De ce decizia CCR nu ofera acoperire legala pentru continuarea exercitarii mandatului prezidential de catre Klaus Werner Iohannis dupa expirarea duratei de cinci ani a acestuia.

In viforul dezbaterilor din ultimele  zile cu privire la prelungirea mandatului lui Klaus Werner Iohannis de Presedinte al Republicii, unii experti in drept au sustinut ca nu exista alternativa la prelungire intrucat asa a interpretat Constitutia CCR, iar interpretarile acesteia sunt definitive (deci nesusceptibile de a fi contestate) si general obligatorii.

Unii au adaugat ca instanta de contencios constitutional era obligata sa ia o asemenea decizie intrucat era evident ca, in conditiile anularii alegerilor prezidentiale, pana la reluarea acestora mandatul Presedintelui Iohannis ar fi expirat.

Altii, au identificat ca unica posibilitate a iesirii din impas, sesizarea CCR de catre unul dintre Presedintii Camerelor Parlamentului, in functie la data expirarii mandatului lui KWI, asupra vacantarii functiei detinute de acesta, urmand ca dupa constatarea vacantei de catre chiar cei care decisesera (abuziv) prelungirea mandatului cu pricina, exercitiul acestuia sa fie preluat de un interimar (Presedintele Senatului). Aceasta formula suferea de o fractura logica: daca decizia CCR oferea o baza legala definitiva si care trebuia respectata de toti pentru prelungirea mandatului prezidential, cum ar fi putut cineva in acelasi timp sa o respecte si totusi sa actioneze ca si cand postul ar fi fost vacant??? Adica nu era vacant in drept, dar era vacant in fapt? Care fapt, caci uzurpatorul era la post, avand o asa zisa acoperire legala care il exonera de orice raspundere juridica pentru infractiunea comisa?! Si cu buzele unse si cu slanina in pod, nu prea merge.

Imprejurarea ca rationamentul “salvator” din urma, care incearca sa ocoleasca efectele deciziei CCR in acelasi timp cu afirmarea respectului obligatoriu pentru ea, nu rezista, sa insemne, oare, ca decizia cu pricina este infailibila si ramane a se aplica?! Catusi de putin.

Intr-adevar, interpretarile date de CCR Constitutiei nu pot fi apelate si trebuie respectate. Aceasta cu doua conditii cumulative si anume: 1. sa fie luate cu respectarea competentelor sale, respectiv a regulilor de procedura aplicabile activitatii ei; 2. sa nu constituie o forma de acoperire sau de valorificare legala a efectelor unei fraude constitutionale comisa de ea insasi, din ratiuni politice para constitutionale.

In speta, nici una dintre aceste conditii nu este indeplinita.

    1.    Astfel, CCR nu are competenta de a se autosesiza.

Constitutia prevede trei exceptii de la aceasta regula si ele privesc confirmarea rezultatelor alegerilor prezidentiale si ale referendumurilor, precum si a initiativelor cetatenesti. In toate aceste cazuri, implicarea CCR este obligatorie si automata, dar rolul sau este limitat la verificarea conformitatii constitutionale a procedurii aplicate, fara ca acesta sa includa si cercetarea aplicarii respectivei proceduri in fapt. Incalcarea procedurii, adica aplicarea incorecta a procedurii corecte, se constata de catre alte autoritati (administrative si judecatoresti), CCR putand decide infirmarea exercitiului cu pricina numai pe baza deciziilor acestora, luate cu respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor partilor interesate.

Atunci cand este vorba despre constatarea vacantei functiei de Presedinte al Republicii, ca premisa pentru declansarea interimatului in exercitarea continua a acesteia, CCR nu are dreptul sa se autosesizeze. Ea trebuie sesizata de unul dintre Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, sau de vicepresedintele care in mod oficial ii tine locul.

Or, in speta, CCR, fara a fi fost sesizata cu privire la faptul vacantei functiei prezidentiale, s-a pronuntat referitor la solutionarea ei; iar asta, in plus, chiar inainte ca problema sa fie actuala.

Aceasta decizie a fost luata, asadar cu incalcarea competentei CCR si intrucat ea nu poate fi apelata, in vederea anularii, ea trebuie tratata ca fiind inexistenta, pur si simplu, ca izvor de drept.

Pe cale de consecinta, daca o instanta competenta cu aplicarea legii este sesizata in legatura cu faptul ca un cetatean, pe nume Klaus Werner Iohannis, cauta a exercita prerogativele unei functii pentru care nu are mandat, ea va putea trece la sanctionarea numitului, fara a se impiedica de decizia adoptata de CCR in afara atributiilor sale.

Aceasta cu atat mai mult cu cat, pe fond, CCR a oferit o solutie care sa inlocuiasca interimatul cu prelungirea mandatului Presedintelui in functie, in ciuda faptului ca in mod explicit Constitutia prevedea ca o asemenea prelungire se poate realiza doar prin lege organica si numai in caz de razboi sau de calamitate.

Or, CCR avea doar competenta de a analiza daca sunt intrunite criteriile constitutionale ale vacantei postului, atunci cand i s-ar fi cerut asta, iar nu sa modifice Constitutia sau sa adauge la aceasta solutii neavute in mod evident in calcul de legiuitorul constituant.

Daca mai multe texte ale legii fundamentale ar fi parut a intra in contradictie, CCR era obligata sa rezolve motivat conflictul, iar nu sa opteze pentru interpretarea literala a unui text, ignorandu-l complet si lasandu-l astfel fara aplicare pe celalalt. Incalcarea competentei are loc nu numai prin afirmatii, ci si prin omisiuni, prin tacere.

Sustinerea ca s-a dorit preintampinarea situatiei in care expirarea mandatului actualului Presedinte inainte ca un altul sa fie ales, sa lipseasca tara de aportul necesar al exercitarii functiei prezidentiale, este o ineptie. Exercitiul functiei nu se intrerupe niciodata, continuitatea institutionala fiind asigurata prin interimat. Constitutia este clara in aceasta privinta, ea luand in considerare posibilitatea unei vacante personale si reglementand interimatul pentru a asigura continuitatea institutionala. O eventuala pauza se mentine in interiorul marjei de eroare (de cateva ore).

    2.    Pe de alta parte, dezbaterile de pana acum au dovedit pe deplin ca, substituindu-se instantelor administrative si judecatoresti indrituite sa verifice corectitudinea scrutinului din punct de vedere tehnic, cu respectarea regulilor unui proces echitabil, pe de o parte, si intervenind (pe baza unor alegatii nedovedite) pentru anularea alegerilor chiar in timpul desfasurarii lor (iar nu dupa terminarea acestora), pe de alta parte, totul intr-un vadit scop politic nelegitim, judecatorii CCR au comis un abuz calificabil, intrucat a afectat insesi principiile de baza ale regimului politic democratic, ca lovitura de stat.

Unul dintre efectele loviturii de stat respective este faptul ca, la data expirarii mandatului Presedintelui Iohannis, nu exista un Presedinte nou ales care sa preia functia. (Fapt care, cum am aratat ducea la acoperirea vacantei acesteia prin interimatul asigurat de presedintele Senatului.)

Pretentia CCR de a solutiona problema creata de ea printr-o decizie chipurile obligatorie, care pe deasupra, modifica textul constitutional lasand una dintre prevederile explicite fara aplicare, in favoarea aplicarii unei prevederi cu mesaje implicite, este absurda.

Chiar daca interpretarea sa ar fi corecta (desi, evident, nu este), nu putem sa ii recunoastem puterea obligatorie normala, atat timp cat cauta a valorifica o frauda constitutionala comisa de CCR insasi. Fraus omnia corrumpit (frauda anuleaza / distruge totul, adica tot ce chiar de ar fi legal are legatura cu ea ca un accesoriu al ei) este un principiu care nu se aplica numai in dreptul privat, ci si in dreptul public.

****

Ramane asadar sa raspundem la intrebarea ce este de facut in continuare?

Mandatul lui KWI a expirat la data la care s-au implinit cinci ani de la preluarea sa, adica 21 decembrie 2024, iar el vrea sa ramana mai departe in functie, invocand o decizie abuziva a CCR.

Aceasta problema nu se poate rezolva cu mentalitatea pseudo juridica aflata la originea ei. Nu putem reveni in legalitate acceptand ca valabile solutiile juridice concepute de CCR din ratiuni politice.

CCR a dat o lovitura politica deghizata in rationamente juridice. Aceasta lovitura politica trebuie neutralizata politic. Abia dupa aceea se va putea reveni pe campul dreptului.

CCR a creat o problema politica (absenta unui presedinte nou, in momentul in care mandatul presedintelui vechi a expirat), dupa care, fara ca nimeni sa i-o fi cerut, a cautat o rezolvare juridica pentru aceasta problema, incercand sa o impuna cu argumentul ca are monopolul interpretarii prevederilor constitutionale aplicabile. Aceasta nu este, insa, o iesire legala, ci una tot politica. A o trata ca fiind juridica, si apoi a cauta o formula politica pentru a ajunge la o alta solutie juridica este egal cu a merge pe un drum inchis.

Impasul are un nume: lovitura de stat. Restabilirea ordinii constitutionale cere o contra lovitura.

In plan politic, partidele parlamentare au, cel putin, obligatia de a refuza orice dialog politic cu cel care din 22 decembrie 2024, ora zero, incearca sa exercite un mandat expirat.

In plan juridic formal, potrivit dispozitiilor legii 47/1992, Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului sau cei care le tin locul de drept, trebuie sa ceara CCR constatarea vacantei functiei prezidentiale si declansarea interimatului. Decizia anterioara a CCR pe aceasta tema nu exista din punct de vedere juridic.

Parlamentul nu poate prelungi mandatul presedintelui decat prin lege organica, in caz de razboi si calamitate. Nu exista si calea prin ignorarea expirarii mandatului prezidential. Daca Presedintii Camerelor s-au inlocuitorii lor de drept nu sesizeaza CCR, deci nu actioneaza, mandatul Presedintelui nu se prelungeste, ci functia ramane vacanta, cu afectarea  principiului continuitatii constitutionale, iar cei doi presedinti devin complici la lovitura de stat.

Suntem in prezenta unei lovituri de stat. Institutiile  imputernicite cu aplicarea legii trebuie sa actioneze conform atributiilor lor. Un presedinte caruia i-a expirat mandatul si refuza sa accepte acest lucru este un infractor care trebuie tratat ca atare.

CCR NU a oferit suport legal pentru prelungirea mandatului lui Iohannis. Nu putem considera ca obligatorie o decizie a CCR care cauta a valorifica frauda CCR.

Problema este acum politica, iar nu juridica. Politica ne-a scos din spatiul dreptului. Tot ea trebuie sa ne aduca inapoi. In fata unei actiuni brutale care se bazeaza pe dreptul fortei, in vederea restabilirii fortei dreptului orice mijloace sunt admise.