21 May 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Luju

CONDAMNAT PE O LEGE COPY-PASTE – CEDO a obligat Romania sa-i plateasca daune morale de 5.000 euro unui barbat condamnat la 1 an si 2 luni inchisoare pentru conducere fara permis. CEDO a constatat incalcarea principiului „ne bis in idem”. Initial, pe OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, reclamantul a primit doar amenda, insa parchetul a redeschis dosarul dupa intrarea in vigoare a noului Cod penal, chiar daca NCP prelua cu copy-paste textul din ordonanta de urgenta (Hotararea)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

10 April 2023 17:09
Vizualizari: 5549

Pentru a nenumarata oara, contribuabilii romani sunt obligati sa plateasca pentru faptele unor procurori si judecatori, ca urmare a condamnarii statului roman de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului. De data aceasta, CEDO a condamnat Romania la plata  unor daune morale de 5.000 de euro, instanta de la Strasbourg constatand incalcarea principiului de drept „ne bis in idem”, care care prevede ca „nicio persoana nu poate fi urmarita sau judecata pentru savarsirea unei infractiuni atunci cand fata de acea persoana s-a pronuntat anterior o hotarare penala definitiva cu privire la aceeasi fapta, chiar si sub alta incadrare juridica” (art. 6 Cod procedura penala).



In Conventia Europeana a Drepturilor Omului, principiul de mai sus are urmatoarea forma (la art. 4 din protocolul nr. 7 la Conventie):

1. Nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluiasi stat pentru savarsirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarare definitiva conform legii si procedurii penale ale acestui stat.

2. Dispozitiile paragrafului precedent nu impiedica redeschiderea procesului, conform legii si procedurii penale a statului respectiv, daca fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental in cadrul procedurii precedente sunt de natura sa afecteze hotararea pronuntata.

3. Nici o derogare de la prezentul articol nu este ingaduita in temeiul art. 15 din conventie”.


Joi, 6 aprilie 2023, in Monitorul Oficial a fost publicata Hotararea CEDO din data de 1 martie 2022 (definitiva la 1 iunie 2022) pronuntata in cauza Stavila contra Romaniei. Totul a inceput in 2013, cand un barbat din arad, Iosif-Amadeus Stavila, a fost prins de politia rutiera circuland fara permis. Cateva luni mai tarziu, Parchetul de pe langa Judecatoria Ineu i-a dat barbatului scoatere de sub urmarirea penala, considerand ca fapta nu avea pericolul social al infractiunii prevazute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani”. Singura sanctiune primita de Stavila a fost o amenda administrativa de 500 de lei. Foarte important de subliniat este ca aceasta ordonanta initiala a PJ Ineu a ramas definitiva prin neatacare.

In februarie 2014, a intrat in vigoare noul Cod penal, care a abrogat art. 86 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta nr. 195/2002, dar care i-a preluat intocmai textul in art. 335 alin. 1.

In august 2014, un procuror ierarhic superior de la Parchetul Judecatoriei Ineu a redeschis dosarul, pretextand ca se afla in fata unui nou cadru legislativ, desi – repetam – art. 335 alin. 1 are exact acelasi continut cu fostul art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002.

Pe cale de consecinta, Parchetul Judecatoriei Ineu l-a trimis in judecata pe Iosif Stavila, care a fost condamnat – si la fond, si la apel – la un an si doua luni de inchisoare. Pedeapsa a fost dispusa cu executare, nu cu suspendare, instantele constatand ca inculpatul se afla in termenul de incercare de la o condamnare anterioara. Pentru aceasta condamnare si mai ales pentru ca a fost urmarit penal de doua ori pentru aceeasi fapta, Stavila a cerut despagubiri morale de 50.000 de euro, insa CEDO i le-a redus la 5.000 de euro.

Aceasta pedeapsa de 1 an si 2 luni de inchisoare a determinat Curtea Europeana a Drepturilor Omului sa constate ca reclamantul – aparat de catre avocatul Calin Berar (foto 1) din Baroul Arad – a fost condamnat cu incalcarea principiului „ne bis in idem”, din moment ce prima ordonanta a procurorului ramasese definitiva prin neatacare, iar noua legislatie (respectiv art. 335 alin. 1 CP) prelua la litera textul din veghea reglementare (respectvi art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002).

Mentionam ca hotararea CEDO a fost pronuntata de catre judecatorii Yonko Grozev, Faris Vehabovic, Iulia Antoanella Motoc (foto 2), Gabriele Kucsko-Stadlmayer, Pere Pastor Vilanova, Jolien Schukking si Ana Maria Guerra Martins.


Redam principalul pasaj din hotararea CEDO (dosarul nr. 23126/16):


INTRODUCERE

1. Reclamantul s-a plans ca redeschiderea urmaririi penale fata de el si condamnarea lui ulterioara au incalcat dreptul sau la aparare, principiul egalitatii armelor, dreptul de a nu fi judecat si pedepsit de doua ori pentru aceeasi infractiune, dreptul la o cale de atac efectiva, precum si principiul securitatii juridice. Acesta a invocat art. 6 si 13 din Conventie si art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie.

IN FAPT

2. Reclamantul s-a nascut in 1994 si traieste in Araneag. Acesta a fost reprezentat de domnul C. Berar, avocat in Ineu.

3. Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

4. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de parti, pot fi rezumate dupa cum urmeaza.


I. Urmarirea penala fata de reclamant


5. La 3 aprilie 2013, reclamantul conducea un autovehicul pe un drum public si a fost oprit de politie pentru un control de rutina. Atunci cand agentii de politie i-au cerut documentele autoturismului, reclamantul a recunoscut ca nu poseda permis de conducere.

6. La 26 aprilie 2013, agentii din cadrul Postului de Politie Comunal Tarnova au inceput urmarirea penala fata de reclamant, in temeiul articolului 86 alineatul (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice („Ordonanta” — a se vedea infra, pct. 39), pentru conducerea unui autovehicul fara detinerea unui permis de conducere.

7. La 4 noiembrie 2013, un procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Ineu („procurorul”) a dispus scoaterea de sub urmarire penala a reclamantului, pe motiv ca fapta acestuia era lipsita de pericolul social al unei infractiuni, avand in vedere atingerea minima adusa valorilor aparate de legea penala si faptul ca reclamantul si-a recunoscut faptele si le-a regretat, precum si faptul ca a cooperat cu anchetatorii. Procurorul a considerat ca era necesar sa se aplice reclamantului sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii, in cuantum de 500 lei [113 euro (EUR)], care era suficienta pentru reeducarea acestuia.

8. Reclamantul nu a contestat aceasta ordonanta in fata unui procuror ierarhic superior sau a unei instante si aceasta a ramas definitiva si executorie, in sensul autonom atribuit acestui termen de Conventie (a se vedea infra, pct. 58 si trimiterea citata).


II. Redeschiderea urmaririi penale fata de reclamant


9. La 13 august 2014, un procuror ierarhic superior de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara („procurorul ierarhic superior”) a infirmat ca nelegala ordonanta din 4 noiembrie 2013 (a se vedea supra, pct. 7) si a dispus redeschiderea urmaririi penale fata de reclamant. Acesta a invocat articolul 335 alineatul (1) din Codul penal, care intrase in vigoare la 1 februarie 2014 si abrogase articolul 86 alineatul (1) din Ordonanta (a se vedea infra, pct. 39). In plus, procurorul ierarhic superior a trimis dosarul cauzei la un judecator de camera preliminara pentru a examina legalitatea si temeinicia ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale, in conformitate cu articolul 335 alineatul (4) din Codul de procedura penala („C. proc. pen”. — a se vedea infra, pct. 41).

10. Pe baza elementelor de proba din dosarul cauzei, procurorul ierarhic superior a retinut ca faptele reclamantului prezentau pericolul social al unei infractiuni, dat fiind faptul ca acestea ar fi putut constitui un pericol pentru siguranta circulatiei rutiere. S-a apreciat ca scopul preventiv-educativ si represiv al sanctiunii penale nu putea fi atins prin aplicarea reclamantului a unei sanctiuni cu caracter administrativ. Constatarea potrivit careia faptele reclamantului nu prezentau pericolul social al unei infractiuni a fost nelegala, intrucat legea nu conditiona existenta infractiunii de producerea vreunei urmari, impunand ca actiunile unei persoane sa aiba consecinte reale pentru ca infractiunea in cauza sa existe, iar o astfel de interpretare ar fi dat impresia ca fapta, incadrata de lege drept infractiune, era mai putin periculoasa. Nu se putea sustine ca reprezenta o atingere minima adusa valorilor aparate de lege si era lipsit in mod vadit de importanta faptul ca pe drumurile publice circula un autoturism condus de o persoana care nu poseda permis de conducere. Nici atitudinea sincera a reclamantului nu era de natura a caracteriza favorabil persoana suspectului, intrucat aceasta nu a reprezentat expresia propriei sale vointe, ci rezultatul prinderii sale in flagrant si al probelor evidente administrate in cauza.

11. Prin incheierea din 24 septembrie 2014, care nu este supusa vreunei cai de atac, Judecatoria Ineu — judecator de camera preliminara, in Camera de consiliu si fara participarea partilor — a hotarat ca ordonanta din 13 august 2014 (a se vedea supra, pct. 9 si 10) era legala si temeinica si a confirmat redeschiderea urmaririi penale fata de reclamant. Judecatorul de camera preliminara a hotarat, de asemenea, ca in mod corect s-a retinut ca nu a existat imprejurarea pe care se intemeia scoaterea de sub urmarire penala.

12. Pornind de la starea de fapt, astfel cum a fost retinuta in cuprinsul ordonantei procurorului, judecatorul de camera preliminara a constatat, de asemenea, ca aspectele cu privire la faptul ca reclamantul a recunoscut si regretat savarsirea faptei si a cooperat cu anchetatorii nu erau de natura a inlatura pericolul social concret al infractiunii. Desi nu detinea permis de conducere, suspectul nu a ezitat sa conduca autovehiculul, ignorand urmarea care s-ar fi putut produce raportat la circulatia rutiera si pietonala.

13. Avand in vedere actiunile reclamantului, procurorul ierarhic superior in mod legal a concluzionat ca nu se putea retine ca ar fi reprezentat o atingere minima adusa valorilor aparate de lege si ca ar fi fost lipsit in mod vadit de importanta faptul ca pe drumurile publice circula un autoturism condus de o persoana care nu poseda permis de conducere.

14. La 3 si, respectiv, 4 decembrie 2014, procurorul ierarhic superior a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de reclamant si l-a citat pe acesta sa se infatiseze in calitate de inculpat. Reclamantul a primit citatiile la 5 decembrie 2014.

15. La 11 decembrie 2014, procurorul ierarhic superior a luat declaratia reclamantului. Acesta a marturisit ca a condus un autoturism fara a poseda permis de conducere.

16. La 13 ianuarie 2015, procurorul ierarhic superior a dispus trimiterea in judecata a reclamantului si a trimis cauza acestuia la judecatorie.

17. La aceeasi data, judecatoria i-a trimis reclamantului o copie a actului de sesizare a instantei si l-a informat ca dosarul cauzei sale urma sa fie examinat in curand de un judecator de camera preliminara, care trebuia sa se pronunte cu privire la legalitatea sesizarii instantei si sa hotarasca daca aceasta avea competenta sa o examineze. In plus, judecatorul de camera preliminara trebuia sa verifice legalitatea efectuarii actelor de urmarire penala, a administrarii probelor si a probelor depuse la dosar. Reclamantul a fost invitat sa depuna cereri si obiectii scrise in termen de douazeci de zile, prin care sa conteste legalitatea probelor depuse la dosarul cauzei, precum si a efectuarii actelor de urmarire penala si a administrarii probelor.

18. La 28 ianuarie 2015, procurorul ierarhic superior a solicitat Serviciului Fiscal Orasenesc Ineu sa restituie reclamantului amenda aplicata acestuia la 4 noiembrie 2013 (a se vedea supra, pct. 7), daca acesta o achitase deja.

19. La 18 februarie 2015, Serviciul Fiscal Orasenesc Ineu a informat procurorul ierarhic superior cu privire la faptul ca nu putea sa ii restituie reclamantului amenda, intrucat acesta nu o platise.

20. Printr-o incheiere de sedinta din 2 aprilie 2015, care nu este supusa vreunei cai de atac, Judecatoria Ineu — judecator de camera preliminara, in Camera de consiliu si cu participarea partilor, inclusiv a reclamantului, care era prezent — a constatat legalitatea sesizarii instantei, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si a dispus inceperea judecatii. Instanta a retinut ca reclamantul nu a formulat nicio cerere sau exceptie, oral sau scris, si ca nu exista niciun motiv pentru ca instanta sa ridice din oficiu astfel de exceptii.


III. Judecata in fata instantei de prim grad


21. In sedinta din 7 mai 2015, judecatoria a luat declaratia reclamantului si a admis judecarea cererii sale in cadrul unei proceduri simplificate, intrucat acesta a recunoscut ca savarsise faptele cu privire la care a fost acuzat. Instanta a retinut ca partile nu au formulat nicio cerere sau exceptie in cauza si ca reclamantul solicitase sa fie judecat numai pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale si a inscrisurilor prezentate de parti, pentru a beneficia de o reducere a cuantumului pedepsei aplicate. In plus, instanta a hotarat ca probele administrate in faza de urmarire penala erau suficiente pentru a pronunta o decizie in cauza si a amanat judecata pentru a-i permite reprezentantului legal al reclamantului sa depuna documente suplimentare la dosar.

22. La 23 iulie 2015, reclamantul a solicitat judecatoriei sa dispuna fie incetarea procesului penal, intrucat ordonanta procurorului ierarhic superior din 13 august 2014 (a se vedea supra, pct. 9) era nelegala, fie achitarea sa. Acesta a sustinut ca procurorul ierarhic superior infirmase in mod nelegal ordonanta definitiva din 4 noiembrie 2013 (a se vedea supra, pct. 7), prin simpla reexaminare a probelor disponibile si in lipsa unor fapte sau probe noi ori recent descoperite si fara sa fi identificat un viciu de procedura fundamental in cadrul procedurii. Abordarea procurorului ierarhic superior incalcase principiile securitatii juridice si ne bis in idem si il tinuse pe reclamant intr-o stare prelungita de incertitudine. In plus, competenta procurorului ierarhic superior de a infirma o ordonanta definitiva la mai mult de noua luni de la emiterea acesteia l-a plasat pe reclamant intr-o pozitie considerabil dezavantajoasa si a constituit o incalcare a principiului egalitatii armelor.

23. Reclamantul a sustinut, de asemenea, ca ordonanta din 13 august 2014 fusese confirmata de un judecator de camera preliminara, care se pronuntase in Camera de consiliu si fara ca reclamantul sa fi fost citat sa isi prezinte pozitia cu privire la aceasta chestiune, nici macar in scris (a se vedea supra, pct. 11—13). Dispozitiile privind desfasurarea procedurilor mentionate anterior au fost declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala [a Romaniei („CCR”)] la 23 iunie 2015 (a se vedea infra, pct. 42—44). Prin privarea reclamantului de posibilitatea de a contesta, in aceasta etapa a procedurii, legalitatea ordonantei in cauza a procurorului ierarhic superior, s-ar incalca dreptul reclamantului la aparare si la o cale de atac efectiva, intrucat ar ignora o decizie obligatorie a CCR.

24. La 6 august 2015, judecatoria l-a condamnat pe reclamant la un an si doua luni de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul fara a detine un permis de conducere. Instanta a hotarat ca incadrarea juridica a acuzatiei indreptate impotriva acestuia trebuia sa fie schimbata, intrucat articolul 86 alineatul (1) din Ordonanta (a se vedea infra, pct. 39) era legea penala mai favorabila in cazul sau. In plus, fapta sa prezenta gradul de pericol social al unei infractiuni. Atingerea adusa prin fapta sa valorilor aparate de legea penala nu era minima, intrucat acesta a savarsit infractiunea in cursul termenului de incercare al suspendarii conditionate a executarii unei pedepse de doua luni de inchisoare, care ii fusese aplicata pentru o infractiune savarsita anterior. Recunoasterea formala de catre reclamant a vinovatiei sale nu era de natura sa diminueze gravitatea infractiunii in conditiile constatarii infractiunii flagrante si ale dovedirii depline a acesteia.

25. Instanta a hotarat, de asemenea, ca incheierea din 24 septembrie 2014 (a se vedea supra, pct. 11) era legala si temeinica, intrucat decizia CCR din iunie 2015 (a se vedea infra, pct. 42—44) avea doar efecte ex nunc, iar judecatorul de camera preliminara pronuntase incheierea in cauza inainte de decizia CCR si in conformitate cu normele procedurale in vigoare la momentul respectiv. In plus, ordonanta procurorului nu constituia o hotarare definitiva, care impiedica punerea in miscare a actiunii penale, atat timp cat reclamantul nu a facut dovada achitarii amenzii care ii fusese aplicata, iar art. 335 din Codul de procedura penala (a se vedea infra, pct. 41) permitea redeschiderea urmaririi penale.


IV. Judecata in fata instantei de apel


26. Reclamantul a declarat apel impotriva sentintei si a reiterat argumentele invocate in fata instantei de prim grad (a se vedea supra, pct. 22—23). In plus, acesta a sustinut ca instanta inferioara a interpretat gresit dispozitiile legale aplicabile, a apreciat superficial circumstantele cauzei si nu a tinut seama de unele dintre argumentele sale.

27. Printr-o decizie penala din 22 octombrie 2015, care nu este supusa vreunei cai de atac ordinare, Curtea de Apel Timisoara („Curtea de apel”) a respins apelul reclamantului. Aceasta a hotarat ca, spre deosebire de vechile dispozitii ale Codului de procedura penala, noile dispozitii, care intrasera in vigoare in februarie 2014, respectau cerintele prevazute de jurisprudenta Curtii si prevedeau controlul judecatoresc al legalitatii ordonantelor parchetului prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale, pentru a garanta ca procedurile sunt redeschise in mod echitabil si intr-un termen rezonabil de scurt. Asadar, reclamantul nu putea sa sustina ca au fost incalcate drepturile sale garantate de art. 6 din Conventie si de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie.

28. In plus, procedura din 24 septembrie 2014 (a se vedea supra, pct. 11) nu putea incalca Decizia CCR din iunie 2015 (a se vedea infra, pct. 42—44), intrucat aceasta decizie avea doar efecte ex nunc. Pe de alta parte, faptul ca reclamantul nu a fost citat in cursul acestei proceduri nu a adus atingere drepturilor sale, in masura in care acesta beneficiase de posibilitatea de a formula orice cereri si exceptii cu privire la faza de urmarire penala a procedurii, in cursul procedurii din 2 aprilie 2015 (a se vedea supra, pct. 20). Insa reclamantul nu facuse acest lucru si judecatorul de camera preliminara a confirmat legalitatea sesizarii instantei, a efectuarii actelor de urmarire penala si a administrarii probelor.

29. Criticile reclamantului referitoare la pretinsa nelegalitate a ordonantei procurorului ierarhic superior nu mai puteau fi examinate de instanta, intrucat incheierile din 24 septembrie 2014 si din 2 aprilie 2015 (a se vedea supra, pct. 11 si 20) erau definitive si fusesera pronuntate de judecatori independenti de camera preliminara, prin respectarea garantiilor prevazute in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Reclamantul a solicitat, de asemenea, sa fie judecat in cadrul unei proceduri simplificate si numai pe baza probelor depuse la dosarul cauzei in cursul urmaririi penale (a se vedea supra, pct. 21).

30. Instanta a constatat, de asemenea, ca in cauza nu era incident principiul non bis in idem, intrucat au fost respectate garantiile procesuale prevazute in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si in dreptul national (dispozitiile Codului de procedura penala) si, in temeiul dreptului intern, era posibila redeschiderea urmaririi penale, ulterior scoaterii de sub urmarire penala.

31. In sfarsit, instanta a hotarat ca reclamantul nu putea fi achitat prin invocarea unor argumente similare celor invocate de instanta de prim grad (a se vedea supra, pct. 24).


V. Cererea de revizuire a procedurii


32. Reclamantul a introdus o cerere de revizuire a incheierii penale (cale extraordinara de atac) din 24 septembrie 2014 (a se vedea supra, pct. 11), a sentintei penale din 6 august 2015 si a deciziei penale din 22 octombrie 2015 (a se vedea supra, pct. 24 si 27), solicitand infirmarea ordonantei procurorului ierarhic superior, incetarea procesului penal indreptat impotriva lui si casarea sentintei din 6 august 2015 si deciziei din 22 octombrie 2015. Acesta a reiterat argumentele invocate anterior in fata instantei de prim grad (a se vedea supra, pct. 22—23).

33. Printr-o sentinta din 26 ianuarie 2016, care era supusa unei cai de atac, judecatoria a respins cererea de revizuire formulara de reclamant ca inadmisibila. Instanta a constatat ca ordonanta procurorului ierarhic superior fusese verificata de o instanta la 24 septembrie 2014. Faptul ca reclamantul nu a fost citat in cursul acestei proceduri nu a adus atingere drepturilor sale, intrucat acesta ar fi putut invoca orice exceptii cu privire la faza de urmarire penala a procedurii si la actul de sesizare a instantei, in cursul procedurii din 2 aprilie 2015 (a se vedea supra, pct. 20).

34. Reclamantul a declarat apel impotriva sentintei penale, invocand argumente similare celor invocate in fata instantei inferioare (a se vedea supra, pct. 32).

35. Printr-o decizie definitiva din 21 aprilie 2016, Curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Instanta a constatat inadmisibilitatea cererii de revizuire formulate de reclamant, intrucat aceasta nu viza o hotarare a instantei asupra fondului. Dispozitia din Codul de procedura penala care a fost declarata neconstitutionala de Curtea de Constitutie (a se vedea infra, pct. 42—44) era o norma de drept procesual penal, si nu o norma de drept substantial. In plus, reclamantul ar fi putut sa conteste legalitatea urmaririi penale in procedura de camera preliminara.


VI. Alte informatii relevante


36. La 6 august 2020, Parchetul General a informat Guvernul ca, in ceea ce priveste practica instantelor interne, decizia respectiva afecta doar procedurile de judecata in camera preliminara in cadrul carora au fost verificate ordonante prin care procurorii au dispus redeschiderea urmaririi penale, care erau inca pendinte la data publicarii deciziei CCR din 23 iunie 2015 (22 septembrie 2015). Procedurile de judecata in camera preliminara care se incheiasera inainte de data publicarii deciziei CCR nu erau afectate de aceasta decizie, iar aceasta nu producea efecte in privinta procedurilor respective. Aceste ultime proceduri erau definitive si nu mai puteau face obiectul unei verificari.


CADRUL JURIDIC SI PRACTICA RELEVANTE


I. Constitutia

37. Dispozitiile constitutionale relevante privind aplicarea la nivel national a tratatelor internationale in materia drepturilor omului, dreptul de acces la o instanta si dreptul la aparare, exercitarea cailor de atac, precum si efectele deciziilor Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale dispozitii legale interne, sunt prezentate in hotararea pronuntata in Cauza Mihail Mihailescu impotriva Romaniei (nr. 3.795/15, pct. 21, 12 ianuarie 2021).

II. Codul penal si ordonanta Guvernului

38. Dispozitiile relevante din vechiul Cod penal, care a fost in vigoare pana la 1 februarie 2014, privind normele aplicabile faptelor cu privire la care se considera ca nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni sunt prezentate in Hotararea in Cauza Mihalache impotriva Romaniei (MC) nr. 54.012/10, pct. 33, 8 iulie 2019.

39. Articolul 86 alineatul (1) din Ordonanta, care a fost in vigoare pana la 1 februarie 2014, si articolul 335 alineatul (1) din Codul penal, care a fost in vigoare pana la 1 februarie 2014, prevad ca conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

III. Codul de procedura penala

40. Dispozitiile relevante din vechiul Cod de procedura penala, care a fost in vigoare pana la 1 februarie 2014, referitoare la ordonantele emise de procurori prin care s-au dispus scoaterea de sub urmarire penala, pe motiv ca fapta cercetata nu prezenta gradul de pericol social al unei infractiuni, si aplicarea sanctiunii cu caracter administrativ a amenzii sunt prezentate in Hotararea in Cauza Mihalache (citata anterior, pct. 34).

41. Art. 335 din Codul de procedura penala, astfel cum era in vigoare la momentul faptelor, are urmatorul cuprins:

Reluarea in caz de redeschidere a urmaririi penale

(1) Daca procurorul ierarhic superior celui care a dispus solutia [de clasare] constata, ulterior, ca nu a existat imprejurarea pe care se intemeia clasarea, infirma ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale [...]

(2) In cazul in care au aparut fapte sau imprejurari noi din care rezulta ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia clasarea, procurorul revoca ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale.

(3) Cand constata ca suspectul sau inculpatul nu si-a indeplinit cu rea-credinta obligatiile stabilite conform art. 318 alin. (3), procurorul revoca ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale.

(4) Redeschiderea urmaririi penale este supusa confirmarii judecatorului de camera preliminara, in termen de cel mult 3 zile, sub sanctiunea nulitatii. Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin incheiere motivata, in camera de consiliu, fara participarea procurorului si a suspectului sau, dupa caz, a inculpatului, asupra legalitatii si temeiniciei ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale. [.. .]”

IV. Decizia Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 708 din 22 septembrie 2015

42. La 23 iunie 2015, in urma unei exceptii ridicate de Avocatul Poporului la 3 martie 2015, Curtea Constitutionala a decis, cu majoritate de voturi, ca art. 335 alin. (4) din Codul de procedura penala era neconstitutional, in masura in care judecatorul de camera preliminara putea sa se pronunte cu privire la redeschiderea urmaririi penale fara participarea procurorului si a suspectului sau, dupa caz, a inculpatului. Curtea a statuat ca, spre deosebire de vechiul Cod de procedura penala in vigoare inainte de februarie 2014, noul Cod de procedura penala impune ca ordonanta prin care un procuror a dispus redeschiderea urmaririi penale sa fie supusa confirmarii judecatorului de camera preliminara. In acest fel, dispozitiile din Codul de procedura penala au fost puse in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care impune realizarea unui control judecatoresc pentru a aprecia daca redeschiderea cauzei nu este inechitabila si daca perioada scursa de la incetarea anchetei nu este excesiva.

43. In cadrul verificarii ordonantei de redeschidere a urmaririi penale, un judecator de camera preliminara trebuie sa se pronunte asupra legalitatii si temeiniciei ordonantei in cauza. Daca verificarea legalitatii ordonantei consta intr-o analiza in vederea stabilirii daca in cauza este aplicabila una dintre conditiile prevazute la articolul 335 din Codul de procedura penala pentru reluarea urmaririi penale, verificarea temeiniciei ordonantei presupune insa un control asupra situatiilor de fapt care au determinat aplicarea conditiilor mentionate anterior. In plus, confirmarea ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale de catre judecatorul de camera preliminara are ca efect formularea unei acuzatii in materie penala, in sensul Conventiei, impotriva persoanei vizate de aceasta. Faptul ca nici procurorul si nici suspectul sau, dupa caz, inculpatul nu au fost asadar citati sa participe la aceasta procedura si sa isi sustina in mod direct argumentele, in fata judecatorului de camera preliminara, incalca drepturile acestora la un proces echitabil si la aparare, prevazute de Constitutie.

44. CCR a hotarat, de asemenea, ca judecatorul de camera preliminara nu poate stabili situatiile de fapt — pe care trebuie sa le examineze in cursul unei asemenea proceduri — In mod formal si unilateral, printr-o procedura necontradictorie, intrucat aprecierea faptelor presupune o prezenta efectiva si activa a partilor si, uneori, audierea lor de catre instanta.

45. In cadrul unei opinii separate, unii dintre judecatorii CCR si-au exprimat convingerea ca dispozitiile relevante ale articolului 335 alineatul (4) din Codul de procedura penala erau constitutionale. Acestia au retinut ca judecatorul de camera preliminara nu verifica aspecte ce tin de fondul cauzei si nici nu stabileste vinovatia suspectului sau a inculpatului, in cadrul examinarii ordonantei parchetului de redeschidere a urmaririi penale. In plus, in aceasta faza a procedurii, actiunea penala nu a fost redeschisa. In consecinta, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, nu sunt aplicabile garantiile specifice dreptului la un proces echitabil in materie penala instituite prin art. 6 din Conventie. In plus, suspectul sau, dupa caz, inculpatul va beneficia, pe parcursul urmaririi penale, dupa redeschidere, de toate garantiile procesuale specifice unui proces echitabil. In situatia in care, in urma efectuarii urmaririi penale astfel reluate, inculpatul este trimis in judecata, acesta va beneficia intai de judecarea cauzei sale conform procedurii de camera preliminara, iar apoi potrivit celei de judecata, proceduri ce ofera garantiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.


IN DREPT


I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 din Conventie

46. Reclamantul s-a plans ca redeschiderea urmaririi penale si condamnarea acestuia au incalcat dreptul sau la aparare si principiul egalitatii armelor, intrucat (i) legalitatea ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale fusese examinata de un judecator de camera preliminara in absenta lui si fara ca acesta sa fi fost citat sa participe la proces si (ii) instantele de judecata au refuzat sa examineze argumentele sale referitoare la nelegalitatea ordonantei in cauza, desi CCR recunoscuse inechitatea unei asemenea proceduri de judecata in camera preliminara si o declarase neconstitutionala, inainte de incheierea procesului acestuia. Reclamantul s-a plans, de asemenea, ca ordonanta de redeschidere a urmaririi penale a incalcat principiul securitatii juridice, intrucat a fost pronuntata dupa noua luni de la incetarea actiunii impotriva sa, in lipsa aparitiei unor fapte sau probe noi in cauza.

Reclamantul a invocat art. 6 din Conventie, care, in masura in care este relevant, prevede urmatoarele:

1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. [...]

3. Orice acuzat are, in special, dreptul:

[...]

(c) sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el. [...]”

A. Argumentele partilor

1. Guvernul

47. Guvernul a admis ca procedura din 24 septembrie 2014 (a se vedea supra, pct. 11) s-a desfasurat in camera de consiliu si fara participarea reclamantului. Cu toate acestea, a argumentat ca reclamantul a avut posibilitatea sa conteste legalitatea rechizitoriului prin care a fost trimis in judecata, probele depuse la dosar, efectuarea actelor de urmarire penala si administrarea probelor, in cursul procedurii din 2 aprilie 2015 (a se vedea supra, pct. 20). Reclamantul nu a facut acest lucru, desi, in cursul acestei proceduri, i s-a oferit posibilitatea de a formula exceptii, atat oral, cat si in scris, si a fost prezent in fata judecatorului de camera preliminara.

