Lumeajustitiei.ro publica in premiera cele trei hotarari judecatoresti pronuntate in procesul in urma caruia fostul capitan SRI Constantin Bucur (foto) a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare, dupa ce a dezvaluit intr-o conferinta de presa, in urma cu 18 ani, continutul interceptarilor convorbirilor telefonice ale unor politicieni, jurnalisti si membri ai societatii civile, efectuate abuziv, in opinia sa, de Serviciul Roman de Informatii. Este vorba despre Sentinta nr. 177/20.10.1998 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, pronuntata de judecatorii col. Nicolae Anghel Nicolae si cpt. Florian Surghie, confirmata prin Decizia nr. 54/14.06.1999 a judecatorilor lt.col. Bogdan-Savin Graur si mr. Eduard Poppa de la Curtea Militara de Apel si ramasa definitiva prin Decizia nr. 2.377/13.05.2002 a Curtii Supreme de Justitie, hotarare data de completul format din Silvia Caramihai, Marioara Prodan si Mihai Ciubotaru.

Asa cum am aratat intr-un articol publicat recent, Tribunalul Militar Bucuresti - instanta care l-a condamnat la fond pe fostul ofiter al sectorului de supraveghere-inregistrare a comunicatiilor al Unitatii de Transmisii 05020 a SRI - este astazi chemat sa repare nedreptatea comisa impotriva lui Constantin Bucur, dupa ce Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in Hotararea din 8 ianuarie 2013 pronuntata in cauza Bucur si Toma vs. Romania, a confirmat inechitatea procesului prin care fostul ofiter a fost indepartat din sistem si chiar umilit, constatand in acelasi timp si incalcarea libertatii de exprimare in legatura cu dezvaluirile facute in conferinta de presa din 13 mai 1996. Mai mult, in aceeasi cauza, CEDO le-a dat dreptate si celorlalti doi reclamanti, Mircea Toma si Sorana Toma, dupa ce acestia au solicitat Curtii sa constate incalcarea dreptului la respectarea vietii private, rezultat al interceptarii nelegale a convorbirilor lor telefonice si a pastrarii inregistrarilor in arhiva Serviciului Roman de Informatii (SRI). Hotararea reparatorie a Curtii de la Strasbourg a venit la mai bine de un deceniu de la momentul pronuntarii deciziei definitive in procesul lui Constantin Bucur, in care instantele nationale au motivat solutia de condamnare, in esenta, sustinand ca toate convorbirile telefonice al caror continut a fost divulgat de Constantin Bucur ar fi fost obtinute legal de SRI, fostul ofiter formandu-si in mod gresit parerea ca persoanele au fost ascultate abuziv. Un pasaj din Decizia nr. 2.377/13.05.2002 a Curtii Supreme de Justitie este relevant sub acest aspect: "Desfasurandu-si activitatea in cadrul centralei de supraveghere-informare a unitatii specializate de transmisiuni, inculpatul cpt. (rez.) Bucur Constantin a sustinut in declaratiile date atat la organul de urmarire penala, cat si in cursul cercetarii judecatoresti ca, la inceputul anului 1996, a observat ca in tabelul de vectori nu erau completate integral rubricile privind numele real al persoanei ale carei convorbiri erau interceptate si, afland din discutiile avute cu unii colegi de serviciu ca pe benzile magnetice apareau discutii purtate de unele persoane publice sau ziaristi, a inceput in mod deliberat sa verifice si, dupa identificare, sa asculte unele posturi din centrala. Actionand contrar indatoririlor ce ii reveneau, inculpatul a ascultat in mod repetat aceste posturi si a recunoscut, la unele din acestea, ca se purtau discutii de catre senatorul Corneliu Vadim Tudor, deputatul Nicolae Dide, generalul de brigada (rez.) Dumitru Cristea, ziaristul Nicolae Toma de la revista Academia Catavencu, ziaristii Sorin Rosca Stanescu si Tana Ardeleanu de la ziarul ZIUA, desi din datele existente in tabelul de vectori nu rezulta ca masurile de interceptare vizau aceste persoane, ci altele. Aceste posturi nu permiteau ascultarea de la pupitrul de supraveghere ori prin conectare directa cu o casca la casetofonul de inregistrare, lucratorul trebuind numai sa supravegheze starea de functionare si sa execute celelalte indatoriri relative la dezechipare si predare. In declaratiile date, inculpatul a precizat ca in aceste imprejurari a ascultat si convorbiri purtate de alte personalitati publice, intre care Doina Cornea, Simina Mezincescu, Dan Voiculescu. (...) Dupa ce a incercat sa afle daca aceste convorbiri erau interceptate in baza unor mandate emise in conditiile legii, inculpatul si-a format falsa convingere ca respectivele interceptari erau ordonate de directorul SRI si se executau in afara cadrului legal".

CEDO a condamnat Romania pentru nerespectarea contradictorialitatii, acelasi principiu pe care reprezentantul SRI refuza sa il respecte astazi in dosarul de revizuire

Revenind la Hotararea CEDO in cauza Bucur si Toma vs. Romania, este important sa precizam ca judecatorii de la Strasbourg, care au constatat incalcarea Art. 6, Art. 8 si Art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, au condamnat statul roman si pentru nerespectarea Art. 38 - privind examinarea contradictorie a cauzei - pe motiv ca Guvernul de la Bucuresti a refuzat sa puna la dispozitia Curtii toate documentele solicitate. Subliniem acest aspect intrucat astazi o situatie similara risca sa afecteze grav dosarul de revizuire aflat pe rolul Tribunalului Militar Bucuresti. Asa cum am aratat in articolul "SRI sfideaza justitia", publicat de curand, in ciuda insistentelor judecatorului Gabriel Tanasescu, SRI nu se conformeaza solicitarii instantei de a pune la dispozitie inscrisuri utile cauzei, invocand – asa cum s-a intamplat si la Strasbourg – caracterul secret al documentelor cerute. Dupa o serie de amanari obtinute de reprezentantul Serviciului Roman de Informatii, un nou termen in acest proces va avea loc peste doua zile, marti 4 noiembrie 2014.

Iata cateva pasaje relevante sub aspectul nerespectarii principiului contradictorialitatii (paragrafele 67-73 din Hotararea CEDO):

"In observatiile privind admisibilitatea si temeinicia cererii, Guvernul s-a declarat in imposibilitatea de a prezenta Curtii intregul dosar de urmarire penala intocmit in aceasta cauza (volumele nr. 1 si 2, cu exceptia inscrisurilor care constituie articole de ziar sau transcrierea casetelor pe care primul reclamant si le-a insusit). Guvernul nu a putut furniza nici volumul nr. 9 al dosarului constituit in faza judecarii cauzei de catre instante, care cuprindea, printre altele, cererile de autorizare si autorizatiile de interceptare a convorbirilor telefonice in litigiu. Guvernul a prezentat o nota a SRI din data de 28 decembrie 2007, prin care acesta din urma precizeaza ca volumele sus-mentionate contin secrete de stat care nu pot fi divulgate, declasificarea acestora intrand in atributiile Guvernului, in temeiul Legii nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate; In nota respectiva, SRI considera totodata ca este in conformitate cu dreptul intern si international, inclusiv cu Conventia si jurisprudenta Curtii, clasificarea ca secrete de stat a volumelor sus-mentionate.

Intr-o nota datata 29 mai 2003, avocatii reclamantului in cadrul procedurii in fata Curtii precizeaza ca autoritatile au refuzat sa le ofere o copie a diverselor documente depuse la dosarul penal al primului reclamant, invocand caracterul strict secret al acestora. Acestia nu au putut copia, de mana, decat foarte putine documente, avand in vedere timpul scurt de care au dispus pentru a consulta dosarul la grefa Tribunalului Militar.

In aceste conditii, se ridica problema respectarii de catre statul parat a obligatiilor care ii revin in temeiul art. 38 § 1 lit. a) din Conventie, redactat dupa cum urmeaza la momentul faptelor:

'In cazul in care Curtea declara o cerere admisibila, ea:

a. procedeaza la examinarea cauzei conform principiului contradictorialitatii, impreuna cu reprezentantii partilor si, daca este cazul, la o ancheta, pentru a carei buna desfasurare statele interesate vor asigura toate facilitatile necesare;'

Curtea reaminteste in aceasta privinta ca este vital pentru buna functionare a mecanismului recursului individual instituit prin art. 34 din Conventie ca statele sa furnizeze toate facilitatile necesare pentru a permite examinarea serioasa si efectiva a cererilor (Tanrikulu impotriva Turciei (MC), nr. 23.763/94, pct. 70, CEDO 1999-IV). Faptul ca un guvern se abtine, fara sa dea o explicatie satisfacatoare, de la furnizarea informatiilor de care dispune, poate conduce Curtea la anumite concluzii privind temeinicia alegatiilor reclamantilor. De asemenea, poate oferi o impresie negativa a masurii in care statul parat isi respecta obligatiile care ii revin in temeiul art. 38 din Conventie (Timurtas impotriva Turciei, nr. 23.531/94, pct. 66 si 70, CEDO 2000-VI).

Curtea observa ca Guvernul nu i-a transmis copia integrala a dosarului penal privind condamnarea penala a primului reclamant, pe care o solicitase. Curtea acorda o importanta deosebita inscrisurilor din dosar pentru stabilirea faptelor specifice prezentei cereri. Guvernul nu a negat ca se afla in posesia dosarului integral, dar a trimis Curtii doar o parte a acestuia. In cazul volumelor nr. 1, 2 si 9, Guvernul a invocat caracterul strict secret al inscrisurilor, care nu puteau fi dezvaluite publicului, nici macar unei organizatii internationale. Curtea reaminteste insa ca, prin ratificarea Conventiei, statele au acceptat, in conditiile art. 38 din Conventie, sa furnizeze toate facilitatile necesare pentru a permite examinarea serioasa si efectiva a cererilor. Aceasta obligatie implica instituirea oricarei proceduri necesare pentru o comunicare fara restrictii si pentru schimbul de documente cu Curtea. In aceste conditii, Guvernul nu se poate limita la invocarea caracterului prezumtiv secret al inscrisurilor solicitate (a se vedea Timurtas, citata anterior, pct. 67, si Nolan si K. impotriva Rusiei, nr. 2.512/04, pct. 56, 12 februarie 2009). Mai mult, Curtea observa ca reprezentatii primului reclamant au putut lua cunostinta de inscrisurile clasificate strict secrete in cursul procedurii penale interne, insa le-a fost imposibil sa faca public continutul lor din cauza angajamentelor de confidentialitate pe care au fost obligati sa le semneze. Aceasta arata ca informatiile din inscrisurile respective nu se numara printre cele la care accesul este interzis oricarei persoane cu exceptia serviciului de informatii sau a functionarilor de rang inalt (a se vedea, in acelasi sens, Nolan si K., citata anterior, pct. 56). Pe de alta parte, din nota SRI prezentata de Guvern reiese ca acesta din urma avea el insusi dreptul de a decide, dupa caz, declasificarea inscrisurilor respective, insa nu a facut acest lucru si, in orice caz, nu si-a motivat refuzul sau nu a explicat de ce nu intentiona sa procedeze astfel. De altfel, acesta nu a avut in vedere sa solicite, in temeiul art. 33 § 2 si 3 din Regulamentul Curtii, confidentialitatea inscrisurilor respective sau sa transmita un rezumat al elementelor factuale importante. De asemenea, Guvernul nu a prezentat argumente sau elemente in sprijinul ideii ca, pentru examinarea capetelor de cerere formulate de reclamanti, cuprinsul documentelor respective nu este decisiv.

Referindu-se la importanta pe care o prezinta cooperarea cu un stat parat in cadrul procedurilor desfasurate in temeiul Conventiei, precum si la dificultatea stabilirii faptelor specifice prezentei cauze, Curtea considera ca in prezenta cauza statul parat nu si-a indeplinit obligatia, care decurge din art. 38 din Conventie, de a-i pune la dispozitie toate facilitatile necesare pentru a putea stabili faptele".

*Cititi aici Sentinta nr. 177 din 20.10.1998 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, pronuntata de judecatorii col. Nicolae Anghel Nicolae si cpt. Florian Surghie

*Cititi aici Decizia nr. 54 din 14.06.1999 a Curtii Militare de Apel, pronuntata de judecatorii lt.col. Bogdan-Savin Graur si mr. Eduard Poppa

*Cititi aici Decizia nr. 2377 din 13.05.2002 a Sectiei penale a Curtii Supreme de Justitie, pronuntata de judecatorii Silvia Caramihai, Marioara Prodan si Mihai Ciubotaru

*Cititi aici Hotararea CEDO in cauza Bucur si Toma vs. Romania (lb. romana)