COLDEA, MARE AFACERIST, MARE – Fostul sef operativ al SRI Florian Coldea s-a recuperat in afaceri. Semnatarul protocoalelor ilegale PICCJ-SRI-ICCJ si-a deschis firma impreuna cu fostul sef de la Ascultari din SRI Dumitru Cocoru. Cei doi generali si-au impartit profitul 50-50% in Strategic SYS SRL, care are ca obiect "activitati de inginerie si consultanta tehnica", "testari si analize tehnice", "intermedieri in comertul cu produse diverse" si realizare de softuri la comanda (Document)
Mare, afacerist, mare intra pe piata! Fostul director operativ al Serviciului Roman de Informatii, generalul (r) Florian Coldea (foto stanga), trecut in rezerva in ianuarie 2017, s-a saturat de stat pe bara si si-a deschis firma de inginerie si consultanta tehnica, de comert cu produse diverse si de realizare de softuri la comanda, orientat catre client. Activitatile ingineresti sunt de altfel si obiectul principal de activitate al societatii comerciale nou infiintate de Florian Coldea al carei nume este STRATEGIC SYS SRL.
Conform certificatului constatator eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului in baza Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului, pe care Lumea Justitiei il publica in continuare, semnatarul protocoalelor ilegale dintre PICCJ-SRI-ICCJ din 2009, generalul (r) Florian Coldea a infiintat impreuna cu fostul sef al ascultarilor si interceptarilor din SRI, generalul (r) Dumitru Cocoru (foto dreapta), in 7 iulie 2020, societatea STRATEGIC SYS SRL, in care fiecare detine 50% parti sociale. Ceea ce inseamna ca profitul se va imparti egal intre cei doi, la fel ca si pierderile.
Din certificatul constatator aflam astfel ca functia de administrator la STRATEGIC SYS este detinuta de generalul (r) Dumitru Cocoru – trecut in rezerva in 9 iunie 2016, data la care Klaus Iohannis a semnat si decretul de inaintare a acestui in gradul de general cu patru stele – functie pe care fostul sef al ascultarilor din SRI o ocupa probabil pentru ca mai detine, inca din 2017, o societate comerciala, Justsys Software SRL, in care este asociat unic si ar avea deja know-how-ul necesar.
Si daca va intrebati ce ar putea face doi generali SRI la pensie, aflati ca aschia nu a sarit departe de activitatea pe care o desfasurau in Serviciul Roman de Informatii, de vreme ce STRATEGIC SYS SRL are ca domeniu de activitate principal codul CAEN 7112 – Activitati de inginerie si consultanta tehnica legata de acestea.
La categoria "si altele", cei doi generali in rezerva si-au ales activitati care au legatura tot cu domeniu IT, inginerie, calculatoare si inregistrari.
Iata care sunt activitatile desfasurate "in afara sediului social si a sediilor secundare" de catre cei doi generali in rezerva, conform CAEN-urilor obtinute de la Oficiul National al Registrului Comertului:
7490 - Alte activitati profesionale, stiintifice si tehnice n.c.a.
7219 - Cercetare- dezvoltare in alte stiinte naturale si inginerie
7120 - Activitati de testari si analize tehnice
7112 - Activitati de inginerie si consultanta tehnica legate de acestea
7022 - Activitati de consultanta pentru afaceri si management
6209 - Alte activitati de servicii privind tehnologia informatiei
6203 - Activitati de management (gestiune si exploatare) a mijloacelor de calcul
6202 - Activitati de consultanta in tehnologia informatiei
6201 - Activitati de realizare a soft-ului la comanda (software orientat client)
4619 - Intermedieri in comertul cu produse diverse
4618 - Intermedieri in comertul specializat in vânzarea produselor cu caracter specific, n.c.a.
Iata certificatul constatator:
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 22 October 2020 19:41 +11
# popescu 22 October 2020 19:42 +4
# YES. 22 October 2020 21:57 +6
# santinela 23 October 2020 08:10 +2
# fost judecător 23 October 2020 12:54 +2
# Camp tactic 23 October 2020 14:26 +1
# VIKY 25 October 2020 09:33 +1
# VIKY 25 October 2020 10:59 +1
# mitica 25 October 2020 19:30 0