Deputatul Boldea a fost adus in tara. In fata ICCJ, care a confirmat mandatul de arestare, avocatii Moloman si Striblea au declarat ca procurorii stiau ca Boldea se indrepta spre Bulgaria, din interceptarile din data de 16 martie 2012
Avionul apartinand companiei KLM care l-a adus in tara pe deputatul Mihail Boldea, inculpat in dosarul instrumentat de DIICOT Galati, a aterizat pe aeroportul Otopeni la orele 12,55. Boldea a fost scos din aeroport de catre echipa care l-a insotit de la Nairobi si pana pe teritoriul Romaniei, formata de ofiteri ai MAI, pe la Protocol, tinandu-l departe de presa si de ochii publicului. Boldea a fost dus direct la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde instanta urma sa confirme mandatul de arestare dat de catre ICCJ in urma avizului primit de la Camera Deputatilor. A ajuns in fata aceluiasi complet de judecata care a emis mandatul de arestare preventiva. Deputatul Mihail Boldea era extrem de obosit si nu a facut o declaratie in fata magistratilor supremi pentru ca - asa cum a aratat si unul dintre aparatorii sai – nu era obligatoriu. Boldea a cerut sa fie trimis in arestul de la Galati, pentru a fi mai aproape de familie, iar instanta a fost de acord cu aceasta.
Avocatul ales al lui Mihail Bodea, George Moloman, a sustinut ca deputatul a plecat intr-o vacanta planificata, si asta pentru ca nu i s-a adus la cunostinta ca ar avea vreo interdictie si nici nu i s-a spus data unui alt termen in care trebuie sa se prezinte la parchet. Pe de alta parte, aparatorul lui Boldea a aratat ca deputatul a fost interceptat in ultimele 48 de ore de dinaintea plecarii sale din Romania, asa ca procurorii stiau fiecare pas pe care acesta il facea, deci pe cale de consecinta, puteau sa ia masuri ca sa stopeze plecarea lui Boldea in strainatate.
Boldea a spus ca va face declaratii la recurs, unde sedinta e publica!
Avocatul lui Boldea, George Moloman, a sustinut ca deputatul este obosit, ca nu a mancat de 24 de ore si nu a dormit de alte 72 de ore. "El in permanenta a declarat ca este nevinovat. Nu a fugit din tara, procurorii din Galati stiau de plecarea sa, de altfel au si emis un mandat de ascultare a telefonului pentru 48 de ore. Noi am cerut ICCJ ca dosarul sa fie preluat de structura centrala a DIICOT, pentru ca nu mai avem incredere in procurorii din Galati. Clientul meu a spus ca este dispus sa dea declaratii instantei la recurs", a explicat avocatul.
Pe de alta parte, avocatul Marius Striblea, care il apara de asemenea pe deputatul Boldea a declarat dupa terminarea sedintei de judecata: ”S-a speculat ca a plecat fara a-i fi permis. Procurorii stiau ca Boldea pleaca, bazandu-se pe interceptarile din 16 martie, din care rezulta ca domnia-sa se deplasa spre Bulgaria. (...) Domnul Boldea nu e inamicul numarul 1 al Romaniei. Nu consideram ca el este pericol public. La acest moment nu discutam vinovatia sau nevinovatia cuiva. Se va judeca daca trebuie cercetat in stare de libertate sau nu”.
La orele 17,48, la ICCJ s-a citit minuta din care a reiesit ca instanta a constatat legalitatea mandatului de arestare emis in lipsa. Conform deciziei judecatorilor supremi, mandatul de arestare nr. 44 din 22.03.2012, dat pentru 30 de zile, este pus in executare de la data de 27 martie 2012 pana la data de 25 aprilie 2012, iar locul unde urmeaza sa fie tinut in arest deputatul Mihail Boldea este Inspectoratul de Politie al Municipiului Galati.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# gainar ce ar trebui priponit definitiv
27 March 2012 19:32
+2
# Striblea Driblea
27 March 2012 21:47
+4
# kaka maka
28 March 2012 07:42
0
# Cabinet independent
28 March 2012 08:20
+1
# Cabinet independent
28 March 2012 11:30
0