Neputinta autoritatilor romane de a o localiza in timp util pe tanara Alexandra Macesanu (foto stanga), urmata de gafa impardonabila a procurorului Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul Judecatoriei Caracal, care a ordonat politistilor sa pazeasca poarta lui Gheorghe Dinca (foto dreapta) pana la 6 dimineata, au fost cele doua elemente cheie care, din punctul nostru de vedere, au facut posibila tragedia care a zguduit Romania. Daca decizia procurorului Popescu este imputabila acestuia, fara doar si poate, fiind o problema de intelegere si aplicare a normelor procedural penale in vigoare de catre acest procuror, problema localizarii tinerei Alexandra este cu atat mai reprosabil autoritatilor, daca tinem cont de faptul ca fetita putea fi localizata in timp si chiar salvata, fara a se mai astepta 12 ore sau 6 dimineata. Acest lucru ar fi fost posibil daca Romania punea in aplicare, ca la carte, Directiva privind "serviciul universal" pe care zice ca a implementat-o si care prevede obligativitatea localizarii apelantului 112 cu ajutorul operatorilor de telecomunicatii.

Cazul tinerei rapite, violate si incendiate pune la zid Lituania la CJUE

Concret, intr-un caz petrecut in Lituania, aproape tras la indigo cu cel al Alexandrei Macesanu, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat joi, 5 septembrie 2019, obligatia localizarii apelantului 112 cu ajutorul intreprinderilor de telecomunicatii, care trebuie sa furnizeze gratuit informatiile.

Tragedia din Lituania, care iata a ajuns la CJUE, dateaza din 2013 si vizeaza situatia unei tinere in varsta de 17 ani, care a fost rapita, violata si arsa de vie in portbagajul unei masini. Anterior incendierii sale, tanara a reusit sa apeleze serviciul de urgenta 112 de 10 ori, insa echipamentele centrului de receptie a apelurilor de urgenta nu afisau numarul de telefon al dispozitivului mobil, lucru care a impiedicat localizarea sa. Incidentul a starnit ample dezbateri in Lituania, unde autoritatile nu au putut stabili daca telefonul mobil era echipat cu o cartela SIM, ori care a fost motivul pentru care numarul tinerei nu a putut fi vizibil la centrul de receptie al apelurilor de urgenta.

Hotararea CJUE a fost pronuntata la solicitarea Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius) care a cerut Curtii de Justitie a UE sa stabileasca daca Directiva privind serviciul universal impune statelor membre obligatia de a asigura punerea la dispozitie a datelor privind locatia, chiar daca apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu o cartela SIM, si daca statele membre dispun de o marja de apreciere la definirea criteriilor de acuratete si fiabilitate ale informatiilor privind localizarea apelantului la „112” care le permite limitarea acestora la identificarea statiei de baza care a preluat apelul.

Romania nu stie de Directive UE, dar da Ordonante de Urgenta

Directiva pe care CJUE a clarificat-o este in vigoare din 2002, Romania avand asadar obligatia de a o implementa inca de la aderarea la UE. Nu stim cum a facut-o caci localizarea Alexandrei a fost anevoioasa! In schimb, dupa tragedia de la Caracal, Guvernul a promis implementarea sistemului de localizare rapida, atentie, in maximum un an, sens in care a fost anuntata deja o Ordonanta de Urgenta.

Trecand peste sprijinul companiilor de telecomunicatii, peste toate este strigator la cer faptul ca Aplicatia 112, care este administrata de Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), nu detine macar aparatura necesara pentru localizarea apelantilor, singura institutie care ar detine un astfel de sistem fiind, atentie, Serviciul Roman de Informatii (SRI). Sau mai corect spus, centrul specializat al SRI, Cyberint, un centru infiintat pe langa lege, care detine toata aparatura pentru localizarea exacta a persoanelor care apeleaza serviciul de urgenta 112. Din varii motive insa, aparatura de la Cyberint este tinuta sub cheie si folosita doar pentru activitatile SRI, care or fi alea.

Toate masurile adoptate dupa tragedia de la Caracal pot fi cu usurinta vazute ca "artificii" care nu ar mai fi fost necesare daca Romania se preocupa intr-adevar de aplicarea prevederilor Directivei privind "serviciul universal", inca de cand a devenit stat membru al Uniunii Europene. Caci, Directiva nu a devenit obligatorie dupa Decizia de joi a CJUE, ea fiind aplicabila si in trecut. CJUE nu a facut decat sa clarifice intinderea acestei directive!

Astfel, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a adoptat joi, 5 septembrie 2019, o hotarare de interpretare a Directivei privind "Serviciul universal" (Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal si drepturile utilizatorilor cu privire la retelele si serviciile electronice de comunicatii, modificata prin Directiva 2009/136/CE a PE si CE din 25 noiembrie 2009) prin care statueaza ca din modul de redactare a Directivei rezulta fara indoiala ca „[toate] apelurile catre numarul european unic pentru apelurile de urgenta” sunt vizate de obligatia de punere la dispozitie a informatiilor referitoare la localizarea apelantului, inclusiv apelurile la „112” efectuate de pe telefoane mobile neechipate cu o cartela SIM, despre care CJUE stabileste ca "nu pot sa fie excluse din domeniul de aplicare al directivei privind 'serviciul universal'".

Totodata, Curtea a statuat ca prin Directiva privind "serviciul universal" se impune statelor membre, sub conditia posibilitatilor tehnice, o obligatie de rezultat care nu se limiteaza la crearea unui cadru normativ adecvat, ci impune ca informatiile privind localizarea tuturor apelantilor la „112” sa fie transmise efectiv serviciilor de urgenta.

Publicam in continuare comunicatul Curtii de Justitie a Uniunii Europene din 5 august 2019:

"Intreprinderile de telecomunicatii trebuie sa transmita gratuit informatiile care

permit localizarea apelantului autoritatii care trateaza apelurile de urgenta la „112”

Statele membre trebuie sa se asigure ca aceasta obligatie este pusa in aplicare chiar daca telefonul mobil nu este echipat cu o cartela SIM

AW si altii sunt rude ale ES, o tanara de 17 ani, victima a unui act criminal. La 21 septembrie 2013, in jurul orei 6 dimineata, intr-o suburbie a Panevėžys (Lituania), ES a fost rapita, violata si arsa de vie in portbagajul unui autoturism. In timp ce se afla inchisa in acest portbagaj, aceasta a format, folosind un telefon mobil, numarul european unic pentru apelurile de urgenta „112” de aproximativ 10 ori pentru a solicita ajutor. Cu toate acestea, echipamentele centrului de receptie a apelurilor de urgenta nu afisau numarul telefonului mobil utilizat, ceea ce a impiedicat localizarea sa. Nu s-a putut stabili daca telefonul mobil utilizat de ES era echipat cu o cartela SIM si nici motivul pentru care numarul sau nu era vizibil la centrul de receptie a apelurilor de urgenta.

AW si altii au introdus o actiune in fata Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania), solicitand obligarea statului lituanian la repararea prejudiciului moral suferit de victima, ES, si de ei insisi. In sustinerea actiunii formulate, acestia arata ca Lituania nu a asigurat corect punerea in aplicare practica a Directivei privind „serviciul universal”1 care prevede ca statele membre se asigura ca intreprinderile de telecomunicatii pun la dispozitie in mod gratuit informatii privind localizarea apelantului autoritatii care trateaza apelurile de urgenta la „112” imediat ce apelul a ajuns la acea autoritate2. Aceasta norma se aplica tuturor apelurilor catre numarul european unic pentru apelurile de urgenta „112”. Aceasta omisiune ar fi avut ca rezultat imposibilitatea de a transmite serviciilor de politie pe teren informatii privind localizarea lui ES, ceea ce le-ar fi impiedicat sa ii vina in ajutor.

Vilniaus apygardos administracinis teismas solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca directiva privind „serviciul universal” impune statelor membre obligatia de a asigura o astfel de punere la dispozitie chiar daca apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu o cartela SIM si daca statele membre dispun de o marja de apreciere la definirea criteriilor de acuratete si fiabilitate ale informatiilor privind localizarea apelantului la „112” care le permite limitarea acestora la identificarea statiei de baza care a preluat apelul.

In hotararea pronuntata astazi, Curtea aminteste ca rezulta din modul de redactare a directivei ca „[toate] apeluril[e] catre numarul european unic pentru apelurile de urgenta” sunt vizate de obligatia de punere la dispozitie a informatiilor referitoare la localizarea apelantului. In plus, Curtea a statuat deja ca directiva privind „serviciul universal”, in versiunea sa originala, impunea statelor membre, sub conditia posibilitatilor tehnice, o obligatie de rezultat care nu se limiteaza la crearea unui cadru normativ adecvat, ci impune ca informatiile privind localizarea tuturor apelantilor la „112” sa fie transmise efectiv serviciilor de urgenta. Prin urmare, apelurile la „112” efectuate de pe un telefon mobil neechipat cu o cartela SIM nu pot sa fie excluse din domeniul de aplicare al directivei privind „serviciul universal”.

In consecinta, Curtea apreciaza ca directiva privind „serviciul universal” impune statelor membre, sub rezerva fezabilitatii tehnice, obligatia de a se asigura ca intreprinderile in cauza pun la dispozitie gratuit informatiile referitoare la localizarea apelantului autoritatii care trateaza apelurile de urgenta la „112” imediat ce apelul ajunge la autoritatea mentionata, inclusiv atunci cand apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu o cartela SIM.

Curtea constata in continuare ca, desi statele membre dispun de o anumita marja de apreciere la definirea criteriilor de acuratete si fiabilitate ale informatiilor privind localizarea apelantului la „112”, aceste criterii trebuie, in orice caz, sa asigure, in limitele fezabilitatii tehnice, o localizare a pozitiei acestui apelant cu gradul de fiabilitate si de precizie necesar pentru a permite serviciilor de urgenta sa ii vina in ajutor in mod util. Marja de apreciere de care beneficiaza statele membre la definirea acestor criterii are, asadar, ca limita necesitatea de a garanta utilitatea informatiilor transmise pentru a permite localizarea efectiva a apelantului si, prin urmare, interventia serviciilor de urgenta. Intrucat o astfel de apreciere prezinta un caracter eminamente tehnic si este strans legata de caracteristicile retelei de telecomunicatii mobile lituaniene, revine instantei de trimitere sarcina de a o efectua.

In sfarsit, Curtea arata ca, printre conditiile care trebuie indeplinite pentru angajarea raspunderii unui stat membru pentru prejudicii cauzate particularilor prin incalcari ale dreptului Uniunii care ii sunt imputabile figureaza cea legata de existenta unei legaturi directe de cauzalitate intre incalcarea acestui drept si prejudiciul suferit de acesti particulari ai acestei categorii de prejudicii.

Cu toate acestea, conditiile stabilite de legislatiile nationale in domeniul repararii prejudiciilor nu pot fi mai putin favorabile decat cele referitoare la actiuni asemanatoare de natura interna.

In consecinta, atunci cand, in conformitate cu dreptul intern al unui stat membru, existenta unei legaturi de cauzalitate indirecte intre nelegalitatea savarsita de autoritatile nationale si prejudiciul suferit de un particular este suficienta pentru angajarea raspunderii statului, o astfel de legatura de cauzalitate indirecta intre o incalcare a dreptului Uniunii imputabila acestui stat membru si prejudiciul suferit de un particular trebuie sa fie de asemenea suficienta in vederea angajarii raspunderii statului membru mentionat pentru aceasta incalcare a dreptului Uniunii".