Curtea Constitutionala a Romaniei este chemata sa inlature nedreptatea lasata in legislatie de catre fostul ministru al Justitiei Catalin Predoiu in legatura cu definitia infractiunii de abuz in serviciu.

Avocata Ingrid Mocanu (foto 1) a obtinut miercuri, 6 noiembrie 2024, din partea judecatoarelor Rodica-Georgeta Ceausu si Ioana Bogdan de la Curtea de Apel Constanta atacarea la CCR a art. 297 alin. 1 din Codul penal, in forma in care a fost modificat de catre Predoiu in 2023. Nemultumirea avocatei tine de faptul ca ex-ministrul a refuzat sa introduca un prag in definitia infractiunii de abuz in serviciu, in ciuda faptului ca instanta de contencios constitutional a impus acest lucru in propria jurisprudenta. Este vorba despre celebrele decizii CCR nr. 405/2016 si 392/2017.

Daca abuzul in serviciu este lasat fara prag, se ajunge in situatii discriminatorii, in care inculpatii primesc condamnari diferite desi au provocat acelasi prejudiciu.

Procuroarea DNA de sedinta a fost de acord cu sesizarea CCR

Mentionam ca avocata Mocanu a ridicat aceasta exceptie de neconstitutionalitate in dosarul nr. 8581/118/2023, in care Nicusor Constantinescu – fost presedinte al Consiliului Judetean Constanta – a atacat cu contestatie la executare condamnarea de 2 ani de inchisoare cu executare primita in 2021 din partea Curtii de Apel Constanta in dosarul in care este acuzat ca a comis un abuz in serviciu cu un prejudiciu de aproximativ 100 de euro prin faptul ca a revocat-o pe Felicia Taicutu din functia de director general al Directiei Economico-Financiare din CJ Constanta. Evident: o asemenea valoare a pagubei este ridicola si ea n-ar trebui sa atraga raspunderea penala, explica Ingrid Mocanu.

Surprinzatoare in acest dosar a fost prestatia procuroarei de sedinta Nadia Zlate (foto 2) de la DNA Constanta, care a pus concluzii de admitere a cererii de sesizare a CCR, dupa cum a relatat zilele trecute avocata Ingrid Mocanu pe Facebook (click aici pentru a citi).

Redam principalul pasaj din exceptia de neconstitutionalitate:

„Formulam prezenta exceptie de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 297 alin. (1) Cod penal, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a altor acte normative, publicata in M.Of. nr. 616 din 6 iulie 2023, in masura in care nu contin un prag al pagubei produse sau o anumita intensitate a vatamarii drepturilor sau intereselor persoanelor prin savarsirea faptei.

I. OBIECTUL EXCEPTIEI DE NECONSTITUTIONALITATE

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate invocata in prezenta cauza il constituie dispozitiile art. 297 alin. (1) Cod penal, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a altor acte normative, publicata in M.Of. nr. 616 din 6 iulie 2023, care au urmatorul cuprins:

'Fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, nu indeplineste un act prevazut de o lege, o ordonanta a Guvernului, o ordonanta de urgenta a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptarii, avea putere de lege ori il indeplineste cu incalcarea unei dispozitii cuprinse intr-un astfel de act normativ, cauzand astfel o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica'. (...)

III. MOTIVE DE NECONSTITUTIONALITATE (PE FONDUL EXCEPTIEI)

A. Incalcarea art. 147 din Constitutia Romaniei (obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale) si art. 1 alin. (3) si (5) din Legea Fundamentala (imprevizibilitatea normei legale)

Legea nr. 200/2023, care pretinde ca transpune deciziile Curtii Constitutionale in aceasta materie, nu a respectat pe deplin considerentele deciziei nr. 405/15 iunie 2016 a Curtii Constitutionale, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin.(1) din Codul penal si ale art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, publicata in M. Of. nr. 517 din 08.07.2016 si decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal si ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, publicata in M. Of. nr. 504/30.06.2017.

La punerea in aplicare a acestor decizii, prin Legea nr. 200/2023, au existat discutii in spatiul public si au existat mai multe forme in care s-a incercat reglementarea unui prag, dar s-a retinut ca intinderea prejudiciului este o chestiune de apreciere a instantei, acesta fiind si motivul pentru care nu s-a impus un prag legal pentru retinerea infractiunii.

Or, prejudiciul de aproximativ o suta de euro, ce s-a retinut prin comiterea faptei, nu justifica retinerea faptei ca fiind de natura penala si nici tratamentul sanctionator al acesteia in aceasta maniera.

Sanctiunea penala trebuie sa fie ultima ratio in ceea ce priveste sanctionarea functionarului.

Astfel, potrivit deciziei CCR nr. 405/2016, s-a apreciat ca:

'68. Totodata, Curtea retine ca, in exercitarea competentei de legiferare in materie penala, legiuitorul trebuie sa tina seama de principiul potrivit caruia incriminarea unei fapte ca infractiune trebuie sa intervina ca ultim resort in protejarea unei valori sociale, ghidandu-se dupa principiul 'ultima ratio'. Referitor la principiul ultima ratio in materie penala, Curtea observa ca acesta provine din limba latina, sintagma 'ultima' provine din latinul 'ultimus' insemnand 'ultimul', iar 'ratio' in limba latina are semnificatia de 'procedeu', 'metoda', 'plan'. Astfel, ultima ratio are semnificatia comuna de procedeu sau metoda ultima sau finala folosita pentru a atinge scopul urmarit. Curtea apreciaza ca, in materie penala, acest principiu nu trebuie interpretat ca avand semnificatia ca legea penala trebuie privita ca ultima masura aplicata din perspectiva cronologica, ci trebuie interpretat ca avand semnificatia ca legea penala este singura in masura sa atinga scopul urmarit, alte masuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii in realizarea acestui deziderat.

69. Curtea apreciaza ca, in sens larg, scopul urmarit de legiuitor prin legislatia penala este acela de a apara ordinea de drept, iar, in sens restrans, este acela de a apara valori sociale, identificate de legiuitor in partea speciala a Codului penal, acest scop fiind, in principiu, legitim. Totodata, masurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmarit trebuie sa fie adecvate, necesare si sa respecte un just echilibru intre interesul public si cel individual. Curtea retine ca din perspectiva principiului 'ultima ratio' in materie penala, nu este suficient sa se constate ca faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci aceasta atingere trebuie sa prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care sa justifice sanctiunea penala'.

Totodata, potrivit deciziei Curtii Constitutionale nr.392 din 6 iunie 2017, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal si ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie:

'46. Pe de alta parte, Curtea a retinut ca infractiunea de abuz in serviciu este o infractiune de rezultat, urmarea imediata a savarsirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vatamari a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Curtea a constatat ca legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei si nicio anumita intensitate a vatamarii, ceea ce a determinat instanta de contencios constitutional sa concluzioneze ca, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vatamarii rezultate din comiterea faptei, daca sunt indeplinite si celelalte elemente constitutive, fapta poate fi calificata drept infractiune.

47. Mai mult, Curtea a observat ca notiunea de 'act', folosita de legiuitor in cuprinsul reglementarii infractiunii de abuz in serviciu, nu este circumstantiata la o anumita natura a acestuia. Astfel, aceasta notiune poate fi interpretata fie in sensul de act material realizat de o persoana, fie de act juridic normativ, definit ca izvorul de drept creat de organe ale autoritatii publice, investite cu competente normative (Parlament, Guvern, organe administrative locale), fie ca act al puterii judecatoresti. Din aceasta perspectiva, Curtea a constatat ca modalitatea de interpretare a notiunii de 'act' poate determina o aplicare a legii care, intr-o anumita masura, interfereaza cu proceduri judiciare reglementate de legiuitor in mod expres printr-o legislatie distincta de cea penala, cum ar fi procedura exceptiei de nelegalitate sau procedura cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti.

48. Avand in vedere cele expuse in prealabil, in prezent, orice actiune sau inactiune a persoanei care se circumscrie calitatilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei savarsite, poate intra in sfera normei de incriminare, constatare ce a determinat Curtea sa formuleze rezerve cu privire la modalitatea de exprimare a vointei legiuitorului cand a incriminat fapta de abuz in serviciu. Aceasta cu atat mai mult cu cat Curtea a constatat ca legiuitorul a identificat si reglementat la nivel legislativ extrapenal parghiile necesare inlaturarii consecintelor unor fapte care, desi, potrivit reglementarii actuale se pot circumscrie savarsirii infractiunii de abuz in serviciu, nu prezinta gradul de intensitate necesar aplicarii unei pedepse penale. Analizand comparativ reglementarea infractiunii de abuz in serviciu cu dispozitiile din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sau din Codul civil, ce instituie alte forme ale raspunderii decat cea penala, Curtea a retinut ca, desi nu sunt identice, acestea se aseamana intr-o masura care determina posibilitatea ca in cazul savarsirii unei fapte sa poata fi incidenta atat raspunderea penala, cat si alte forme de raspundere extrapenala, cum este cea disciplinara, administrativa sau civila. Aceasta este posibil, avand in vedere ca, astfel cum s-a aratat, legiuitorul nu a precizat necesitatea existentei unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite intensitati a vatamarii rezultate din comiterea faptei.

49. In concluzie, Curtea a constatat ca sarcina aplicarii principiului 'ultima ratio' revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de alta parte, organelor judiciare chemate sa aplice legea. Astfel, responsabilitatea de a reglementa si aplica, in acord cu principiul anterior mentionat, prevederile privind 'abuzul in serviciu' tine atat de autoritatea legiuitoare primara/delegata (Parlament/Guvern), cat si de organele judiciare (Ministerul Public si instantele judecatoresti).

50. Avand in vedere argumentele expuse, care au fost cuprinse in considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea apreciaza necesara formularea urmatoarelor consideratii'.

Prin aceeasi decizie, instanta de control constitutional a retinut ca:

'53. Tinand seama de cele expuse, Curtea retine ca, inca din data de 8 iulie 2016, data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a deciziei Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, in sarcina legiuitorului primar sau delegat s-a nascut obligatia de a reglementa valoarea pagubei si gravitatea vatamarii rezultate din comiterea faptei de 'abuz in serviciu', cu aplicarea principiului 'ultima ratio', astfel cum acesta a fost dezvoltat in doctrina si jurisprudenta (inclusiv cea a Curtii Constitutionale). Dezvoltand rationamentul juridic pe care s-a intemeiat solutia pronuntata in decizia mentionata, Curtea a considerat ca delimitarea dintre diferitele forme de raspundere juridica si raspunderea penala nu poate avea drept unic criteriu tipul actului normativ incalcat in exercitarea atributiilor de serviciu, respectiv un act de reglementare primara (lege sau ordonanta a Guvernului) sau un act normativ administrativ, ci, dimpotriva, retinand posibilitatea ca in cazul savarsirii unei fapte prin incalcarea unei legi sau ordonante a Guvernului sa poata fi incidenta atat raspunderea penala, cat si alte forme de raspundere extrapenala, cum este cea disciplinara, administrativa sau civila, Curtea a retinut, drept criteriu suplimentar, gradul de intensitate necesar aplicarii unei pedepse penale, respectiv necesitatea existentei unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite gravitati a vatamarii a drepturilor sau intereselor legitime rezultate din comiterea faptei',

dar si ca:

'56. Data fiind natura omisiunii legislative relevate, Curtea Constitutionala nu are competenta de a complini acest viciu normativ, intrucat si-ar depasi atributiile legale, actionand in sfera exclusiva de competenta a legiuitorului primar sau delegat. Pe cale de consecinta, tinand seama de dispozitiile constitutionale ale art. 142 alin. (1), potrivit carora 'Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei', si de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit carora, 'in Romania, respectarea [...] legilor este obligatorie', Curtea subliniaza ca legiuitorul are obligatia de a reglementa pragul valoric al pagubei si intensitatea vatamarii dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei in cuprinsul normelor penale referitoare la infractiunea de abuz in serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natura sa determine aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare principiului securitatii raporturilor juridice in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii'.

*

B. Textul reglementat de art. 297 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 200/2023, este discriminatoriu.

Incalcarea art. 16 (Egalitatea in drepturi) alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata, art. 11 alin.(1) si (2) (Dreptul international si intern) coroborat cu art. 20 (Tratatele internationale privind drepturile omului) prin raportare la art. 14 (Interzicerea discriminarii) din Conventia europeana a drepturilor omului (denumita in continuare 'Conventia') coroborat cu art. 1 alin.(1) (Interzicerera generala a discriminarii) din Protocolul nr. 12 la Conventie

Potrivit art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata: 'Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari'.

Potrivit art. 14 din Conventie: 'Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta Conventie trebuie sa fie asigurata fara nicio deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie'. De asemenea, potrivit art. 1 alin.(1) din Protocolul nr. 12 la Conventie: 'Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurata, fara nicio discriminare bazata, in special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie'.

Astfel, din analiza prevederilor infralegale rezulta ca acestea instituie un regim diferentiat si discriminatoriu in ceea ce priveste retinerea sau nu a unei fapte, cum este abuzul in serviciu, cu aceeasi intindere a prejudiciului. Aceasta deoarece este evident ca o paguba de 100 de euro sau o asa zisa 'vatamare' (s-a retras o atributie care nu fusese niciodata exercitata si care nu era permisa de lege a fi exercitata) creaza o situatie discriminatorie, prin raportare la alti inculpati, pentru care s-ar dispune achitarea pentru insuficienta intensitate a pagubei / vatamarii.

Prin urmare, se ajunge in situatia ca persoanele care au produs un prejudiciu absolut identic sa primeasca o solutie diferita din partea instantelor, pentru ca legea nu a prevazut o intensitate a vatamarii / pagubei.

Intr-o decizie a CCR, respectiv Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 185 din 18.03.2015, Curtea Constitutionala a retinut ca principiul egalitatii in drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite (Decizia nr.1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

De asemenea, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, situatiile in care se aflau anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire de tratament trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational (a se vedea, in acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).

Asadar, instanta de contencios constitutional a retinut ca nesocotirea principiului egalitatii in drepturi are drept consecinta neconstitutionalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare.

In acest sens, Curtea a constatat ca, potrivit jurisprudentei sale, discriminarea se bazeaza pe notiunea de excludere de la un drept / beneficiu (Decizia Curtii Constitutionale nr.62 din 21 octombrie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.49 din 25 februarie 1994), iar remediul constitutional specific, in cazul constatarii neconstitutionalitatii discriminarii, il reprezinta acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr.  681 din 13 noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014).

Avand in vedere aceste aspecte, apreciem ca aceste prevederi incalca dispozitiile art. 16 (Egalitatea in drepturi) alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata, art. 11 alin.(1) si (2) (Dreptul international si intern) coroborat cu art. 20 (Tratatele internationale privind drepturile omului) prin raportare la art. 14 (Interzicerea discriminarii) din Conventia europeana a drepturilor omului (denumita in continuare 'Conventia') coroborat cu art. 1 alin.(1) (Interzicerera generala a discriminarii) din Protocolul nr. 12 la Conventie”.

* Cititi aici intreaga exceptie de neconstitutionalitate