12 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DECAPATORUL ARE TUPEU – Exclusiv: ramas fara serviciu, fostul sef al DNA Brasov, Cornel David Deca, cere Baroului Sibiu sa ii dea voie sa fie avocat, desi a manifestat ura fata de avocati atunci cand l-a incarcerat pe Robert Rosu pentru vina de a-si exercita profesia. Legea 51/1995: "Este nedemn de a fi avocat cel care a savarsit abuzuri prin care au fost incalcate drepturile si libertatile fundamentale ale omului". Achitarea lui Rosu e dovada clara ca Deca nu are ce cauta in randul avocatilor

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

16 July 2024 17:05
Vizualizari: 4665

Ireal tupeul unuia dintre cei mai slab pregatiti procurori ai Romaniei, al carui "trofeu" al carierei a fost reprezentat de incarcercarea unui avocat nevinovat, in cele din urma achitat definitiv de instanta suprema! Fostul sef al DNA Brasov, Cornel David Deca (foto) om de nadejde al fostei sefe DNA Laura Codruta Kovesi, si autor al celui mai cumplit atac la profesia de avocat finalizat cu trimiterea dupa gratii a avocatului Robert Rosu pentru vina de a-si exercita profesiavrea sa fie avocat. Conform informatiilor in posesia carora am intrat, fostul sef al DNA Brasov, Cornel David Deca, a formulat, in urma cu scurt timp, cerere de reinscriere in tabloul avocatilor Baroului Sibiu.


 

Atentie, Deca, cel care astazi vrea sa fie primit in avocatura pe usa din fata, este acelasi care in 2016, in timpul audierilor din dosarul Ferma Baneasa, ar fi exclamat in prezenta mai multor avocati faptul ca: „Nu exista avocati, toti sunt spalatori de bani si in 2-3 ani, eu si colegii mei ii vom baga la puscarie pe toti”.

Este oare moral ca o astfel de persoana care, pe vreme cand exercita functia de procuror, voia sa bage in puscarie toti avocatii sa poata fi primita in profesia de avocat?


Trebuie precizat faptul ca solicitarea lui Deca vine la circa patru luni de la momentul pensionarii sale din functia de procuror, in martie 2024, functie pentru care "si-a dat examenul" final in fata CSM, dovedind o capacitate profesionala majora, rezumata in sute de achitari pe dosare fabricate cu sprijinul SRI.

Concret, dupa ce abia plecase de la sefia DNA Brasov, in iunie 2019, Cornel David Deca a sustinut in octombrie 2019 interviul in fata Sectiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii in cadrul concursului de numire pe functii de executie la DNA, dorind sa revina in DNA.

Cu aceasta ocazie, Deca a aratat intregii magistraturi nivelul profesional si performantele sale in activitatea de procuror, nefiind capabil sa spuna, spre exemplu, cine judeca plangerea impotriva amenzii dispuse de procuror. Cand s-au pus in discutii hotarari ale CEDO privind respectarea drepturilor omului, lui Deca nu ii venea nimic in minte (Click aici pentru a citi).

Urmare a prestatiei sale, Sectia pentru procurori a CSM a respins cererea lui Deca de revenire in DNA, iar de atunci nu s-a mai auzit nimic de el, activand in liniste la Parchetul Curtii de Apel Alba, pana in martie 2024 cand s-a pensionat.


Iesit din magistratura, si deci ramas fara serviciu, Cornel David Deca s-a gandit ca s-ar descurca mai bine in calitate de avocat, motiv pentru care a solicitat Baroului Sibiu reinscrierea in tabloul avocatilor.


Cererea, din punctul nostru de vedere, trebuie respinsa de pe scaun, dat fiind ca fostul procuror Cornel David Deca este cel care a comis cel mai grav atentat asupra profesiei de avocat atunci cand l-a trimis dupa gratii pe avocatul Robert Rosu, pentru ca si-a exercitat profesia de avocat si l-a aparat in dosarul Ferma Baneasa pe Al Romaniei Paul Philippe, persoana despre care fostul anchetator opina ca nu are dreptul sa ii fie reprezentate interesele de catre un avocat si deci nici sa primeaca ce revendica, conchizand ca hotararile instantelor sunt gresite.

Practic, Deca, prin Rechizitoriul din Ferma Baneasa a considerat ca avocatul Robert Rosu trebuia „sa stie ca acest client nu are drepturi” si „ar fi trebuit sa se abtina” de la a presta servicii avocatiale. "Neabtinandu-se", avocatul Rosu a devenit, in interpretarea lui Deca, parte a unui act ilegal, savarsind o fapta penala de complicitate la abuz in serviciu pretins comisa de functionari publici care decideau asupra actiunilor de revendicare.

 

Mai mult, cum ar putea fi admisa solicitarea lui Cornel David Deca de reinscriere in tabloul avocatilor, in conditiile in care Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat prevede la art. 14 lit. b) ca "este nedemn de a fi avocat (...) cel care a savarsit abuzuri prin care au fost incalcate drepturile si libertatile fundamentale ale omului, stabilite prin hotarare judecatoreasca"?


Or, nemaivorbind de sutele de achitari pe care Deca le are la activ ca procuror, si raportandu-ne strict la dosarul trofeu al carierei sale, concluzionam ca Deca nu poate fi reprimit in profesie atata vreme cat avocatul Robert Rosu, cel impotriva caruia a actionat cu buna stiinta, inculpandu-l desi era nevinovat, a fost achitat definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In acest sens, se impune sa amintim ca in cazul lui Rosu s-au pronuntat deja doua hotarari prin care s-a retinut atitudinea abuziva a procurorului Deca, respectiv:

-instanta suprema, care l-a achitat definitiv pe Robert Rosu, retinand ca Deca a savarsit veritabile abuzuri impotriva dreptului la libertate ale lui Robert Rosu, asimiland demersurile legale si specifice profesiei de avocat unor pretinse infractiuni, strict pentru a obtine condamnarea acestuia.

-hotararea de obligare a Statului Roman, pe de o parte, si a DNA Brasov, pe de alta parte, la plata unor despagubiri pentru prejudiciul substantial produs avocatului Robert Rosu.

Comentarii

# DODI date 16 July 2024 19:21 +8

Dacă ar fi avut minimă decență nu ar fi profesat cu rea credință și nu s-ar umili în așa hal. Dar de la acești neoameni nu poți aștepta nici milă, nici respect față de nimeni, nici măcar față de propria persoană.

# L-am arestat pe Boby,așa.... date 16 July 2024 20:36 +3

Din stima,din simpatie .... ce îi tot dați cu ura,atâta.

# multi netrebnici date 16 July 2024 23:52 +2

Tot felul de specimene in justitie.

# Cârcotaș date 17 July 2024 00:41 +5

Cred că omul acesta nu poate apăra pe nimeni. A ieșit la pensie din postura de acuzator public, asta n-ar fi nimic, dar a dispus trimiterea în judecata a unor nevinovați, in multe dosare, după cum au stabilit instanțele, până la ICCJ: Scripcaru, David, Costan, Bagiu, Tamarjan, Onosa, Constantinescu, Ochi, Roșu și mulți alții. Ca avocat, înainte de a intra în procuratura, nu prea avea clienți. Reprimirea lui Deca in Barou r fi mai mult decât o crima, ar fi o greșeală, domnule Decan al Baroului Sibiu. Și sa știți ca domnul Deca avea o ostilitate adânca fata de avocații pricepuți, fiind fie mirat ca unii dintre ei au curajul sa i se opună, apărând acuzații, fie disprețuitor față de toți, socotind suveran si nedrept că toți fac trafic de influenta și spală bani. Să înțeleg că vrea să ni se alăture ? O ia și pe doamna Monica Munteanu la Cabinet? Altfel, eu zic să intre, sa dea măsura talentului, așa, ca domnul Șelaru, cu care si-ar petrece multul timp liber de care amândoi dispun..

# santinela date 17 July 2024 06:22 +3

Alt nenorocit de teapa lui Portocala,Onea,Stanciu si este o lista lunga cat o zi de post !

# dragos barna date 17 July 2024 08:00 +1

E cam discriminat omul, daca pe Portocala l au albit de tot colaboratorii de la ICCJ, pe omil asta il lasa pe drumuri? DNA nu avocat nu, macar un post in M Public sau in MJ, asa cum colaboratoarea sa Oana Stroiu a primit, maine poimaine si dl Neagoe, cred ca trebuie scuturati un pic cei de la resurse umane, caci toata sandramaua se bazeaza pe oameni si fara oameni ca ei se cam darama!

# Carcotas-ule,du-te si citesteti legea si statutul si codul date 17 July 2024 08:47 -5

, ca ne-am saturat de avocatura "de dupa ureche" (ca la Trump). Daca dl. Deca a fost in avocatura, inseamana ca a fost suspendat, iar activarea, este o chestie de formalitate administratva, pe care baroul nu o poate ocoli sau opri. Daca a fost avocat si a fost exclus, ... este altceva; da' urmeaza sa fie primit cu examen... cu toaa procedura . Dl. Selaru este un profesionist desavarsit, pledand in mod profesionist (Bul Pl, ... etc.) si competent. Un nume de referinta al avocaturii, ce se reflecta in clientela de peste 85 .0000 euro (dansul fiind platitor de TVA). Ia, scrie repede cati avocati platitori de TVA are Brsovu' .

# Azumix date 17 July 2024 12:02 +3

Săracul pensionar....deci statul ii plătește im jur de 6000 euro pensie adică în jur de 30 000 lei lunar pt o activitate de procuror timp de 25 a-mi și unde chipurile a fost super stresat și de aceea a fost pensionat...culmea este ca după 4 luni le trece stresul multor foști magistrati și nu le ajunge cei 6000 euro pensie....

# MOS ION ROATA date 17 July 2024 19:14 +2

PARTEA I : In anul 2015, acest reprezentant al gruparii de tip mafiot care a pus stapanire pe justitia romana, mi-a fabricat un dosar afirmand ca as fi facut trafic de influenta la CA Ploiesti! In momentul in care am afirmat "DOAMNE fereste, dar cum puteti face aceasta afirmatie" deorece eu nici in ziua de astazi nu stiu unde este CA Ploiesti si niciodata nu am avut legatura cu aceasta instanta, acesta a replicat " Domnul "X" nu il inovati pe DUMNEZEU ca, DUMNEZEU" si a facut un gest, aratand spre sine! Martor este avocatul! Iata ca monstrul se credea ... DUMNEZEU! Si, a avut dreptate! Instantele nu au tinut cont de nimic si ... au facut ce a spus ... "deca"! De ce nimeni si nicio institutie nu doresc sa fie publicate "vestitele protocoale" si tot ceea ce s-a facut in fiecare cauza in parte, prin intermediul acestora???

# MOS ION ROATA date 17 July 2024 19:19 +1

PARTEA II : Sunt destule persoane, considerate incomode de "politrucii" vremii carora le-au fost fabricate dosare penale si au decedat! sunt destule familiii distruse in acest fel! Sunt destule persoane care au devenit "legume" in acest fel! Cum credeti dumneavoastra ca poate fi savarsit actul de justitie de persoane de genul : "deca", "portocala", "pistol", "man", "alexandrescu", "nistor", "sevastian" si altii cum s'or mai numi ei??? Toti acei care au "lucrat" in baza "protocoalelor" nelegale sunt santajabili si toti in continuare emit solutii la comanda politica!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 12.12.2024 – Ponta, executat la cererea lui Portocala

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva