CUMNATA LUI TARCEA NE-A NENOROCIT LA CEDO – Exclusiv. Am aflat cine sunt judecatorii care au provocat condamnarea Romaniei la CEDO pentru tinerea abuziva in arest a asistentei Florentina Cirstea. Printre ei, judecatoarea Dana Boroi de la Judecatoria Sectorului 6, sotia fratelui sefei ICCJ Cristina Tarcea. In total, 8 judecatori au tinut-o pe asistenta Cirstea nejustificat dupa gratii. Procurorul de caz care a obtinut incatusarea abuziva a Florentinei Cirstea este vestitul Marius Iacob (Lista)
Lumea Justitiei prezinta lista cu judecatorii care sunt responsabili pentru ultima condamnare incasata de Romania la CEDO. Cea din cazul asistentei Florentina Daniela Cirstea de la Maternitatea Giulesti, despre care judecatorii de la Strasbourg au decis ca a fost tinuta abuziv in arest timp de doua luni (click aici pentru a citi). Bomba: printre magistratii care au facut posibila condamnarea de la CEDO se numara si judecatoarea Dana Boroi de la Judecatoria Sectorului 6, nimeni alta decat cumnata Cristinei Tarcea (foto stanga), sefa Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Totodata, in acest caz gasim si alti magistrati importanti ai Romaniei, unii dintre ei activand astazi chiar la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Si nu in ultimul rand, procurorul care a coordonat ancheta in cazul anchetei privind incendiul de la Maternitatea Giulesti si care a cerut arestarea preventiva a asistentei Florentina Cirstea a fost "vestitul" Marius Iacob (foto dreapta), pe atunci la PICCJ, cel care in aceste zile a fost deconspirat ca a ramas adjunct la DNA cu incalcarea legii.
Initial, Florentina Cirstea (aparata la CEDO de maestrul Corneliu Liviu Popescu) a fost retinuta de PICCJ in 23 august 2010, in cazul tragediei de la Maternitatea Giulesti, unde un incendiu a ucis sase bebelusi. A doua zi, in 24 august 2010, Florentina Cirstea a fost dusa la Judecatoria Sectorului 6 cu propunere de arestare preventiva. Solicitarea PICCJ a fost admisa de judecatoarea Lucretia Postelnicu, aceasta dispunand emiterea unui mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile. Desigur, asistenta a formulat recurs impotriva masurii (in vigoare era vechiul Cod penal, care prevedea ca hotararile de arestare sunt atacate cu recurs, nu cu contestatie), actiunea fiind insa respinsa de judecatorii Antonela Costache, Raul Nestor si Gratiela Constantin de la Tribunalul Bucuresti, care au decis mentinerea Florentinei Cirstea in arest preventiv.
In 15 septembrie 2010, Judecatoria Sectorului 6 s-a pronuntat pe o noua cerere a PICCJ in cazul asistentei Florentina Cirstea, de aceasta data de prelungire a arestului preventiv. O masura care a fost admisa de judecatoarea Dana Boroi, cumnata sefei ICCJ Cristina Tarcea; mai exact, sotia fratelui presedintei instantei supreme, profesorul universitar Gabriel Boroi. A urmat un nou recurs formulat de asistenta impotriva incheierii de arestare, recurs respins la randul sau la Tribunalul Bucuresti, de aceasta data de judecatoarele Simona Nenita, Claudia Cipariu si Oana Burnel.
Opt judecatori i-au facut pe plac lui Marius Iacob
Ulterior, Florentina Cirstea avea sa fie eliberata din arest. Dupa doua luni de detentie. In total, opt judecatori de la Judecatoria Sectorului 6 si Tribunalul Bucuresti au pronuntat hotarari de arestare a asistentei Florentina Cirstea, facandu-i pe plac procurorului Marius Iacob, hotarari care iata au dus la condamnarea Romaniei la CEDO din cauza caracterului abuziv al acestor masuri.
Sa facem o recapitulare.
Prima faza a arestului:
-judecatoarea Lucretia Postelnicu de la Judecatoria Sectorului 6 dispune in 24 august arestarea pe 29 de zile a asistentei Florentina Cirstea;
-judecatorii Antonela Costache, Raul Nestor si Gratiela Constantin de la Tribunalul Bucuresti resping recursul Florentinei Cirstea impotriva arestului preventiv;
A doua faza a arestului:
-judecatoarea Dana Boroi de la Judecatoria Sectorului 6 dispune prelungirea masurii arestului preventiv pe 30 de zile fata de asistenta Florentina Cirstea;
-judecatoarele Simona Nenita, Claudia Cipariu si Oana Burnel resping recursul Florentinei Cirstea impotriva hotararii de prelungire a arestului preventiv.
Statul are ocazia sa aplice legea raspunderii magistratilor
Decizia de condamnare a Romaniei la CEDO este una devastatoare pentru statul roman prin faptul ca sunt devoalate si condamnate practici profund staliniste ultilizate ani la rand de procurori si judecatori pentru incatusarea oamenilor, astfel de magistrati invocand aberatii cum ca lasarea in libertate a inculpatului ar produce indignare si revolta in randul opiniei publice. In ceea ce priveste suma, aceasta nu este una mare. Mai exact, statul roman va trebui sa-i plateasca Florentinei Cirstea 5.000 de euro. Intrebarea care se pune este din buzunarele cui se vor achita acesti bani. Din ale romanilor sau din ale celor opt judecatori care i-au facut pe plac procurorului Marius Iacob si au tinut-o abuziv pe asistenta in arest?
Evident, daunele vor fi platite in prima faza de statul roman. Totusi, autoritatile au ocazia si chiar sunt obligate sa puna in aplicare noile prevederi ale legii raspunderii magistratilor, indreptandu-se cu actiune in regres impotriva judecatorilor responsabili pentru condamnarea Romaniei la CEDO.
Promovare pana la Inalta Curte
In final, iata ce s-a intamplat cu judecatorii care au aruncat-o abuziv in arest pe asistenta Florentina Cirstea. Aproape toti au promovat intre timp, unii ajungand chiar si la Inalta Curte:
-aflate la Tribunalul Bucuresti in momentul in care au tinut-o in arest pe Florentina Cirstea, judecatoarele Simona Nenita si Oana Burnel judeca in prezent la instanta suprema;
-judecatorul Raul Nestor, la Tribunalul Bucuresti cand a respins recursul asistentei impotriva arestarii, activeaza in prezent la Curtea de Apel Ploiesti;
-judecatoarea Claudia Cipariu se afla in continuare la Tribunalul Bucuresti;
-judecatoarea Gratiela Constantin a iesit anul trecut la pensie, dupa ce intre timp promovase la Curtea de Apel Bucuresti;
-judecatoarea Lucretia Postelnicu a promovat la Curtea de Apel Bucuresti,
-judecatoarea Dana Boroi a ramas la Judecatoria Sectorului 6;
Cel mai rau a ajuns judecatoarea Antonela Costache (devenita intre timp Cristea), care a fost condamnata in 2018 la 6 ani inchisoare cu executare.
* Cititi aici hotararea CEDO de condamnare a Romaniei in cazul asistentei Florentina Cirstea
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Unde-s legile justitiei ? Tudorele ? 24 July 2019 16:38 +23
# Ioan 24 July 2019 16:39 +22
# alin 24 July 2019 17:35 -12
# Rezulta ca a fost retinuta fara o motivare clara... abuz 24 July 2019 21:09 +9
# somebody 25 July 2019 09:30 +13
# cand se desfiinteaza cedo ? 24 July 2019 21:52 -4
# livia 25 July 2019 06:50 +5
# santinela 25 July 2019 07:32 +5
# gicu valerica 25 July 2019 08:50 +3
# coca 25 July 2019 10:21 +5
# Monte Cristo 25 July 2019 11:31 +7
# Eueu 25 July 2019 17:41 -5
# coca 26 July 2019 10:56 +3
# panoiu petre 26 July 2019 14:39 0