Curtea Constitutionala a Romaniei ar putea pronunta o noua decizie istorica, in oglinda cu celebra Decizie nr. 51/2016, prin care a spart colaborarea dintre SRI si DNA (si, in general, dintre Serviciul Roman de Informatii si parchete). De data aceasta, CCR este chemata sa destrame un nou binom: acela format de parchete, pe de o parte, si investigatorii sub acoperire si colaboratorii cu identitate falsa, de cealalta parte.

Deputatul PSD Daniel Tudorache (foto) – fost primar al Sectorului 1 – a obtinut miercuri, 19 octombrie 2022, din partea judecatoarelor Francisca Maria Vasile si Adina Claudia Cioflan de la Inalta Curte de Casatie si Justitie sesizarea CCR cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 148 alin. 7 si 10 din Codul de procedura penala. S-a intamplat in dosarul nr. 455/1/2022/a1.5.1, in care Directia Nationala Anticoruptie i-a trimis in judecata pe Dan Tudorache, pe sotia acestuia, Constanta Adina, precum si pe omul de afaceri Ion Nita intr-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influenta si spalare de bani. Problema este – sustine fostul edil in exceptia de neconstitutionalitate pe care Lumea Justitiei o prezinta in exclusivitate – ca DNA a folosit un agent provocator. Chiar daca Tudorache nu-i mentioneaza numele, se pare ca este vorba despre Bogdan Sovar, patronul firmei de paza Tiger Security, pe care DNA l-ar fi cablat si l-ar fi trimis sa-l instige pe primarul Sectorului 1, potrivit Gandul.ro.

Ei bine, de aici porneste nemultumirea lui Dan Tudorache: folosirea unor persoane particulare in calitate de colaboratori cu identitate falsa incalca limitele impuse de art. 30 Cod procedura penala, care stabileste ca organele de specialitate ale statului care realizeaza activitatea de urmarire penala sunt doar urmatoarele: organele de cercetare penala (politistii judiciari), procurorul si judecatorii – fie ei de drepturi si libertati, de camera preliminara sau de fond, apel, recurs sau cai extraordinare de atac. Deci nicidecum acoperitii sau colaboratorii cu nume schimbate, adauga Tudorache.

In plus, art. 148 alin. 7 si 10 Cod procedura penala sunt suficient de vag formulate, incat sa permita aplicarea lor abuziva – fapt interzis atat de Constitutia Romaniei, cat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. De altminteri, principiul privind claritatea, precizia, previzibilitatea si accesibilitatea legii a fost aplicat de Curtea Constitutionala a Romaniei in Decizia 51/2016 privind ruperea Binomului DNA-SRI, aminteste Dan Tudorache.

Iata ce prevad art. 148 alin. 7 si 10 din Codul de procedura penala:

„(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia investigatorului sub acoperire orice inscrisuri ori obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispozitie sau foloseste inscrisurile ori obiectele nu constituie infractiune. (....)

In situatii exceptionale, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficienta pentru obtinerea datelor sau informatiilor ori nu este posibila, procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate autoriza folosirea unui colaborator, caruia ii poate fi atribuita o alta identitate decat cea reala. Dispozitiile alin. (2)-(3) si (5)-(9) se aplica in mod corespunzator”.

Tudorache reclama ca pasajele de mai sus din CPP incalca urmatoarele articole din Constitutie:

- art. 1 alin. 3: „Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate”;

- art. 1 alin. 5: „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”;

- art. 20:

„Tratatele internationale privind drepturile omului

(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”;

- art. 21 alin. 3: „Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil”;

- art. 26:

„Viata intima, familiala si privata

(1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.

(2) Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri”.

Ana Dana nu si-a trecut semnatura pe dosar

Inainte de a va lasa sa cititi exceptia de neconstitutionalitate, mentionam ca fostul primar Daniel Tudorache este aparat de catre avocatii Augustin Zegrean si Adrian Cuculis. Rechizitoriul cauzei nr. 705/P/2016 a fost semnat de catre procurorul Mihai Pruna, adjunctul Sectiei a II-a DNA, si confirmat de catre seful sectiei, Paul Silviu Dumitriu (vezi facsimil). Avocatul Cuculis a precizat pentru Lumea Justitiei ca dosarul a fost inceput de procuroarea DNA Ana Dana, chiar daca nu apare numele ei in rechizitoriu. Intre timp, Dana Manuela Ana a fost luata de Laura Kovesi la Parchetul European.

Prezentam principalele pasaje din exceptia de neconstitutionalitate:

„Art. 142 C.proc.pen, in forma initiala, dispunea: "Procurorul pune in executare supravegherea tehnica ori poate dispune ca aceasta sa fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul Politiei ori de alte organe specializate ale Statului". Curtea Constitutionala a Romaniei, prin dec. nr. 51/2016 a declarat neconstitutionala sintagma "alte organe specializate ale Statului", astfel ca de la momentul intrarii in vigoare a acestei decizii, punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica poate fi facuta numai de catre procuror, organele de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul Politiei. In paragraful 34 a deciziei citate, curtea retine: "Asa fiind, Curtea conchide ca actele indeplinite de organele prevazute la art.142 alin.(1) teza a doua din Codul de procedura penala reprezinta procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activitatii de supraveghere tehnica, ce constituie un mijloc de proba. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmarire penala. Acestea din urma sunt cele enumerate la art.55 alin. (1) din Codul de procedura penala, respectiv procurorul, organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale".

Cu privire la aspectele mai sus analizate, Curtea retine ca, in multe state ale Uniunii Europene, dispozitiile codurilor de procedura penala, atunci cand reglementeaza activitatea de supraveghere tehnica si de punere in executare a acesteia, o fac prin norme clare si previzibile si vizeaza doar organele judiciare. In acest sens, codurile nationale de procedura penala prevad, in mod expres, ca activitatea de supraveghere tehnica este infaptuita de catre judecatorul de instructie, de organele de urmarire penala si organe ale politiei si ca, din punct de vedere tehnic, la realizarea acesteia sunt obligate sa colaboreze, la nevoie, persoane juridice din domeniul furnizarii de servicii de telecomunicatii sau din alte domenii expres si limitativ prevazute de legea procesual penala. (...)

Potrivit art. 147 pct. 4 teza a doua din Constitutia Romaniei: "De la data publicarii, deciziile Curtii sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor".

Fata de concluziile acestei decizii, este evident ca dispozitiile art. 148 pct. 10 din C.proc.pen. sunt neconstitutionale, Curtea stabilind imperativ organele competente sa puna in executare mandatul de supraveghere tehnica, fara a fi incluse in aceasta categorie persoane ce nu fac parte din categoria organelor de urmarire penala prevazute in cuprinsul dispozitiilor art. 55 C.proc pen, respectiv: procurorul, organele de cercetare penala ale politiei judiciare, organele de cercetare penala speciale si nici din categoria organelor judiciare prevazute de art. 30 C.proc.pen.

Daca SRI nu poate efectua acte de cercetare penala, atunci nu poate avea atributii judiciare, nefiind un organ de urmarire penala, si nici nu poate exercita acte de urmarire penala, separat sau in colaborare cu procurorii. Implicit, nici nu poate strange si administra probe referitoare la o cauza penala. Ca atare, nu reprezinta un organ de cercetare penala in sensul prevazut de art 30 din Codul de procedura penala, SRI neavand calitatea de organ de urmarire penala si, prin urmare, nici competenta in acest domeniu. In plus, organele SRI nu sunt prevazute de lege ca fiind organe de cercetare penala ca atare, acestea putand fi doar desemnate, cand se apreciaza oportun, organe de cercetare penale speciale, desi potrivit art. 30 din Codul de procedura penala numai organele de cercetare penala prevazute in mod expres de lege pot efectua supravegherea tehnica reglementata de art. 142 alin 1, iar ofiterii de informatii nu sunt prevazuti in acest text de lege, fapt constatat deja de Curtea Constitutionala.

Avand in vedere caracterul intruziv al masurilor de supraveghere, este obligatoriu ca masurile de supraveghere tehnica sa se realizeze intr-un cadru normativ clar, precis si previzibil, atat pentru persoana supusa acestei masuri, cat si pentru organele de urmarire penala si pentru instantele de judecata. In caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea incalcarii intr-un mod aleatoriu / abuziv a unora dintre drepturile fundamentale esentiale intr-un stat de drept: viata intima, familiala si private.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 147/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea Constitutionala asigura controlul constitutionalitatii legilor. Sunt neconstitutionale prevederile actelor prevazute la alin. 1, care incalca dispozitiile sau principiile Constitutiei. Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra actelor cu privire la care a fost sesizata. Acesta este motivul pentru care la data adoptarii dec. nr. 51/2016, Curtea nu s-a pronuntat si cu privire la neconstitutionalitatea dispozitiilor cuprinse in art. 148 pct. 10 C.proc.pen potrivit caruia "Procurorul poate autoriza folosirea unui colaborator (...)".

Curtea Constitutionala, in practica sa, a stabilit ca o solutie legislativa declarata neconstitutionala nu poate fi reluata intr-un proiect de lege ulterior (a se vedea in acest sens si dec. nr. 55/2022).

Dispozitiile art 21 alin 3 din Constitutie prevad ca, partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.

Astfel, ca in mod constant, in jurisprudenta sa, CEDO a subliniat faptul ca notiunea “acuzatie in materie penala”, la care se refera art. 6 din conventie, are un inteles de sine statator, independent de calificarea data in dreptul intern al statelor. Aceasta interpretare creeaza, prin urmare, pentru state, obligatia stabilirii unor reguli de judecata conforme cu garantiile art.6 din Conventie.

III.1. Norma contestata, respectiv art. 148 pct. 7 C.proc.pen, nu are un caracter concis, sobru, clar si precis, care sa excluda orice echivoc

Apreciem ca prevederile criticate nu respecta exigentele constitutionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu intrunesc conditiile de claritate, precizie, previzibilitate si accesibilitate, fiind contrare dispozitiilor art.1 alin. 5 din Constitutie.

Dispozitiile art. 23 alin. 12 din Constitutie impun garantia reglementarii prin lege a incriminarii faptelor si stabilirea sanctiunii corespunzatoare si, in mod implicit, obligatia in sarcina legiuitorului de a adopta legi care sa respecte cerintele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalitatii prevazut la art. 1 alin. 5 din Constitutie.

O lege indeplineste conditiile calitative impuse atat de Constitutie, cat si de Conventie numai daca norma este enuntata cu suficienta precizie pentru a permite cetateanului sa isi adapteze conduita in functie de aceasta, astfel incat, apeland la nevoie la consiliere de specialitate in materie, el sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, fata de circumstantele spetei, consecintele care ar putea rezulta dintr-o anumita fapta si sa isi corecteze conduita.

In acest context, apreciem ca orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de precis si clar pentru a putea fi aplicat. (...)

Prin Decizia nr. 51/2016, Curtea Constitutionala a retinut ca referitor la cerintele de claritate, precizie si previzibilitate ale legii procesual penale, instanta de contencios constitutional a statuat, in mod repetat, in jurisprudenta sa, obligatia legiuitorului de a edicta norme clare, precise si previzibile. Astfel, prin Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, (paragraful 23), s-a retinut ca, in contextul normativ al masurii arestului preventiv, aceste cerinte influenteaza, in mod direct si nemijlocit, dreptul persoanei la un proces echitabil, privit ca o garantie, in acest caz, a libertatii individuale. In acest sens, s-a retinut ca standardul constitutional de protectie a libertatii individuale impune ca limitarea acesteia sa se realizeze intr-un cadru normativ care, pe de o parte, sa stabileasca expres cazurile de limitare a acestei valori constitutionale, iar, pe de alta parte, sa prevada intr-un mod clar, precis si previzibil, aceste cazuri. (paragraful 39)

De asemenea, cu privire la cerintele de claritate, precizie si previzibilitate a legii, in materie penala, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 (...), Curtea a retinut ca, in ipoteza infractiunilor, inclusiv a celor reglementate in domeniul fiscal, legiuitorul trebuie sa indice in mod clar si neechivoc obiectul material al acestora in chiar cuprinsul normei legale sau acesta sa poata fi identificat cu usurinta prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se afla in conexiune, in vederea stabilirii existentei / inexistentei infractiunii. Prin aceeasi decizie, s-a constatat ca, daca legiuitorul isi respecta numai din punct de vedere formal competenta constitutionala de a legifera, fara ca prin continutul normativ al textului incriminator sa stabileasca cu claritate si precizie obiectul material al infractiunii, aceasta poate determina o lipsa de previzibilitate a respectivului text. Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile criticate nu respecta exigentele constitutionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu intrunesc conditiile de claritate, precizie, previzibilitate si accesibilitate, fiind contrare dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutie (paragraful 40).

Cu privire la aceleasi cerinte de calitate a legii, garantie a principiului legalitatii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (...) a retinut obligativitatea asigurarii acestor standarde de calitate a legii drept garantie a principiului legalitatii, prevazut la art. 7 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Astfel, prin Hotararea pronuntata in Cauza Sissanis impotriva Romaniei (paragraful 66), instanta europeana a retinut ca sintagma "prevazuta de lege" impune ca masura incriminata sa aiba un temei in dreptul intern, insa vizeaza, de asemenea, calitatea legii in cauza: aceasta trebuie, intr-adevar, sa fie accesibila justitiabilului si previzibila in ceea ce priveste efectele sale. S-a retinut, totodata, ca, pentru ca legea sa satisfaca cerinta de previzibilitate, ea trebuie sa precizeze cu suficienta claritate intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor in domeniul respectiv, tinand cont de scopul legitim urmarit, pentru a oferi persoanei o protectie adecvata impotriva arbitrarului. In plus, a fost statuat faptul ca nu se poate considera drept "lege" decat o norma enuntata cu suficienta precizie, pentru a permite cetateanului sa isi controleze conduita; apeland la nevoie la consiliere de specialitate in materie, el trebuie sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, fata de circumstantele spetei, consecintele care ar putea rezulta dintr-o anumita fapta. (paragraf 42)

De asemenea, prin Hotararea pronuntata in Cauza Rotaru impotriva Romaniei (paragraful 52), Curtea a reamintit jurisprudenta sa constanta, conform careia "prevazut de lege" inseamna nu doar o anume baza legala in dreptul intern, ci si calitatea legii in cauza: astfel, aceasta trebuie sa fie accesibila persoanei si previzibila. Totodata, in Hotararea pronuntata in Cauza Dragotoniu si Militaru-Pidhorni impotriva Romaniei (paragraful 34), Curtea de la Strasbourg a statuat ca notiunea "drept" folosita la art. 7 din Conventie corespunde notiunii de "lege" ce apare in alte articole din Conventie; ea inglobeaza dreptul de origine atat legislativa, cat si jurisprudentiala si implica conditii calitative, printre altele, pe cele ale accesibilitatii si previzibilitatii.

In jurisprudenta sa cu privire la masurile secrete de urmarire, Curtea a dezvoltat garantiile minime care ar trebui sa fie prevazute in legislatia statului, pentru evitarea abuzurilor de putere: natura infractiunilor care determina necesitatea de interceptare; stabilirea categoriilor de persoane pasibile de inregistrarea convorbirilor telefonice; o limitare a duratei de inregistrare a convorbirilor telefonice; procedura obligatorie pentru examinarea, utilizarea si stocarea datelor obtinute; masurile de precautie care trebuie luate in cazul informarii altor parti; imprejurarile in care inregistrarile pot sau urmeaza sa fie sterse ori distruse. (...)

Avand in vedere aceste considerente de principiu dezvoltate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constitutionala pune, in mod esential, accentul pe respectarea exigentelor de calitate a legislatiei interne, legislatie care, pentru a fi compatibila cu principiul preeminentei dreptului, trebuie sa indeplineasca cerintele de accesibilitate (normele care guverneaza materia interceptarii comunicatiilor trebuie reglementate la nivel de lege), claritate (normele trebuie sa aiba o redactare fluenta si inteligibila, fara dificultati sintactice si pasaje obscure sau echivoce, intr-un limbaj si stil juridic specific normativ, concis, sobru, cu respectarea stricta a regulilor gramaticale si de ortografie), precizie si previzibilitate (lex certa, norma trebuie sa fie redactata clar si precis, astfel incat sa permita oricarei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate - sa isi corecteze conduita si sa fie capabila sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea dintr-un act determinat). Aceste exigente trebuie sa fie inerente oricarui act normativ, cu atat mai mult unei reglementari care da dreptul autoritatilor publice de a interveni in viata intima, familiala si privata, precum si dreptul de a accesa corespondenta persoanelor.

Apreciem ca sintagma „orice inscrisuri sau obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate” cuprinse in dispozitiile art 148 alin 7 cod procedura penala si sintagma „in situatii exceptionale” din cuprinsul dispozitiilor art 148 alin 10 cod procedura penala apar ca fiind lipsite de claritate, precizie si previzibilitate, nepermitand subiectilor sa inteleaga care sunt aceste activitati interzise si sanctionate.

Or, o astfel de reglementare este in contradictie totala cu normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative cuprinse in Legea 24/2000.

Dispozitiile art. 36 alin. 1 din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative prevad ca actele normative trebuie redactate intr-un limbaj si stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar si precis, care sa excluda orice echivoc, cu respectarea stricta a regulilor gramaticale si de ortografie.

Avand in vedere aceste considerente de principiu dezvoltate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constitutionala pune, in mod esential, accentul pe respectarea exigentelor de calitate a legislatiei interne, legislatie care, pentru a fi compatibila cu principiul preeminentei dreptului, trebuie sa indeplineasca cerintele de accesibilitate (normele care guverneaza materia interceptarii comunicatiilor trebuie reglementate la nivel de lege), claritate (normele trebuie sa aiba o redactare fluenta si inteligibila, fara dificultati sintactice si pasaje obscure sau echivoce, intr-un limbaj si stil juridic specific normativ, concis, sobru, cu respectarea stricta a regulilor gramaticale si de ortografie), precizie si previzibilitate (lex certa, norma trebuie sa fie redactata clar si precis, astfel incat sa permita oricarei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate - sa isi corecteze conduita si sa fie capabila sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea dintr-un act determinat). Aceste exigente trebuie sa fie inerente oricarui act normativ, cu atat mai mult unei reglementari care da dreptul autoritatilor publice de a interveni in viata intima, familiala si privata, precum si dreptul de a accesa corespondenta persoanelor.

Legalitatea incriminarii si a pedepsei apare astfel ca una dintre cele mai importante limitari, reprezentand principala garantie a securitatii juridice a persoanei in fata dreptului administrativ sau penal.

III.2 Incompatibilitatea normei cu prevederile 20 din Constitutia Romaniei coroborat cu dispozitiile art. 6 si 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Curtea Europeana accepta folosirea investigatorilor sub acoperire ca o tehnica de investigare legitima de combatere a infractiunilor grave, dar subliniaza ca se impun garantii adecvate impotriva abuzului, deoarece interesul public nu poate justifica folosirea probelor obtinute ca urmare a instigarii de catre agentii statului. In plus, orice operatiune sub acoperire trebuie sa respecte cerinta ca ancheta sa fie efectuata intr-un mod in principal pasiv, ceea ce exclude, in special, orice comportament care ar putea fi interpretat ca presiune asupra reclamantului de a comite o infractiune (cauza Veselov si altii c. Rusiei, Hotararea din 2 octombrie 2021, www.echr.coe.int)

Folosirea agentilor sub acoperire, al caror rol nu are nimic in comun cu acela al agentilor provocatori, trebuie sa fie restrictionata, iar garantiile trebuie sa fie acordate chiar si in cazul in care este vorba despre lupta impotriva traficului de droguri, interesul public neputand justifica folosirea probei obtinute ca urmare a unei provocari din partea politiei (cauza Teixeira de Castro c. Portugaliei, Hotararea din 9 iunie 1998, in N. Volonciu, A. Barbu, CPP comentat, p. 24)

Desi Curtea nu a abordat inca in mod expres problema daca si in ce conditii recurgerea la o tehnica de cercetare care implica organizarea de catre autoritatile statului a mai multor tranzactii ilicite cu un suspect poate contraveni cerintelor art. 6 din Conventie privind protectia impotriva inscenarilor si a abuzului statului in investigarea infractiunilor, exista cateva exemple in jurisprudenta sa care sunt relevante in acest sens. In cauza Miliniene c. Lituaniei (Hotararea din 24 iunie 2008, parag. 38), Curtea s-a confruntat cu o situatie in care o persoana privata, sustinuta de politie, a oferit reclamantului – judecator – mai multe stimulente financiare considerabile in schimbul unei solutionari favorabile a cazului sau. Curtea a constatat ca, desi politia a influentat cursul evenimentelor, nu a existat nimic in actiunile sale care sa sugereze vreun abuz. De asemenea, a considerat ca factorul decisiv pentru comiterea infractiunii in cauza a fost comportamentul persoanei particulare si al reclamantului, nu cel al politiei.

In cauza Malininas c. Lituaniei (Hotararea din 1 iulie 2008, parag. 37), Curtea a examinat o situatie in care reclamantul s-a oferit sa furnizeze stupefiante unui agent sub acoperire care il abordase pentru a intreba unde putea sa achizitioneze astfel de substante ilegale, dupa care tranzactia a progresat si reclamantului i s-a oferit o suma semnificativa de bani pentru a furniza o cantitate mare de stupefiante. Curtea a constatat ca acest lucru „a reprezentat in mod evident un stimulent pentru a furniza drogurile” si a extins rolul politiei – dincolo de cel al agentilor sub acoperire – la cel al agentilor provocatori, contrar necesitatii de protectie impotriva inscenarilor, astfel cum prevede art. 6 din Conventie.

In cauza Lalas c. Lituaniei (Hotararea din 1 martie 2011, parag. 45), Curtea a fost confruntata cu o situatie in care activitatea infractionala a reclamantului a fost descoperita in timpul executarii unei asa-numite proceduri de simulare a comportamentului criminal, care a fost initial dispusa fata de o alta persoana. Curtea a constatat ca suma semnificativa oferita de agentul sub acoperire complicelui reclamantului a reprezentat, in ceea ce il priveste pe reclamant, un stimulent pentru furnizarea de stupefiante, ceea ce a constituit un comportament contrat art. 6.

IV. Caracterul obligatoriu al jurisprudentei CEDO

Aceasta jurisprudenta are un caracter obligatoriu pentru orice instanta romana, pentru mai multe ratiuni, pe care le voi prezenta pe larg. Inainte de asta, vreau insa sa subliniez ca intreaga doctrina romana in materie afirma exact acelasi lucru, subliniind caracterul absolut obligatoriu al jurisprudentei CEDO, indiferent daca hotararile in cauza sunt pronuntate contra Romaniei sau a altui stat european .

In primul rand, caracterul obligatoriu al jurisprudentei CEDO rezulta din interpretarea art. 20 din Constitutie. Acesta obliga toate autoritatile romane, in special instantele de judecata, sa aplice si sa interpreteze orice norma juridica de drept intern prin raportare la tratatele internationale in materia drepturilor omului, ratificate de catre statul roman. Mai mult, in baza aceleiasi dispozitii, aceste tratate trebuie aplicate cu prioritate fata de orice alta norma juridica interna. In consecinta, dispozitiile Conventiei europene, ratificata de Romania in 1994, prevaleaza fata de orice alta dispozitie legala. Or, potrivit art. 32 din Conventie, Curtea europeana este unicul interpret al Conventiei. In consecinta, combinand aceste dispozitii, rezulta ca orice hotarare a CEDO se impune ca obligatorie oricarei instante romane. Explicatia este logica. In baza Constitutiei, instantele romane trebuie sa aplice Conventia cu prioritate fata de a alta norma juridica. Pentru aceasta ele sunt trebuie sa interpreteze prevederile Conventiei, insa, cum CEDO este unicul interpret al Conventiei, instantele romane sunt tinute de interpretarea data acesteia oferita de catre instanta europeana in jurisprudenta sa.

Tocmai de aceea, trebuie subliniat ca si Curtea Constitutionala romana aplica si interpreteaza prevederile legii noastre fundamentale tot printr-o raportare permanenta la jurisprudenta CEDO .

Mai mult, exista si numeroase situatii in care instanta noastra constitutionala a inteles sa isi modifice propria jurisprudenta anterioara, astfel incat sa o puna in conformitate cu jurisprudenta europeana in acea materie. De aici, nu poate rezulta decat faptul ca dispozitiile constitutionale romane impun un efect obligatoriu al jurisprudentei pronuntate de catre Curtea Europeana.

In fine, caracterul obligatoriu al jurisprudentei CEDO rezulta inclusiv din dispozitiile Conventiei. Acestea stabilesc, in art. 19 si 46 caracterul obligatoriu al jurisdictiei Curtii.

Or, cata vreme Romania a ratificat Conventia, ea si-a asumat obligatia ca, prin toate organele sale, sa asigure respectarea prevederilor acesteia. In consecinta, caracterul obligatoriu al jurisdictiei Curtii, la care face referire art. 19 si 46 din Conventie, obliga autoritatile oricarui stat ce a ratificat tratatul european sa acorde depline punere in practica a regulilor impuse in hotararile CEDO.

De altfel, de multa vreme, in imensa parte a statelor europene aceasta problema nici macar nu se mai pune, in conditiile in care intreg aparatul judiciar accepta, fara rezerve, suprematia jurisprudentei Curtii fata de orice prevedere de drept intern. O astfel de tendinta, de normalizare a raporturilor intre jurisprudenta interna si cea europeana, precum si de acceptare a rolului acesteia din urma, ce prevaleaza asupra legislatiei interne, se poate identifica, in ultimii ani, si in Romania. Exista instante care, in baza jurisprudentei CEDO in materie, au refuzat sa mai aplice anumite prevederi legale interne, in ideea asigurarii rolului corect al jurisprudentei CEDO in ierarhia izvoarelor de drept.

In consecinta, pentru toate aceste motive, consideram ca aplicarea jurisprudentei CEDO este obligatorie pentru orice instanta romana, iar prevederile Conventiei sunt ridicate, prin fereastra art. 20 din Constitutie la nivel de norma constitutionala”.

* Cititi aici intreaga exceptie de neconstitutionalitate