Articolul 3 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri (pe scurt: Legea antidrog) pune pe aceeasi treapta de pericol social persoanele care fac trafic international cu droguri de mare risc cu cele pe care politia le prinde la vama cu cantitati infime, pentru consum propriu.

---

Iar problema este cu atat mai ingrijoratoare, cu cat si traficantii internationali, si „consumatorii internationali” risca tot de la 7 de ani de inchisoare in sus (maximul fiind de 15 ani).

Iata ce prevede art. 3 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri:

„(1) Introducerea sau scoaterea din tara, precum si importul ori exportul de droguri de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.

(2) Daca faptele prevazute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 15 ani si interzicerea unor drepturi”.

Criticile de mai sus au fost formulate de catre avocatii Gheorghita Mateut (foto 1) si Roxana Onea (foto 2) in exceptia de neconstitutionalitate a art. 3 din Legea 143/2000, ridicata in dosarul nr. 2259/117/2019, in care DIICOT l-a trimis in judecata pe pictorul Matei Pacurar (foto 3) pentru introducerea in tara de droguri de mare risc.

Exceptia, inspirata din decizia prin care CCR a dezincriminat contrabanda asimilata

Pe langa argumentele de mai sus, avocatii Mateut si Onea au invocat Decizia nr. 76/2022, prin care Curtea Constitutionala a Romaniei a desfiintat art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, dezincriminand, practic, contrabanda asimilata:

„Sunt asimilate infractiunii de contrabanda si se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia”.

Prin acea decizie, CCR a constatat neconstitutionalitatea pasajului de mai sus din cauza ca textul legal nu stabilea un prag valoric de la care contrabanda asimilata devine infractiune. (Intre timp, guvernul Ciuca a dat OUG pentru punerea in acord a textului cu decizia CCR.)

Situatia este identica in cazul pictorului, au argumentat avocatii Mateut si Onea: Legea 143/2000 nu precizeaza, in cazul introducerii in tara de droguri (fie ele de risc sau de mare risc), praguri cantitative in functie de care pedepsele sa creasca gradual.

„Pedeapsa minima de 7 ani prevazuta de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 se va aplica inclusiv unei persoane care introduce in tara, spre exemplu, o cantitate de 0,1 grame de drog de mare risc in vederea consumului propriu. Astfel, intr-o astfel de ipoteza, singura modalitate de executare care se poate dispune in mod legal este aceea a executarii pedepsei in regim privativ de libertate, independent de cantitatea de droguri introdusa si independent de scopul acestei introduceri. Mai mult decat atat, inclusiv in situatia in care se va introduce un drog de risc in cuantum de 0,1 grame in vederea consumului propriu, pedeapsa care se va putea dispune este tot una in regim de executare efectiva”, explica reprezentantii legali ai artistului.

Avocatii lui Matei Pacurar sustin ca art. 3 din Legea 143/2000 incalca urmatoarele pasaje:

I. din Constitutia Romaniei:

- art. 1 alin. 1-3:

„Statul roman

(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.

(2) Forma de guvernamant a statului roman este republica.

(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate”;

- art. 11:

„Dreptul international si dreptul intern

(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei”;

- art. 16 alin. 1-2:

„Egalitatea in drepturi

(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege”;

- art. 20:

„Tratatele internationale privind drepturile omului

(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”;

- art. 22 alin. 2:

„Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant”;

- art. 24:

„Dreptul la aparare

(1) Dreptul la aparare este garantat.

(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”;

- art. 124:

„Infaptuirea justitiei

(1) Justitia se infaptuieste in numele legii.

(2) Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti.

(3) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii”;

II. din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene:

- art. 49 alin. 3:

„Principiile legalitatii si proportionalitatii infractiunilor si pedepselor

(3) Pedepsele nu trebuie sa fie disproportionate fata de infractiune”;

III. din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale:

- art. 3:

„Interzicerea torturii

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”;

- art. 8:

„Dreptul la respectarea vietii private si de familie

1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora”.

Este a doua exceptie de neconstitutionalitate din dosar

Totul a inceput in 2014, cand, intors dintr-o excursie de studii in Argentina, Pacurar a adus in Romania mai multe frunze de coca pe care urma sa le picteze. Nu sa le vanda, nici sa le consume. Cu toate acestea, DIICOT i-a facut dosar penal – un dosar soldat la fond, in 13 noiembrie 2020, cu o condamnare la 3 ani, 2 luni si 10 zile de inchisoare cu executare (din partea judecatorului Mihai-Stefan Ghica de la Tribunalul Cluj).

Speta a intrat in atentia publica in faza de apel, in martie 2021, cand completul de la acea vreme de la Curtea de Apel Cluj (format din judecatoarele Monica Nicola si Livia-Marcela Mango) a ridicat din oficiu alta exceptie de neconstitutionalitate. La acel moment, era vorba despre o serie de articole din Codul penal si Codul de procedura penala care ii impiedica pe judecatori sa coboare sub minimul special de pedeapsa in cazul in care inculpatul beneficiaza de circumstante atenuante (cum permiteau vechile coduri, in vigoare inainte de 2014). Altfel spus: actuala legislatie nu permite aplicarea unor pedepse cu suspendare, chiar daca inculpatul beneficiaza de evidente circumstante atenuante (click aici pentru a citi).

Una calda, una rece pentru pictor

Intre timp, ambele judecatoare au iesit la pensie, noul complet fiind alcatuit din magistratele Ancuta Pura si Georgiana-Rodica Farcas-Hingan. La 14 septembrie 2022, dosarul a produs a doua sesizare a CCR – dar nu dinspre completul de judecata, ci din partea inculpatului. Pe de alta parte, la 5 decembrie 2022, judecatoarele i-au respins artistului cererea de schimbare a incadrarii juridice din introducerea in tara, fara drept, de droguri de mare risc in tentativa la aceeasi infractiune. Urmatorul termen a fost fixat pentru data de 5 aprilie 2023.

Iata exceptia de neconstitutionalitate (vezi facsimil):

„Raportat la dispozitiile constitutionale si conventionale mentionate anterior, dispozitiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 incalca in mod flagrant dispozitiile constitutionale mentionate anterior, dar si garantiile fundamentale ale procesului penal, avand in vedere ca in cuprinsul acestei norme de incriminare, legiuitorul a inserat pedepse privative de libertate disproportionale, in raport de gravitatea concreta a faptelor savarsite.

In concret, critica vizeaza neconstitutionalitatea solutiei legislative cuprinse in cadrul dispozitiilor art. 3 din Legea nr. 143/2000, dispozitii legale care nu fac nicio diferentiere in ceea ce priveste scopul pentru care drogurile de risc / mare risc, sunt introduse / scoase din tara, respectiv in ceea ce priveste cantitatea acestora.

In acest sens, este de remarcat ca viziunea legiuitorului cu privire la tratamentul sanctionator a persoanelor care desfasoara orice operatiune cu droguri, cu exceptia acelor actiuni care vizeaza introducerea / scoaterea din tara a acestor droguri, a fost stabilita in functie de scopul desfasurarii acestora.

Prezinta in acest sens relevanta dispozitiile art. 2 si art. 4 din Legea nr. 143/2000. Arat astfel ca potrivit dispozitiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, 'cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, se pedepsesc cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi'. Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, 'daca faptele prevazute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea unor drepturi'.

Mergand mai departe, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, 'cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fara drept, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda'. Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, 'daca faptele prevazute la alin. 1 privesc droguri de mare risc, pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 3 ani'.

Analizand cele doua texte legale care incrimineaza orice fel de operatiuni cu droguri, se observa ca legiuitorul a instituit un regim juridic si sanctionator diferentiat in functie de doua criterii. Pe de-o parte, se face o diferentiere in raport de scopul pentru care sunt desfasurate aceste operatiune – respectiv in vederea consumului propriu sau in vederea oricaror altor scopuri, precum comercializarea acestora. Pe de alta parte, diferentierea pe care o face legiuitorul are in vedere si natura drogului, facandu-se astfel o diferentiere intre drog de risc si drog de mare risc.

Or, plecand de la aceasta distinctie a tratamentului juridic efectuata de legiuitor chiar in cuprinsul Legii nr. 143/2000, apare ca nejustificata neutilizarea acelorasi criterii si in ceea ce priveste tratamentul sanctionator al infractiunii prevazute de art. 3 din Legea nr. 143/2000. In acest sens, solicit a se constata faptul ca in raport de infractiunea prevazuta de art. 3 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul face o diferentiere a regimului sanctionator doar cu privire la unul dintre criteriile folosite pentru art. 2 si art. 4 din Legea nr. 143/2000. In acest sens, pentru stabilirea pedepselor, legiuitorul face diferentierea intre categoria drogurilor, respectiv acela de drog de risc sau drog de mare risc.

Se observa astfel ca in raport de infractiunea prevazuta de art. 3 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul nu realizeaza o ierarhie a periculozitatii faptei in raport de scopul pentru care se introduc / scot drogurile de pe teritoriul tarii, respectiv in raport de cantitatea detinuta. Or, astfel cum reiese in mod evident din dispozitiile art. 2 si art. 4 din Legea nr. 143/2000, scopul efectuarii unor astfel de operatiuni este un factor determinant in ceea ce priveste tratamentul sanctionator aplicat, sens in care legiuitorul a decis sa incrimineze faptele prin doua texte legale distincte, care au in vedere tocmai scopul desfasurarii unor astfel de operatiuni. In acest sens, apare evident ca introducerea / scoaterea din tara a unor droguri de mare risc in vederea consumului propriu, in raport cu introducerea / scoaterea din tara a unor droguri de mare risc in vederea comercializarii reprezinta doua actiuni cu un pericol social esentialmente diferit.

Astfel, chiar daca potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 legiuitorul a prevazut limite de pedeapsa cuprinse intre 3 si 10 ani, in timp ce potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 s-au retinut limite de pedeapsa cuprinse intre 7 si 15 ani, aceste limitele legale nu pot sa reflecte gradul real de pericol social al faptei, atata timp cat nu se utilizeaza si criteriului cantitatii sau al scopului pentru care se face introducerea / scoaterea din tara a drogurilor. In acest sens, chiar daca instanta are o libertate sa individualizeze pedeapsa in cadrul procesului judiciar al pedepsei, prin raportare la minimul si maximul special prevazut de lege, critica dispozitiilor legale analizate vizeaza tocmai procesul legal de individualizare a pedepselor si omisiunea flagranta a legiuitorului de diferentiere a tratamentului sanctionator in raport de cantitatea sau scopul comiterii acestei infractiunii, in conditiile in care la art. 2 si art. 4 din aceeasi lege se face referire expresa la acest criteriu.

Mai mult decat atat, in raport de criteriile concrete care sa determine diferentierea tratamentului sanctionator al unor fapte penale, facem trimitere si la Decizia nr. 76 din 24.03.2022 pronuntata de Curtea Constitutionala prin care s-a declarat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, ca urmare a omisiunii legiuitorului de a institui un prag valoric / temporal in raport cu care fapta poate fi calificata ca fiind infractiune.

Arat astfel ca atunci cand se introduc / scot droguri de mare risc de pe teritoriul Romaniei, pedeapsa minima care poate fi aplicata, fara retinerea vreunor cauze sau circumstante atenuante, ar fi pedeapsa de 7 ani, independent de cantitatea si scopul pentru care aceste droguri au fost introduse / scoase, respectiv pentru consum propriu sau pentru comercializarea ulterioara. Or, in acest caz, orice operatiune pe care o persoana o desfasoara cu droguri de mare risc in vederea consumului propriu se va putea sanctiona cu o pedeapsa minima de 6 luni, in timp ce aceleasi operatiuni, care presupun totusi trecerea frontierei de stat, se va sanctiona cu o pedeapsa minima de 7 ani.

Apreciem ca instituirea unor astfel de limite de pedeapsa, fara existenta unor criterii care sa diferentieze tratamentul sanctionator in raport de anumite criterii referitoare la gravitatea concreta a faptei savarsite, nu face decat sa incalce dispozitiile conventionale si constitutionale indicate in partea introductiva a prezentei cereri.

Totodata, pe langa existenta unei diferentieri a tratamentului juridic in raport de scopul introducerii / scoaterii de pe teritoriul Romaniei a acestora droguri, norma de incriminare analizata este criticabila si sub aspectul lipsei unei diferentieri in ceea ce priveste cantitatea de droguri introdusa in tara. In acest sens, arat ca pedeapsa minima de 7 ani prevazuta de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 se va aplica inclusiv unei persoane care introduce in tara, spre exemplu, o cantitate de 0,1 grame de drog de mare risc in vederea consumului propriu. Astfel, intr-o astfel de ipoteza, singura modalitate de executare care se poate dispune in mod legal este aceea a executarii pedepsei in regim privativ de libertate, independent de cantitatea de droguri introdusa si independent de scopul acestei introduceri. Mai mult decat atat, inclusiv in situatia in care se va introduce un drog de risc in cuantum de 0,1 grame in vederea consumului propriu, pedeapsa care se va putea dispune este tot una in regim de executare efectiva, avand in vedere ca art. 3 alin. 1 se va retine in concurs cu art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ceea ce va determina, in raport de regulile concursului de infractiuni prev. de art. 39 C.pen., aplicarea unei pedepse mai mari de 3 ani care nu va putea fi suspendata sub supraveghere raportat la dispozitiile art. 91 C.pen.

In raport de aspectele evidentiate, apreciem ca se incalca in mod flagrant dispozitiile art. 49 alin. 3 din Carta Fundamentala a Uniunii Europene, potrivit carora pedepsele nu trebuie sa fie disproportionate fata de infractiune. Astfel, chiar daca in Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene se regasesc principii care trebuie sa guverneze activitatea de legiferare la nivel european, consideram ca legiuitorul national dintr-o tara membra a Uniunii Europene trebuie sa respecte aceleasi principii.

Aratam astfel ca in analiza proportionalitatii unor sanctiuni instituie de lege, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauzele Lacatus impotriva Elvetiei, Hakins si Edward impotriva Regatului Unit, precum si in cauza Vinter si altii impotriva Regatului Unit, a retinut ca o pedeapsa extrem de disproportionata incalca in mod evident art. 3 din Conventie.

Or, raportat la hotararile pronuntate, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca sanctiunile trebuie sa fie efective, proportionale si convingatoare. Proportionalitatea este o notiune cheie atat in individualizarea legala cat si in cea judiciara in cadrul dreptului penal.

Astfel, reglementarea unor pedepse fara a se tine cont de alte criterii care caracterizeaza pericolul social al faptei nu conduce decat la incalcarea evidenta a dispozitiilor at. 21 alin. 3 din Constitutie si a principiului ultima ratio in materie penala. In acest sens, fac trimitere la Decizia nr. 179/2022 pronuntata de Curtea Constitutionala, unde la pct. 31 se retine ca in exercitarea competentei de legiferare in materie penala, legiuitorul trebuie sa tina seama de principiul potrivit caruia incriminarea unei fapte ca infractiune trebuie sa intervina ca ultim resort in protejarea unei valori sociale. Curtea a retinut ca din perspectiva principiului ultima ratio in materie penala, nu este suficient sa se constate ca faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci aceasta atingere trebuie sa prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care sa justifice sanctiunea penala (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016).

Pe cale de consecinta, va solicit sa constatati omisiunea reglementarii unor criterii precum scopul sau cantitatea drogurilor introduse in tara, care se reflecte gradul de pericol social al faptei savarsite, norma este afectata de un grav viciu de neconstitutionalitate din perspectiva stabilirii de catre instanta a pericolului social concret pe care il prezinta faptele deduse judecatii si aplicarea unei pedepse corect individualizate, contrar dispozitiilor constitutionale ale art. 124 privind infaptuirea justitiei”.