Curtea Constitutionala a Romaniei a confirmat miercuri, 6 aprilie 2022, ceea ce Lumea Justitiei scrie de ani intregi: Centrul National de Interceptare a Comunicatiilor – structura a Serviciului Roman de Informatii, condus de Eduard Hellvig (foto langa Klaus Iohannis) – functioneaza fara o baza legala propriu-zisa, nefiind infiintat printr-o lege, ordonanta sau hotarare de Guvern, ci printr-o hotarare a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT).

Miercuri, CCR a publicat motivarea Deciziei 55/2022, prin care, la 16 februarie 2022, a admis sesizarile depuse de catre Avocatul Poporului Renate Weber si de Alianta pentru Unirea Romanilor atat impotriva Ordonantei de Urgenta nr. 6/2016 („Ordonanta Pruna”), cat si a Legii de aprobare a OUG 6/2016. Amintim ca Avocatul Poporului si-a invins inertia si a atacat legea si ordonanta la CCR abia dupa ce Lumea Justitiei a dezvaluit pasivitatea de pana atunci a Renatei Weber, care de doi ani refuzase sa dea curs solicitarii primite de la Luju.ro de a ataca Ordonanta Pruna la Curtea Constitutionala, Weber avand pe tava argumentele noastre in sensul neconstitutionalitatii ordonantei de urgenta (click aici pentru a citi).

Revenind la CNIC: chiar daca pe forma nu a vazut nimic in neregula cu infiintarea Centrului printr-o hotarare a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (avand in vedere ca SRI raspunde in fata CSAT), pe fond Curtea Constitutionala a avertizat ca functionarea CNIC incalca articolul 53 din Constitutie, care spune ca exercitiul drepturilor si libertatilor (in cazul de fata, dreptul la viata privata) poate fi ingradit numai prin lege. Deci nicidecum printr-o ordonanta de urgenta, cum este cea din 2016, emisa de guvernul condus de Dacian Ciolos (foto 2 stanga) la initiativa ministresei Justitiei Raluca Pruna (foto 2 dreapta). Ceea ce inseamna ca inregistrarile Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor din cadrul SRI nu pot fi folosite in procesele penale in lipsa unei legi care sa abiliteze CNIC sa opereze in domeniul drepturilor constitutionale. „In domeniul supravegherii tehnice, reglementat de CPP, simpla indicare a unei structuri menite sa puna in executare mandatele emise, fara consacrarea sa legala, incalca principiul legalitatii”, explica CCR.

Ordonanta Pruna este de trei ori grava pentru presedintele ICCJ

Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu are ce cauta sa verifice Centrul National de Interceptare a Comunicatiilor, cata vreme Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii prevede ca doar Parlamentul are dreptul sa controleze activitatea SRI, puncteaza Curtea Constitutionala in Decizia nr. 55/2022. In plus, CCR subliniaza ca OUG 6/2016 ii confera presedintelui ICCJ atributii de judecator de camera preliminara (prin verificarea legalitatii interceptarilor efectuate prin CNIC) si chiar de procuror (prin verificarea punerii in aplicare de catre CNIC a mandatelor de interceptare).

In rest, dupa cum veti vedea mai jos, munca instantei de contencios constitutional acum, la Decizia 55/2022, este usurata de binecunoscuta jurisprudenta in domeniu. Ne referim la istorica Decizie nr. 51/2016, prin care CCR a spart Binomul DNA-SRI, aratand ca Serviciul Roman de Informatii nu are ce sa caute in dosare penale, altele decat cele privind infractiuni de siguranta nationala. In acest sens, CCR a decis ca: “Asa fiind, Curtea constata ca S.R.I. are atributii care, potrivit legislatiei in vigoare, se exercita in domenii care nu tin de prevenirea si descoperirea infractiunilor si de tragerea la raspundere a persoanelor care au savarsit infractiuni. Avand in vedere aceste aspecte, precum si cele retinute prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, precitata, Curtea constata ca atribuirea calitatii de organ de cercetare penala speciala S.R.I. incalca prevederile art.1 alin.(5), ale art.26 si ale art.28 din Constitutie”.

Incheiem, aratand ca Decizia CCR se concentreaza pe demontarea Ordonantei Pruna, Curtea mentionand ca Legea de aprobare a OUG 6/2016 pica automat, odata cu declararea drept neconstitutionala a ordonantei de urgenta. De asemenea, Curtea Constitutionala a Romaniei ii reproseaza Parlamentului ca timp de sase ani nu s-a obosit sa aduca amendamente la Ordonanta 6/2016, ci a adoptat-o pe nemestecate in ceasul al doisprezecelea, in procedura de urgenta, fara sa-i schimbe o virgula.

Redam principalul pasaj din Decizia CCR nr. 55/2022:

„140. Curtea constata ca o prima critica de neconstitutionalitate se refera la acordarea calitatii de organe de cercetare penala speciale organelor S.R.I. in ceea ce priveste punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica, din dispozitia procurorului, in cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute in titlul X din Codul penal si infractiunilor de terorism.

141. Curtea observa ca, in varianta initiala, art.142 alin.(1) din Codul de procedura penala dispunea in sensul ca „procurorul pune in executare supravegherea tehnica ori poate dispune ca aceasta sa fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei ori de alte organe specializate ale statului”. Prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.190 din 14 martie 2016, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispozitiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedura penala este neconstitutionala.

142. Ca urmare a pronuntarii deciziei anterior mentionate, a fost adoptata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016 prin care s-a urmarit punerea in acord a dispozitiilor procesual penale cu decizia Curtii Constitutionale. O prima modificare realizata prin ordonanta de urgenta a fost aceea a eliminarii sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului” - declarata ca fiind neconstitutionala - din cuprinsul dispozitiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedura penala (art.I pct.2). Totodata, prin ordonanta de urgenta a fost modificat art.57 alin.(2) din Codul de procedura penala, in sensul completarii acestuia cu mentiunea ca „organele de cercetare penala speciale pot efectua, in cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute in titlul X din Codul penal si infractiunilor de terorism, din dispozitia procurorului, punerea in aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica” (art.I pct.1). In completarea acestui nou text, prin aceeasi ordonanta de urgenta, s-a dispus modificarea art.13 din Legea nr.14/1992 privind organizarea si functionarea S.R.I., publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.33 din 3 martie 1992, in sensul ca „organele S.R.I. nu pot efectua acte de cercetare penala, nu pot lua masura retinerii sau arestarii preventive si nici dispune de spatii proprii de arest. Prin exceptie, organele S.R.I. pot fi desemnate organe de cercetare penala speciale conform art.55 alin.(5) si (6) din Codul de procedura penala pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica, conform prevederilor art.57 alin.(2) teza finala din Codul de procedura penala” (art.IV pct.2).

143. In acest context, Curtea retine ca, prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, a constatat ca „actele indeplinite de organele prevazute la art.142 alin.(1) teza a doua din Codul de procedura penala reprezinta procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activitatii de supraveghere tehnica, ce constituie un mijloc de proba. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmarire penala. Acestea din urma sunt cele enumerate la art.55 alin.(1) din Codul de procedura penala, respectiv procurorul, organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale” (paragraful 34).

144. Cu acelasi prilej, Curtea a subliniat importanta faptului ca, „in multe state ale Uniunii Europene, dispozitiile codurilor de procedura penala, atunci cand reglementeaza activitatea de supraveghere tehnica si de punere in executare a acesteia, o fac prin norme clare si previzibile si vizeaza doar organele judiciare” (paragraful 36). Totodata, Curtea a constatat ca „nicio reglementare din legislatia nationala in vigoare, cu exceptia dispozitiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedura penala, nu contine vreo norma care sa consacre expres competenta unui alt organ al statului, in afara organelor de urmarire penala, de a efectua interceptari, respectiv de a pune in executare un mandat de supraveghere tehnica (paragraful 47).

145. Prin urmare, Curtea a retinut ca „este justificata optiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnica sa fie pus in executare de procuror si de organele de cercetare penala, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedura penala, precum si de catre lucratorii specializati din cadrul politiei, in conditiile in care acestia pot detine avizul de ofiteri de politie judiciara, in conditiile art.55 alin.(5) din Codul de procedura penala. Aceasta optiune nu se justifica, insa, in privinta includerii, in cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedura penala, a sintagmei 'alte organe specializate ale statului', neprecizate in cuprinsul Codului de procedura penala sau in cuprinsul altor legi speciale” (paragraful 49).

