CONDAMNAREA LUI OLTEANU, ANULATA DUPA REVIZUIRE – Judecatorul Mihai Balanescu de la Tribunalul Bucuresti a dispus incetarea procesului penal fata de fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu. Condamnat in 2020 la 5 ani inchisoare cu executare, desi pretinsa fapta de trafic de influenta era prescrisa, Bogdan Olteanu a stat doi ani dupa gratii (Minuta)
Hotarare spectaculoasa la Tribunalul Bucuresti. Judecatorul Mihai Balanescu a dispus incetarea procesului penal fata de fostul viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei, Bogdan Olteanu (foto).
Sentinta a fost pronuntata marti, 14 decembrie 2022, judecatorul TMB Mihai Balanescu admitand cererea de revizuire formulata de Bogdan Olteanu. In acest sens, instanta a dispus anularea condamnarii de 5 ani inchisoare pronuntate in 2020 de Curtea de Apel Bucuresti pentru o pretinsa fapta de trafic de influenta care era prescrisa. Balanescu a decis incetarea procesului penal in temeiul art. 16 alin. 1 lit. f din Cdorul de procedura penala - “a intervenit prescriptia”.
Sentinta poate fi atacata cu apel la Curtea de Apel Bucuresti.
Amintim ca cererea de revizuire formulata de Bogdan Olteanu a fost admisa in principiu de judecatorul Mihai Balanescu in 8 iulie 2022, data la care a fost suspendata si executarea pedepsei. Aceasta din urma masura a fost contestata de DNA la Curtea de Apel Bucuresti, insa actiunea parchetului a fost respinsa de judecatorii Alexandru Mihai Mihalcea si Rodica Greta Chiurtu in 18 august 2022, cand Bogdan Olteanu a fost eliberat.
Practic, fostul guvernator BNR Bogdan Olteanu a stat in inchisoare aproape doi ani, intre 29 octombrie 2020 si 18 august 2022. In plus, la perioada de detentie se adauga si cele trei luni din 2016 in care a fost arestat preventiv si arestat la domiciliu.
Iata minuta sentintei judecatorului TMB Mihai Balanescu privind incetarea procesului penal fata de Bogdan Olteanu (sentinta nr. 1390/2022 din dosarul nr. 15635/3/2022):
“In baza art.462 alin.1 Cpp, admite cererea de revizuire formulata de petentul BOGDAN OLTEANU.
Anuleaza s.p. nr.1960/2019 din 24.12.2019 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, def.prin d.p. nr.1129/A din 29.10.2020 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a-I-a Penala, pronuntate in dos. nr.20082/3/2017.
In baza art.396 alin.6 Cpp si art.16 alin.1 lit.f Cpp rap. la art.291 alin.1 NCp rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.5 NCp, inceteaza procesul penal referitor la revizuentul-inculpat BOGDAN OLTEANU, sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de influenta, fapta din perioada iulie-noiembrie 2018.
Constata ca revizuentul-inculpat a fost retinut, arestat la domiciliu si arestat preventiv de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv.
In baza art.404 alin.4 lit.c Cpp ridica sechestrele asiguratorii instituite prin Ordonanta nr.38/P/2016 din 12.09.2016 a DNA si Incheierea din 25.08.2017, pronuntata in dosar asociat 20082/3/2017/a3, de Tribunalul Bucuresti, Sectia-I-a Penala.
In baza art.274 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat, raman in sarcina acestuia. Cu apel in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata, prin punerea hotararii la dispozitia revizuentului-inculpat si parchetului, prin intermediul grefei, azi, 14.12.2022”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# M 14 December 2022 17:42 +13
# Miruna Matei 14 December 2022 17:55 0
# DODI 14 December 2022 18:58 0
# Gabi 14 December 2022 19:26 +4
# Gica contra sistemului 14 December 2022 20:51 +3
# santinela 15 December 2022 07:18 -68