48. Reclamantul a acceptat de bunavoie, fara echivoc si fiind constient in totalitate de consecinte, sa fie judecat in cadrul unei proceduri simplificate (a se vedea supra, pct. 21) si, prin urmare, a renuntat implicit la unele dintre drepturile sale procedurale. Decizia lui a fost insotita de garantii procedurale suficiente si a presupus acceptarea tuturor probelor depuse la dosarul cauzei sale, inclusiv ordonanta procurorului ierarhic superior si incheierea motivata din 24 septembrie 2014. Atat timp cat reclamantul nu a profitat de toate garantiile mentionate anterior (a se vedea supra, pct. 47), acesta nu poate argumenta ca principiul securitatii juridice a fost incalcat in cauza sa.

49. Guvernul a subliniat ca autoritatilor li se permitea sa redeschida procedura in situatia in care, in procedura anterioara, a fost identificat un viciu fundamental care ar fi putut afecta solutionarea cauzei. In temeiul dispozitiilor interne relevante, o decizie a CCR are doar efecte ex nunc si dobandeste forta juridica obligatorie abia incepand cu data publicarii acesteia. Avand in vedere ca incheierea motivata din 24 septembrie 2014 a fost pronuntata inainte de publicarea deciziei CCR din 23 iunie 2015 (a se vedea supra, pct. 42), instantele nationale, inclusiv instantele de judecata, erau obligate sa aplice legea privind efectele deciziilor CCR. Instantele au examinat argumentele reclamantului referitoare la pretinsa nelegalitate a ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale, ulterior deciziei CCR, le-au respins si au oferit motive in acest sens.

2. Reclamantul

50. Reclamantul a contestat argumentul Guvernului potrivit caruia acesta ar fi putut sa formuleze exceptii impotriva ordonantei de redeschidere a urmaririi penale in cauza sa, in cursul procedurii din 2 aprilie 2015. In opinia lui, contestarea caracterului echitabil al ordonantei procurorului ierarhic superior nu intra in sfera de aplicare a acestei proceduri. In plus, Decizia CCR din 23 iunie a fost pronuntata dupa incheierea procedurii din 2 aprilie 2015. Prin urmare, nu exista niciun motiv pentru ca un judecator de camera preliminara sa reexamineze ordonanta procurorului ierarhic superior in aceasta etapa a procedurii, atat timp cat aceasta fusese confirmata prin incheierea definitiva din 24 septembrie 2014 (a se vedea supra, pct. 11). Faptul ca instantele au refuzat sa examineze legalitatea ordonantei de redeschidere a urmaririi penale, chiar si ulterior pronuntarii deciziei de catre CCR, este o dovada suficienta ca acestea ar fi procedat la fel si inainte de pronuntarea deciziei de catre CCR.

51. Reclamantul a admis ca decizia CCR a dobandit forta juridica obligatorie abia din momentul publicarii si se aplica doar ex nunc. Cu toate acestea, procedura din cauza sa era inca pendinte in fata curtii de apel la 22 septembrie 2015, data publicarii deciziei CCR. Prin urmare, instantele erau obligate sa puna in aplicare aceasta decizie.

52. Faptul ca a fost de acord cu judecarea cauzei sale in cadrul unei proceduri simplificate si ca a recunoscut savarsirea infractiunii nu poate fi un argument valabil, care sa justifice incalcarea dreptului sau la un proces echitabil, prin redeschiderea urmaririi penale impotriva sa. In plus, deciziile sale mai sus mentionate nu puteau sa impiedice achitarea sa de catre instante.

B. Motivarea Curtii

53. Curtea subliniaza de la inceput ca plangerile reclamantului cuprind doua aspecte. Pe de o parte, acestea privesc pretinsa incalcare a dreptului sau la aparare, a principiului egalitatii armelor si a principiului securitatii juridice in cadrul procedurii de judecata in camera preliminara, in care a fost examinata legalitatea ordonantei procurorului ierarhic superior de a redeschide urmarirea penala fata de acesta (a se vedea supra, pct. 11). Pe de alta parte, acestea privesc pretinsa incalcare a dreptului sau la aparare si a principiului egalitatii armelor in cursul procedurii de judecata (a se vedea supra, pct. 24 si 27). Prin urmare, Curtea va examina mai intai primul capat de cerere formulat de reclamant si apoi pe cel de-al doilea.

54. Curtea observa, de asemenea, ca argumentele Guvernului sugereaza ca reclamantul nu a epuizat caile de atac interne disponibile in privinta capetelor sale de cerere, intrucat nu le-a prezentat in fata judecatorului de camera preliminara care a examinat legalitatea rechizitoriului prin care acesta a fost trimis in judecata la 2 aprilie 2015 (a se vedea supra, pct. 47—48). Totusi, Curtea nu va discuta exclusiv argumentele Guvernului referitoare la pretinsa neepuizare de catre reclamant a cailor de atac interne disponibile, intrucat, chiar presupunand ca aceste argumente ar fi respinse, capetele de cerere ale reclamantului sunt inadmisibile pentru urmatoarele motive:

1. Cu privire la pretinsa incalcare a dreptului la aparare al reclamantului si a principiilor egalitatii armelor si securitatii juridice in cursul procedurii de judecata in camera preliminara in care a fost examinata ordonanta de redeschidere a urmaririi penale

(a) Principii generale

55. Curtea reitereaza faptul ca dreptul la un proces echitabil prevazut la art. 6 § 1 este un drept absolut. Cu toate acestea, un proces echitabil nu poate fi obiectul unei singure reguli invariabile, ci trebuie sa depinda de circumstantele fiecarei cauze in parte. Preocuparea principala a Curtii, in temeiul art. 6 § 1, este sa aprecieze caracterul echitabil al procesului penal in ansamblu. Curtea reitereaza ca garantiile prevazute la art. 6 se aplica de la momentul la care o „acuzatie in materie penala” exista in sensul jurisprudentei Curtii si pot fi prin urmare relevante in cadrul procedurilor premergatoare judecatii daca si in masura in care este posibil sa se aduca atingere caracterului echitabil al procesului printr-o omisiune initiala a respectarii acestora. Faza de urmarire penala poate prezenta o importanta deosebita pentru pregatirea procesului penal. De exemplu, probele obtinute in aceasta faza determina deseori cadrul in care infractiunea imputata va fi analizata in proces. Totusi, modul in care art. 6 urmeaza sa fie aplicat in faza de urmarire penala depinde de particularitatile procedurii respective si de imprejurarile cauzei [a se vedea Ibrahim si altii impotriva Regatului Unit (MC) nr. 50.541/08, 50.571/08, 50.573/08 si 40.351/09, pct. 250—253, 13 septembrie 2016, cu trimiterile suplimentare].

56. In ceea ce priveste art. 6 din Conventie, Curtea reafirma, de asemenea, ca casarea unei hotarari definitive este un act instantaneu care nu creeaza o situatie continua, chiar daca, precum in speta, implica redeschiderea procedurii. In plus, in conformitate cu art. 35 § 1 din Conventie, Curtea poate sa examineze doar capete de cerere in privinta carora au fost epuizate caile de atac interne si care au fost formulate in termen de sase luni de la data ramanerii „definitive” a hotararii interne. In cazul in care nu exista nicio cale de atac adecvata impotriva unui anumit act despre care se pretinde ca incalca dispozitiile Conventiei, data la care are loc actul respectiv este considerata „definitiva” in sensul regulii privind termenul de sase luni (a se vedea, de exemplu, Topallaj impotriva Albaniei, nr. 32.913/03, pct. 103, 21 aprilie 2016, cu trimiterile suplimentare).

(b) Aplicarea acestor principii in speta

57. Revenind la cauza reclamantului, Curtea subliniaza ca, potrivit Guvernului, ordonanta prin care procurorul a dispus scoaterea de sub urmarire penala a reclamantului nu era o hotarare definitiva in sensul Conventiei, intrucat reclamantul nu a platit niciodata amenda care i-a fost aplicata (a se vedea infra, pct. 85).

58. Totusi, Curtea observa ca a stabilit deja ca o ordonanta prin care un procuror a dispus atat scoaterea de sub urmarire penala a unui reclamant — pe motiv ca faptele nu prezentau pericolul social al unei infractiuni —, cat si aplicarea unei sanctiuni executorii cu caracter administrativ pentru faptele savarsite de reclamant — dupa ce procurorul a apreciat toate circumstantele cauzei — ramane definitiva, in sensul autonom atribuit acestui termen de Conventie, la expirarea termenului legal prevazut pentru exercitarea de catre reclamant a caii de atac de care dispune pentru a contesta ordonanta respectiva (a se vedea Mihalache, citata mai sus, pct. 13, 100—101 si 126).

59. Curtea subliniaza ca partile nu contesta faptul ca, dupa ce a luat cunostinta de ordonanta din 4 noiembrie 2013, reclamantul nu a considerat ca era necesar sa se prevaleze de calea de atac prevazuta pentru contestarea acestei ordonante (a se vedea supra, pct. 8). De asemenea, Guvernul nu a sustinut — si, in orice caz, nu a prezentat nicio proba in acest sens — ca, prin simplul fapt ca reclamantul nu a platit amenda care ii fusese aplicata (a se vedea supra, pct. 19), a fost restabilit termenul prevazut pentru exercitarea caii de atac mentionate anterior.

60. Prin urmare, Curtea apreciaza ca nu exista niciun motiv de indoiala cu privire la faptul ca ordonanta procurorului din 4 noiembrie 2013 ramasese definitiva in sensul Conventiei, la data la care procurorul ierarhic superior si-a exercitat puterea discretionara de a redeschide urmarirea penala fata de reclamant, si anume 13 august 2014 (a se vedea supra, pct. 9).

61. In aceste conditii, Curtea considera ca termenul de sase luni pentru formularea plangerilor reclamantului referitoare la redeschiderea procedurii a inceput sa curga la 24 septembrie 2014, cand judecatorul de camera preliminara a confirmat (a se vedea supra, pct. 11) ordonanta procurorului ierarhic superior din 13 august 2014, prin care fusese infirmata ordonanta din 4 noiembrie 2013. Reclamantul nu a sustinut ca, la 11 decembrie 2014, cand procurorul ierarhic superior i-a luat declaratia (a se vedea supra, pct. 15), nu cunostea pe deplin continutul incheierii motivate a judecatorului de camera preliminara si consecintele acesteia. Cu toate acestea, reclamantul a depus cererea sa in fata Curtii la 18 aprilie 2016 — adica la mai mult de sase luni dupa ce a luat cunostinta de pretinsa incalcare de catre judecatorul de camera preliminara a dreptului sau la aparare, a principiului egalitatii armelor si a cerintei securitatii juridice.

62. In ceea ce priveste problema daca reclamantul dispunea de cai de atac interne adecvate pentru a contesta actul pe care acesta il considera drept o incalcare a Conventiei, Curtea observa ca reclamantul a recunoscut ca, daca nu ar fi existat decizia CCR din 23 iunie 2015, instantele nationale — inclusiv judecatorul de camera preliminara care a examinat legalitatea rechizitoriului prin care acesta a fost trimis in judecata — nu ar fi avut niciun motiv legal valabil pentru a examina caracterul echitabil al ordonantei din 13 august 2014 si al incheierii definitive din 24 septembrie 2014, pronuntate in cauza sa (a se vedea supra, pct. 50). Prin urmare, formularea plangerii sale in fata instantelor interne nu i-ar fi oferit nicio perspectiva rezonabila de reusita.

63. Este adevarat ca Guvernul si instantele interne par sa nu fie de acord cu opinia reclamantului potrivit careia formularea plangerii sale, referitoare la caracterul inechitabil al incheierii definitive din 24 septembrie 2014, in fata judecatorului de camera preliminara care a examinat legalitatea actului de trimitere in judecata a reclamantului ar fi fost lipsita de orice perspectiva de succes (a se vedea supra, pct. 28—29, 33, 35, si 47—48).

64. Cu toate acestea, Curtea nu este convinsa ca poate sa conteste opinia reclamantului. In aceasta privinta observa ca Guvernul nu a prezentat niciun exemplu concret de jurisprudenta interna, in special dinaintea deciziei CCR din 23 iunie 2015, care sa arate ca judecatorii de camera preliminara care au verificat legalitatea unor rechizitorii au examinat si au admis posibile argumente similare celor invocate de reclamant, referitoare la echitatea unor proceduri de judecata in camera preliminara incheiate, in cadrul carora a fost confirmata legalitatea unor ordonante ale procurorilor de a redeschide urmarirea penala. De asemenea, opinia procurorului general — exprimata la cativa ani dupa incheierea procedurii in cauza reclamantului si dupa ce este de presupus ca jurisprudenta instantelor nationale a avut timp sa se dezvolte — pare sa confirme faptul ca procedurile de judecata in camera preliminara, in care au fost verificate ordonante ale procurorilor prin care s-a dispus redeschiderea urmaririlor penale incheiate inainte de pronuntarea deciziei de catre CCR, erau definitive si nu mai puteau face obiectul unei verificari (a se vedea supra, pct. 36).

65. In acest context, Curtea apreciaza ca este dificil sa accepte abordarea reclamantului de a ramane inactiv si de a astepta incheierea procesului sau, dupa ce luase cunostinta de incheierea din 24 septembrie 2014, inainte de a formula o cerere in fata Curtii.

66. Chiar presupunand ca ar putea ignora faptul ca reclamantul nu avea cum sa stie, in decembrie 2014, ca Avocatul Poporului va ridica o exceptie de neconstitutionalitate, la 3 martie 2015, in fata CCR (a se vedea supra, pct. 42) sau ca aceasta exceptie va fi admisa, dat fiind limbajul clar folosit in Constitutie cu privire la efectele deciziilor CCR prin care s-au admis exceptii de neconstitutionalitate (a se vedea supra, pct. 37), Curtea are indoieli serioase cu privire la faptul ca reclamantul putea sa se astepte in mod rezonabil, in orice etapa a procedurii in care a fost implicat, ca decizia CCR in discutie sa aiba vreun efect in circumstantele cauzei sale sau ca instanta de judecata sa o puna in aplicare.

67. Si aceasta cu atat mai mult cu cat, avand in vedere ca decizia CCR in discutie privea doar normele de procedura relevante referitoare la procedura de camera preliminara in cadrul careia era verificata o ordonanta prin care procurorul a dispus redeschiderea urmaririi penale, procedura care, in cazul reclamantului, s-a finalizat prin pronuntarea unei incheieri care a ramas definitiva cu mult timp inainte ca CCR sa fi pronuntat decizia sa. Intr-adevar, ambele instante de judecata ordinare par sa fi examinat si sa fi respins acest argument, reiterand faptul ca deciziile CCR aveau doar efecte ex nunc (a se vedea supra, pct. 25 si 28).

68. Avand in vedere toate considerentele de mai sus, Curtea apreciaza ca reclamantul trebuia, sau cel putin ar fi trebuit, sa isi dea seama, la 11 decembrie 2014, ca nu dispunea de nicio cale de atac interna adecvata, care sa ii ofere o perspectiva rezonabila de reusita pentru plangerea sa referitoare la pretinsa inechitate a procedurii de judecata in camera preliminara in cadrul careia a fost verificata ordonanta prin care procurorul ierarhic superior a dispus redeschidea urmaririi penale fata de acesta.

69. Rezulta ca acest capat de cerere a fost introdus tardiv si trebuie sa fie respins in conformitate cu art. 35 § 1 si § 4 din Conventie.

2. Cu privire la pretinsa incalcare a dreptului la aparare al reclamantului si a principiului egalitatii armelor in faza de judecata a procesului

70. Curtea observa ca reclamantul s-a plans de refuzul instantelor de judecata de a examina argumentele sale referitoare la nelegalitatea ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale fata de acesta (a se vedea supra, pct. 46). Cu toate acestea, Curtea subliniaza ca reclamantul a fost in mod evident in masura sa invoce toate argumentele sale referitoare la nelegalitatea acestei ordonante in fata instantelor de judecata si ca instantele de judecata au examinat si au respins aceste argumente, oferind motive pentru aceasta solutie (a se vedea supra, pct. 22—35).

71. Curtea considera, asadar, ca nemultumirea reclamantului priveste mai degraba calitatea motivelor prezentate de instantele de judecata pentru respingerea argumentelor sale, in special modul de interpretare a cadrului juridic relevant aplicabil in cauza sa, decat absenta unor astfel de motive.

72. Din jurisprudenta Curtii reiese ca o hotarare judecatoreasca interna poate fi caracterizata ca fiind „arbitrara” intr-o masura care prejudiciaza caracterul echitabil al procesului numai daca este lipsita de motivare sau daca motivarea se bazeaza pe o vadita eroare de fapt sau de drept savarsita de instanta nationala, avand ca rezultat o „denegare de dreptate” [a se vedea Moreira Ferreira impotriva Portugaliei (nr. 2) (MC), nr. 19.867/12, pct. 85, 11 iulie 2017].

73. Avand in vedere probele de care dispune, inclusiv dispozitiile interne relevante aplicabile in speta si constatarile sale de mai sus (a se vedea supra, pct. 57—67), Curtea nu poate identifica niciun element in motivarea hotararilor instantelor de judecata care sa indice ca acestea s-au bazat pe erori vadite, care ar face ca ordonantele in cauza sa fie arbitrare intr-o masura care prejudiciaza caracterul echitabil al procedurii in cauza reclamantului.

74. Rezulta ca acest capat de cerere este vadit nefondat si trebuie sa fie respins in conformitate cu art. 35 § 3 si § 4 din Conventie.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 13 din Conventie

75. Reclamantul s-a plans ca procedura judiciara, inclusiv cererea de revizuire a procedurii, introdusa impotriva deciziei definitive de condamnare a acestuia, nu i-a oferit o cale de atac efectiva pentru pretinsele incalcari ale drepturilor sale prevazute de Conventie, fiind astfel incalcat art. 13 din Conventie, care prevede urmatoarele:

Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de [...] Conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale”.

A. Argumentele partilor

1. Guvernul

76. Guvernul a sustinut ca art. 13 nu este aplicabil in situatiile in care pretinsa incalcare a Conventiei a avut loc in cadrul procedurii judiciare.

77. In orice caz, reclamantul a beneficiat de cai de atac interne efective pentru a-si prezenta plangerile cu privire la pretinsa nelegalitate a ordonantei procurorului ierarhic superior din 13 august 2014 si efectele deciziei CCR asupra actiunii initiate impotriva sa. Argumentele sale au fost examinate in faza de judecata a procedurii si in cadrul unei cereri de revizuire. Argumentele ar fi putut fi reexaminate si la 2 aprilie 2015, insa reclamantul nu le-a invocat. Faptul ca instantele au respins argumentele sale, formuland o motivare pertinenta in acest sens, nu inseamna ca acele cai de atac de care dispunea reclamantul erau ineficiente.

2. Reclamantul

78. Reclamantul a sustinut ca instantele nu i-au pus la dispozitie o cale de atac efectiva, care ii permitea sa obtina revizuirea legalitatii procedurii de redeschidere a urmaririi penale in cauza sa in lumina deciziei CCR. Conform cadrului juridic intern, incheierea pronuntata de un judecator de camera preliminara nu poate fi verificata prin intermediul unei cereri de revizuire a procedurii. In plus, instantele de judecata au respins argumentele sale referitoare la nelegalitatea ordonantei procurorului ierarhic superior din 13 august 2014, invocand pur si simplu efectul res judicata al incheierii din 24 septembrie 2014.

B. Motivarea Curtii

79. Curtea reitereaza faptul ca art. 13 impune existenta unei cai de atac in dreptul intern numai in ceea ce priveste plangerile care pot fi considerate ca fiind „intemeiate” in sensul Conventiei (a se vedea Boyle si Rice impotriva Regatului Unit, 27 aprilie 1988, pct. 52, Seria A nr. 131). In plus, rolul art. 6 in raport cu art. 13 este acela al unei lex specialis, cerintele art. 13 fiind inglobate in cerintele mai stricte ale art. 6 (a se vedea, de exemplu, Kuznetsov si altii impotriva Rusiei, nr. 184/02, pct. 87, 11 ianuarie 2007 si Efendiyeva impotriva Azerbaidjanului, nr. 31.556/03, pct. 59, 25 octombrie 2007).

80. Avand in vedere ca respectivele capete de cerere formulate de reclamant in temeiul art. 6 din Conventie au fost declarate inadmisibile si, prin urmare, plangerile sale in aceasta privinta nu pot fi considerate „intemeiate” in sensul Conventiei si ca, in orice caz, reclamantul a avut posibilitatea sa formuleze, in fata instantelor nationale, exceptii cu privire la caracterul echitabil al procedurii si la principiul ne bis in idem, Curtea considera ca respectivul capat de cerere formulat de reclamant in temeiul art. 13 este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 lit. a) din Conventie si trebuie sa fie respins in conformitate cu art. 35 § 4 din Conventie.

III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie

81. Reclamantul s-a plans ca decizia procurorului ierarhic superior de a redeschide urmarirea penala i-a incalcat drepturile garantate de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie, care, in masura in care este relevant, prevede urmatoarele:

1. Nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluiasi stat pentru savarsirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarare definitiva conform legii si procedurii penale ale acestui stat.

2. Dispozitiile paragrafului precedent nu impiedica redeschiderea procesului, conform legii si procedurii penale a statului respectiv, daca fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental in cadrul procedurii precedente sunt de natura sa afecteze hotararea pronuntata. [...]”

A. Cu privire la admisibilitate

82. Curtea observa ca acest capat de cerere nu este nici vadit nefondat, nici inadmisibil pentru alte motive enumerate la art. 35 din Conventie. Prin urmare, trebuie sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

(a) Reclamantul

83. Reclamantul a sustinut ca, desi nu a platit efectiv amenda care i-a fost aplicata in noiembrie 2013 (a se vedea supra, pct. 7 si 19), a fost urmarit penal de doua ori pentru aceeasi infractiune. Circumstantele cauzei sale erau similare altor cauze in care Curtea a constatat o incalcare a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie.

84. Faptul ca acesta nu a platit amenda nu a jucat niciun rol in decizia procurorului ierarhic superior de a redeschide urmarirea penala.

(b) Guvernul

85. Guvernul a admis ca procedurile indreptate impotriva reclamantului, inclusiv amenda care i-a fost aplicata, erau de natura penala, au avut ca obiect aceleasi fapte si au avut ca rezultat condamnari. Cu toate acestea, ordonanta din 4 noiembrie 2013 (a se vedea supra, pct. 7) nu era definitiva in sensul Conventiei, intrucat reclamantul nu a platit niciodata amenda care i-a fost aplicata.

86. In orice caz, procurorul ierarhic superior a redeschis urmarirea penala fata de reclamant din cauza unui viciu fundamental in cadrul procedurii anterioare. In special, ordonanta din 4 noiembrie 2013 fusese nelegala intrucat aplicase in mod gresit normele de procedura penala relevante. Si aceasta cu atat mai mult cu cat reclamantul a recidivat in cursul termenului de incercare al suspendarii conditionate a executarii unei pedepse de doua luni de inchisoare, care ii fusese aplicata pentru o alta infractiune (a se vedea supra, pct. 24), si, prin urmare, acesta nu mai putea sa beneficieze de un alt act de clementa.

87. Procurorul ierarhic superior nu s-a bazat pe motivul mentionat mai sus pentru a redeschide urmarirea penala fata de reclamant. Cu toate acestea, instantele l-au luat in considerare la aprecierea cauzei.

2. Motivarea Curtii

88. Curtea reitereaza principiile stabilite in jurisprudenta sa privind dublarea urmaririi penale (a se vedea Mihalache, citata anterior, pct. 47—49).

89. In speta, Curtea constata ca Guvernul nu a contestat faptul ca procedura care a condus la emiterea ordonantei din 4 noiembrie 2013 (a se vedea supra, pct. 7) si cea care a condus la decizia definitiva din 22 octombrie 2015 (a se vedea supra, pct. 27) erau de natura penala in sensul art. 4 din Protocolul nr. 7. In plus, acesta nu a contestat faptul ca cele doua decizii privesc aceleasi fapte (a se vedea supra, pct. 85). Curtea constata ca nu exista niciun motiv pentru a adopta o pozitie diferita.

90. Prin urmare, ramane sa stabileasca daca a existat o dublare a procedurii in cauza reclamantului.

91. Curtea observa ca Guvernul a recunoscut, de asemenea, ca ordonanta prin care procurorul a dispus scoaterea de sub urmarire penala a reclamantului a implicat o „condamnare” in sensul material al termenului (a se vedea supra, pct. 85). Curtea considera ca nu exista niciun motiv pentru a adopta o pozitie diferita.

92. In plus, in pofida argumentelor contrare invocate de Guvern, Curtea a stabilit deja ca ordonanta mentionata mai sus ramasese definitiva, in sensul Conventiei, la 13 august 2014, data la care procurorul ierarhic superior si-a exercitat puterea discretionara de a redeschide urmarirea penala fata de reclamant (a se vedea supra, pct. 58).

93. Potrivit jurisprudentei Curtii, ordonanta prin care un procuror ierarhic superior a dispus redeschiderea unei proceduri incheiate printr-o condamnare definitiva, ordonanta care este rezultatul unei simple reexaminari a faptelor in lumina legislatiei aplicabile, in lipsa unor fapte sau probe noi ori recent descoperite si fara sa fi fost identificat un viciu fundamental in cadrul acestei proceduri, nu este inclusa in circumstantele exceptionale mentionate la art. 4 § 2 din Protocolul nr. 7, care justifica o posibila redeschidere a procedurii (a se vedea Mihalache, citata anterior, pct. 135—137).

94. In speta, procurorul ierarhic superior si judecatorul de camera preliminara au luat deciziile lor pe baza aceluiasi dosar ca si procurorul, nefiind depusa ori examinata nicio proba noua. Prin urmare, redeschiderea cauzei nu a fost justificata de aparitia unor fapte noi sau recent descoperite.

95. In plus, din ordonanta din 13 august 2014 si din incheierea din 24 septembrie 2014 reiese ca redeschiderea urmaririi penale a fost justificata de interpretarea diferita a legislatiei relevante si de aprecierile diferite ale circumstantelor cauzei de catre procurorul ierarhic superior si de catre judecatorul de camera preliminara, circumstante care, in opinia acestora, ar fi trebuit sa fie examinate in cadrul unui proces penal si nu puteau fi considerate ca reprezentand o „atingere minima” [adusa valorilor aparate de lege] si pedepsite doar prin sanctiunea cu caracter „administrativ” a amenzii (a se vedea supra, pct. 9—13).

96. Guvernul a subliniat ca instantele de judecata au luat de asemenea in considerare la aprecierea cauzei faptul ca reclamantul a savarsit infractiunea in cauza in cursul termenului de incercare al suspendarii conditionate a executarii unei pedepse de doua luni de inchisoare, care ii fusese aplicata pentru o infractiune savarsita anterior (a se vedea supra, pct. 86). Totusi, Curtea observa ca Guvernul a admis ca acest motiv nu a fost invocat de procurorul ierarhic superior sau de judecatorul de camera preliminara in deciziile lor de redeschidere a urmaririi penale fata de reclamant (a se vedea supra, pct. 87). Astfel, Curtea considera greu de acceptat faptul ca acest motiv s-a numarat printre motivele care au determinat redeschiderea urmaririi penale fata de reclamant.

97. Chiar presupunand ca ar putea fi de acord cu faptul ca redeschiderea urmaririi penale fata de reclamant a fost determinata de erorile comise de procuror atunci cand a apreciat circumstantele specifice ale cauzei reclamantului in lumina legislatiei aplicabile, Curtea reitereaza faptul ca greselile sau erorile autoritatilor statului ar trebui sa fie in beneficiul acuzatului. Cu alte cuvinte, riscul oricarei greseli facute de organul de urmarire penala sau de o instanta trebuie suportat de stat, iar erorile nu trebuie remediate in detrimentul persoanei in cauza (a se vedea Radchikov impotriva Rusiei, nr. 65.582/01, pct. 50, 24 mai 2007).

98. Simpla apreciere ca ancheta desfasurata in cauza reclamantului a condus la o scoatere „eronata” de sub urmarire penala nu poate, in sine, in lipsa unor erori judiciare sau a unor incalcari grave ale procedurii judiciare, a unui abuz de putere, a unor erori vadite in aplicarea dreptului material sau a altor motive importante legate de interesele justitiei, sa indice existenta unui viciu fundamental in procedura anterioara. In caz contrar, povara consecintelor lipsei de diligenta a organelor de urmarire penala in cursul cercetarii preliminare ar fi transferata in intregime catre reclamant si, mai important, o simpla alegatie privind existenta unei deficiente sau a unei erori in cadrul anchetei, oricat de minora si nesemnificativa ar fi, ar crea posibilitatea nelimitata ca acuzarea sa comita un abuz de procedura, solicitand redeschiderea unei proceduri incheiate (ibid., pct. 48).

99. Prin urmare, Curtea nu poate fi de acord cu afirmatia Guvernului potrivit careia redeschiderea urmaririi penale fata de reclamant a fost justificata de un viciu fundamental in procedura anterioara (a se vedea supra, pct. 86).

100. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca motivele oferite de procurorul ierarhic superior si de judecatorul de camera preliminara pentru a justifica redeschiderea urmaririi penale in temeiul ordonantei din 13 august 2014 sunt in contradictie cu conditiile stricte impuse de art. 4 § 2 din Protocolul nr. 7. Prin urmare, redeschiderea urmaririi penale in prezenta cauza nu era justificata de exceptia prevazuta de aceasta dispozitie.

101. Rezulta ca reclamantul a fost condamnat pe baza ordonantei din 4 noiembrie 2013, care ramasese definitiva la data la care a fost pusa in miscare o noua actiune penala, ca urmare a ordonantelor din 13 august si din 24 septembrie 2014. Avand in vedere ca niciuna dintre situatiile care permit conexarea procedurilor [a se vedea A si B impotriva Norvegiei (MC), nr. 24.130/11 si nr. 29.758/11, pct. 112—34, 15 noiembrie 2016] sau redeschiderea procedurii nu a existat in speta, Curtea concluzioneaza ca reclamantul a fost judecat de doua ori pentru aceeasi infractiune, fiind incalcat principiul ne bis in idem.

102. In consecinta, a fost incalcat art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

103. Art. 41 din Conventie prevede:

Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila”.

A. Prejudiciu

104. Reclamantul a solicitat 50.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a celei de-a doua condamnari si a detentiei sale.

105. Guvernul a sustinut ca pretentia reclamantului privind prejudiciul moral era excesiva si ca simpla constatare a unei incalcari ar constitui o reparatie echitabila suficienta.

106. Curtea considera ca simpla constatare a unei incalcari nu este suficienta pentru a despagubi reclamantul pentru sentimentul de nedreptate si frustrare pe care trebuie sa il fi simtit acesta ca urmare a redeschiderii urmaririi penale (a se vedea Mihalache, citata anterior, pct. 148). Pronuntandu-se in echitate, Curtea acorda reclamantului 5.000 EUR cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral.


* Cititi aici intreaga hotarare CEDO din cauza Stavila contra Romaniei

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 20.05.2024 – Inca o palma pentru Justitia din Romania

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva