19 June 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DAUNE DUPA 7 LUNI DE AREST NEVINOVAT – Tribunalul Ilfov a acordat daune materiale de 48.220 lei si 50.000 euro daune morale pentru 212 zile de inchisoare intr-un dosar finalizat cu achitare. Autorul lucraturii picate la ICCJ a fost procurorul DIICOT Sorin Carare: “Fusesem retinut de la ora 7.00... Nu mi-au dat niciun strop de apa... In jurul orei 21.30 mi-au dat voie sa beau apa de la chiuveta unei toalete, incatusat fiind... M-a amenintat ca imi va aresta parintii si viitoarea nevasta”

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

29 December 2022 17:04
Vizualizari: 12551

 

Abuzurile se platesc! Dar nu de catre cei care le savarsesc, din pacate, ci de catre Statul roman care nu indrazneste sa se indrepte impotriva magistratilor care se fac vinovati de comiterea acestor incalcari ale drepturilor celor deferiti Justitiei, si care uita cu desavarsire sa respecte si sa aplice principiul prezumtiei de nevinovatiei. Este si cazul lui Bogdan Alexandru Boza (foto), in prezent director al Directiei Juridic si Achizitii din cadrul Autoritatii de Transport Public Bucuresti-Ilfov, care pe vremea cand avea doar 30 ani (2012) a fost trimis in judecata de procurorul Sorin Carare de la DIICOT – Structura Teritorala Galati (pentru pretinse infractiuni comise in dosarul in care a fost trimis in judecata si fostul deputat Mihail Boldea).

7 luni si 2 zile de arest preventiv (212 zile), 1 ani si doua luni (422 zile) sub masura interdictiei de a parasi tara, iar in final, dupa 9 ani si 9 luni de la trimiterea in judecata, achitat definitiv de Inalta Curte in baza art. 16 alin.(1) lit.b) teza I NCPP - “fapta nu este prevazuta de legea penala”.


Toate aceste date in interiorul caror se afla luni de detentie abuziva si ani de pelerinaj in instante au fost suficiente pentru Tribunalul Ilfov care, in data de 28 decembrie 2022, dupa doua luni de amanare a pronuntarii, a decis acordarea de daune materiale de 48.220 lei si 50.000 euro daune morale lui Bogdan Alexandru Boza pentru detentia nelegala. Un dosar in care, astfel cum veti vedea Statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice a dat din colt in colt ca sa nu plateasca daunele morale si materiale catre Bogdan Alexandru Boza, aruncand culpa in sarcina Ministerului Justitiei si mai grav, motivand ca desi “reclamantul a fost achitat definitv, asta nu inseamna ca masurile preventive au fost considerate nelegale”.


Iata minuta din dosarul nr. 1717/93/2021:

"Tip solutie: Admite in parte cererea

Solutia pe scurt: Admite in parte cererea de chemare in judecata. Obliga paratul sa plateasca reclamantului suma de 48.220 lei, reprezentand daune materiale, precum si suma de 50.000 euro, echivalent in lei la data platii efective, reprezentand daune morale. Respinge, in rest, cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata. Obliga paratul sa plateasca reclamantului suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial pentru judecata in prima instanta. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronuntata astazi, 28.12.2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Document: Hotarare 3516/2022 28.12.2022"


Bogdan Alexandru Boza: “M-a amenintat cu subiect si predicat ca de nu-i voi da declaratiile pe care mi le cere imi va aresta parintii si pe viitoarea nevasta”


 

Din cuprinsul inscrisurilor aflate la dosarul cauzei de la Tribunalul Ilfov in care s-a retinut acordarea de daune morale si materiale reiese si modul de “lucru” al procurorului Sorin Carare de la DIICOT Galati, in opinia noastra inuman, care face ca inclusiv daunele acordate sa fie infime in fata suferintei indurate ani de-a randul de Bogdan Alexandru Boza, inca din faza retinerii.

In acest sens, redam un pasaj existent in cererea de chemare in judecata a Statului roman formulata de Boza, la acea vreme un tanar la inceput de cariera, cu perspective bine conturate in plan profesional si social (absolvent Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti, absolvent Institutul Diplomatic Roman, masterat in Drept International Public si Privat in Berlin, cu bursa de studii):

Desi fusesem retinut de la ora 7.00 si deja se facuse ora 15.00, anuntandu-i in prealabil ca sunt bolnav de pre-diabet, nu mi-au dat niciun strop de apa (...) abia in jurul orei 21.30, cu putin timp inainte de a merge la o recunoastere, mi-au dat voie sa beau apa de la chiuveta unei toalete, incatusat fiind(...) in jurul orei 01.00, un politist m-a condus in biroul dlui Minjirean (n.n. ofiter B.C.C.O. Galati) alaturi de biroul dlui. Procuror Carare de unde, acesta, imediat a intrat val vartej si mi-a strigat ca in da la M..E pentru ca am indraznit sa-i fac plangere la D.N.A. S.T. Galati, sesizari la C.S.M. si P.I.C.C.J.(...) M-a amenintat cu subiect si predicat ca de nu-i voi da declaratiile pe care mi le cere imi va aresta parintii si pe viitoarea nevasta”.


La o luna de la retinerea sa, in 19.04.2012, Bogdan Alexandru Boza a formulat o plangere penala impotriva procurorului Sorin Danut Carare de la DIICOT Galati, in care a relatat cele intamplate la momentul retinerii sale.


CCR: “Solutia legislativa care exclude dreptul la repararea pagubei in cazul privarii de libertate dispuse in cursul procesului penal solutionat prin clasare, sau achitare este neconstitutionala”


Precizam ca cererea de chemare in judecata a fost intemeiata de Decizia CCR nr. 136 din 03.03.2021, publicata in Monitorul Oficial nr. 494 din 12 mai 2021, prin care instanta de contencios constitutional a decis ca nu mai este necesar sa existe, in speta, hotarare judecatoreasca separata, prin care sa fie constatata nelegalitatea masurii privative de libertate, fiind neconstitutionala limitarea despagubirilor la cazurile de arestare nelegala si – foarte important – ca este suficient ca hotararea definitiva a judecatorului sa fie hotararea de achitare: “Constata ca solutia legislativa din cuprinsul art. 539 din Codul de procedura penala care exclude dreptul la repararea pagubei in cazul privarii de libertate dispuse in cursul procesului penal solutionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala, sau achitare este neconstitutionala. Definitiva si general obligatorie.”


 

La data de 29 iunie 2021, Bogdan Alexandru Boza, reprezentant de avocatul Costin Razvan Chirita, a chemat Statul roman in judecata pentru repararea prejudiciilor create odata cu privarea sa de libertate in perioada 16.03.2012-16.12.2013 (212 zile), urmata de 1 an si jumatate de interdictie de a parasi tara (422 zile), solicitand astfel plata despagubirilor materiale in cuantum total de 76.969,88 lei si plata despagubirilor morale in cuantum total de 500.000 euro. Cererea de chemare in judecata a Statului roman a fost motivata de faptul ca acesta s-a aflat nelegal in stare de detentie, tinand cont de solutia de achitare definitiva.


Bogdan Alexandru Boza, la acel moment in varsta de 30 de ani, a fost retinut in 2012, pentru savarsirea unor pretinse fapte de constituire a unui grup infractional organizat, tentativa la infractiunea de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, instigare la exercitarea fara drept a unei profesii si fals in inscrisuri sub semnatura privata, fiind apoi trimis in judecata prin Rechizitoriul nr. 88/D/P/2009 (vezi facsimil), din 27 iunie 2012, intocmit de vestitul procuror Sorin Danut Carare si colegul acestuia Sorin Leau din cadrul DIICOT – ST Galati.


Ministerul Finantelor a luat foc


In data de 30.07.2018, in dosarul nr. 4767/1/2012*, Curtea de Apel Iasi, Sectia Penala a pronuntat Sentinta penala nr. 32/2018, prin care a dispus achitarea lui Bogdan Alexandru Boza, in baza art. 16 alin.(1) lit.b) teza I NCPP - “fapta nu este prevazuta de legea penala ” - decizia de achitare fiind mentinuta si de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia penala nr. 392/ 29.12.2020.

Ca urmare a chemarii in judecata, Statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice a depus intampinare, solicitand instantei respingerea cererii motivand, atentie, ca desi cercetarea penala s-a finalizat cu o solutie de achitare/incetare a procesului penal, “nu are in sine un cracter ilicit, intrucat nicio norma de drept intern sau international nu contine o prevedere in acest sens”.

Mai mult, Ministerul Finantelor Publice a mai sustinut: “cata vreme nu se face dovada caracterului abuziv al anchetei efectuate cu privire la faptele imputate reclamantului – adica in deplina cunostinta de cauza asupra achitarii/incetarii procesului penal impotriva acestuia – ceea ce insa nu s-a intamplat in cauza, nu se poate retine ca aceasta a fost retinut si arestat nelegal”.


Ministerul Finantelor: “MF nu poate fi obligat la plata despagubirilor materiale reprezentate de cheltuielile de judecata intrucat nu a participat la raportul juridic litigios”


Halucinant, in intampinarea sa, Ministerul Finantelor a afirmat ca desi Boza a fost achitat definitv “asta nu inseamna ca masurile preventive au fost considerate nelegale”:

Chiar daca reclamantul a fost achitat definitv, asta nu inseamna ca masurile preventive au fost considerate nelegale. Mai mult decat atat, masura preventiva poate sa nu fie urmata de un act de inculpare si, cu toate acestea, ea sa nu fie considerata nelegala. In acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza Brogan s.a. Impotriva Regatului Unit). (…)

Asadar, desi reclamantul sustine in cererea de chemare in judecata ca solutia de achitare confera un caracter nelegal masurilor preventive luate impotriva sa, este de domeniul evidentei ca finalizarea procesului penal nu influenteaza caracterul nelegal al masurilor preventive. (…)

Avand in vedere cele mai sus aratate, consideram ca acordarea de daune in cuantumul solicitat ar reprezenta o imbogatire fara justa cauza, or nu aceasta a fost intentia legiuitorului, asa cum rezulta din dispozitiile Codului de procedura penala. (...)

Statul roman prin Ministerului Finantelor nu a avut calitatea de parte in dosarul penal nr. 4767/45/2012*, astfel ca in raport de dispozitiile legale exprese mai sus enuntate, acesta nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata.

Mai mult decat atat, aratam ca in vederea recuperarii prejudiciului rezultat din savarsirea infractiunilor in dosarul penal nr. 4767/45/2012*, s-au constituit parti civile Primaria Municipiului Galati, (…).

Or, potrivit dispozitiilor art. 276 alin. 5 Cod proceura penala: “In caz de achitare, persoana vatamata sau partea civila este obligata sa plateasca inculpatului si, dupa caz, partii responsabile civilmente cheltuielile judiciare facute de acestia, in masura in care au fost provocate de persoana vatamata sau de partea civila”.

Asadar, din coroborarea tuturor celor expuse, rezulta ca Statul roman prin Ministerul Finantelor nu poate fi obligat la plata despagubirilor materiale reprezentate de cheltuielile de judecata intrucat nu a participat la raportul juridic litigios, chiar daca a fost de natura penala si nici nu este prevazut expres de lege ca fiind obligat sa raspunda”.


Daunele, aruncate in curtea Ministerului Justitiei


Totodata, Ministerul Finantelor a cerut instantei, referitor la acordarea daunelor morale pentru conditiile de detentie, sa tina cont de faptul ca “Statul roman prin Ministerul Finantelor nu poate fi tinut raspunzator pentru conditiile din penitenciar in temeiul disp.art. 539 Cod procedura penala”, intrucat penitenciarele se afla in subordinea Administratiei Nationala a Penitenciarelor, organizarea si functionarea penitenciarelor stabilindu-se prin regulament aprobat prin ordin al ministrului Justitiei.

Comentarii

# DODI date 29 December 2022 17:35 +14

Până când nu va apare legea răspunderii materiale asemenea abuzuri ale PORCurorilor se vor înșira pe ață iar fraierii de români vor plăti în continuare pentru neștiința, răutatea sau prostia acoperiților noii securități. Culmea este că nici pe cei din UE sau Veneția nu-i deranjează lipsa acestei legi. Dimpotrivă le convine pentru că astfel toate firmele străine sunt ținute în continuare pe palme iar ciorditori precum ciolaniSS nu-și fac probleme că nu dau banii statului pentru ilegalitățile comise.

# M date 29 December 2022 20:51 +127

Daca nu vor baga lege a raspunderi magistratului asa vor proceda toti acesti nenorociti de procurori si nudecatori...

# santinela date 30 December 2022 07:35 +5

Nu am crezut ca si la DIICOT sa fie procurori asa de timpiti ca la DNA central,dar uite ca se gasesc specimene ca asta ! La fel sint insa si judecatorii, de la toate nivelurile, care cica au judecat cauza asta.9 ani judecata ,intr-o speta penala si apoi sa vi cu "fapta nu exista" ? De noaptea mintii!

# Somebody date 30 December 2022 09:16 +110

Nu va exista vreodată o lege a răspunderii magistraților, care sa însemne că magistrații să plătească pentru erorile judiciare. Dacă ar exista, s-ar mai putea folosi oamenii de la putere de magistrați? Evident ca magistrații nu ar mai face "jocurile " acestora. Si acesta este motivul pentru care daca vrei sa elimine pe cineva, ,găsești destule slugi de magistrați, care sa raspunda la ordine, ca acest Cărare , adică oamenii cu "nasul in suflet ", să parafrazez o slugă de la nivel înalt, de la ICCJ.

# Bani multi pentru magistrati si putini pentru educatie date 30 December 2022 09:44 +251

Educația primește cel mai mic buget din ultimii 30 de ani. Sute de școli (aproape 29 de mii de elevi) au încă toalete în curte, fără apă curentă și canalizare Testele PISA au arătat că eşantioanele de elevi români testate o dată la 3 ani au performanţe mai slabe decât elevii din alte ţări din U.E, iar rata analfabetismului funcţional din România din ultimul deceniu s-a situat în jur de 50%. În România există elevi care iau meditaţii începând cu învăţământul primar, şi un procent important iau meditaţii în gimnaziu. Care ar fi performanţa reală a elevilor din România la testele PISA dacă nu ar exista sistemul de meditaţii private şi elevii ar fi evaluaţi strict pe baza a ceea ce le oferă şcoala?

# mimi date 30 December 2022 10:53 +92

Sustinerile MF nu sunt "halucinante"!Ele se bazeaza pe opinia separată formulata de doi judecatori ai CCR in cadrul deciziei 136-2021!

# Julius Caesar date 31 December 2022 21:36 +1

Sustinerile MF sunt halucinante, mai ales ca magistratii, judecatori sau procurori au obligatia de a respecta deciziie CCR, care au putere de lege. Dna Mimi ar trebui sa nu mai dezinformeze

# marin date 1 January 2023 07:12 +3

de ce trebuie sa plateasca romanii abuzul de putere facut de niste indivizi platiti politic, de-si spun procurori? procurorul este si trebuie sa vina la nivelul AVOCATULUI. el este nimic altceva decat un avocat al statului! ca avocat al statului daca cheltuieste banii nosti inutil TREBUIE SA RASPUNDA PENTRU PAGUBA SI SA FIE DEMIS! aceasta este NORMALITATEA! TREZITI-VA ODATA!

# Viorica date 1 January 2023 11:07 +11

Acesta este trista Romanie, astea sunt mereu in lumea procurorilor!Cititi pe net despre rechizitorii facute Marian Mosteanu -DNA Craiova

# CCR date 2 January 2023 08:44 +155

Cum sa respecti deciziile unor personaje extrem de dubioase, cu studii precare, a unor politruci? CCR este o institutie esuata, un instrument politic CCR ar trebui doar sa sancționeze textele neconstituționale, nu sa adaige la lege asa cum a facut de nenumarate ori Din cauza superimunitatii pe care o au judecatorii CCR se cred mici dumnezei :-x

# Mehedinti date 2 January 2023 18:25 +13

Da să vedeți Boldea câți bani va lua de la Statul Român. Pe 09 01 are revizuirea la C A Iași și va ieși din pârnaie. Apoi se va ocupa de restul băieților

# Numele judecatorilor date 3 January 2023 14:43 +52

Din articol nu se intelege care este numele judecatorilor care au decis arestul preventiv. De ce?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.06.2024 – Sentinta TMB motivata dupa 16 luni

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva