festivitati a Tribunalului Bucuresti, eveniment care a avut tema centrala Libertatea de exprimare.

Intr-un discurs care a acaparat audienta, Ion Chelaru a afirmat ca in avocatura romaneasca exista mai multe surse de vulnerabilitate ale avocatului, a caror cauza principala provine din ignorarea principiilor fundamentale ale profesiei de avocat de catre autoritatile statului.

In acest sens, avocatul si senatorul Ioan Chelaru a precizat ca avocatul nu se bucura de o protectie legala a pledoariei, "cu alte cuvinte a libertatii de exprimare a avocatului", ii este incalcata independenta acestei libertati, "prin tendintele legislative de a incadra avocatul in raporturi de munca, deci de subordonare" si, in mod constant este incalcata confidentialitatea "comunicarilor dintre avocat si client prin legiferarea unor norme ce vizeaza asigurarea securitaţii cetatenilor si lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate, fara a institui anumite exceptii pentru avocati sau jurnalisti, asa cum prevad normele europene".

Toate acestea, conchide Ioan Chelaru "determina riscul evident, devenit aproape certitudine, ca avocatul sa fie supus aproape in permanenta presiunilor care ii afecteaza independenta si implicit libertatea de exprimare".

Ioan Chelaru: "Ziua incepe cu comunicatele organelor de urmarire penala privind perchezitiile care se efectueaza in acel moment"

In timpul discursului sustinut in Sala de festivitati a TMB cu prilejul "Zilei Europene a Avocatilor - 2015, Ioan Chelaru a vorbit si despre pericolul incalcarii din ce in ce mai dese a dreptului cetatentilor la informatie, printr-o informarea corecta.

Mai exact, Ioan Chelaru pune in atentia publica faptul ca dezinformarile din spatiul public, scurgerile trunchiate ale unor probe din dosare penale, spectacolul televizat au rolul de a distorsiona realitatea si deci, dreptul la o informare corecta al cetateanului – obligatie corelativa a libertatii de exprimare.

Chelaru evidentiaza un alt aspect extrem de grav: Faptul ca ziua incepe cu comunicatele organelor de urmarire penala privind perchezitiile care se efectueaza la acel moment, catre creeaza in spatiul public perceptia asupra vinovatiei persoanei vizate. Sub astfel de practici, "prezumtia de nevinovatie a ajuns un principiu istoric, inlocuit cu prezumtia de vinovatie”. Si mai grav este ca, sub presiunea mediatica pana si pentru instante devine greu „sa ramana impartiale, mai ales cand hotararea acestora nu corespunde opiniei publice deja formate, cand chiar si asupra instantei incepe sa planeze o prezumtie de vinovatie”.

Prezentam in continuare discursul vicepresedintelui UNBR, Ioan Chelaru, sustinut in cadrul conferintei prilejuite de celebrarea Zilei Europene a Avocatilor – 2015, discurs care, in opinia noastra reprezinta o radiografie reala a sistemului de Justitie din Romania:

"Statutul specific al avocatului in procedurile judiciare, rolul sau de aparator al drepturilor si intereselor clientilor, dar si de intermediar intre justitiabil si instante, constituie puternice argumente pentru importanta acestuia in procesul de infaptuire al justitiei. Avocatul este in general, se zice, protejat in exercitarea dreptului la libera exprimare pentru afirmatiile facute in vederea apararii intereselor clientilor sai, in cursul procedurilor judiciare, in sala de judecata, chiar si atunci cand sedinta este publica si informatiile pot ajunge in acest mod la cunostinta generala a publicului. Intrucat libertatea de exprimare a avocatului se manifesta cu precadere in raport de activitatea organelor judiciare, este evident ca poate aparea o tensiune intre acestia, mai ales ca ele beneficiaza de o protectie sporita impotriva criticilor de care celelalte puteri, executiva ori legislativa, nu beneficiaza. Aceasta tensiune este relativ dificil de rezolvat. De aici si existenta, in principiu, in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, a unei anume limitari speciale a libertatii de exprimare, atat a mass mediei, dar si a avocatilor, in scopul garantarii autoritatii si impartialitatii puterii judiciare.

Tematica abordata de mine sub titlul “Vulnerabilitatea avocatului in exercitarea dreptului la libera exprimare si protejarea independentei şi prestigiului justitiei” mi-a fost sugerata spre a fi expusa in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Europene a Avocatilor de catre un coleg avocat, de ale carui performante in drept nu am cum sa ma indoiesc. Totusi, initial, m-a frapat o contradictie in termenii acestui titlu pentru ca un avocat vulnerabil in exercitarea dreptului la libera exprimare nu are cum sa apere justitia, independenta si impartialitatea sistemului judiciar. Avocatul are un rol esential in administrarea echitabila a justitiei, asa incat vulnerabilitatea sa, atunci cand isi spune cuvantul pentru apararea drepturilor justitiabililor, inseamna implicit o vulnerabilitate a justitiei. Sustin ca, in realitate, o bresa in sistemul judiciar creeaza, in mod direct, un dezechilibru.

Am realizat insa ca, de fapt, colegul meu imi daduse o tema de gandire, o speta deloc simpla. Exista vulnerabilitati ale avocatului in exercitarea dreptului la libera exprimare? Daca da, care ar fi resorturile? Ce l-ar putea impiedica pe avocat sa se exprime liber? Ce instrumente are sau ar putea avea avocatul pentru a depasi obstacolele ivite in exercitarea libertatii sale de exprimare? Ce instrumente are, daca are, pentru a proteja independenta si prestigiul justitiei?

Sigur ca anumite formalitati, conditii si restrictii in ceea ce priveste libertatea de exprimare in general (nu numai a avocatului) pot constitui masuri necesare intr-o societate democratica pentru a garanta alte drepturi fundamentale, inclusiv autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti, asa cum prevede art. 10, alin. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Insa vorbim aici de “vulnerabilitati” ale avocatului, un cuvant care este departe de ratiunea exceptiei prevazuta in Conventie. Pentru avocat, o vulnerabilitate in exercitiul profesiei inseamna o vulnerabilitate in apararea drepturilor fundamentale ale cetatenilor si nicidecum o garantie. Iar aceasta se reflecta automat in slabirea autoritatii si impartialitatii puterii judiciare. Asa cum a recunoscut si Curtea Europeana a Drepturilor Omului de nenumarate ori, statutul specific al avocatilor „le confera o pozitie centrala in administrarea actului de justitie ca intermediar intre publicul larg si instantele de judecata”. Din aceasta perspectiva, „ei joaca un “rol-cheie” in a se asigura ca instantele de judecata, a caror misiune este fundamentala intr-un stat de drept, se bucura de increderea publicului.

Asadar, exercitandu-si cu buna credinta rolul de aparator al justitiabilului, al drepturilor sale, avocatul apara in acelasi timp si prestigiul justitiei, autoritatea, independenta, impartialitatea si prestigiul acesteia, cuvantul sau fiind un factor esential in echilibrarea balantei intre drepturile supuse judecatii.

De aceea, in reflectia asupra acestei teme, as porni de la o premisa incontestabila, aceea ca drepturile si libertatile fundamentale nu pot fi privite separat, ci numai intr-un angrenaj unic, in masura sa asigure echilibrul lor. Altfel, ajungem la conflicte de drepturi, intram intr-un cerc vicios care se reflecta, in ultima instanta, in incalcarea drepturilor justitiabililor, dar si ale cetatenilor in general. Si tocmai aici este problema, ca societatea reuseste din ce in ce mai greu sa tina echilibrul acestor drepturi, din ratiuni care pun in prim plan asigurarea securitatii in fata ascensiunii terorismului, precum si combaterea coruptiei si a crimei organizate. Sigur ca acestea sunt prioritati clare, insa nu inseamna a nu tine cont de toate drepturile si principiile fundamentale, pentru ca daca se afecteaza acest echilibru, rezultatul nu poate fi altul decat vulnerabilitatea statului de drept.

Actualmente, exista mai multe surse de vulnerabilitate a avocatului, a caror cauza principala provine, cred eu, din ignorarea principiilor fundamentale ale profesiei de avocat de catre autoritatile statului. Vorbim aici de:

-insuficienta protectie legala a pledoariei, cu alte cuvinte a libertatii de exprimare a avocatului,

-incalcarea independentei acesteia prin tendintele legislative de a incadra avocatul in raporturi de munca, deci de subordonare,

-incalcarea constanta a confidentialitatii comunicarilor dintre avocat si client prin legiferarea unor norme ce vizeaza asigurarea securitaţii cetatenilor si lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate, fara a institui anumite exceptii pentru avocati sau jurnalisti, asa cum prevad normele europene.

Toate acestea determina riscul evident, devenit aproape certitudine, ca avocatul sa fie supus aproape in permanenta presiunilor care ii afecteaza independenta si implicit libertatea de exprimare.

Intrucat unii dintre colegii mei avocati au tratat chiar exhaustiv primele doua cauze, in cadrul evenimentelor anterioare dedicate Zilei Europene a Avocatilor, voi aborda in special cea de a treia cauza, discutand inclusiv despre bresele legislative si incoerentele in aplicarea legii, care duc la incalcarea principiului fundamental al confidentialitatii comunicarilor avocat client.

Anul acesta, Romania a fost condamnata la CEDO pentru ignorarea principiului confidentialitatii avocat client, in cauza Pruteanu contra Romaniei insa condamnarile au curs pe banda rulanta si pentru alte state.

Principala motivatie a sanctiunilor CEDO a fost ca aceste interceptari, respectiv confiscari ale corespondenţei avocat-client s-au facut in absenta unei suspiciuni rezonabile ca avocatul ar fi comis vreo fapta penala, precum si absenta oricaror masuri solide si garantii de protectie impotriva “interferentelor” cu secretul profesional. Evident, daca avocatul insusi este suspectat ca ar fi comis vreo fapta penala, interceptarea este perfect legala. Dar, de prea multe ori, avocatul este interceptat” prin ricoseu”, fara a fi suspectat in niciun fel.

Aceasta problema, a lipsei unor garantii legislative suficiente pentru protectia confidentialitatii comunicarilor avocatilor este foarte actuala si pe ordinea de zi a Comisiei si a Parlamentului European.

La data de 29 octombrie 2015, Parlamentul European a adoptat Rezoluţia referitoare la cursul dat Rezolutiei Parlamentului European din 12 martie 2014 privind supravegherea electronica in masa a cetatenilor UE, care subliniaza ca „supravegherea in masa submineaza in mod grav confidentialitatea datelor in anumite profesii reglementate, cum ar fi doctorii, ziaristii si avocatii; subliniaza in special dreptul cetatenilor UE de a fi protejati de orice supraveghere care vizeaza comunicarea confidentiala a acestora cu avocatii lor si care ar incalca Carta drepturilor fundamentale a UE, in special articolele 6, 47 si 48, precum si Directiva 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat; invita Comisia sa prezinte, pana cel tarziu la sfarsitul lui 2016, o comunicare privind protectia comunicatiilor confidentiale in exercitarea anumitor profesii care se bucura de privilegii profesionale prevazute de lege”.

Aceasta subliniere este inclusa la capitolul „Protejarea statului de drept si a drepturilor fundamentale ale cetatenilor UE/o protectie sporita pentru avertizorii de integritate si ziaristi”. Prin urmare, scopul reglementarilor nu este protejarea personala a avocatilor, a jurnalistilor sau a altor liber-profesionisti, ci protejarea statului de drept si a drepturilor fundamentale ale cetatenilor. Sa facem distinctia intre privilegii personale sau de breasla/grup si privilegii „profesionale”, care isi au temeiul in protectia unor valori fundamentale ale intregii societati!

Din pacate, constat cu mare parere de rau, ca aceasta distinctie nu este suficient inteleasa. Si am observat acest lucru in timpul dezbaterilor din Senatul Romaniei, dar si dupa acestea, dezbateri referitoare la Propunerea legislativa privind modificarea şi completarea legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificata si aprobata deja cu succes, care, printre altele, instituie in mod expres o exceptie de la masura ridicarii de inscrisuri, a sechestrarii sau a confiscarii de acte de orice fel, precum si a suporturilor de sunet, imagine şi date, a imaginilor şi a altor reprezentari care se afla in posesia avocatului. Aceste aspecte au atras o serie de critici severe din partea unor oameni politici, a Parchetului (DNA) si a unei parti din mass media, care au acuzat public ca avocatii vor sa-si instituie „imunitati” si chiar sa obstructioneze justitia. Nu a contat ca acelasi proiect contine o prevedere mentionata expres, chiar in acelasi articol, conform careia, „restricţiile privind masura confiscarii nu sunt aplicabile in situaţia in care probe şi indicii temeinice justifica suspiciunea ca avocatul ar fi implicat in savarşirea unei fapte prevazute de legea penala ori daca avocatul este implicat in favorizarea infractorului, obstrucţionarea justiţiei sau intr-o tainuire sau daca este vorba despre bunuri rezultate in urma savarşirii unei infracţiuni (...)” Or, aceasta din urma dispozitie a fost „uitata” atat in discursurile politicienilor care infierau (desi unii dintre ei sunt avocati) modificarea, cat si in comunicatul DNA (care nu poate fi suspectata ca nu stie sa interpreteze o lege). “Adoptarea unui astfel de proiect ar avea ca si consecinta nulitatea unor probe deja administrate in dosarele DNA, aflate atat in faza de urmarire penala, cat si pe rolul instanţelor de judecata”. Am spus si atunci, o sustin si acum in fata dumneavoastra, ca modernizarea legii a fost necesara pentru o mai mare libertate a avocatilor in a-si exercita profesia, dar si in asigurarea protectiei profesionale a acestora. In fapt, nu se asigura protecţia avocatului impotriva legii, nici nu ar fi necesara, ci modificarile vizeaza protectia impotriva abuzurilor.

Si atunci, mai putem vorbi de libertate de exprimare cand aceasta are ca sursa dezinformari, acuzatii de cardasii, trunchieri ale adevarului? Mai poate avocatul sa-si apere clientul, indiferent cata libertate de exprimare ar avea la nivel teoretic, cand opinia publica a pronuntat deja sentinta in cazul respectiv?

Asemenea probleme sunt la ordinea zilei nu numai la noi. In Franta, de exemplu, a fost promovat recent un proiect de lege privind garantarea concreta a respectarii secretului profesional al avocatului, care prevede, printre altele, interdictia interceptarii „prin ricoseu”. Conform expunerii de motive, „trebuie reafirmata urgent, prin lege, importanţa cruciala a dreptului apararii la un proces echitabil şi o justiţie imparţiala, concretizand respectarea secretului profesional intre avocat şi clientul sau. (...) Fara o garanţie concreta a respectarii acestui secret profesional, nu putem avea o exercitare normala a drepturilor de aparare. Si fara aceasta exercitare normala a drepturilor apararii, nu exista Stat de drept. Pentru ca, sa nu ne inşelam: secretul profesional nu a fost instituit pentru protejarea avocatului, ci a justiţiabilului şi a drepturilor acestuia”

Am urmarit cu interes reactia presei franceze fata de acest proiect si nu am vazut „asalturi” asupra initiatorilor sau asupra avocatilor, similare cu cele petrecute in Romania in vara acestui an. Au fost doar informari obiective cu privire la continutul proiectului.

Toate aceste propuneri legislative au legatura cu libertatea de exprimare, puternic distorsionata prin dezinformare, prin scurgeri trunchiate ale unor probe din dosare. Cu spectacolul televizat! Ca jurist, am o idee foarte clara si apreciez ca e firesc ca cetatenii sa fie informati in ceea ce priveşte chestiunile de interes public. Dar, de asemenea, tot la fel de importanta este ideea conform careia, cetatenii nu trebuie manipulati prin dezinformare. Constatam aproape zilnic in mass media scurgeri de informatii din dosarele penale, chiar si stenograme ale comunicarilor avocat client. Ziua incepe cu comunicatele organelor de urmarire penala privind perchezitiile care se efectueaza in acel moment. Deci inca din faza in care o persoana este suspectata, nu acuzata! Insa numele persoanei respective apare imediat „pe surse”. Se ridica servere si calculatoare en-gros, fara a se tine seama de comunicari confidentiale avocat client, si nu de putine ori, acestea apar si in presa.

Prezumtia de nevinovatie a ajuns un principiu istoric, inlocuit cu prezumtia de vinovatie, urmand ca persoana suspectata sau acuzata sa vina cu argumentele sale pentru rasturnarea unei prezumtii de vinovatie, si nu de nevinovatie, asa cum cere legea. Aceasta in condiţiile in care mai poate, deoarece sub presiunea mediatica este greu pana si pentru instante sa ramana impartiale, mai ales cand hotararea acestora nu corespunde opiniei publice deja formate, cand chiar si asupra instantei incepe sa planeze o prezumtie de vinovatie. Cum poate proteja avocatul independenta si prestigiul justitiei, cand libertatea lui de exprimare in apararea clientului sau este sugrumata de aceeasi prezumtie de vinovatie, de „complicitate” cu clientul, indusa pe cale mediatica, ca urmare a unor informari premature, provenite chiar de la autoritatile statului.

As spune ca aceasta practica ce s-a instalat in ultimul timp in societatea romaneasca echivaleaza cu o dezinformare, deci cu o incalcare sistematica a dreptului fundamental la informatie al cetatenilor. Iar informarea corecta a opiniei publice este o obligatie corelativa a libertatii de exprimare.

Acest lant al slabiciunilor are repercusiuni asupra tuturor drepturilor fundamentale, creand vulnerabilitati ale sistemului de justitie greu de remediat. Din momentul in care astfel de tendinte (impuse de autoritati publice aflate „la putere” prin circumstantele momentului) viruseaza intreg sistemul legislativ si judiciar, drepturile si libertatile fundamentale sunt compromise iar anarhia si haosul vor fi instalate”.