22 April 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

CE FACE FUNCTIA DIN OM! Judecatoarea Aida Popa a refuzat sa se mai pronunte intr-un dosar, dupa ce a fost aleasa vice la ICCJ

Scris de: | pdf | print

1 March 2011 12:46
Vizualizari: 8380

Vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judecatoarea Aida Popa, s-a retras dintr-un complet de judecata prezidat de magistratul Ionut Matei, dupa ce completul luase o cauza in pronuntare, determinand astfel repunerea dosarului pe rol, desi concluziile finale fusesera depuse. La o luna de la momentul la care cauza a fost lasata in pronuntare, a aparut un alt complet de judecata, prezidat insa tot de judecatorul Ionut Matei care, dupa numai un termen de judecata, a decis trimiterea dosarului spre rejudecare la Curtea de Apel Targu-Mures. Motivul retragerii din dosar a Rodicai Aida Popa a fost unul administrativ, adica alegerea magistratului in functia de vicepresedinte al instantei supreme. Legea nu o impiedica pe judecatoare sa se pronunte in acest caz, mai mult, reglementarile in materie chiar ii impuneau sa isi termine dosarul. Astfel, alineatul 2, articolul 4 din Legea 303/2004 prevede ca „judecatorii nu pot refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta”.

 

Principiul continuitatii completului de judecata, ignorat la instanta suprema

In plus, principiul continuitatii completului de judecata arata ca decizia sau hotararea trebuie pronuntata de aceiasi judecatori care au judecat cauza. Ori, in acest caz, explicatia retragerii judecatoarei Rodica Aida Popa, consemnata in doua incheieri de sedinta, a fost una care nu avea legatura decat eventual cu problemele administrative ale instantei supreme, care au primat in fata respectarii drepturilor inculpatilor din cauza respectiva. In final, singurul judecator care a ramas de la inceput pana la sfarsit in cauza a fost Ionut Matei, magistratul Aida Popa retragandu-se spre functia de conducere, iar judecatorul Victor Camenita Pasca, care a facut initial parte din completul mai sus mentionat, fiind de asemenea inlocuit. Schimbarea judecatorilor in cursul solutionarii unei cauze s-a transformat intr-o practica la instanta suprema, cel mai elocvent exemplu fiind dosarele fostului premier Adrian Nastase, unde judecatorii sunt scosi si introdusi in dosare prin simple hotarari administrative, fara sa se tina cont de principiul repartizarii aleatorii a dosarelor.

Dosarul lasat in pronuntare de judecatoarea Aida Popa, repus pe rol ca urmare a promovarii acesteia

Completul format din presedintele Ionut Matei si judecatorii Aida Popa si Victor Camenita Pasca avea spre solutionare recursurile depuse de mai multi inculpati si de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu-Mures, in dosarul nr. 13141/325/2006, in care inculpatii fusesera achitati pentru mai multe infractiuni de inselaciune, fals si uz de fals, in legatura cu revendicarea mai multor imobile din Timisoara. Si inculpatii si reprezentantul parchetului depusesera recurs impotriva temeiului legal in baza caruia instanta inferioara a dispus achitarea in cauza. In 9 septembrie 2010, completul format din Ionut Matei, Rodica Aida Popa si Victor Camenita Pasca a ramas in pronuntare pe admiterea sau respingerea recursurilor. Cateva saptamani mai tarziu, insa, mai exact, in 21 septembrie 2010, a fost redactata o incheiere de sedinta, in care se precizeaza urmatoarele: “Avand in vedere ca doamna judecator R.A.P., care a participat de dezbaterile cauzei in sedinta publica din 9 septembrie 2010, a fost promovata in functia de vicepresedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, (…) repune cauza pe rol, in vederea reluarii dezbaterilor asupra recursurilor declarate. Fixeaza termen la 21 octombrie 2010, cu citarea partilor”.

Nimic nu o impiedica pe judecatoarea Aida Popa sa se pronunte in cauza, ba din contra, articolul 4 din legea 303/2004, privind statutul judecatorilor si procurorilor prevede ca: “Judecatorii si procurorii sunt obligati ca, prin intreaga lor activitate, sa asigure suprematia legii, sa respecte drepturile si libertatile persoanelor, precum si egalitatea lor in fata legii si sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participantilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, sa respecte Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor si sa participe la formarea profesionala continua. Judecatorii nu pot refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta. La exact o luna de la aceasta incheiere de sedinta, adica in data de 21 octombrie 2010, judecata a fost reluata, dar din completul initial nu a mai ramas decat judecatorul Ionut Matei. Procurorul de sedinta a sustinut doar ca isi mentine concluziile depuse la termenul din 9 septembrie, adica mai inainte de a fi luata cauza in pronuntare, iar celelalte parti au cerut casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, ultima cerinta a partilor fiind si decizia instantei supreme.

* Cititi aici Incheierea de repunere a cauzei pe rol, pe motiv de promovare in functie!

Comentarii

# pompiliu bota date 1 March 2011 15:24 +9

Eu de când vă spun că judecatoarea Aida Popa nu e normală la cap! E domnişoară, domnişoară(la 50 de ani!), vine la serviciu de mână cu tatăl ei şi face cure de slăbire nesănătoase şi periculoase!

# Culebrita date 1 March 2011 15:26 0

Urat domnule Bota, urat, in loc sa va duceti cu un martisor si un buchet de flori la doamna domnisoara, dovediti ca stiti cum sa stricati altora ziua! :D

# anonimus date 1 March 2011 18:15 +1

Domne' ma lasi...domnisoara la 50?
Chiar vreti sa va creada cineva?
E drept ca o cura de slabire poate fi si nesanatoasa si periculoasa,dar "povestea" cealalta e...de cascadorii rasului!E,ne mai amuzam si noi,ca doar nu dam in cap la nimeni!

# pompiliu bota date 1 March 2011 15:29 +7

Adevărul supără, dar e spre binele tuturor să fie tratată!

# Culebrita date 1 March 2011 15:37 +4

Ce intelegeti maestre prin "face cure de slabire nesanatoase si periculoase"? Ce pericol ameninta?

# pompiliu bota date 1 March 2011 16:52 +7

Când slăbeşti 30 de kg într-o lună înseamnă că psihicul îţi este grav afectat! Ori Aidei Popa îi plătim lunar 7o milioane lei spor de stres; Nu ar fi normal să ne pese de sănătatea unui judecător de inaltă curte?

# ziua date 1 March 2011 16:56 +7

Incredibil. Incepe sa imi fie mila de domnul Ionut Matei, e bun la toate completurile, intre atatea femei aprige...Si va mai mirati ca-l lasa nervii cand si cand.Pai eu l-as premia :P

# doru date 1 March 2011 17:46 +4

da, e dusa cu capul, femeia, s-a pus cu cornele in pamant ca nu accepta interventii si nu da solutii la comanda si o tine pe a ei, noroc ca a avut scuza promovarii ca altfel i-l arestau si pe taica-su astea de la DICOT. Apropos, d-na Costiniu, nu va e frica sa treceti drumu'?

# BASE SI JUSTITIA date 1 March 2011 17:56 0

doamna Jude Aida Popa este sereista lui Base. Doamna a fost la Palat de nenumarate ori. Oricum doamna lucreaza ptr SRI.

nea Base prea te grabesti... incepi sa faci greseli . ai grija la dga . aici ai o mica problema de comunicare.

# pompiliu bota date 1 March 2011 21:17 +1

Amintiţi-vă declaraţia d-nei Aida Popa despre bibelorile ei!

# ziua date 2 March 2011 12:47 0

Eu imi amintesc de ceva microdunde...din declaratie.
Acuma, domnisoara, nedomnisoara, cu tata sau fara, dar cum Dumnezeu repui pe rol cauza pentru ca ai devenit vicepresedinte la aceeasi instanta?
Ne bate Dumnezeu, pe cuvant.Asta chiar e bataie de joc.
Fata de pozitie, meserie si responsabilitatea functiei.
Nimeni nu se sesizeaza totusi?
Si raman la concluzia ca domnul Ionut Matei este de compatimit. Si scuzabil in orice iesire in procesele lui Nastase, pentru ca am impresia ca sectia penala a ICCJ e plina de rasfatate, promovate pe ochi frumosi, tinute pe palme, duse in spate de un singur om.Care ramane sa spele pacatele tuturor.


Citeza pe pompiliu bota
Amintiţi-vă declaraţia d-nei Aida Popa despre bibelorile ei!

# Calup date 2 March 2011 19:51 0

Este un lucru deja bine cunoscut de catre multa lume din Justitie ca "rasfatate" se gasesc, din plin, nu numai la Sectia Penala a ICCJ, ci la toate sectiile, fiind, cele mai multe, provenite de la CAB in ultimii 5-6 ani. Meritele pentru care de foarte tinere au ajuns in fruntea bucatelor ? Mai bine sa vorbim despre altceva ! ...Cat despre relatia Matei - Popa, povestea e mai lunga si mai complicata ... Stiu ele, mai bine, colegele foste la CAB si aflate si ele acum la ICCJ.

# George date 14 April 2011 14:46 +1

Priviti va rog componenta completului de 9 judecatori la cele trei termene de judecata ; Termenul - 1 - din 22 . 11 . 2010 Livia Doina Stancu, Corina Mihaela Jijie, Stefan Pistol, Gheorghe Florea, Mariana Ghena, Dragu Cretu, Cristina Iulia Tarcea, Aurelia Motea, Liliana Visan . Termenul - 2 - din 24 . 01 . 2011 Livia Doina Stancu, Sofica Dumitrascu, Corina Mihaela Jijie, Geanina Cristina Arghir, Angela Dragne, Simona Marcu, Minodora Condoiu, Raluca Moglan, Danut Cornoiu. Termenul - 3 - din 28 . 11 . 2011 Rodica Aida Popa, Magdalena Iordache, Mirela Sorina Popescu, Ana Ermina Iancu, Sandel Lucian Macovei, Ileana izabela Dolache, Florentin Sorin Dragut, Gabriela Elena Bogasiu, Gheorghita Lutac . La primul termen se spune in incheierea de sedinta ca s-au luat in examinare recursul declarat . La al doilea termen se spune acelasi lucru . As intreba-o pe D.na judecator Rodica Aida Popa cum si-a permis sa intre la al treilea termen fara nicio minima examinare a dosarului si sa se si pronunte ?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.04.2025 – Avize favorabile pentru reducerea pensiilor magistratilor si cresterea varstei de pensionare

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva