Celeritatea bate drepturile inculpatilor: instanta a revenit asupra expertizei in dosarul Voicu-Costiniu-Casuneanu, dupa ce INEC a comunicat ca expertiza va dura un an! Inculpatii au contestat interceptarile utilizate de procurori si au propus altele in aparare
Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au ales o cale surprinzatoare pentru a finaliza cat mai repede cauza, in dosarul in care au fost trimisi in judecata senatorul Catalin Voicu, fostul judecator Florin Costiniu si oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic, pentru coruptie. “Este o grava amputare a dreptului la aparare, justificata de volum si celeritate, cu infrangerea aflarii adevarului”, a declarat Dan Cazacu, aparatorul senatorului Catalin Voicu.
INEC a transmis instantei ca nu poate face expertiza decat intr-un an
Initial, completul de judecata care a primit spre solutionare cauza a admis expertizarea tuturor interceptarilor din dosar, nu numai cele utilizate de procurori in rechizitoriu, dupa ce inculpatii au contestat veridicitatea acestora. Numai ca, dupa pensionarea a doi dintre judecatorii care formau completul de judecata, Traian Gherasim si Victor Camenita Pasca, si intrarea in cauza a judecatoarelor Luminita Zglimbea si Angela Dragne, lucrurile s-au schimbat in dosar, in sensul ca judecatorii au decis sa fie efectuata expertiza numai pentru interceptarile pe care procurorii le-au folosit pentru a-si argumenta rechizitoriul.
Asta pentru ca INEC a transmis la dosar o adresa prin care a aratat ca, in cazul in care ar expertiza toate interceptarile facute in caz, ar dura peste un an si ca acest lucru nu este posibil din cauza dotarilor si lipsei de personal din Institut.
Inculpatii au solicitat sa fie expertizate toate interceptarile din dosar, si le-au contestat ca veridicitate, si au inteles sa se foloseasca de anumite interceptari ca probe in aparare.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DOREL
28 November 2011 11:22
+1
# Minerva
28 November 2011 14:50
-1
# Doamna judecator,
28 November 2011 15:28
+2