Cei mai multi judecatori insista sa zambeasca, desi inteleg cat le-au taiat aripile legile justitiei din 2022
Astazi (n.r. joi, 9 noiembrie 2023) a fost o zi frumoasa si trista.
Mi-am luat ramas bun. Ramas bun de la profesie, la revedere de la colegi.
Sa ai privilegiul de a purta roba de magistrat nu inseamna doar sa exerciti o profesie. Nu o lasi la usa cand pleci din instanta. Inseamna, in cel mai literal sens al cuvantului, sa traiesti dupa un cod. In toate momentele vietii tale. Cand pleci din magistratura, renunti la un mod de viata. Si, cel mai adesea, la singurii oameni care te inteleg cu adevarat. Pentru ca sunt singurii care traiesc in acelasi fel ca tine, care trec prin anxietatile unei profesii cu multe riscuri, cu multe restrictii si cu foarte multe cerinte.
Unii oameni, putini, stiu ca sunt multe tipuri de magistrati. Insa majoritatea ii vad doar pe aceia dintre judecatori care detin puterea administrativa. Si pe cei care gresesc.
Cei mai multi judecatori, insa, sunt judecatorii care nu se vad public, nu se aud, si nu se stiu decat din hotarari. Sau in principal din hotarari. Cei care redacteaza sau vad dosare in weekenduri sau la ceasuri tarzii de noapte. Si in vacante. Cei care dezbat intens solutii juridice.
Cei care insista sa zambeasca, desi inteleg perfect cat de tare le-au taiat aripile si posibilitatile de cariera legile justitiei din 2022, cei care stiu ca, desi fac tot ce le sta in putinta pentru aceasta profesie, efortul lor nu va fi niciodata recunoscut sau apreciat. Cei care stiu ca sunt priviti nedrept, dar nu lasa acest lucru sa le afecteze munca. Cei puternici sufleteste, muncitori, cu o inteligenta speciala. Cei delicati.
Lor le sunt recunoscatoare pentru bucuria pe care mi-au adus-o, pentru umorul din multele zile cu vesti rele, pentru incurajari, pentru empatie si pentru anduranta in spirala negativa in care traim toti de atata vreme.
Lor le multumesc pentru tot ce sunt.
De ei imi va fi tare dor. Si catre ei ma voi intoarce ori de cate ori voi avea acest privilegiu.
Ca multi altii inaintea mea, nu as fi plecat acum. In vremuri normale, stabile. Insa lucrurile in profesie merg din rau in mai rau. Speranta de mai bine nu exista, doar temere de ce urmeaza.
Cum mereu este loc de mai rau, linistea retragerii este de preferat.
Dar imi este deja dor de tot ce are aceasta profesie mai bun: munca in sine si colegii.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Berlin 10 November 2023 19:16 +66
# Florin 10 November 2023 19:32 +113
# maxtor 12 November 2023 03:41 +1
# Când reveniți? 12 November 2023 13:45 -2
# grigore după ureche 14 November 2023 13:04 0