Mare dandana a fost pana acum cu prevederile din Legea 41/1994, prin care se stipula ca persoanele fizice si juridice cu sediul in Romania, inclusiv flialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora “au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune in calitate de beneficiari ai acestor servicii”. Pe cale de consecinta, cuantumul taxelor pe categorii de platitori, modalitatea de incasare si scutire la plata a acestora, s-au regasit apoi in doua Hotarari de Guvern din 2003 (HG 977/2003 si HG 978/2003). Ei bine, aceste hotarari de guvern au fost atacate prin actiuni in anulare, iar la aceasta ora exista, spre stiinta tuturora, jurisprundenta in materie si evident, trebuie avuta in vedere practica unitara ce decurge din decizia data pe acest caz de Inalta Curte de Casatie si Justitiei.

Este vorba despre Decizia 2102 din 9 aprilie 2009, publicata in Monitorul Oficial nr. 691 din 14.10.2009 care a statuat ca persoana fizica sau juridica nu poate fi obligata sa plateasca taxele sus-amintite daca nu beneficiaza de serviciile Radiodifuziunii si televiziunii nationale.

Actiunea in anulare pusa in discutia instantei supreme a avut la baza solicitarea facuta de catre reclamanta SC KART Construct SRL Cluj Napoca in contradictoriu de Guvernul Romaniei de anulare a prevederilor art. 3 alin.1 din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, si Hotararea Guvernului nr. 978/2003 privid taxa pentru serviciul public de televiziune. Reclamanta a aratat ca prevederile a caror nelegalitate a fost invocate cuprind obligatia microintreprinderilor cu sediul in Romania de a plati pentru sediul social o taxa lunara privind serviciul public de radiodifuziune si televiziune, indifferent daca sunt sau nu beneficiare ale acestor servicii si a sustinut ca aceste prevederi sunt neconforme cu Legea 41/1994, dat fiind ca obligatia ar fi trebuit sa fie prevazuta doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza efectiv de aceste servicii.

Cum a decurs procesul? In 13.11.2008, Curtea de Apel Cluj a respins actiunea formulata de SC KART Construct SRL, retinandu-se ca actiunea a fost intemeiata pe o interpretare eronata a dispozitiilor legale. Prima instanta a concluzionat ca legiuitorul instituie in cazul persoanelor juridice obligativitatea platii taxei TV fara a o conditiona de detinerea unui receptor TV, “iar cu legea nu distinge, nici hotararile atacate nu pot distinge in sensul exceptarii anumitor categorii de persoane juridice in sensul exceptarii anumior categorii de persoane juridice de la indeplinirea obligatiilor de plata”. Reclamanta a subliniat ca si Curtea Constitutionala, atunci cand a respins exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii “a avut in vedere distinctia dintre persoanele juridice care beneficiaza si cele car nu beneficiaza de aceste servicii de radiodifuziune si televiziune, neputand fi incluse la plata servicii neconsumate”

Inalta Curte, analizand in 2.04.2009 recusul formulat de reclamanta, a apreciat ca acesta este FONDAT, pentru mai mute considerente ce au decurs din expunerea pevederilor legale incidente in aeasta cauza. Din expunerea acestor dispoziiti legale rezulta ca “prevederile art. 3 alin.1 din HG 977/2003 si ale art.3 alin. 1 din HG 978/2003 prin impunerea obligativittii persoanelor juridice de a plati o taxa lunara pentru aceste servicii, indiferent daca sunt sau nu beneficiare ale acestora, instituie derogari de la dispozitiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, fapt care nu este posibil intrucat aceste derogari se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al reglementarii de baza, aceasta interdictie fiind instituita de art.4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, statuand ca actele normative date in executarea legilor, ordonantelor sau a hotararilor guvernului se emit in limitele si potrivit normelor care le ordona”.

Instanta suprema a aratat ca nu pot fi folosite ca argumente considerentele Guvernului si intervenientilor in cauza, conform carora in legislatia europeana si pe plan mondial aceasta taxa reprezinta principala sursa de finantare a posturilor publice, intrucat “dreptul la informare al cetatenilor, prin mijloace de informare, radioul si televiziunea publica, nu poate fi transformat intr-o obligatie”.

“Problema care se pune in speta este de a stabili cum a reglementat legiuitorul roman acest domeniu, respective daca a intetionat sa instituie taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune si televiziune in sarcina tuturor persoanelor juridice, indiferent de calitatea lor de beneficiare ale serviciilor sau, dimpotriva, legiuitorul a inteles sa stabileasca acaesta taxa doar ca o contraprestatie pentru serviciile furnizate de aceste institutii doar persoanelor juridice care detin aparate radio/TV, beneficiind de astfel de servicii.

Tocmai de aceea Comisia de Petitii a Parlamentului European, privind Petitia nr. 0958/2005 adresata de un cetatean grec privind plata taxelor de licenta TV si radio incorporate in facturile de electricitate, prin care se reclama faptul ca o portiune din facturile platite societatii grecesti de electricitate ajunge la societatea de stat de radio si televiziune, a precizat ca obligatia de a plati o licenta sau un impozit si colectarea sa, prin factura de electricitate, sunt probleme de drept national si nu pot fi contestate ca atare in temeiul dreptului comunitar”.

In concluzie, instanta suprema a aratat ca sentinta pronuntata de instanta de fond este nelegala si netemeinica, astfel ca a admis recursul declarat de SC KART Construct SRL Cluj Napoca in contradictoriu cu Guvernul Romaniei si a anulat articolele 3 alin.1 din H.G.977/2003 si H.G.978/2003. Decizia nr.2102 a fost data la 9 aprilie 2009 de catre ICCJ - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal.

Instanta suprema a impus practica unitara, prin nelegalitatea art. 3 din HG 977/2003

Interesant este ca, ulterior Deciziei nr. 2102 din aprilie 2009 a ICCJ, Societatea Romana de Radiodifuziune a chemat in judecata o alta societate comerciala - SC AMFP SRL, pentru obligarea acesteia la plata sumei de 467,55 lei, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, plus penalitati. Curtea de Apel Cluj a avut de solutionat exceptia de nelegalitate introdusa de parata SC AMFP SRL, exceptie pe care a admis-o, constatandu-se nelegalitatea dispozitiilor art.3, alin 2, din HG 977/2003. Impotriva acestei sentinte, Societatea Romana de Radiodifuziune a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2 din 6.01.2011 a ICCJ – Sectia Constencios-Administrativ si Fiscal, care a impus practica judiciara in materie privind nelegalitatea HG 977/2003.

De altfel si alte societati comerciale au castigat de atunci in astfel de spete similare, tinandu-se cont de Decizia ICCJ sus-mentionata.

* Cititi aici Decizia ICCJ nr. 2102 din 9 aprilie 2009 privind anularea art. 3 din HG 977/2003 si art. 3 din HG 978/2003!

* Cititi aici Decizia ICCJ nr. 2 din 6 ianuarie 2011, privind nelegalitatea HG 977/2003!