21 April 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

CRONICA UNUI DOSAR VENDETA (III) – Judecatoarea Mihaela Bivol de la Tribunalul Suceava face show in dosarul “Licitatie la UMF Iasi”. A evacuat-o cu jandarmi pe avocata Ana Maria Dediu din Baroul Bucuresti, fiind deranjata ca i s-a solicitat sa consemneze declaratia unui martor. A citit unui martor declaratia data de un inculpat in proces si desi a fost recuzata, judecatoarea Bivol a continuat audierile ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat (Video)

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

8 April 2016 14:07
Vizualizari: 5860

Judecata in dosarul “Licitatie la UMF Iasi”, in care procurorul Emilian Eva l-a trimis in judecata pe fostul rector al Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi, Vasile Astarastoae, a ajuns intr-un punct critic. La cel mai recent termen din dosar, judecatorea Mihaela Bivol de la Tribunalul Suceava a evacuat-o cu jandarmi din sala de judecata pe avocata Ana Maria Dediu (foto) din Baroul Bucuresti, aparatoarea lui Dan Alexandru Werner, pe motiv ca a solicitat instantei sa consemneze intreaga declaratie a martorei audiate, iar prin aceasta ar fi impiedicat-o pe judecatoare sa continue audierea. Intreagul moment a fost suprins de cei prezenti in sala si postat de site-ul termene.ro.


Dialogul din sala de judecata, redat de site-ul termene.ro:

"Judecator: Va rog sa o dati afara din sala pe doamna avocat.

Avocat: In sustinerea cererii?

Judecator: Da, in sustinerea cererii. V-am solicitat sa ma lasati sa continui audierea. Si ma impiedicati sa fac acest lucru.

Avocat: Nu ma puteti inlatura din sala.

Judecator: Va citesc din incheierea de data trecuta. Atunci cand inculpatii sau oricare alta persoana tulbura sedinta de judecata, presedintele atrage atentia sa respecte disciplina, iar in caz de repetare dispune indepartarea din sala.

Avocat: Va rog sa imi spuneti care sunt tulburarile pe care le-am adus.

Judecator: Instanta a dispus evacuarea din sala".

Puteti viziona aici filmarea in care judecatoarea Mihaela Bivol dispune jandarmului sa o evacueaza pe avocata Ana Maria Dediu din Baroul Bucuresti din sala de judecata.

Judecatoarea Bivol s-a apucat sa ii citeasca unui martor declaratia data de un inculpat

Spectacolul oferit de judecatoarea Bivol nu s-a incheiat insa aici. In acelasi termen de judecata, imediat dupa ce avocata Dediu a fost scoasa din sala, avocatii celorlalti inculpati ramasi in sala au fost nevoiti sa asiste la un alt moment incredibil. Conform portalului termene.ro, judecatoarea Mihaela Bivol s-ar fi apucat in sala de judecata sa ii citeasca unui martor declaratia unuia dintre inculpati. La acel moment, Angelica Enache, avocata omului de afaceri, Corvin Pughin – acuzat in dosar ca firma pe care o detine, Maguay Impex SRL, ar fi obtinut cu dedicatie licitatia la UMF Iasi pentru realizarea platformei, fara sa tina cont ca a fost singura societate inscrisa in concurs si intregul demers a fost public – a intervenit spunand ca “este inadmisibil ca presedintele completului sa citeasca unui martor declaratia unuia dintre inculpatii din dosar”.

Raspunsul judecatoarei Mihaela Bivol a lasat masca audienta: “Ba se poate, martorul este audiat liber”.

Judecatoarea Mihaela Bivol, recuzata de 17 ori

Tot la termenul de joi, 7 aprilie 2016, judecatoarea Mihaela Bivol a fost recuzata din nou. De aceasta data, cel care a formulat cererea de recuzare a fost avocatul Mihai Tun. Culmea, procesul nu a fost intrerupt pentru a fi solutionata cererea, iar audierile au continuat ca si cum cererea avocatului nu ar fi existat.

S-a ajuns practic in situatia ca judecatoarea Mihaela Bivol sa fie recuzata deja de 17 ori de avocatii in acest dosar, de fiecare data acestia reclamand fie ca judecatoarea nu aplica dispozitiile din Codul de procedura penala, ca are un comportament necorespunzator fata de avocati, ca sedintele de judecata sunt, din dispozitia judecatoarei Bivol, extrem de lungi, de circa 10-12 ore, dar si ca judecatoarea amendeaza abuziv avocatii.

In acleasi timp, avocatii din cauza au formulat si o cerere de stramutare a cauzei, motivand ca judecatoarea Mihaela Bivol nu respecta “normele de conduita menite sa asigure solemnitatea sedintei, atitudinea total agresiva a acesteia si tonul ridicat fata de avocati si inculpati fiind de natura a arunca in derizoriu chiar activitatea de administrare a justitiei”.

In ciuda sesizarilor facute la Inspectia Judiciara de avocatii din dosarul “Licitatie la UMF Iasi”, in care este reclamat comportamentul judecatoarei Mihaela Bivol, inspectorii judiciari au retinut ca nu se impune admiterea cererilor avocatilor, cereri pe care Lumeajustitiei.ro le-a prezentat pe larg in editiile precedente, si au decis clasarea sesizarilor.

In zilele urmatoare, Lumeajustitiei.ro va prezenta cererile avocatilor de anulare a amenzilor aplicate de judecatoarea Mihaela Bivol, in majoritate in cunatum de 1.000-5.000 lei, dar si incheieri in care judecatoarea de la Tribunalul Suceava decide aplicarea acestor amenzi.

Comentarii

# unul din lumea cea mare date 8 April 2016 14:24 0

de ce in mermelica trebuie sa ceri ,,CONSEMNAREA UNEI DECLARATII JUDECATORULUI,,??????? SI IN TARILE DIN LUMEA A 33 A SE IMPRIMA ORICE IN SALA DE JUDECATA SI......NU ESTE NICI UN GREFIER CARE SA FACA ASTA!!!!!!!!!!este mai greu de MEMRMELIT JUSTITIA DACA SE CONSEMNEAZA TOTUL PE SUPORT MAGNETIC SAU DE CE O FI EL?CUMVA ASTA CU DECLARATIILE II DA POSIBILITATEA BUCATARULUI CHINEZ SA CONDAMNE INCA DE LA INCEPUT CIND SI/A FACUT O PAREA CARE NU/I PE PROBE?MERMELEALA DE MERMELICA FACUTA DE BUCATARII CHINEZI!!!!!!!!!!!

# jelly date 8 April 2016 14:32 +7

Te bagi in seama aiurea. Toate sedintele sunt inregistrate, dar te trezesti tu sa comentezi fara sa ai habar. Acuma hai injura-ma si da-mi minusuri :)) Atata poti!

# unul din lumea cea mare date 8 April 2016 14:43 +4

ptr jelly//nu/i ca te injur,STIU CA TOT CE ESTE PENAL IN MERMELICA SE INREGISTREAZA!!!!!!! DAR AR TREBUI SA SE INREGISTREZE SI CIVILELE,asta/i una,si a doua,DACA TOT SE IMPRIMA DE CE TREBUIE CERUTA APROBAREA JUDECATORULUI CA SA SE CONSEMNEZE DECLARATIA?DE CE IN MERMELICA TREBUIE SA CERI APROBAREA JUDECATORULUI CA SA DEPUI PROBE IN APARAREA TA????,(acum sa vad cum ma injuri tu pe mine)cum de isi permite un bucatar chinez sa nu/ti aprobe sa depui probe in apararea ta!!!!!!!!!!!adica/i pe chestia aia romaneasca,,TU SA TACI CIND VORBESTI CU MINE,,????ASA URMARESTE BUCATARUL CHINEZ AFLAREA ADEVARULUI????hai injura/ma!!!

# unul din lumea cea mare date 8 April 2016 15:24 0

ba!!!!!!!aia de apasati pe rosu!!!!!!!!!!!! SE VEDE CA SERVITI CA BUCATARI CHINEZI MERMELEALA DIN MERMELICA,MA REFEREAM (CHIAR EXPRES)LA SAVALIUC ,MERMELIT(CONDAMNAT) NEFIIND IN EMISIUNEA INCRIMINATA!!!!!!!!!!!!!!LA ASA MEMRMELEALA ASA BUCATARI CHINEZI!!!!!!!!!!! SE VEDE CA VA DERANJEAZA CHIAR FAPTELE VOASTRE. HAI BA AIA CA JELEUL, DE TREMURATI DIN CAUZA ORDINELOR DE MERMELEALA, APASATI PE ROSU CA NU/I ADEVARAT CE SUSTIN

# jelly date 8 April 2016 22:16 +5

Se inregistreaza si in civil si in penal. Tu ai citit vreo lege sau doar postezi aiurea?

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 8 April 2016 22:53 -2

PTR JELLY//ULTIMA DATA (ACUM VREO 3 ANI)CIND AM FOST LA ,,CLOSETUL DIN RACAI ,,NU SE INREGISTRA CIVILUL SI NU MERGEA PENALUL!!!!!!! CE ZICI DE ASTA???

# jelly date 9 April 2016 17:48 0

Citeste legea! Se inregistreaza obligatoriu si in civil si in penal. Stiai ca legea s-a schimbat acum aproximativ 3 ani? De ce crezi ca sunt microfoanele acelea in fata judecatorului, avocatului, etc? Ca sa inregistreze! Poti vedea microfoanele in toate pozele si filmarile din instante. Chiar si in poza de mai sus se vad microfoanele.

# unul din lumea cea mare date 9 April 2016 01:59 -2

tot pentru jelly// pe linga chestia cu ,,closetul din racari,, ITI SPUN CA AM MAI CITIT O LEGE(sa nu injuri!!!! si sa NU : dai cu rosu) CICA PRIN LEGE LI S/A MARIT SALARIUL PROFESORILOR CU 50%(dar nu s/a intimplat inca,chiar daca/i lege )DAR LE/A FOST TAIAT CU 25% ??????!!!!!!(asta s/a intimplat) :-) :lol: ma injuri?hai te rog fii amabil si da/mi cu rosu CA MA BAG IN SEAMA AIUREA!!!!!!!!!!!!!DECI RAMINE CUM AM STABILIT, IN MERMELICA LEGEA SE MERMELESTE DE BUCATARII CHINEZI,asta asa ,,ca sa ma bag si eu in seama aiurea!!!!!!,,sa scriu CA SI TINE????un comentariu?(astept sa vad daca ai fair play bucatarule chinez si iti ceri scuze).de fapt nu ma astept ca esti ala cu chiriile de la csm

# jelly date 9 April 2016 17:52 0

Nu e asa cu legea salariilor din invatamant. Mai documenteaza-te. Observ ca te tot agiti pe aici, dar nu pui nici macar un articol de lege sau un decret.

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 9 April 2016 21:22 -1

OBSERV CA TOT TE AGITI PE AICI SI NIMIC NU/I ASA CUM VEDEM NOI, ESTE NUMAI CUM AFIRMI TU NESUSTINUT DE VIATA DE ZI CU ZI A NOASTRA. ORICUM ORICE LEGE SI ARTICOL DE LEGE PE CARE INCERCI SA NI/L BAGI PE GIT ESTE MERMEL;IT DE TINE SI TOTI CEI CA TINE.SI CU ASTA AM INTRERUPT CONVERSATIILE

# DODI date 8 April 2016 14:31 +13

”Trăiască și înflorească scumpa noastră” justiție creată de nulitatea de Macovei și sfertodoctul Hăhăilă. Cu așa magistrați vrem noi să ridicăm Justiția pe ”noi culmi de progres și civilizație”. Păi când justiția este terfelită de un BIVOL în așa hal ce pretenții de judecată dreaptă să ai de la această mascaradă. Totuși trebuie apreciat rolul și poziția de struț a CSM și a Inspecției judiciare care nici usturoi nu au mâncat nici încălcarea procedurilor nu le pute. Halal justiție.

# mishulescu date 8 April 2016 15:23 +5

Un comportament tipic "Camelia Bogdan", care stie ca are "spate" si se comporta ca atare. Este un alt Buton al sistemului securistic-mafiot.Asteptam amanunte de la Luju.ro, despre cine este de fapt doamna Bivolita . 

# Emil Butnaru - Suceava date 8 April 2016 16:57 +4

Asupra neosecurismului care a învins definitv la Suceava, v-am trimis săptămâna trecută și aceasta 2 e-mailuri, cu scanările documentelor corespunzătoare. Dar, se pare că e-mailurile mele au ajuns doar până în interfața mediană realizată de servicii, iar plicul cu 14 pagini + un DVD a ajuns la toaleta acelorași servicii, pe post de hârtie igienică.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.04.2025 – Avize favorabile pentru reducerea pensiilor magistratilor si cresterea varstei de pensionare

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva