Duminica, 5 iulie 2020, profesionistii Dreptului sarbatoresc Ziua Justitiei, (celebrata anual in prima duminica a lunii iulie). In 2020, din pricina COVID-19, nu are loc nicio festivitate. In tot acest timp au fost insa organizate webinare si sesiuni online la care reprezentatii Justitiei au luat parte. Este si cazul webinarului „Justitia azi-intre probleme vechi si provocari noi”, organizat de Revista Romana de Drept Privat in 1 iulie 2020, la care ministrul Catalin Predoiu (foto) a avut o interventie exrem de interesanta. Atat de interesanta incat a si pus-o pe site-ul Ministerului Justitiei.

In respectiva cuvantare, practic Predoiu a anuntat ca urmeaza o reforma severa a sistemului judiciar, urmand sa-l modifice din temelii. Imbracandu-si discursul "Despre Justitie, in 2020, cu gandul la orizontul 2024" intr-o mare de intrebari, Catalin Predoiu a enumerat institutiile si chestiunile care urmeaza sa fie schimbate in urmatoarea perioada. Reprezinta asadar prioritati institutii precum, CSM, Inspectia Judiciara, vesnica Sectie pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, dar si Legile Justitiei, raspunderea magistratilor, MCV.

Fara alte comentarii, prezentam mai jos cateva dintre problemele majore ale lui Predoiu care il determina sa intrebe "Quo vadis Justitia?":

-Cum rezolvam diferentele de perspective asupra problemelor justitiei care se manifesta chiar in sanul justitiei insasi? Avem un CSM divizat cu precizie si paritate aproape perfecta pe falia tuturor problemelor esentiale. Ce ironie, ca tocmai votul ministerial sa fie chemat sa strice aceasta paritate si sa poata debloca uneori decizii ale CSM care nu mai suporta amanare, de multe ori fiind de ales raul cel mai mic!…

-Cum prioritizam problemele justitiei noastre, cele care sunt indicate in MCV, sau cele care nu sunt cuprinse in acesta, desi sunt la fel de importante? Le putem aborda pe toate simultan?

-Un CSM care e tentat adesea sa conduca operativ indirect Ministerul Public, prin exercitarea cu apetit a atributiilor (legale, ce-i drept!) conferite in mandatul ministrului Toader sectiei de procurori sau un CSM care se limiteaza la a fi garantul independentei justitiei, asa cum spune expres Constitutia, care nu plaseaza Ministerul Public sub autoritatea CSM?

-Aproximativ 1.000 de oameni in cele „trei ministere”, 15-20 de responsabili de varf, toti cu statut de demnitari, chiar si membrii magistrati ai CSM (sic!), care se ocupa de gestionarea muncii a aproximativ 6.936 de oameni (judecatori si procurori)… Nu e cam mult la varf?! (...) Nu „vorbeste” prin ea insasi aceasta coincidenta aproximativa intre numarul posturilor vacante din sistem (cca 1.000 de magistrati) si al celor care se ocupa de functionarea sistemului?

-Mai multa sau mai putina independenta operationala manageriala a presedintilor de instante in raport de CSM? Mai multa sau mai putina stabilitate a membrilor CSM in raport de spectrul revocarii din functie?

-Mai multa sau mai putina independenta operationala manageriala a presedintilor de instante in raport de colegiile de conducere ale acestora? Pana unde pot aceste colegii de conducere sa blocheze reformele presedintilor de instante?

-Bugetele justitiei toate la CSM? Cu ce expertiza, cu ce organizare, cu ce garantii de „buna executie”?

-Si pentru ca veni vorba de cetateni, continuam sa ne facem ca nu auzim strigatul dupa o reala raspundere a magistratilor, deopotriva disciplinara si materiala? Ramanem cu „reforma” penibila operata in 2017-2019, care face din Ministerul de Finante o „primadona” fara voce in acest concert si, in fapt, cu un iluzoriu sistem de raspundere?

-Lasam Inspectia Judiciara sa joace in continuare piese de culise, la o simpla tasta pe telefonul presedintelui CSM, oricare ar fi el, sau o regandim in cheia unei adevarate independente fata de CSM, bineinteles si fata de Ministerul Justitiei?

Redam in continuare discursul ministrului Justitiei, Catalin Predoiu "Despre Justitie, in 2020, cu gandul la orizontul 2024" sustinut la webinarul „Justitia azi-intre probleme vechi si provocari noi”, organizat de Revista Romana de Drept Privat in 1 iulie 2020:

"Buna ziua,

Va multumesc pentru invitatie si onoarea de a deschide aceasta conferinta online avand o tema atat de generoasa! Exprim aceste ganduri, care se doresc nu numai o contributie modesta la o dezbatere provocatoare, ci si un mesaj catre magistratii nostri cu ocazia Zilei Justitiei.

Salut distinsii participanti, cu totii nume de referinta in peisajul juridic si judiciar romanesc.

Ma voi referi, in continuare, la tema conferintei, probleme vechi si provocari noi pentru justitie, termen pe care, in sensul acestor scurte note, il voi folosi mai degraba cu sensul de sistem judiciar, fara sa uit nicio clipa ca Justitia, in sensul ei cel mai nobil, inseamna, dupa cum spunea Benjamin Israeli, adevarul in actiune, sau, cum spunea Cicero, coroana glorioasa a virtutii.

Cum bine sugereaza titlul conferintei, unele probleme de astazi ale Justitiei sunt in acelasi timp si istorice, cronicizate, sau isi au radacinile in trecutul mai apropiat sau mai indepartat al Justitiei noastre si… ale vietii noastre social-politice.

Poate ca multe din aceste probleme nu s-ar fi facut simtite daca in justitia noastra postdecembrista, deci in sistemul judiciar de dupa anul 1990, nu s-ar fi inceput cu proclamarea inamovibilitatii, ci prealabil acesteia cu proclamarea unei „lustratii” in justitie, in sensul ca toti cei care, in 1989, faceau parte simultan atat din justitie in sens larg (judecatori, procurori), cat si din Securitate ar fi trebuit sa fie „invitati” prin lege sa paraseasca justitia, opriti sa paseasca in „Canaanul Justitiei”, adica in justitia democratica si independenta organizata dupa anul 1990.

Exista in anii 1990 un slogan politic la moda, desi fara prea mare efect electoral atunci, „cine a stat 5 ani la rusi, nu poate gandi ca Bush”, un slogan care spunea colocvial, ca orice slogan politic, faptul ca nu poti construi democratie liberala cu politicieni educati in autoritarism de tip bolsevic. Totusi, noi, ca natiune, nu am intuit la timp efectul acestei contradictii si am trecut peste ea prin vot, dar rezultatul s-a vazut in dificultatea cu care am luat startul catre o lume a valorilor europene si euroatlantice. Aceste intarzieri se deconteaza si astazi, dau doar doua exemple: persistenta Mecanismului de Cooperare si Verificare si absenta din Spatiul Schengen.

Prin urmare, ca si in organizarea politico-administrativa, si in justitie ne-am incumetat la o organizare judiciara bazata (corect) pe inamovibilitatea si independenta judecatorului, dar fara o „periere” prealabila a aparatului judiciar. Faptul e consumat, pensionarile au rezolvat problema, insa nu la timp.

Dar cate oare, din vechile probleme ale democratiei si justitiei noastre nu isi au cauza in aceasta eroare comisa din superficialitate, comoditate, complicitate sau constrangeri geopolitice?!

Pe acest fond, marile castiguri ale Justitiei din anii 1990, inamovibilitatea, organizarea judecatoreasca, noul statut de independenta al magistratului, inclusiv ameliorarea conditiei financiare a acestuia, toate roadele muncii ministrilor de Justitie din anii 1990 nu s-au tradus automat si rapid intr-un salt spectaculos de calitate in actul de justitie.

Decada 2000-2010 a Justitiei noastre a fost temporal aproape egal impartita in doua etape, contradictorii insa din punct de vedere factual.

Decada a inceput de fapt in anul 1999, odata cu lansarea in dezbatere publica a primelor proiecte de noi coduri, redactate sub „bagheta” ministrului Stoica, sprijinit de un colectiv de tineri juristi talentati, coordonati de profesorul Marian Nicolae, multi dintre ei fiind si astazi in Ministerul Justitiei piese de baza in aparatul de elaborare a legilor.

Anii 2000-2004 au marcat initial apogeul autoritarismului ministerial asupra justitiei, mai apoi finalul epocii „ministerului atotputernic” si trecerea, prin legile din 2004, la organizarea justitiei dupa model comunitar european, modelul autoguvernarii justitiei prin Consiliul Superior al Magistraturii, pe scurt, CSM. Legile justitiei au fost consecinta directa a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, adoptate in mandatul ministrului Diaconescu, in procesul de pre-aderare. Aceasta metamorfoza formala a avut trei directii dominante.

Prima a constat in aparitia in peisajul judiciar a unui CSM potentat de puteri si atributii si a reprezentat, aproape simbolic, predarea modelului comunizant si estic de organizarea a justitiei catre modelul comunitar si european. Responsabilitatea principala a bunului mers al justitiei a trecut insa, din acel moment, in principal pe umerii CSM si a corpului de magistrati si tot acolo se afla si astazi, dupa cum, o spun fara ganduri nerostite, tot acolo trebuie sa ramana. Am inca incredere! Fie si pentru ca nu exista alternativa rationala la acest model. Perfectionari insa, cred ca se impun, dupa cum voi provoca in continuare.

A doua directie a constituit-o aparitia „anticoruptiei” ca un concept de sine statator circumscris justitiei si ca realitate institutionala prin infiintarea, pe modelul Fiscalia General (Spania), Parchetului National Anticoruptie, actuala Directie Nationala Anticoruptie. Aceasta creatie, tot rodul negocierilor de pre-aderare la Uniunea Europeana, a reprezentat, aproape ironic, parafrazandu-l pe Lenin, cu scuzele de rigoare, funia de spanzuratoare pe care partea corupta a clasei politice si-a vandut-o siesi, in incercarea de a convinge vestul de bunele sale intentii. Nu se stia pe atunci ca anticoruptia nu crede in lacrimi, nici macar in lacrimi de presedinti. Dupa cum nici „anticoruptia” nu banuia, dupa 2007, anul aderarii, capacitatea inepuizabila a celor corupti de a se sustrage din „latul” legii, a se vedea devastarea produsa in legile justitiei si codurile penale din anii 2017-2019.

A treia directie a constituit-o Mecanismul de Cooperare si Verificare, expresia directa a „pariului” pe care Uniunea Europeana l-a facut pentru Romania: investim energie, expertiza, bani si masuri in justitie, iar aceasta va schimba in bine la fata societatea romaneasca si va consolida democratia liberala. Sau, formula mai scurta a pariului: justitia va consolida democratia, democratie prin drept.

Miza istorica a acestui proces ar fi fost si continua sa fie intronarea valorilor liberale si democratice, europene, in intreaga societate romaneasca si cimentarea integrarii noastre in Occident. Sau, mai scurt: demnitate, dreptate, prosperitate.

Au urmat ani de tensiuni, incercari, progrese, erori, reusite, dar si recent (2017-2019) de mari dezastre legislative si institutionale auto-provocate, care au aratat ca drumul gasit cu multa truda (doar la un pas de ridicarea MCV in 2012) a fost fragil si pe alocuri reversibil.

Cert este ca astazi ne aflam, cum bine spune tema conferintei, atat in fata unor probleme vechi, cat si a unor provocari noi.

Quo vadis Justitia?

Un vechi proverb indian spune ca prezicerile sunt dificile, mai ales cele despre viitor.

Cred ca suntem intr-un punct in care, inainte de a ne pune problema unor actiuni, e intelept sa cautam cele mai bune intrebari la care sa reflectam. Am sa formulez doar cateva dintre cele pe care mi le pun, ca ministru.

Cum rezolvam diferentele de perspective asupra problemelor justitiei care se manifesta chiar in sanul justitiei insasi? Avem un CSM divizat cu precizie si paritate aproape perfecta pe falia tuturor problemelor esentiale. Ce ironie, ca tocmai votul ministerial sa fie chemat sa strice aceasta paritate si sa poata debloca uneori decizii ale CSM care nu mai suporta amanare, de multe ori fiind de ales raul cel mai mic!… Avem, de asemenea, cateva asociatii ale magistratilor echitabil impartite, la randul lor, de-o parte si de alta a aceleiasi falii.

Cum prioritizam problemele justitiei noastre, cele care sunt indicate in MCV, sau cele care nu sunt cuprinse in acesta, desi sunt la fel de importante? Le putem aborda pe toate simultan?

Daca in 2012 am fost la un pas de ridicarea MCV, cat de repede putem sa fim din nou in acelasi punct? Cum procedam daca Bulgaria isi vede ridicat MCV inaintea noastra, nu pentru ca ar indeplini riguros obiectivele, ci in urma unor negocieri politice? Cerem sa nu fim decuplati, asa cum au cerut bulgarii in 2012, cand noi am fost la un pas de ridicarea MCV?

Ce sanse are ministerul sa faca trecute prin Parlament reformele necesare in lunile care urmeaza? Votul de ieri al Camerei Deputatilor privind desfiintarea SIIJ este un indicator valabil pentru orice reforme sau e un caz special?

Daca vorbim de forme, punem problema refacerii legilor justitiei stricate in multe locuri de o majoritate interesata in acest scop prin modificarile din 2017-2019, care au facut mai mult rau decat bine, sau ne incumetam la facerea unor noi legi ale justitiei, in linie perfecta cu standardele si valorile europene, dar si tinand cont de toate invatamintele pe care trebuie sa le tragem din erorile anterioare?

Daca vorbim de arhitectura institutionala, avem curajul sa recunoastem ca astazi functioneaza practic trei „ministere” ale justitiei, cel cu acest nume, Ministerul Public si CSM, trei institutii care se ocupa de bunul mers al justitiei, trei institutii care isi impart puteri, atributii, bugete si sunt echipate cumulat cu aproape 1.000 de oameni, cu cheltuielile si logistica aferente, avand rezultate de care cetatenii inca se plang?!

Aproximativ 1.000 de oameni in cele „trei ministere”, 15-20 de responsabili de varf, toti cu statut de demnitari, chiar si membrii magistrati ai CSM (sic!), care se ocupa de gestionarea muncii a aproximativ 6.936 de oameni (judecatori si procurori)… Nu e cam mult la varf?! In economie, o companie cu 5-10.000 de angajati are un consiliu de conducere format din nu mai mult de 5-10 oameni… Sigur, nu comparam mere cu pere, dar stiinta si practica managementului ne invata lucruri interesante.

Nu „vorbeste” prin ea insasi aceasta coincidenta aproximativa intre numarul posturilor vacante din sistem (cca 1.000 de magistrati) si al celor care se ocupa de functionarea sistemului?

Este momentul sa discutam despre o debirocratizare a arhitecturii de conducere a sistemului judiciar si sa transferam in jos, la firul ierbii, ceva mai multa putere de decizie, inclusiv prin regandirea duratei mandatelor de conducere?! Ca sa nu mai spunem ca birocratizarea aduce cu sine in mod natural decuplarea de problemele si solutiile reale, dar si lipsa de legitimitate si de autoritate, ori, e nevoie de autoritate, pentru a impune rigoare, disciplina, profesionalism… Aceste flori rare nu cresc de la sine, precum floarea de colt, ci se cultiva si se apara de catre lideri luminati si dedicati, la fiecare nivel, nu numai sus. Ei trebuie sa aiba insa si puteri. Ma refer, desigur, la presedintii de instante.

Continuand despre arhitectura sistemului, cea mai grea piesa este si trebuie sa ramana CSM.

Dar vorbim de un CSM structurat corect ca sarcini sau unul care nu-si poate depasi limitele din cauza propriului mod de organizare?

Un CSM cu activitate permanenta sau periodica, cum e in Olanda si alte tari europene, unde functioneaza eficient, de exemplu?

Un CSM care e tentat adesea sa conduca operativ indirect Ministerul Public, prin exercitarea cu apetit a atributiilor (legale, ce-i drept!) conferite in mandatul ministrului Toader sectiei de procurori sau un CSM care se limiteaza la a fi garantul independentei justitiei, asa cum spune expres Constitutia, care nu plaseaza Ministerul Public sub autoritatea CSM?

Mai multa sau mai putina independenta operationala manageriala a presedintilor de instante in raport de CSM? Mai multa sau mai putina stabilitate a membrilor CSM in raport de spectrul revocarii din functie?

Mai multa sau mai putina independenta operationala manageriala a presedintilor de instante in raport de colegiile de conducere ale acestora? Pana unde pot aceste colegii de conducere sa blocheze reformele presedintilor de instante?

Bugetele justitiei toate la CSM? Cu ce expertiza, cu ce organizare, cu ce garantii de „buna executie”? Garantii pentru cetateni, desigur, pentru ca e vorba de banii lor.

Si pentru ca veni vorba de cetateni, continuam sa ne facem ca nu auzim strigatul dupa o reala raspundere a magistratilor, deopotriva disciplinara si materiala? Ramanem cu „reforma” penibila operata in 2017-2019, care face din Ministerul de Finante o „primadona” fara voce in acest concert si, in fapt, cu un iluzoriu sistem de raspundere? Lasam Inspectia Judiciara sa joace in continuare piese de culise, la o simpla tasta pe telefonul presedintelui CSM, oricare ar fi el, sau o regandim in cheia unei adevarate independente fata de CSM, bineinteles si fata de Ministerul Justitiei?

In final, cum ne vom intelege cu totii ca sa gasim cele mai bune rezolvari ale celor de mai sus, daca nu respectandu-ne mai mult si avand mai multa incredere unii in ceilalti?

Opresc aici sirul intrebarilor-teme de reflectie, sunt doar cateva, cum spuneam.

In loc de concluzie, anunt doar ca aceste intrebari, precum si altele, vor fi lansate de catre Ministerul Justitiei in curand in dezbatere publica, insotite de propriile sale solutii propuse si trebuie sa isi primeasca raspunsul prin legile justitiei, corpul de magistrati fiind invitat sa isi spuna punctul de vedere asupra lor, in concordanta cu responsabilitatea pe care o are si in acord cu modul de legiferare european, modern, democratic, dupa consultarea prealabila a celor care urmeaza sa aplice legea.

Odata cu lansarea intrebarilor de mai sus, doresc sa fac si o urare nu numai traditionala, dar si plina de speranta si prietenie, cu ocazia Zilei Justitiei: La multi ani justitiei independente din Romania, cu cele mai bune ganduri pentru toti cei care o servesc!

Va multumesc!