26 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

STATUL, GARANT DE PROIECTE PE CARE LE INGROAPA ILICIT - SC Vlasia SRL a castigat la TMB in fata bancii finantatoare OTP si a garantului Eximbank dupa ce s-a trezit cu blocarea contului de investitii la un credit de 4,5 milioane euro, efectul fiind starea de insolventa. Cazul e in faza apelului la CAB. Avocatii SC Vlasia SRL au sesizat Inspectia Judiciara, sustinand ca la TMB au fost incalcate norme ale Regulamentului de Ordine Interioara, ceea a facut ca apelul Eximbank sa fie admisibil

Scris de: L.J. | pdf | print

20 August 2017 12:14
Vizualizari: 11071

Reteta incredibila prin care Statul finanteaza proiecte de investitii pentru ca tot Statul sa le blocheze intr-un mod inedit. Este si cazul firmei SC VLASIA SRL, nevoita sa-si declare insolventa dupa ce a demarat un proiect de finantare pentru constructia unei fabrici de procesare a carnii, pentru care a accesat un proiect FEADR in valoare de 2 milioane euro nerambursabili.

SC Vlasia SRL se lupta in instanta cu doua banci: OTP si Eximbank (banca a statului). In fata argumentelor aduse in fata instantei, SC VLASIA SRL, reprezentata prin administratorul special Aurel Savulescu, a castigat pe fond, in decembrie 2015, la Tribunalul Bucuresti, insa lucrurile par sa fi intrat intr-o suspecta incurcatura la Curtea de Apel Bucuresti, unde apelul Eximbank a fost admis desi - sustin avocatii SC Vlasia SRL (n.red. - care au si sesizat Inspectia Judiciara pe aspectul mentionat), acest apel a fost introdus tardiv, insa personalul auxiliar al TMB ar fi incalcat anumite norme ale Regulamentului de Ordine Interioara care au facut ca apelul sa fie admis. Daca s-ar fi constatat tardivitatea apelului, sentinta TMB, prin care SC Vlasia a castigat, ar fi devenit executorie.


Povestea acestui proces poate fi o dovada in plus ca, atunci cand esti afacerist de buna credinta, te poti trezi ca insusi Statul iti blocheaza afacerea, iar dupa ce ai utilizat aproape toata suma punand pe picioare o fabrica, banca Statului, care a garantat aceasta finantare data de alta banca (in cazul de fata OTP), brusc, uita care ii sunt responsabilitatile. Iar banca finantatoare blocheaza in mod repetat tragerile din contul aferent contractului de finantare, aspecte care au dus, in cazul de fata, la sistarea lucrarilor si la declansarea starii de insolventa a S.C. Vlasia SRL. Cum a fost posibil?

Raspunsul la aceasta situatie in care se afla investitorul roman SC Valsia SRL se regaseste in motivarea sentintei nr.7250 din 18.12.2015 a Sectiei a VI-a civila a TMB. S-a retinut ca, in 2008, SC Vlasia SRL a intocmit un proiect de finantare pentru constructia unei fabrici de procesare a carnii, privind finantarea nerambursabila in valoare de 2.000.000 euro - contract semnat in 2.06.2011 cu data limita de punere in functiune a proiectului 22.06.2014. In 2009, societatea a depus la Eximbank documentatia de obtinere a unui credit de investitii in valoare de 4,5 milioane euro in vederea cofinantarii si realizarii proiectului. Spre finele anului 2009, Eximbank a transmis investitorului ca nu poate acorda finantarea, dar poate garanta, daca se gaseste o alta banca care sa acorde contractul de credit. Astfel, contractul de credit a fost acordat de OTP Bank in 11.08.2010, in valoare de 4,5 milioane euro.

"Intre reclamanta, in calitate de imprumutat/garant ipotecar si OTP Bank Romania SA, in calitate de banca, s-a incheiat contractul de credit investitii nr. C 2700..../1.08.2010, prin care banca a acordat reclamantei un credit de investiti in suma maxima de 4.500.000 Euro din care au fost efectiv utilizati numai 3.866.804,54 Euro. Contractul de credit sus-mentionat a fost garantat, pe langa bunuri mobie ale reclamantei de depozite colaterale in suma de 450.000 Euro dar si de catre avalistii Savulescu Aurel si Savulescu Emilia (...) Problemele intre reclamanta si parata OTP au inceput odata cu blocarea tragerilor din credit din 8.10.2010 pana la 9.12.2012, situatie care s-a repetat in 23.12.2010, 18.04.2011, 25.0.2011. Proiectul pe care reclamanta urma sa il realizeze a avut la baza o sursa mixta de finantare, creditul obliect al litigiului reprezentand doar o parte a acestei finantari, care opera pe baza interdependentei intre prevederile ce au compus finantarea, mecanismul de creditare bucurandu-se de girul Statului roman, prin Eximbank, care a garantat irevocabil 80% din suma creditata; este relevanta, in acest sens, aprobarea CIFGA, conform Hotararii 85/2.07.2010. (...)", se arata in motivarea sentintei TMB.

Instanta a analizat toata documentatia privitoare la procedura de garantare-creditare care face obiectul litigiului dedus judecatii, aratand ca paratele "si-au asumat raspunderea civila contractuala, la momentul nerespectarii lor", concluzia fiind aceea ca "se constata existenta faptei ilicite constand in blocarea tragerilor din creditul aprobat, pentru perioade de timp indelungate sub pretexte lipsite de substanta".

In motivarea TMB s-a retinut si culpa celor doua banci: pe de o parte, culpa OTP Bank, "care nu a mai reluat dupa data de 11.08.2012 procedura de creditare cu scopul vadit de a crea aparentele unei stari de exigibilitate anticipata care a condus la executarea garantiei bancare emise in contul Statului raman- alaturi de reclamanta Vlasia", si pe de alta parte, culpa Eximbank, care a incalcat mai multe obligatii asumate prin Conventia de impartire a riscului.

"Se apreciaza ca actiunea de executare anticipata a reclamantei de catre OTP Bank pentru incasarea anticipata a creditului partial utilizat la data de 12.08.2010 in valoare de 3.800.000,03 euro, uzand in mod abuziv si fraudulos de posibilitatea executarii scrisorii de garantie emisa in numele si contul statului a fost un act premeditat asa cum il defineste chiar parata Eximbank la pag.12, alin.5 si pag.14, alin.8 din intampinarea depusa la dosarul cauzei (fila 190 si urm.vol.1), aceasta actiune neavand nicio justitficare contractuala, avand in vedere acordul de vointa al OTP Bank in sensul continuarii relatiei contractuale si conduita ulterioara, consecventa acestui acord. Ca o consecinta a faptelor culpabile si ilicite, prejudiciul rezida in pierderea unor sume din patrimoniul reclamantei ca urmare a acoperirii unor costuri suplimentare sau nerestituirii conform graficului de finantare", se arata in aceasi motivare a instantei de fond.

Prejudiciul adus SC Vlasia SRL a fost calculat prin expertiza realizata de expertul contabil Valeriu Bejonaru si se ridica la zeci de milioane de euro, incluzand si beneficiul nerealizat calculat la nivelul profitului proiectat de reclamanta conform planului de afaceri ce a fost acceptat de ambele bancila acordarea/garantarea creditului. Valoarea acestui beneficiu nerealizat a fost stabilit de expertiza la 78.782.405 lei.

In final, decizia judecatorului Sectiei a VI Civila a TMB a fost clara: "Apreciindu-se probata culpa, conform 1082 Cod civil prin prisma prezumtiei nerasturnate de culpa care incumba in sarcina paratelor, acestea urmeaza a fi tinute sa repare integral prejudiciul cauzat prin faptele ilicite care li se imputa conform prezentei actiuni. Ca atare, fiind probate elementele raspunderii civile contractuale (fapta ilicita, prejudiciul si raportul de cauzalitate dintre acestea) urmeaza a se prezuma culpa paratelor care nu au putut dovedi executarea contractelor (de creditare, modificare si prelungire a acestuia)".

Faza apelului

La aceasta ora, batalia cu cele doua banci este dusa de SC Vlasia SRL in apel, la CAB, la Sectia a V-a Civila, unde completul a pus in discutie judecarea cererilor de apel formulate de cele doua banci, iar OTP a venit cu tot felul de cereri de proba noi, inclusiv aceea de a se incuviinta o alta expertiza decat cea avuta in vedere de completul care a judecat fondul cauzei. Dupa ce a amanat de doua ori pronuntarea, instanta a admis expertiza ceruta de OTP numai pe o parte din obiectivele propuse, sustinand ca "imprejurarea ca o expertiza juridica de aceeasi specializare a fost administata la solutionarea cauzei in prima instanta neconstituind un impediment legal in admiterea aceleiasi probe in calea de atac".

Ciudatenii motivate la CAB la judecarea recuzarii completului de catre Vlasia SRL

SC Vlasia SRL a formulat cerere de recuzare a completului constituit din judecatoarele Petronela Nitu si Dana Arjoca, pe mai multe motive, unele dintre acestea referindu-se la modificarea componentei completului de judecata "fara ca la dosarul cauzei sa existe un document justificativ in acest sens", dar si indoielile cu privire la impartialitatea completului de judecata cu referire la maniera de abordare si solutionare a cererii de probatoriu formulate de catre apelante, aratand totodata ca atitudinea presedintelui de complet a fost de "vadita iritare fata de reprezentantul legal al SC VLASIA SRL".

Ce credeti ca sustine completul care a respins cererea de recuzare formulata impotriva colegelor de la CAB de catre SC Vlasia SRL? "Faptul ca in mod gresit sau cu incalcarea dispozitiilor legale apelantelor (n.red. - cele doua banci, OTP si Eximbank) le-a fost admisa solicitarea de probatoriu prin incheierea din data de 30.05.2017, pe cand intimatelor le-a fost respinsa solicitarea de contraproba prin incheierea din data de 7.06.2017, nu reprezinta suficient argument pentru a justifica o eventuala lipsa de obiectivitate a completului de apel". Sa intelegem, asadar, ca si daca a fost o greseala sau, mai grav, o "incalcare a dispozitiilor legale" prin care bancilor li s-a admis ce au cerut , iar societatii reclamante li s-a respins ce au solicitat ca probatoriu, acesta nu e un "argument suficient" care dovedeste lipsa de impartialitate? Chiar si un singur argument era suficient pentru ca recuzarea completului sa fie admisa. Dar, traim in Romania, si Statul e deasupra tuturora...

Inspectia Judiciara a fost si ea sesizata, in 9.06.2017, de catre SC Vlasia SRL si intervenientul Emilia Savulescu, solicitandu-se tragerea la raspundere a unor sefi de sectie ai Tribunalului Bucuresti si a personalului auxiliar din subordinea acestora. In sesizare, reclamantii acuza incalcarea Regulamentului de Ordine Interioara a instantelor judecatoresti, "ceea ce a dus la atingerea dreptului petentelor la un proces echitabil", prin faptul ca s-a tolerat "crearea unei proceduri paralele nelegale in cadrul compartimentelor de grefa, registratura si arhivare". Consecinta acestor incalcari - dupa cum sustine SC Vlasia SRL, priveste inregistrarea tardiva a apelului Eximbank, dar care, din cauza unor nereguli majore, a ajuns sa fie declarat admisibil. "In urma celor constatate la data de 06.05.2016, am solicitat Tribunalului Bucuresti-Sectia a VI-a civila eliberarea unui certificat de grefa (atasat) care ne-a fost eliberat in aceeasi data si care certifica ca la data de 04.05.2016 Banca de Export Import a Romaniei Eximbank SA a formulat apel impotriva sentintei civile nr.7250/18.12.2015, deci in afara termenului legal". Ramane de vazut care va fi deznodamentul inspectorilor judiciari pe aceasta sesizare.

*Cititi aici fragmente din sentinta TMB

Comentarii

# DODI date 20 August 2017 17:55 +3

Cancerul sistemului judiciar este în metastază. Doctorul dorel este un nimfoman cu pretenții de star și realizări ZERO. CSM se preocupă să acopere cretinismele lui zdreanță și luluța, iar Parlamentul României, prin ofensiva și lăturile aruncate asupra lui Dragnea și Tăriceanu, este prea timorat pentru a lua taurul de coarne. Este adevărat că și ”mediatorul” ciolanis este în plus față de atribuțiile de serviciu. Atitudinea securistului Isărescu și gașca lui de la BNR au dus aservirea țării față de interesele străine la cote pe care nici străinii nu le estimau a fi așa ieftine.

# Romanica date 20 August 2017 23:54 +2

Romanii care vor sa faca ceva bun si trainic nu sun buni in tara lor, ci altii! Pacat!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva