CINE AJUNGE LA ICCJ SA-SI IA ADIO – Instanta suprema si-a prezentat raportul de activitate pe anul 2014. Din cele 33 de dosare judecate la fond de Sectia penala a ICCJ doar in 3 s-au dispus solutii de achitare. Contestatiile impotriva incheierilor judecatorilor de drepturi si libertati au fost respinse in proportie de 84%: “Anul 2014 este anul care a demonstrat profesionalismul judecatorilor... Judecatorii au dat masura maturitatii pregatirii profesionale” (Raportul)
Inalta Curte de Casatie si Justitie, condusa de Livia Stanciu si Ionut Matei (foto), a facut public raportul de activitate pe anul 2014. Iar acesta vine sa confirme realitatea pe care o vedem cu totii: inculpatii care ajung la instanta suprema trebuie sa se resemneze cu gandul ca vor fi condamnati. Nici in cazul masurilor preventive situatia nu este foarte diferita, mai toate masurile procurorilor fiind confirmate de ICCJ. Cert este ca activitatea magistratilor de la Inalta Curte pe anul 2014 este considerata ca fiind una plina de profesionalism, acestia dand “masura maturitatii pregatirii profesionale, mobilitatii functionale si abnegatiei pentru realizarea unui act de justitie de calitate”.
Astfel, potrivit bilantului ICCJ, in 2014, a fost inregistrata o scadere a volumului general de activitate in comparatie cu anul precedent. Spre exemplu, in 2014, au fost inregistrate 25.275 de cauze, dintre care 14.749 nou intrate, in conditiile in care in 2013 fusesera inregistrate 33.543 de dosare, dintre care 20.401 nou intrate:
“In anul 2014, volumul general de activitate al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a inregistrat o scadere fata de nivelul anului 2013. Astfel, daca in anul 2013 pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-au inregistrat 33.543 de cauze, din care 20.401 de cauze nou intrate, in anul 2014 s-au inregistrat pe rol 25.275 de cauze, din care 14.749 de cauze nou intrate. Din total cauzelor inregistrate, 4.227 au reprezentat cauze intrate pe noul Cod de procedura civila si aproximativ 3700 cauze intrate pe noul Cod de procedura penala.
In conditiile in care deficitul de personal al instantei supreme s-a mentinut si pe parcursul anului 2014, eforturile fiind dublate si de lipsa acuta a spatiilor in care s-a desfasurat activitatea personalului, raportat la volumul de activitate mentionat, Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a mentinut volumul in ceea ce priveste cauzele solutionate - 17.868 de cauze, la finele anului 2014 fiind inregistrate pe stoc doar 7.407 de cauze, cu 3.119 cauze mai putin decat nivelul stocului inregistrat la sfarsitul anului 2013”.
Incarcatura medie pe judecator la Sectia penala: 654 de cauze rulate, 411 cauze solutionate
In ceea ce priveste judecatorii Sectiei penale, cei care atrag toate privirile in aceasta perioada, acestia au participat la 829 de sedinte de recursuri si 630 de sedinte de fonduri, fiind rulate 5.670 de dosare si solutionate 5.151 de dosare. Conform bilantului ICCJ, incarcatura medie pe judecator a fost de 654 de cauze rulate si de 411 cauze solutionate. Oricum, este mai putin decat in 2013, cand incarcatura medie incarcatura pe judecator a fost de 927 cauze rulate si de 522 cauze solutionate:
“Judecatorii Sectiei penale au participat in anul 2014 la un numar de 829 de sedinte de recursuri si de 630 sedinte de fonduri, ceea ce inseamna o medie de 47 de sedinte pe an pentru fiecare judecator. In cadrul acestor sedinte s-au rulat un numar de 5670 dosare si s-au solutionat un numar de 5151 dosare, incarcatura medie pe judecator fiind de 654 cauze rulate si de 411 cauze solutionate.
Comparativ, la nivelul anului 2013, judecatorii Sectiei penale au participat la un numar de 804 de sedinte de recursuri si de 530 sedinte de fonduri, media pentru fiecare judecator fiind de 46 de sedinte pe an. In cadrul acestora s-au rulat un numar de 7147 dosare si s-au solutionat un numar de 5215 dosare, incarcatura pe judecator fiind de 927 cauze rulate si de 522 cauze solutionate.
Este important de remarcat ca, desi numarul mediu al sedintelor de judecata, practic, s-a mentinut, complexitatea cauzelor rulate si solutionate a crescut exponential, astfel ca, desi, in final, numarul dosarelor solutionate a scazut, iar stocul dosarelor ramase in lucru este mult redus fata de cel din anul 2013, incarcatura reala si efortul judecatorilor, magistratilor asistenti si personalului auxiliar ai Sectiei pentru rezolvarea si gestionarea acestor cauze au fost, in realitate, mult sporite”.
Doar 3 sentinte de achitare la fond in 2014
Date extrem de interesante gasim in legatura cu dosarele solutionate la fond de judecatorii de la Sectia penala. Astfel, in mai toate cauzele au fost pronuntate sentinte de condamnare. Mai exact, in cele 33 de dosare de fond judecate in prima instanta de Sectia penala a ICCJ au fost inregistrate 27 de sentinte de condamnare si doar 3 de achitare. Intr-o cauza a fost dispusa incetarea procesului penal, iar doua dosare au fost declinate.
La fel de interesante sunt datele si in ceea ce priveste dosarele care au avut ca obiect contestatii impotriva incheierilor pronuntate de judecatorii de camera preliminara. In cele 87 de dosare de acest gen, doar 12 contestatii au fost admise, in timp ce 73 au fost respinse.
Iata alte date statistice privind activitatea Sectiei penale din raportul de activitate al Inaltei Curti de Casatie si Justitie pe anul 2014, care este atasat integral la finalul articolului:
In cele 370 de dosare avand ca obiect recursuri in casatie s-au pronuntat solutii de:
-admitere in 60 de cauze;
-respingere in 300 de cauze;
-retragerea caii de atac in 9 cauze;
-alte solutii: o cauza.
In cele 2775 de dosare avand ca obiect recursuri (contestatii) s-au pronuntat solutii de:
-admitere in 665 de cauze;
-respingere in 1979 de cauze;
-retragerea caii de atac in 126 de cauze;
-alte solutii in 5 cauze.
In cele 368 de dosare avand ca obiect apeluri s-au pronuntat solutii de:
-admitere in 139 de cauze;
-respingere in 221de cauze;
-retragerea caii de atac in 6 cauze;
-alte solutii in 2 cauze.
In cele 87 de dosare avand ca obiect contestatii exercitate impotriva incheierilor pronuntate de judecatorii de drepturi si libertati si de camera preliminara ai Sectiei penale s-au pronuntat solutii de:
-admitere in 12 cauze;
-respingere in 73 de cauze;
-retragerea caii de atac: o cauza;
-alte solutii: o cauza.
In cele 33 de dosare de fond judecate in prima instanta de Sectia penala a instantei supreme s-au pronuntat solutii de:
-condamnare in 27 de cauze;
-achitare in 3 cauze;
-incetarea procesului penal: o cauza;
-declinare in 2 cauze”.
“Judecatorii si magistratii asistenti ai Sectiei penale au dat masura maturitatii pregatirii profesionale, mobilitatii functionale si abnegatiei pentru realizarea unui act de justitie de calitate”
In final, raportul Inaltei Curti concluzioneaza in ceea ce-i priveste pe judecatorii de la Sectia penala a instantei supreme ca, in 2014, acestia si-au demonstrat profesionalismul, dar si ca au dat masura maturitiatii profesionale:
“Anul 2014 este anul care a demonstrat profesionalismul judecatorilor si magistratilor asistenti ai Sectiei penale. Confruntati cu o schimbare radicala a legislatiei penal si procesual penale, pusi in fata unor modificari profunde ale institutiilor fundamentale de drept, a declararii neconstitutionalitatii unor dispozitii procesuale abia intrate in vigoare, obligati sa aplice - uneori intempestiv – modificari survenite prin Ordonante de Urgenta, judecatorii si magistratii asistenti ai Sectiei penale au dat masura maturitatii pregatirii profesionale, mobilitatii functionale si abnegatiei pentru realizarea unui act de justitie de calitate”.
*Cititi aici integral raportul de activitate al Inaltei Curti de Casatie si Justitie pe anul 2014
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE
6 April 2015 11:25
+5
# v
6 April 2015 12:23
+3