Hidos ce s-a intamplat marti, 9 aprilie 2019, la sediul PICCJ. Dupa zile intregi in care nu a gasit de cuviinta sa isi ceara scuze dizidentului anticomunist Iulius Filip si altor detinuti politici pe care i-a tinut in infernul de la inchisoarea Aiud, Procurorul General Augustin Lazar (foto) a iesit in conferinta de presa ca sa ne spuna cat de mult ar regreta ca i-a nenorocit pe luptatorii impotriva regimului Ceausescu inchisi la temuta puscarie. Nu si-a cerut scuze insa direct dizidentui Iulius Filip pe care l-a tinut in infernul de la Aiud, ci a vorbit la modul general despre dramele si suferintele traite de luptatorii anticomunisti. Cat despre o eventuala demisie, cu un zambet zeflemitor, Lazar ne-a anuntat ca nici nu se pune problema.

Argumentele invocate de Augustin Lazar le prezentam la finalul articolului, unde publicam declaratia de presa pe care Procurorul General a sustinut-o si care a fost postata pe site-ul Ministerului Public. Pe scurt, Lazar a sustinut ca nu a facut altceva decat sa aplice legea, desi aceasta era una cu probleme de etica, si ca rolul sau ca presedinte al Comisiei de propuneri pentru punerea in libertate condtionata a Penitenciarului Aiud era doar acela de a verifica daca a fost indeplinita fractia minima obligatorie din pedeapsa pentru eliberare si inexistenta rapoartelor de sanctionare disciplinara. Acelasi Lazar se apara sustinand ca nu Comisia pe care o conducea dispunea punerea in libertate a detinutilor, ci instanta, dar omite sa precizeze ca la instanta care discuta posibila punere in libertate era trimis procesul verbal al Comisiei de liberari conditionate in care se recomanda mentinerea in detentie.

Reevaluare de ochii lumii

Asa cum spuneam, argumentele lui Lazar le puteti citi la finalul articolului. Pana atunci, Lumea Justitiei ridica o alta problema la care actualul Procuror General ar trebui sa raspunda. De fapt, in editia de astazi vom prezenta un detaliu extrem de important care arata in opinia noastra ca tot ceea ce se intampla in Comisia de liberari conditionate condusa de Lazar nu era altceva decat o mascarada, punerea in libertate a dizidentilor anticomunisti fiind pur si simplu o utopie. Si ca de fapt, asa cum multi istorici si oameni care au indurat calvarul inchisorilor comuniste au explicat, ordinul de la partid si Securitate era ca detinutii politici sa isi faca integral pedeapsa.

Dupa cum se stie, Comisia condusa de Augustin Lazar a refuzat in doua randuri liberarea conditionata a dizidentului anticomunist Iulius Filip. S-a intamplat prima data in 1985, iar a doua oara in 1986. De ambele dati insa motivele pentru care Filip a fost tinut in infernul de la Aiud au fost identice, desi intre timp dizidentul avusese un comportament corespunzator, aspect pe care, atentie, chiar Comisia lui Augustin Lazar il recunoaste. Sa le luam pe rand.

In 9 iulie 1985, Comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionata a decis ca dizidentul anticomunist Iulius Filip nu poate fi eliberat, pe motiv ca “nu a dat dovezi temeinice de indreptare”. Argumentele aduse pentru aceasta decizie au fost urmatoarele (vezi facsimil 1 si 2):

-a purtat discutii dusmanoase la adresa RSR;

-a redactat mai multe materiale scrisori si memorii cu continut dusmanos pe care le-a difuzat, atat cunoscutilor cat si unor organe oficiale;

-a fost pedepsit de 5 ori cu izolare, totalizand 42 de zile de izolare pentru injurii aduse la adresa organelor de partid si de stat;

-nu a respectat regulile de ordine interioara;

-a avut atitudini necuviincioase fata de cadrele peniteciarului;

-a incalcat regulile pu privire la sortarea corespondentei;

-a executat 12 luni din pedeapsa in regim restrictiv.

Peste un an de zile, mai exact, in 8 iulie 1986, situatia dizidentului Iulius Filip a intrat din nou in discutia Comisiei conduse de Augustin Lazar. Si de aceasta data detinutul politic a fost respins. Ce nu s-a spus pana acum in spatiul public este ca motivele refuzului de a-l elibera pe Filip in 1986 au fost identice cu cele din 1985. Cu alte cuvinte, Iulius Filip a fost pedepsit de doua ori pentru aceleasi fapte pe care le-ar fi comis.

In acest sens, in procesul verbal din 1986 se mentioneaza ca Iulius Filip nu poate fi eliberat intrucat (vezi facsimil 3 si 4):

-nu a dat dovezi temeinice de indreptare;

-a purtat discutii dusmanoase la adresa RSR;

-a redactat mai multe materiale scrisori si memorii cu continut dusmanos pe care le-a difuzat, atat cunoscutilor cat si unor organe oficiale;

-a fost pedepsit de 5 ori cu izolare, totalizand 42 de zile de izolare pentru injurii aduse la adresa organelor de partid si de stat;

-nu a respectat regulile de ordine interioara;

-a avut atitudini necuviincioase fata de cadrele peniteciarului;

-a incalcat regulile pu privire la sortarea corespondentei;

-a executat 12 luni din pedeapsa in regim restrictiv.

Deci, acelasi motive pentru care lui Filip i se respinsese prima eliberare au fost retinute de Comisia prezidata de Augustin Lazar si la al doilea refuz. Or, ne intrebam: nu era oare normal sa se tina cont nu doar de sanctiunile pentru care i se mai refuzase in trecut eliberarea conditionata, ci de modul in care se comportase Iulius Filip intre prima si a doua comisie de liberare conditionata?

Filip tinut in infern desi avusese comportament corespunzator

In ceea ce priveste acest din urma aspect, al comportamentului lui Iulius Filip, exista doua probleme in procesul verbal din 1986 semnat de Augustin Lazar. De fapt doua elemente care vin sa confirme faptul ca analizele privind posibilitatea eliberarii conditionare nu erau altceva decat niste mascarade, soarta detinutului politic fiind pecetluita, nimeni neavand vreun gand sa-l puna in libertate inainte de ispasirea totala a pedepsei.

Cel mai important este ca Iulius Filip a fost tinut in infern a doua oara, in 1986, desi, de la primul refuz de liberare conditionata, el avusese un comportament corespunzator. Acest lucru reiese culmea chiar din procesul verbal prin care actualul Procuror General al Romaniei Augustin Lazar si ceilalti membri ai Comisiei au hotarat tinerea in puscaria de la Aiud a dizidentului anticomunist (vezi facsimil 5). Astfel, in procesul verbal se mentioneaza urmatoarele: “Ultima data a fost pedepsit in august 1985. De atunci a avut comportare corespunzatoare”.

Asadar, Comisia condusa de Augustin Lazar recunoaste ca dizidentul Iulius Filip a avut comportament corespunzator, insa cu toate aceasta a decis sa ii refuze liberarea conditionata si sa il tina in continuare dupa gratii.

Unii ar putea invoca faptul ca hotararea a fost luata din cauza pedepsei care i-ar fi fost aplicata lui Iulius Filip in august 1985, deci la o luna dupa ce ii fusese respinsa prima eliberare. Si aici insa este o mare problema. Asta intrucat cateva randuri mai jos de paragraful in care se precizeaza ca “ultima data a fost pedepsit in august 1985”, se arata ca: “In timpul amanarii (n.r. - iulie 1985-iulie 1986): nu a fost pedepsit”. De altfel, in concluziile in care se explica de ce Filip nu poate fi eliberat nu se mai indica existenta vreunei sanctiuni, ci faptul ca nu prezinta garantia unei depline reeducari. O reeducare ce se dorea probabil de catre Comisia lui Lazar a fi una in acord cu ideologia comunista.

Iata asadar in ce batjocura se analiza posibilitatea liberarii conditionate a detinutilor politici!

Sa recapitulam:

-In 1986, Comisia pentru propuneri de liberari conditionate condusa de actualul Procuror General al Romaniei Augustin Lazar s-a opus eliberarii dizidentului anticomunist Iulius Filip fix pentru aceleasi motive ca in 1985;

-Filip a fost tinut in infernul de la Aiud desi insasi Comisia lui Augustin Lazar recunoaste ca a avut comportament corespunzator;

-In procesul verbal din 1986, Comisia prezidata de Lazar pretinde ca Iulius Filip a fost pedespsit in perioada dintre primul refuz de liberare si al doilea refuz, insa cateva randuri mai jos mentioneaza ca acelasi Iulius Filip nu a fost pedepsit in aceeasi perioada.

Apararea lui taica Lazar

In final, iata declaratia de presa sustinuta de Procurorul General Augustin Lazar:

“Buna ziua!

Ne intalnim pentru a doua zi consecutiv, va multumesc pentru prezenta, pe care o apreciez ca fiind o dovada de interes fata de activitatea Ministerului Public.

Astazi doresc sa clarific cateva aspecte referitoare la primii ani ai carierei mele de procuror. Consider ca am aceasta datorie fata de opinia publica si fata de colegii mei procurori. De asemenea, fac acest lucru din respect fata de adevar, valoare care mi-a ghidat intotdeauna pasii in viata si in profesie.

In ultimele zile, cateva institutii de presa mi-au atribuit fapte pe care nu le-am facut, mi-au pus etichete de natura a ma decredibiliza ca om, ca magistrat, ca roman.

In acest context, doresc sa fac urmatoarele precizari: Nu am fost si nu sunt ofiter/subofiter/agent/colaborator al fostei Securitatii sau al vreunui serviciu de informatii. Acest lucru este demonstrat de verificarile concretizate in adeverintele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii din datele de 18 iunie 2009, 14 februarie 2019, 27 februarie 2019, acte publice care pot fi consultate pe site-ul acestei institutii.

In perioada 1982 - 1989, am indeplinit functia de procuror stagiar, respectiv, procuror criminalist, la Procuratura Alba Iulia, fara a exercita vreo functie de conducere. Am lucrat mereu in cadrul legal, iar activitatea mea principala a constat in investigarea infractiunilor de violenta. Nu am instrumentat dosare penale vizand fapte impotriva regimului comunist.

Episodul la care fac referire unele institutii de presa, respectiv calitatea de presedinte al Comisiei de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, a fost prezentat in mod deformat si tendentios, cu ignorarea explicatiilor pe care le-am dat. Din acest motiv, sunt obligat sa reiau precizarea conform careia atributia acestei comisii nu era de a dispune punerea in libertate a unor condamnati. Aceasta era, ca si acum, atributul exclusiv al instantei de judecata. Comisia avea doar rolul de a verifica indeplinirea criteriilor tehnice: realizarea unei fractii minime obligatorii din pedeapsa si inexistenta rapoartelor de sanctionare disciplinara.

Important de precizat ca legea aflata in vigoare la data respectiva avea aceleasi prevederi pentru toate categoriile de detinuti. Institutia liberarii conditionate este reglementata relativ similar si in prezent, cu mentiunea ca acum verificarile sunt efectuate de catre judecator.

Aceste atacuri nefondate la adresa mea sunt, in mod evident, determinate de depunerea candidaturii pentru un al doilea mandat de procuror general. Atacurile mi-au dat insa prilejul de a reflecta asupra parcursului post 1989 al Ministerului Public.

Rememorand dosarele importante solutionate de catre institutie de-a lungul timpului, precum si analizele pozitive ale activitatii procurorilor din rapoartele Comisiei Europene, am ajuns la o concluzie pe care doresc sa o exprim public.

Imediat dupa Revolutie, justitia in general si procurorii in special au facut pasi rapizi spre modernizare institutionala si profesionalizare la cele mai inalte standarde impuse de o societate democratica. Practicile anterioare anului 1990 - dintre care unele discutabile, bazate pe o etica deficitara impusa de legislatia vremii - au fost abadonate chiar din primii ani de democratie.

Acest fapt este demonstrat, in primul rand, de solutionarea dosarelor istorice, care au contribuit la stabilirea adevarului referitor la regimul comunist si la Revolutia din decembrie 1989.

Regretatul procuror general Sorin Moisescu a avut intentia, in urma cu 21 de ani, sa exprime public o delimitare a institutiei fata de unele practici ale fostei procuraturi a Romaniei.

Ar fi fost vorba, desigur, de o declaratie de principiu, pentru ca, in anul 1998, Ministerul Public era deja o institutie moderna.

Anul acesta marcam 30 de ani de la prabusirea comunismului in Romania si cred ca este momentul unei delimitari explicite, categorice si neechivoce.

Prin urmare, in calitate de conducator al Ministerului Public, doresc sa prezint scuze institutionale pentru unele practici discutabile de dinainte de 1989, instituite prin lege, dar caracterizate printr-o componenta etica deficitara.

Personal, doresc sa imi exprim regretul pentru dramele si suferintele traite de luptatorii anticomunisti, carora le datoram faptul ca astazi traim intr-o tara democratica, membra a Uniunii Europene.

Va multumesc pentru atentie!”.