146. Curtea observa ca, prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, pe de o parte, a realizat o interpretare sistematica a ansamblului dispozitiilor procesual penale referitoare la metodele speciale de supraveghere tehnica, iar, pe de alta parte, a analizat propria jurisprudenta si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie, subliniind gradul ridicat de intruziune in viata privata a persoanelor a acestor metode speciale de supraveghere tehnica, precum si consecintele produse de punerea in executare a acestora in planul vietii private si al secretului corespondentei. Prin urmare, din coroborarea celor anterior retinute, instanta de contencios constitutional a apreciat ca stabilirea cu exactitate a organelor abilitate sa realizeze punerea in executare a metodelor speciale de supraveghere tehnica este un element esential si a subliniat necesitatea ca aceste organe sa fie circumscrise sferei organelor judiciare, in speta procurorul, organele de cercetare penala, lucratorii specializati din cadrul politiei, in conditiile in care acestia pot detine avizul de ofiteri de politie judiciara, iar nu altor persoane/entitati ale caror atributii se exercita in domenii care nu tin de prevenirea si descoperirea infractiunilor si de tragerea la raspundere a persoanelor care au savarsit infractiuni. De altfel, Curtea observa ca, in cauza in care a fost pronuntata Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, critica de neconstitutionalitate a pornit tocmai de la faptul ca punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse intr-un dosar penal a fost realizata de catre S.R.I., iar in argumentarea solutiei de admitere Curtea face referire la un studiu de drept comparat din care reiese ca in majoritatea statelor Uniunii Europene punerea in executare a masurilor de supraveghere tehnica este realizata doar de organele judiciare, respectiv de catre judecatorul de instructie, organele de urmarire penala sau politie (paragraful 36).

147. Asa fiind, interpretand dispozitiile procesual penale referitoare la metodele speciale de supraveghere tehnica si aplicand principiile constitutionale si conventionale in materie, Curtea a evidentiat reperele comportamentului constitutional pe care legiuitorul avea obligatia sa si-l insuseasca, aplicand cele statuate de Curte in adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.6/2016. Acest aspect a fost sesizat si de I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, care, prin Decizia nr.22 din 25 octombrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.1057 din 28 decembrie 2016, a retinut urmatoarele: „cat timp, in prezentarea rationamentului sau juridic [paragraful 49 al deciziei (n.r. nr.51 din 16 februarie 2016)], Curtea Constitutionala a identificat, intr-o maniera lipsita de orice echivoc, organele care au abilitarea sa efectueze acte de supraveghere tehnica si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca, aceasta a furnizat astfel atat autoritatilor cu competente in procesul de legiferare, cat si instantelor judecatoresti toate elementele necesare pentru cunoasterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale”.

148. In acest context, Curtea observa ca legiuitorul a reglementat, in cadrul Codului de procedura penala, categoria organelor de cercetare penala speciale, in conditiile in care precizarea/enumerarea acestora intra in sfera sa de competenta. Astfel, in principiu, legiuitorul are libertatea de a reglementa categoria organelor de cercetare penala speciale, includerea sau excluderea anumitor elemente din aceasta categorie. Cu toate acestea, Curtea constata ca orice reglementare in domeniu trebuie sa fie realizata cu respectarea drepturilor si a libertatilor fundamentale incidente. Astfel, desi legiuitorul se bucura de o marja de apreciere destul de intinsa, avand in vedere ca acesta se afla intr-o pozitie care ii permite sa aprecieze, in functie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale, aceasta competenta nu este absoluta, in sensul excluderii exercitarii controlului de constitutionalitate asupra masurilor adoptate. Totodata, Curtea apreciaza ca reglementarea aspectelor urmaririi penale este guvernata de principiul legalitatii. Cu alte cuvinte, calificarea unei persoane/entitati ca organ de cercetare penala special tine de vointa legiuitorului, dar aceasta vointa nu poate fi una absoluta, ci ea trebuie sa fie exprimata respectand cadrul constitutional incident.

149. Curtea observa ca prin intermediul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.6/2016 a fost reglementata posibilitatea ca organele S.R.I. sa fie desemnate organe de cercetare penala speciale, conform art.55 alin.(5) si (6) din Codul de procedura penala, pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica, in cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute in titlul X din Codul penal si infractiunilor de terorism, conform prevederilor art.57 alin.(2) teza finala din Codul de procedura penala.

150. Potrivit art.1 din Legea nr.14/1992 privind organizarea si functionarea S.R.I., acesta este serviciul organizat de stat specializat in domeniul informatiilor privitoare la siguranta nationala a Romaniei, parte componenta a sistemului national de aparare, activitatea sa fiind organizata si coordonata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. De asemenea, potrivit art.2 din acelasi act normativ, S.R.I. organizeaza si executa activitati pentru culegerea, verificarea si valorificarea informatiilor necesare cunoasterii, prevenirii si contracararii oricaror actiuni care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei. Totodata, potrivit art.3 din legea sa de organizare si functionare, S.R.I. asigura apararea secretului de stat si prevenirea scurgerii de informatii care, potrivit legii, nu pot fi divulgate. Din cele anterior mentionate, rezulta ca rolul principal al S.R.I. este acela de a culege, verifica si valorifica informatiile necesare cunoasterii, prevenirii si contracararii oricaror actiuni care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei, cu scopul realizarii securitatii nationale, asigurarii respectarii drepturilor si libertatilor cetatenilor si apararii statului de drept.

151. Asa fiind, Curtea observa ca sfera atributiilor S.R.I. difera de cea a organelor/institutiilor care exercita atributii in materia prevenirii si descoperirii infractiunilor si a tragerii la raspundere a persoanelor care au savarsit infractiuni, iar acest aspect este pe deplin subliniat in jurisprudenta instantei de contencios constitutional.

152. Astfel, prin Decizia nr.91 din 28 februarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.348 din 20 aprilie 2018, paragrafele 27 si 53-56, Curtea a retinut ca, in ceea ce priveste inregistrarile realizate, se poate distinge intre inregistrarile realizate ca urmare a punerii in executare a unui mandat de supraveghere tehnica dispus potrivit Codului de procedura penala si inregistrarile rezultate din activitati specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.190 din 18 martie 2014, in cadru extra procesual penal.

153. Potrivit art.2 alin.(1) din Legea nr.51/1991, realizarea securitatii nationale se infaptuieste prin cunoasterea, prevenirea si inlaturarea amenintarilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevazute in art.1 din acelasi act normativ. Astfel, complexul de activitati derulat de organele de stat cu atributii in domeniul securitatii nationale se circumscrie acestei sfere si are ca scop obtinerea de informatii care sa asigure cunoasterea, prevenirea si inlaturarea amenintarilor interne sau externe la securitatea nationala. Pe de alta parte, Curtea a observat ca activitatea procesual penala este destinata constatarii existentei sau inexistentei unei infractiuni, identificarii persoanei care a savarsit-o, cunoasterii imprejurarilor care contribuie la aflarea adevarului in procesul penal, necesare pentru justa solutionare a cauzei, avand ca scop tragerea la raspundere penala a persoanei vinovate. Asa fiind, Curtea a constatat ca scopul in care sunt utilizate activitatile intreprinse in domeniul securitatii nationale este diferit de cel al activitatii procesual penale. Primele se axeaza pe cunoasterea, prevenirea si inlaturarea amenintarilor interne sau externe cu scopul realizarii securitatii nationale, iar celelalte au ca scop tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni. Astfel, intr-o interpretare sistematica si teleologica, rezulta ca Legea nr.51/1991 si Codul de procedura penala au finalitati diferite, care se reflecta si in scopul pentru care este dispusa autorizarea unor activitati specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului/masura supravegherii tehnice. Cu alte cuvinte, existenta unei situatii care constituie amenintare la adresa securitatii nationale nu presupune in mod automat si necesar pregatirea sau savarsirea unei infractiuni contra securitatii nationale, mijloacele de preintampinare a amenintarilor la adresa securitatii nationale neputandu-se rezuma la combaterea infractiunilor.

154. Prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, Curtea a statuat ca „este justificata optiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnica sa fie pus in executare de procuror si de organele de cercetare penala, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedura penala, precum si de catre lucratorii specializati din cadrul politiei, in conditiile in care acestia pot detine avizul de ofiteri de politie judiciara, in conditiile art.55 alin.(5) din Codul de procedura penala”, iar nu de alte organe cu atributii in alte domenii, precum cel al securitatii nationale. De altfel, insusi legiuitorul a operat aceasta diferentiere atunci cand a adoptat Legea nr.14/1992 privind organizarea si functionarea S.R.I. si a prevazut expres, in articolul 13 al legii, ca organele acestuia nu pot efectua acte de cercetare penala, text care nu a fost modificat timp de 25 de ani, pana la modificarea supusa acum controlului de constitutionalitate. Aceeasi lege prevede, in art.11, ca daca ofiterii de informatii descopera, in activitatea lor de contracarare a amenintarilor la adresa securitatii nationale, indicii de pregatire sau de savarsire a unor fapte penale, sunt obligati sa sesizeze organele de urmarire penala.

155. Mai mult, Curtea retine ca Agentia pentru drepturi fundamentale a Uniunii Europene, in materialul „Supravegherea de catre serviciile de informatii: garantiile drepturilor fundamentale si remedii in UE”, volumul II, p.28, a subliniat ca un element-cheie este amploarea relatiei dintre serviciile de securitate si fortele de ordine. Intr-adevar, o separare organizationala intre serviciile secrete si autoritatile de aplicare a legii este de obicei considerata o garantie impotriva concentrarii de puteri intr-un singur serviciu si riscului utilizarii arbitrare a informatiilor obtinute in secret.

156. Totodata, Curtea observa ca, potrivit Recomandarii 1402 (1999) adoptate de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, la 26 aprilie 1999, pct.B.3., „Serviciile cu atributii in materie de securitate interna nu ar trebui sa fie autorizate sa desfasoare activitati de aplicare a legii, cum ar fi anchete penale, arestari sau detentie. Din cauza riscului ridicat de abuz in raport cu aceste competente si pentru a evita dublarea activitatilor traditionale ale politiei, aceste prerogative ar trebui sa apartina exclusiv altor organe de aplicare a legii”.

157. Asa fiind, Curtea constata ca S.R.I. are atributii care, potrivit legislatiei in vigoare, se exercita in domenii care nu tin de prevenirea si descoperirea infractiunilor si de tragerea la raspundere a persoanelor care au savarsit infractiuni.

158. Avand in vedere aceste aspecte, precum si cele retinute prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, precitata, Curtea constata ca atribuirea calitatii de organ de cercetare penala speciala S.R.I. incalca prevederile art.1 alin.(5), ale art.26 si ale art.28 din Constitutie.

159. Curtea constata ca in conditiile in care atribuirea calitatii de organ de cercetare penala speciala S.R.I. este per se neconstitutionala, nu se mai impune a fi analizate criticile de neconstitutionalitate referitoare la lipsa de claritate si previzibilitate a dispozitiilor art.I pct.1 fraza a doua si art.IV pct.2 fraza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016, sub aspectul nearmonizarii continutului acestor prevederi si a existentei unui paralelism legislativ generat de acestea.

160. In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile art.I pct.1 fraza a doua si ale art.IV pct.2 fraza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016 privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal incalca prevederile art.1 alin.(5), ale art.26 si ale art.28 din Constitutie.

161. Examinand critica de neconstitutionalitate referitoare la competenta presedintelui I.C.C.J. sau a unuia dintre judecatorii anume desemnati de catre acesta de a verifica modul de punere in aplicare, in cadrul C.N.I.C., a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala, Curtea observa ca prin art.II pct.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016 a fost introdus un nou articol, 30/1, in cadrul Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciara, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.827 din 13 septembrie 2005, prin care se prevede ca „Semestrial sau ori de cate ori este nevoie, presedintele I.C.C.J. sau unul dintre judecatorii anume desemnati de catre acesta verifica modul de punere in aplicare in cadrul C.N.I.C. prevazut de art.8 alin.2 din Legea nr.14/1992 privind organizarea si functionarea S.R.I., cu modificarile si completarile ulterioare, a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala”. Totodata, potrivit art.IV pct.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016, „verificarea modului de punere in aplicare in cadrul C.N.I.C. a executarii acestor supravegheri tehnice se realizeaza potrivit art.30/1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”. Aceasta verificare se face in conditiile prevazute prin Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a I.C.C.J., republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.121 din 17 februarie 2020.

Potrivit art.12 din acest Regulament:

„(1) Presedintele I.C.C.J. sau un judecator anume desemnat de catre acesta, prin ordin, verifica modul de punere in aplicare in cadrul C.N.I.C. prevazut de art.8 alin.2 din Legea nr.14/1992 privind organizarea si functionarea S.R.I., cu modificarile si completarile ulterioare, a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala.

(2) Verificarea prevazuta la alin.(1) se realizeaza semestrial sau ori de cate ori este nevoie, din oficiu.

(3) Verificarea modului de punere in aplicare a supravegherilor tehnice se realizeaza prin:

a) verificarea masurilor generale care au ca scop asigurarea respectarii dispozitiilor legale privind punerea in aplicare a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala in cadrul C.N.I.C.;

b) verificarea, prin sondaj, a respectarii dispozitiilor legale privind punerea in aplicare a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala in cadrul C.N.I.C..

(4) Dupa efectuarea fiecarei verificari, presedintele I.C.C.J. sau judecatorul anume desemnat care a efectuat verificarea intocmeste un raport in care sunt prevazute constatarile, masurile si autoritatile sau institutiile sesizate. Raportul se publica pe pagina de internet a I.C.C.J.”.

162. Referitor la sustinerea potrivit careia prin norma criticata se reglementeaza un control al judecatorilor asupra unei institutii din afara puterii judecatoresti care nu este jurisdictional, ci administrativ, Curtea observa ca activitatea judecatorilor are atat o componenta jurisdictionala, care se circumscrie solutionarii cauzelor aflate in competenta de judecata a instantelor judecatoresti, cat si o componenta administrativa, care se circumscrie acelor atributii care, potrivit legii, vizeaza buna desfasurare a activitatii administrative a instantei.

163. Referitor la atributiile jurisdictionale, Curtea retine ca, potrivit art.126 alin.(1)-(3) din Constitutie, justitia se realizeaza prin I.C.C.J. si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege; competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege; I.C.C.J. asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale. De asemenea, conform art.1 alin.(1) teza intai din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.826 din 13 septembrie 2005, judecatorii desfasoara activitate judiciara in scopul infaptuirii justitiei.

Interpretand dispozitiile art.126 alin.(1) din Constitutie, Curtea Constitutionala a constatat ca instanta de judecata beneficiaza, in mod exclusiv, de jurisdictio si imperium, adica de puterea de a „spune” dreptul si de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotararilor pronuntate, in materie penala, precum si executarea fortata a hotararilor/a da hotarari cu putere de executare silita, in materie civila (Decizia nr.23 din 20 ianuarie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.240 din 31 martie 2016, paragraful 23; Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.84 din 4 februarie 2016, paragraful 23).

164. In ceea ce priveste componenta administrativa, Curtea observa ca, potrivit art.43 din Legea nr.304/2004, „fiecare instanta judecatoreasca este condusa de un presedinte care exercita atributiile manageriale in scopul organizarii eficiente a activitatii acesteia; presedintii curtilor de apel si ai tribunalelor exercita, de asemenea, atributii de coordonare si control ale administrarii instantei unde functioneaza, precum si ale instantelor din circumscriptie; presedintii judecatoriilor si ai tribunalelor specializate exercita si atributii de administrare a instantei”. Atributiile presedintelui si vicepresedintilor instantelor, a colegiilor de conducere si a presedintilor de sectii sunt dezvoltate la nivel normativ prin art.7-24 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti. Pe de alta parte, potrivit art.47 din Legea nr.304/2004, „presedintii instantelor desemneaza judecatorii care urmeaza sa indeplineasca, potrivit legii, si alte atributii decat cele privind activitatea de judecata”.

Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a I.C.C.J. reglementeaza atributiile presedintelui acestei instante, la art.12 fiind dezvoltata atributia de verificare a modului de punere in aplicare in cadrul C.N.I.C. a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala. Pe de alta parte, potrivit art.64 din acelasi regulament, „in afara de activitatea de judecata, judecatorii duc la indeplinire orice alte atributii stabilite de Colegiul de conducere, de presedintele si vicepresedintii I.C.C.J., precum si de presedintii de sectii, potrivit legii si prezentului regulament”.

165. In ceea ce priveste natura procedurii de verificare a modului de punere in aplicare in cadrul C.N.I.C. a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala, in primul rand se observa ca dispozitiile art.30/1 din Legea nr.304/2004, care normeaza la nivel legislativ primar aceasta competenta, sunt asezate in capitolul referitor la conducerea I.C.C.J.. Acest capitol, pe langa nominalizarea organelor de conducere ale I.C.C.J., indica si o serie de atributii ale acestora, atributii a caror indeplinire vizeaza buna desfasurare a activitatii administrative a instantei. Cu alte cuvinte, atributiile prevazute in acest capitol fac parte din componenta administrativa a desfasurarii activitatii de catre judecatori, neintrand in activitatea judiciara desfasurata in scopul infaptuirii justitiei. Asa fiind, concluzia ce se desprinde este aceea ca atributia de verificare a modului de punere in aplicare in cadrul C.N.I.C. a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala are un caracter administrativ, neputand fi calificata ca o atributie ce intra in sfera activitatii judiciare.

166. In ceea ce priveste persoanele in sarcina carora incumba obligatia realizarii verificarii prevazute de dispozitiile art.30/1 din Legea nr.304/2004, Curtea observa ca acestea sunt nominalizate expres de textul legii, in persoana presedintelui I.C.C.J. sau a unui judecator anume desemnat de catre acesta. Curtea retine ca indeplinirea obligatiei prevazute de textul de lege mentionat nu se realizeaza in cadrul exercitarii unei functii distincte de cea de presedinte al I.C.C.J. sau de judecator la aceasta instanta. Dimpotriva, indeplinirea acestei obligatii este conditionata expres de detinerea, concomitent cu realizarea verificarii, a acestor functii. Cu alte cuvinte, realizarea verificarii prevazute de dispozitiile art.30/1 din Legea nr.304/2004 este configurata de catre legiuitor ca o atributie specifica functiei de presedinte al I.C.C.J., respectiv celei de judecator la aceasta instanta. Astfel, cele doua elemente, functia detinuta si atributia prevazuta de dispozitiile art.30/1 din Legea nr.304/2004, sunt intrinsec legate intre ele si aflate intr-un raport de subsidiaritate, pierderea calitatii respective determinand imposibilitatea realizarii atributiei prevazute de dispozitiile art.30/1 din Legea nr.304/2004.

167. In fine, din analiza dispozitiilor legale criticate, Curtea constata ca legiuitorul a reglementat obiectul acestui control, precum si persoanele indrituite cu realizarea sa, insa in ceea ce priveste efectele sale nu exista nicio reglementare, singura prevedere fiind cea regasita in art.12 alin.(4) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a I.C.C.J.. Potrivit acesteia, „dupa efectuarea fiecarei verificari, presedintele I.C.C.J. sau judecatorul anume desemnat care a efectuat verificarea intocmeste un raport in care sunt prevazute constatarile, masurile si autoritatile sau institutiile sesizate. Raportul se publica pe pagina de internet a I.C.C.J/..”.

168. Plecand de la aceste premise, Curtea retine ca prin art.IV pct.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016 s-a prevazut ca, la cererea organelor de urmarire penala, C.N.I.C. din cadrul S.R.I. asigura accesul nemijlocit si independent al acestora la sistemele tehnice in scopul executarii supravegherii tehnice prevazute la art.138 alin.(1) lit.a) din Codul de procedura penala.

169. Curtea observa ca, potrivit Adresei nr.317888 din 15 decembrie 2021, inregistrate la Curtea Constitutionala cu nr.10181 din 16 decembrie 2021, S.R.I. a comunicat faptul ca C.N.I.C. a fost infiintat prin Hotararea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii nr.0068 din 17 iulie 2002 privind dezvoltarea Sistemului National de Interceptare a Comunicatiilor destinat punerii in aplicare a actelor de autorizare emise in temeiul art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. S-a precizat faptul ca C.N.I.C. este o unitate din structura S.R.I., in conformitate cu dispozitiile art.25 din Legea nr.14/1992 privind organizarea si functionarea S.R.I., potrivit caruia in componenta S.R.I. intra unitati si subunitati, in concordanta cu specificul activitatii sale, echivalente structurilor din ministere, iar structura, efectivele, mobilizarea rezervistilor S.R.I., precum si Regulamentul de functionare a acestuia se aproba de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. De asemenea, s-a mentionat ca, potrivit art.1 din Legea nr.415/2002 privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, acesta este autoritatea administrativa autonoma investita, potrivit Constitutiei, cu organizarea si coordonarea unitara a activitatilor care privesc apararea tarii si siguranta nationala, iar hotararile acestuia sunt obligatorii pentru membrii sai, conform art.13 din aceeasi lege. Totodata, potrivit art.4 lit.f) pct.23, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii aproba structura organizatorica, efectivele si regulamentele de functionare ale S.R.I..

170. Plecand de la cele anterior mentionate, Curtea observa ca Legea nr.14/1992, in capitolul 2, reglementeaza organizarea si functionarea S.R.I.. Potrivit acestor dispozitii, conducerea S.R.I., in functie de anumite specificitati, se exercita prin Consiliul director, Biroul executiv al Consiliului director si directorul S.R.I.. Reglementarea acestei categorii in structura S.R.I. se realizeaza exclusiv prin acte normative cu caracter de lege organica. Spre deosebire de reglementarea organelor de conducere, structurile aflate in subordinea acestora nu sunt stabilite prin lege, ci, potrivit art.25 si 26 din Legea nr.14/1992 si art.4 lit.f) pct.23 din Legea nr.415/2002, acestea se stabilesc in urma aprobarii de catre Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a structurii organizatorice, efectivelor si regulamentelor de functionare ale S.R.I.. Asa fiind, Curtea constata ca infiintarea C.N.I.C., ca unitate din structura S.R.I., prin hotarare a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii este facuta in acord cu prevederile legale anterior mentionate.

171. Curtea constata ca infiintarea si definirea C.N.I.C. ca unitate din structura S.R.I. produc consecinte si in ceea ce priveste modalitatea de control al activitatii acesteia.

172. Referitor la acest aspect, Curtea constata ca, prin Decizia nr.26 din 16 ianuarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.193 din 12 martie 2019, paragrafele 178-181, instanta de contencios constitutional a retinut ca acolo unde legea prevede expres controlul parlamentar asupra unei autoritati publice, acesta se va realiza in formele prevazute de lege, prin intermediul comisiilor permanente de control al activitatii autoritatilor publice, reglementate concret de lege, respectiv prin intermediul rapoartelor de activitate pe care autoritatile publice sunt obligate sa le prezinte periodic (anual) in fata celor doua Camere, in sedinta reunita, dupa caz (Decizia nr.206 din 3 aprilie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.351 din 23 aprilie 2018, paragraful 79).

173. Potrivit art.65 alin.(2) lit.h) din Constitutie, „(2) Camerele isi desfasoara lucrarile si in sedinte comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, pentru: [..] h) numirea, la propunerea Presedintelui Romaniei, a directorilor serviciilor de informatii si exercitarea controlului asupra activitatii acestor servicii”. In esenta, textul constitutional stabileste un control civil asupra serviciilor secrete ale statului, exercitat de organul reprezentativ suprem al poporului roman, Parlamentul, intrunit in sedinta comuna. Aceasta reglementare constitutionala este in sine o aplicare a dispozitiilor constitutionale ale art.1 alin.(3), care consacra caracterul democratic al statului roman. Curtea a retinut ca exercitarea acestei atributii trebuie sa fie efectiva si realizata intr-un mod care sa reflecte un standard inalt de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale. La nivel legal, art.1 alin.(2)-(4) din Legea nr.14/1992 prevede, de asemenea, ca activitatea S.R.I. este controlata de Parlament; anual sau cand Parlamentul hotaraste, directorul S.R.I. prezinta acestuia rapoarte referitoare la indeplinirea atributiilor ce revin S.R.I., potrivit legii, iar, in vederea exercitarii controlului concret si permanent, se constituie o comisie comuna a celor doua Camere. Rezulta ca, pe de o parte, exista un control permanent realizat de Comisia comuna permanenta a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii S.R.I., iar, pe de alta parte, exista un control anual asupra activitatii acestuia prin prezentarea de rapoarte.

174. Pe de alta parte, Curtea observa ca in urma controlului exercitat in baza normelor legale supuse controlului de constitutionalitate in prezenta cauza de presedintele I.C.C.J. sau de catre unul dintre judecatorii anume desemnati de catre acesta au fost identificate un numar de cinci rapoarte, publicate pe site-ul I.C.C.J. in datele de 8 ianuarie 2020, 14 august 2020, 5 februarie 2021, 31 august 2021 si 7 februarie 2022.

175. Curtea constata ca, potrivit rapoartelor din 5 februarie 2021 si 31 august 2021, activitatea de verificare a urmarit, de exemplu: (i) existenta in perioada de referinta a unor incidente de securitate informatica; (ii) existenta unor avarii tehnice sau erori procedurale (inclusiv cele cauzate de operarea aplicatiilor informatice de catre membrii personalului) in ceea ce priveste activitatea de punere in executare a masurilor de supraveghere tehnica si modul in care acestea au fost abordate si solutionate/remediate; (iii) asigurarea instruirii prealabile a personalului in conditiile upgradarii echipamentelor/aplicatiilor informatice folosite; (iv) existenta unor proceduri de auditare a modului de raspuns a sistemelor informatice in conditiile de suprasolicitare tehnica sau de atac informatic; (v) monitorizarea modului de functionare a instrumentelor automatizate de limitare a erorilor; (vi) stabilitatea cadrului legislativ si operational si asigurarea unui nivel adecvat de transparenta pentru informatiile cu caracter general legate de aceste activitati; (vii) existenta unor proceduri operationale unitare, precum si a unor garantii adecvate in situatia punerii in executare a masurilor de supraveghere tehnica cu sprijinul structurilor Politiei Romane (DOS); (viii) evaluarea relatiilor institutionale dintre beneficiarii-organele de urmarire penala si C.N.I.C. si existenta unor dificultati sau disfunctionalitati de orice natura in ceea ce priveste punerea in aplicare a solicitarilor formulate de catre organele de urmarire penala, in conformitate cu legea; (ix) existenta vreunei revizuiri a protocoalelor prevazute la art.8 alin.(3) din Legea nr.14/1992 (strict in ceea ce priveste organele judiciare); (x) modalitatile concrete in care se asigura separarea circuitelor de date (sub aspectul echipamentelor, al aplicatiilor informatice si al persoanelor implicate), astfel incat datele interceptate sa fie disponibile exclusiv organului de urmarire penala care a solicitat interceptarea si care este autorizat sa le acceseze in conditiile legii, cu excluderea posibilitatii stocarii, accesarii sau modificarii acestora de catre orice alte institutii sau persoane terte, inclusiv personalul C.N.I.C.. Aspecte similare au fost analizate si prin ultimul raport, din 7 februarie 2022.

176. Asa fiind, din enumerarea anterioara, Curtea observa ca verificarea efectuata de presedintele I.C.C.J. vizeaza o componenta tehnica si o componenta umana.

177. In ceea ce priveste componenta tehnica, aceasta vizeaza, spre exemplu, verificarea existentei eventualelor incidente de securitate informatica; existenta unor avarii tehnice sau a unor erori procedurale (inclusiv cele cauzate de operarea aplicatiilor informatice de catre membrii personalului) in ceea ce priveste activitatea de punere in executare a masurilor de supraveghere tehnica si modul in care acestea au fost abordate si solutionate/remediate; monitorizarea modului de functionare a instrumentelor automatizate de limitare a erorilor etc.

178. Din perspectiva componentei tehnice, Curtea observa ca, potrivit art.2 din Protocolul privind cooperarea intre S.R.I. si Ministerul Public pentru stabilirea conditiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale C.N.I.C., S.R.I.: a) asigura Ministerului Public sau organelor de cercetare penala delegate de acesta accesul direct, nemijlocit si independent la sistemul tehnic de interceptare, in scopul punerii in aplicare, in sistem centralizat, a mandatelor de supraveghere tehnica; b) pune la dispozitia Ministerului Public aplicatiile informatice detinute de C.N.I.C. pentru a solicita operatorilor de comunicatii electronice direct/independent/nemijlocit datele de trafic, in conditiile legii speciale; c) acorda sprijinul necesar pentru solutionarea problemelor tehnice aparute cu ocazia desfasurarii activitatilor prevazute la literele a) si b) potrivit competentelor prevazute de lege.

179. Totodata, potrivit art.4 din acelasi protocol, S.R.I.: a) acorda sprijin tehnic, prin compartimentele specializate, constand in managementul si intretinerea aplicatiilor informatice si a echipamentelor, in vederea remedierii deranjamentelor software sau hardware aparute cu ocazia desfasurarii activitatilor tehnice; b) acorda suportul tehnic necesar instalarii si configurarii de aplicatii specifice pe terminalele de exploatare tehnice aflate in proprietatea/administrarea Ministerului Public, inclusiv cele amplasate in sediile apartinand Ministerului Public, intretinerea si depanarea echipamentelor de criptare produse de S.R.I. si utilizate de Ministerul Public revenind S.R.I.; c) acorda suportul tehnic si instruirea personalului Ministerului Public in vederea realizarii retelelor LAN aferente spatiilor destinate acestuia; d) stabileste politici, strategii si proceduri de securitate si protectie ce trebuie implementate pe terminalele si echipamentele din compunerea retelei locale instalate in spatiile destinate Ministerului Public.

180. In lumina celor expuse, Curtea constata ca o verificare ce are ca obiectiv buna functionare a componentei tehnice nu poate fi realizata decat prin examinarea parametrilor tehnici ai sistemului care apartine C.N.I.C. care, astfel cum s-a mentionat anterior, este o unitate din structura S.R.I..

181. Referitor la componenta umana, aceasta vizeaza, spre exemplu, evaluarea relatiilor institutionale dintre beneficiari; modalitatile concrete in care se asigura separarea circuitelor de date (sub aspectul persoanelor implicate), astfel incat datele interceptate sa fie disponibile exclusiv organului de urmarire penala care a solicitat interceptarea si care este autorizat sa le acceseze in conditiile legii, cu excluderea posibilitatii stocarii, accesarii sau modificarii acestora de catre orice alte institutii sau persoane terte, inclusiv personalul C.N.I.C..

182. In acest context, Curtea reaminteste ca punerea in executare a masurilor de supraveghere tehnica se circumscrie activitatii de strangere a probelor necesare pentru a se constata daca exista sau nu temeiuri de trimitere in judecata, aspect ce tine, potrivit art.3 alin.(4) din Codul de procedura penala, de exercitarea functiei de urmarire penala. Cu alte cuvinte, punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica va fi realizata, intotdeauna, de organul de urmarire penala, in exercitarea functiei de urmarire penala, fiind exclus ca aceasta competenta sa apartina altor persoane/entitati. Asa fiind, Curtea conchide ca, din perspectiva componentei umane, verificarea efectuata, in temeiul art.30/1 din Legea nr.304/2004, de presedintele I.C.C.J. sau de judecatorul anume desemnat de catre acesta vizeaza, de fapt, activitatea organului de urmarire penala care pune in executare mandatul de supraveghere tehnica. Insa Curtea constata ca o verificare a indeplinirii parametrilor (tehnici si umani) specificati in rapoartele intocmite de catre presedintele I.C.C.J. nu poate fi realizata prin verificarea exclusiva a activitatii organelor de urmarire penala care pun in aplicare in cadrul C.N.I.C. supravegherile tehnice.

183. Curtea observa ca verificarea indeplinirii anumitor parametri esentiali, ce tin de activitatea factorului uman, specificati in rapoartele intocmite de catre presedintele I.C.C.J., precum modalitatea concreta in care se asigura separarea circuitelor de date sub aspectul persoanelor implicate, nu poate fi realizata fara a analiza activitatea personalului C.N.I.C., adica si a acelor persoane care nu au calitatea de organe de urmarire penala.

184. Prin urmare, in cadrul verificarii efectuate in temeiul art.30/1 din Legea nr.304/2004, presedintele I.C.C.J. sau judecatorul anume desemnat de catre acesta va exercita atributii de control si verificare atat asupra organului de urmarire penala, cat si a personalului S.R.I..

185. Asa fiind, Curtea constata ca, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016, au fost acordate presedintelui I.C.C.J./judecatorului anume desemnat de catre acesta competente ce revin, potrivit Constitutiei, Parlamentului, fiind incalcat astfel principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat consacrat de art.1 alin.(4) din Constitutie.

186. In continuare, Curtea constata ca instanta de contencios constitutional a retinut ca activitatea de punere in executare a mandatului de supraveghere tehnica prevazuta la art.142 alin.(1) din Codul de procedura penala este realizata prin acte procesuale/procedurale. Cu alte cuvinte, art.142 alin.(1) din Codul de procedura penala nu vizeaza activitatile tehnice, acestea fiind prevazute la art.142 alin.(2) din acelasi cod, care face referire la persoanele obligate sa colaboreze cu organele de urmarire penala pentru punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica, respectiv la furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare. Curtea a conchis ca actele indeplinite de organele prevazute la art.142 alin.(1) teza a doua din Codul de procedura penala reprezinta procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activitatii de supraveghere tehnica, ce constituie un mijloc de proba. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmarire penala. Acestea din urma sunt cele enumerate la art.55 alin.(1) din Codul de procedura penala, respectiv procurorul, organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale (Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, precitata, paragrafele 33 si 34).

187. Totodata, prin Decizia nr.55 din 4 februarie 2020, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.517 din 17 iunie 2020, paragrafele 43, 46 si 47, in ceea ce priveste inregistrarile ce rezulta din aplicarea sistemului reglementat de Codul de procedura penala, Curtea a constatat ca procedura de contestare a legalitatii acestor mijloace de proba, precum si criteriile ce trebuie avute in vedere de judecatorul de camera preliminara in cadrul acestui demers judiciar se desprind din dispozitiile procesual penale. Atunci cand analizeaza legalitatea mijlocului de proba si a procedeului probatoriu prin care au fost obtinute inregistrarile, in cazul sistemului reglementat de Codul de procedura penala, judecatorul de camera preliminara are in vedere, pe de o parte, conditiile impuse de dispozitiile legale pentru autorizarea unor asemenea masuri, iar, pe de alta parte, organul competent sa emita aceasta autorizare. In acest context, Curtea a constatat ca analiza legalitatii mijlocului de proba si a procedeului probatoriu prin care au fost obtinute inregistrarile, in cadrul sistemului prevazut de Codul de procedura penala, se raporteaza la conditiile prevazute de acest act normativ. Curtea a retinut ca in cadrul procedurii de camera preliminara se pot formula in scris cereri si exceptii cu privire la legalitatea sesizarii instantei, legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala. In cadrul procedurii de camera preliminara, in masura in care se formuleaza cereri si exceptii referitoare la nelegalitatea probelor obtinute prin procedeul supravegherii tehnice, judecatorul investit cu solutionarea cauzei va putea verifica indeplinirea tuturor conditiilor legale relative la procedura supravegherii tehnice (Decizia nr.372 din 28 mai 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.822 din 9 octombrie 2019, paragraful 44).

188. Or, avand in vedere, pe de o parte, aspectele verificate de presedintele I.C.C.J./de judecatorul anume desemnat de catre acesta in cadrul controlului exercitat conform art.30/1 din Legea nr.304/2004, iar, pe de alta parte, competenta functionala a judecatorului de camera preliminara, in componenta referitoare la verificarea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala, Curtea constata ca nu poate fi realizata o distinctie clara si neechivoca intre cele doua elemente.

189. Din aceasta perspectiva, Curtea observa ca in rapoartele publicate se precizeaza ca nu este „rolul presedintelui I.C.C.J. de a verifica legalitatea procedurilor sau a probelor obtinute prin mijloace tehnice de supraveghere, atribut exclusiv al judecatorului de camera preliminara sau, dupa caz, al instantei de judecata”, respectiv ca „legalitatea mijloacelor de proba obtinute prin folosirea masurilor de supraveghere tehnica este cenzurata, in fiecare caz in parte, dupa caz, de catre judecatorul de camera preliminara sau de instanta judecatoreasca”. Cu toate acestea, Curtea retine ca dispozitiile art.30/1 din Legea nr.304/2004 precizeaza expres ca presedintele I.C.C.J./judecatorul anume desemnat de catre acesta „verifica modul de punere in aplicare [...] a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala”. Totodata, dispozitiile art.12 alin.(3) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a I.C.C.J. prevad expres ca verificarea modului de punere in aplicare a supravegherilor tehnice se realizeaza prin: „verificarea masurilor generale care au ca scop asigurarea respectarii dispozitiilor legale privind punerea in aplicare a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala in cadrul C.N.I.C.”, respectiv „verificarea, prin sondaj, a respectarii dispozitiilor legale privind punerea in aplicare a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala in cadrul C.N.I.C.”. Asa fiind, Curtea observa ca insele dispozitiile legale specifica drept obiect al verificarii „punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica”, respectiv verificarea „dispozitiilor legale privind punerea in aplicare a supravegherilor tehnice”.

190. Or, Curtea constata ca singurele dispozitii care reglementeaza punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica sunt cele ale art.142 din Codul de procedura penala. Totodata, punerea in executare a masurilor de supraveghere tehnica se circumscrie activitatii de strangere a probelor necesare pentru a se constata daca exista sau nu temeiuri de trimitere in judecata, aspect ce tine, potrivit art.3 alin.(4) din Codul de procedura penala, de exercitarea functiei de urmarire penala.

191. Curtea retine ca norma criticata da dreptul presedintelui I.C.C.J. ori unui judecator anume desemnat sa exercite un control asupra anumitor elemente ce tin de activitatea de urmarire penala, in conditiile in care, potrivit art.55 alin.(6) din Codul de procedura penala, organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale isi desfasoara activitatea de urmarire penala sub conducerea si supravegherea procurorului. In acest context, Curtea constata ca este dificil de distins intre aspectele ce tin de competenta de verificare a presedintelui I.C.C.J./judecatorului anume desemnat de catre acesta si aspectele ce tin de competentele organelor de urmarire penala ori ale judecatorului de camera preliminara.

192. Pentru toate motivele aratate mai sus, Curtea constata ca reglementarea competentei presedintelui I.C.C.J. sau a unuia dintre judecatorii anume desemnati de catre acesta de a verifica modul de punere in aplicare, in cadrul C.N.I.C., a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmarire penala incalca art.1 alin.(4) si (5), art.124, 126, 131 si 132 din Constitutie.

193. In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile art.II pct.1 si ale art.IV pct.1 fraza a treia din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016 privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal incalca prevederile art.1 alin.(4) si (5), art.124, art.126, art.131 si art.132 din Constitutie.

194. In continuare, Curtea urmeaza sa analizeze critica referitoare la introducerea, prin actul normativ criticat, pentru prima data in legislatia romana, a C.N.I.C., in conditiile in care C.N.I.C. nu a fost infiintat niciodata printr-un act normativ public.

195. Cu titlu preliminar, in ceea ce priveste modul de autorizare a mandatelor din care pot rezulta inregistrari, Curtea retine ca, prin Decizia nr.55 din 4 februarie 2020, precitata, paragraful 42, a constatat ca legislatia in vigoare normeaza doua sisteme diferite, si anume un sistem reglementat de Codul de procedura penala si un sistem reglementat de Legea nr.51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei. De asemenea, in jurisprudenta sa (a se vedea Decizia nr.91 din 28 februarie 2018, precitata), Curtea a subliniat diferentele ce decurg din reglementarea separata a acestor doua sisteme, atat in ceea ce priveste activitatile derulate de organele de stat cu atributii in domeniul securitatii nationale si de organele de urmarire penala, cat si in ceea ce priveste scopul in care sunt utilizate activitatile intreprinse in domeniul securitatii nationale si in cel al activitatii procesual penale. Astfel, Curtea a constatat ca Legea nr.51/1991 si Codul de procedura penala au finalitati diferite, care se reflecta si in scopul pentru care este dispusa autorizarea unor activitati specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului/masura supravegherii tehnice.

196. Curtea observa ca C.N.I.C. a fost infiintat prin Hotararea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii nr.0068 din 17 iulie 2002 privind dezvoltarea Sistemului National de Interceptare a Comunicatiilor destinat punerii in aplicare a actelor de autorizare emise in temeiul art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, C.N.I.C. este o unitate din structura S.R.I., desemnat cu rolul de a obtine, prelucra si stoca informatii in domeniul securitatii nationale. Curtea observa ca referiri la C.N.I.C. au fost facute in rapoartele de activitate ale S.R.I. din anii 2007-2014.

197. Primele mentiuni la nivel normativ referitoare la C.N.I.C. sunt cele din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016, si anume in art.II pct.1 referitor la introducerea art.30/1 in cuprinsul Legii nr.304/2004, respectiv in art.IV pct.1 referitor la introducerea alin.(2), in cuprinsul art.8 din Legea nr.14/1992. Ca urmare a modificarilor aduse de ordonanta de urgenta, C.N.I.C. din cadrul S.R.I. i s-a atribuit o dubla functionalitate.

198. Curtea retine ca, pe de o parte, C.N.I.C. este desemnat cu rolul de a obtine, prelucra si stoca informatii in domeniul securitatii nationale, iar, pe de alta parte, prin intermediul acestuia se pun in executare mandatele de supraveghere tehnica.

199. Asa fiind, Curtea observa ca C.N.I.C. a fost creat, prin hotarare a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, ca unitate din structura S.R.I., desemnat cu rolul de a obtine, prelucra si stoca informatii in domeniul securitatii nationale. Prin urmare, Curtea constata ca, din perspectiva necesitatii realizarii securitatii nationale, este justificata modalitatea de infiintare si de functionare a C.N.I.C., fapt ce decurge din interpretarea coroborata a dispozitiilor art.25 si 26 din Legea nr.14/1992 si ale art.4 lit.f) pct.23 din Legea nr.415/2002, astfel cum s-a demonstrat anterior.

200. In ceea ce priveste punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica, Curtea observa ca legiuitorul a optat pentru un sistem dualist. Pe de o parte, reglementeaza posibilitatea realizarii unui sistem de punere in executare a mandatelor de supraveghere tehnica integrat fiecarei unitati de parchet, iar, pe de alta parte, reglementeaza un sistem extern acestor unitati, bazat pe existenta unei singure entitati prin intermediul careia sa poata fi puse in executare mandatele de supraveghere tehnica.

201. Existenta primului sistem este relevata de modificarea, prin art.II pct.2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016, a alin.(1) al art.66 din Legea nr.304/2004, in sensul ca „Ministerul Public este autorizat sa detina si sa foloseasca mijloace adecvate pentru obtinerea, verificarea, prelucrarea, stocarea si descoperirea informatiilor privitoare la infractiunile date in competenta parchetelor, in conditiile legii”. De altfel, si in nota de fundamentare la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016 s-a precizat ca „prin reformularea art.66 din Legea nr.304/2004 se urmareste asigurarea unui temei legal pentru toate unitatile de parchet in baza caruia acestea sa-si poata asigura mijloacele tehnice necesare realizarii nemijlocite a punerii in executare a mandatelor de supraveghere tehnica. De lege lata, un astfel de temei legal exista doar pentru parchetele specializate, respectiv pentru Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si pentru Directia Nationala Anticoruptie”.

202. In ceea ce priveste cel de-al doilea sistem, Curtea observa ca legiuitorul roman a ales sa grefeze activitatea de punere in executare a mandatelor de supraveghere tehnica pe activitatea principala a C.N.I.C., aceea de a pune in executare actele de autorizare emise in temeiul art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei. Aceasta optiune a legiuitorului a avut ca temei situatia extraordinara existenta la data adoptarii ordonantei de urgenta, generata de publicarea Deciziei nr.51 din 16 februarie 2016 a Curtii Constitutionale. De altfel, in chiar nota de fundamentare la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016, se preciza ca acest „act normativ este destinat sa ofere, intr-o prima etapa, o solutie de urgenta pentru activitatea organelor judiciare”. Cu alte cuvinte, dispozitiile referitoare la punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica prin intermediul C.N.I.C. sunt norme adoptate pentru a reglementa o situatie tranzitorie. Astfel, acestea au concurat la punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica pe perioada imediat urmatoare publicarii Deciziei nr.51 din 16 februarie 2016, in scopul adoptarii unei reglementari precise in domeniu care ca respecte exigentele constitutionale.

Curtea constata ca actul criticat a oferit o solutie de urgenta, temporara, pentru activitatea organelor judiciare, pe de-o parte, iar, pe de alta parte, a oferit legiuitorului timpul necesar luarii masurilor adecvate in ceea ce priveste punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica. Cu toate acestea, Curtea retine ca, desi au trecut 6 ani de la adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.6/2016, legiuitorul, prin legea de aprobare a acesteia, s-a limitat sa aprobe „solutia de urgenta” fara a reglementa o procedura conforma normelor constitutionale si a stabilit C.N.I.C. ca singura entitate ce pune in executare atat actele de autorizare emise in temeiul art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, cat si mandatele de supraveghere tehnica emise potrivit Codului de procedura penala.

203. Curtea constata ca C.N.I.C. a fost infiintat, in 2002, ca structura in cadrul S.R.I. cu rolul de a obtine, prelucra si stoca informatii in domeniul securitatii nationale, si a pastrat aceasta caracteristica, chiar si dupa interventia legislativa operata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016. Din perspectiva domeniului securitatii nationale in care functioneaza si a legislatiei aplicabile, existenta unei hotarari a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii este suficienta pentru infiintarea si functionarea acestei structuri. Aceasta rezulta, cu evidenta, din faptul ca, potrivit legii, infiintarea/desfiintarea unei unitati/subunitati ce face parte din structura S.R.I. reprezinta chestiuni reglementate prin hotararea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, si, subsecvent, prin ordine ale directorului S.R.I.. Avand in vedere modalitatea de infiintare/desfiintare a unitatilor/subunitatilor ce fac parte din structura S.R.I., precum si specificul domeniului de functionare a acestora, este justificat ca actului de infiintare si functionare a unei astfel de structuri sa i se aplice legislatia privind protectia informatiilor clasificate, acesta fiind accesibil, insa, celor interesati, potrivit legii.

204. In ceea ce priveste insa reglementarea unui sistem prin intermediul caruia sa poata fi puse in executare mandatele de supraveghere tehnica emise potrivit Codului de procedura penala, Curtea constata ca nu este suficienta indicarea numelui unei structuri/entitati/institutii sau al unui organism care nu beneficiaza de o reglementare la nivelul legii. Astfel cum s-a aratat, in cazul de fata, desi accesibila anumitor persoane, potrivit legii, hotararea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii ramane un act cu caracter clasificat, care nu poate fi cunoscut de publicul larg, inclusiv de persoanele fata de care se dispun masuri de supraveghere tehnica. Or, desi, potrivit art.285 alin.(2) din Codul de procedura penala, procedura din cursul urmaririi penale este nepublica, aceasta nu are semnificatia de caracter secret al procedurii, ci doar a faptului ca in aceasta faza a procesului penal nu exista publicitatea specifica fazei judecatii.

205. De altfel, Curtea a retinut anterior ca, avand in vedere caracterul intruziv al masurilor de supraveghere tehnica, este obligatoriu ca acestea sa se realizeze intr-un cadru normativ clar, precis si previzibil, atat pentru persoana supusa unei astfel de masuri, cat si pentru organele de urmarire penala si pentru instantele de judecata. In caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea incalcarii unor drepturi fundamentale esentiale intr-un stat de drept: viata intima, familiala si privata si secretul corespondentei. Este indeobste admis ca drepturile prevazute la art.26 si 28 din Constitutie nu sunt absolute, insa limitarea lor trebuie sa se faca cu respectarea dispozitiilor art.1 alin.(5) din Legea fundamentala, iar gradul de precizie a termenilor si notiunilor folosite trebuie sa fie unul ridicat, data fiind natura drepturilor fundamentale limitate. Asadar, standardul constitutional de protectie a vietii intime, familiale si private si a secretului corespondentei impune ca limitarea acestora sa se realizeze intr-un cadru normativ care sa stabileasca expres, intr-un mod clar, precis si previzibil care sunt organele abilitate sa efectueze operatiunile ce constituie ingerinte in sfera protejata a drepturilor (Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, precitata, paragraful 48).

206. Asa fiind, Curtea apreciaza ca in domeniul supravegherii tehnice, reglementat de Codul de procedura penala, simpla indicare a unei structuri/entitati/institutii menite sa puna in executare mandatele emise, fara consacrarea sa legala, incalca principiul legalitatii, deoarece este fundamental ca infiintarea, organizarea si functionarea institutiilor sau a altor structuri organizatorice sa se realizeze potrivit cadrului constitutional conferit de Legea fundamentala. Intentia legiuitorului de a reglementa o asemenea entitate necesita identificarea arhitecturii interne si configurarea fizionomiei sale juridice prin intermediul unui act normativ de nivelul legii, simpla nominalizare a acesteia, fie ea si expresa, nu complineste lipsa unei reglementari de nivelul legii care sa cuprinda elementele de baza care definesc natura juridica a acesteia/acestuia, atributiile sale generale si specifice, modalitatea de organizare, dispozitii referitoare la personal, actele emise (daca este cazul), modalitatea de control/verificare/auditare si efectele produse de aceasta etc.

207. In jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca „o [...] autoritate nu fiinteaza numai prin simplul fapt al existentei sale, ci prin atributiile si actele pe care le emite, acestea din urma fiind cele care produc consecinte juridice. Asadar, atunci cand legiuitorul constituant s-a referit la infiintarea unei autoritati [...] a avut in vedere atat dispozitia de infiintare propriu-zisa, cat si pe cele ce sunt asociate in mod intrinsec acesteia, respectiv cele prin care se stabilesc atributiile, categoriile de acte [...] emise si efectele acestora” (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.52 din 1 februarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.206 din 7 martie 2018, paragraful 36).

Or, analiza dispozitiilor ordonantei de urgenta si a legii de aprobare a acesteia releva omisiunea legiuitorului de a adopta o reglementare care sa respecte exigentele constitutionale, cu consecinta persistentei in legislatie a unei carente legislative reflectate in absenta, chiar si dupa 6 ani, a unei reglementari complete a autoritatii/institutiei/organismului indrituite/indrituit sa puna in executare mandatele de supraveghere tehnica emise potrivit Codului de procedura penala.

208. In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile art.II pct.1 si ale art.IV pct.1 fraza a treia din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016 privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal incalca prevederile art.1 alin.(4), art.1 alin.(5), art.26, art.28, art.124, art.126, art.131 si ale art.132 din Constitutie.

209. In continuare, Curtea retine ca, in jurisprudenta sa privind interpretarea dispozitiilor art.115 alin.(6) din Constitutie, care prevad ca „Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica”, prin Decizia nr.150 din 12 martie 2020, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.215 din 17 martie 2020, paragraful 59, a constatat ca norma constitutionala instituie veritabile limitari ale competentei atribuite Guvernului. De asemenea, in jurisprudenta sa, Curtea a stabilit ca „se poate deduce ca interdictia adoptarii de ordonante de urgenta este totala si neconditionata atunci cand mentioneaza ca 'nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale' si ca 'nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica'. In celelalte domenii prevazute de text, ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate daca 'afecteaza', daca au consecinte negative, dar, in schimb, pot fi adoptate daca, prin reglementarile pe care le contin, au consecinte pozitive in domeniile in care intervin”. Curtea a aratat ca „verbul 'a afecta' este susceptibil de interpretari diferite, asa cum rezulta din unele dictionare. Din punctul de vedere al Curtii, aceasta urmeaza sa retina numai sensul juridic al notiunii, sub diferite nuante, cum ar fi: 'a suprima', 'a aduce atingere', 'a prejudicia', 'a vatama', 'a leza', 'a antrena consecinte negative'” (a se vedea in acest sens Decizia nr.1.189 din 6 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.787 din 25 noiembrie 2008).

Cu alte cuvinte, Guvernul nu are nicio competenta de legiferare in domeniul legilor constitutionale („ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale”) si cel al legilor care vizeaza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica („ordonantele de urgenta nu pot viza masuri de trecere silita”), acestea fiind in competenta de legiferare exclusiva a Parlamentului, sub toate aspectele pe care le reglementeaza in continutul lor normativ, si are o competenta de legiferare limitata in domeniile care vizeaza regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie si drepturile electorale („ordonantele de urgenta nu pot afecta”), cu privire la care aplicarea interdictiei constitutionale exprese este conditionata de adoptarea unor reglementari care suprima, aduc atingere, prejudiciaza, vatama, lezeaza, in general, antreneaza consecinte negative asupra drepturilor, libertatilor si indatoririlor constitutionale. In aceasta din urma ipoteza, daca reglementarile nu produc consecintele juridice mentionate, Guvernul partajeaza competenta de legiferare cu Parlamentul, fiind tinut insa de obligatia de a motiva in continutul actului normativ existenta unei situatii extraordinare, a carei reglementare nu poate fi amanata, precum si urgenta reglementarii.

210. Prin Decizia nr.150 din 12 martie 2020, precitata, paragraful 61, Curtea a mai statuat ca interdictiile constitutionale prevazute la art.115 alin.(6), de a nu adopta ordonante de urgenta care „pot afecta” regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale, au avut in vedere „restrangerea competentei Guvernului de a legifera in aceste domenii esentiale in locul Parlamentului, iar nu lipsirea totala de competenta de a legifera in materie”.

211. In cazul de fata, obiectul de reglementare al ordonantei de urgenta a Guvernului il constituie masurile pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal, dispozitiile art.I pct.1 fraza a doua si ale art.IV pct.2 fraza a doua din ordonanta incalcand prevederile art.1 alin.(5), ale art.26 si 28 din Constitutie, iar dispozitiile art.II pct.1 si ale art.IV pct.1 fraza a treia din ordonanta incalcand prevederile art.1 alin.(4), ale art.1 alin.(5), ale art.26, 28, 124, 126, 131 si 132 din Constitutie.

212. Aplicand considerentele deciziilor sale la cauza de fata, Curtea constata ca nu exista o interdictie absoluta cu privire la competenta Guvernului de a legifera in materia reglementata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016, insa, intrucat dispozitiile anterior mentionate contravin prevederilor din Constitutie, care fac parte din titlul II – Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale, Curtea constata ca art.I pct.1 fraza a doua, art.II pct.1, art.IV pct.1 fraza a treia si art.IV pct.2 fraza a doua incalca si prevederile art.115 alin.(6), prin faptul ca afecteaza in sens negativ aceste drepturi fundamentale.

In consecinta, Curtea constata ca dispozitiile art.I pct.1 fraza a doua, ale art.II pct.1, ale art.IV pct.1 fraza a treia si ale art.IV pct.2 fraza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016 au fost adoptate si cu incalcarea prevederilor constitutionale cuprinse in art.115 alin.(6), potrivit carora ordonantele de urgenta nu pot afecta drepturi si libertati fundamentale.

213. Avand in vedere cele anterior constatate, Curtea apreciaza ca nu se mai impune examinarea celorlalte critici de neconstitutionalitate extrinseca si intrinseca formulate de autorii obiectiei de neconstitutionalitate (a se vedea Decizia nr.874 din 9 decembrie 2020, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.44 din 14 ianuarie 2021, paragraful 69).

214. In continuare, Curtea, reiterand cele mentionate in paragrafele 137 – 140 ale prezentei decizii, subliniaza ca viciul de neconstitutionalitate al unei ordonante simple sau al unei ordonante de urgenta emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de catre Parlament a ordonantei respective. Legea care aproba o ordonanta de urgenta neconstitutionala este ea insasi neconstitutionala.

215. Avand in vedere constatarea potrivit careia art.I pct.1 fraza a doua, art.II pct.1, art.IV pct.1 fraza a treia si art.IV pct.2 fraza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016 sunt afectate atat de vicii de neconstitutionalitate intrinseci, cat si de vicii de neconstitutionalitate extrinseci, pe de o parte, si ca Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.6/2016 contine un articol unic, care dispune in sensul ca „Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6 din 11 martie 2016 privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.190 din 14 martie 2016”, pe de alta parte, Curtea constata ca legea care aproba o ordonanta de urgenta nu are aptitudinea de a acoperi viciile de neconstitutionalitate, indiferent de natura extrinseca sau intrinseca a acestora.

216. Prin urmare, Curtea constata ca viciile de neconstitutionalitate care afecteaza art.I pct.1 fraza a doua, art.II pct.1, art.IV pct.1 fraza a treia si art.IV pct.2 fraza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2016 se rasfrang si asupra legii pentru aprobarea acesteia, cu consecinta constatarii neconstitutionalitatii acesteia din urma”.

* Cititi aici intreaga Decizie 55/2022 a Curtii Constitutionale a Romaniei