Procurorii de la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie care instrumenteaza dosarul privind Protocolul PICCJ-SRI din 2009, semnat de Laura Kovesi, George Maior si Florian Coldea, ar trebui sa citeasca cu foarte mare atentie Decizia CCR nr. 26 din 16 ianuarie 2019, prin care practic s-a constat nelegalitatea totala a Protocolului PICCJ-SRI din 2009 si nelegalitatea partiala a Protocolului PICCJ-SRI din 2016, acesta din urma semnat de Procurorul General Augustin Lazar si Eduard Hellvig. Si nu ar trebui sa citeasca doar opinia majoritara care a dus la luarea deciziei de mai sus, ci si opinia separata formulata de fostul sef al DNA Daniel Morar (foto stanga). Paradoxal, desi a considerat ca prin incheierea Protocoalelor PICCJ-SRI nu s-a provocat un conflict juridic intre PICCJ si Parlamentul Romaniei, pe de-o parte si, ICCJ si instantele judecatoresti, pe de alta parte, Morar a emis o opinie care pe alocuri este mult mai directa si mai dura pentru semnatarii protocoalelor.

Practic, putem spune ca Daniel Morar i-a ingropat definitiv pe Laura Kovesi (foto dreapta) si ceilalti care au semnat Protocoalele PICCJ-SRI. Si a facut-o prin confirmarea faptului ca aceste protocoale incalca legea. Astfel, asa cum reiese din motivarea lui Morar, inexistenta unui conflict juridic de natura constitutionala nu inseamna ca Protocoalele PICCJ-SRI sunt unele legale. De altfel, fostul sef al DNA spune cat se poate de clar ca anumite dispozitii din Protocoalele PICCJ-SRI incalca legea.

Planurile comune si echipele mixte incalca legea

Analizand continutul Protocolului PICCJ-SRI din 2009 si pe cel al Protocolului PICCJ-SRI din 2016, Daniel Morar explica faptul ca obiectivele cuprinse in acestea vizand instituirea unor “planuri comune de actiune” pentru procurori si lucratori SRI, precum si formarea unor “echipe operative comune” din procurori si lucratori SRI se plaseaza in afara cadrului legal, in conditiile in care Serviciul Roman de Informatii nu are calitatea de organ de urmarire penala si nici competenta in acest domeniu. Daniel Morar arata ca intocmirea unui plan de actiune comun, care sa fie pus in practica de echipe mixte devoaleaza imixtiunea SRI in activitatea de cercetare penala, ceea ce evident este interzis. “Serviciul Roman de Informatii nu poate avea atributii judiciare, nefiind un organ de urmarire penala, astfel ca nu poate exercita acte de urmarire penala, separat sau in colaborare cu procurorii, si implicit nu poate strange si administra probe referitoare la o cauza penala”, arata fostul sef al DNA.

Iata un fragment din opinia separata a judecatorului CCR Daniel Morar, decizia integrala a Curtii fiind atasata la finalul articolului:

“In concluzie, avand in vedere art.131 alin.(3) din Constitutie, potrivit caruia procurorii 'conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, in conditiile legii', pe de o parte, si Decizia Curtii Constitutionale nr.51 din 16 februarie 2016 prin care s-a constatat neconstitutionalitatea sintagmei 'alte organe specializate ale statului' din cuprinsul art.142 alin.(2) din Codul de procedura penala, pe de alta parte, constatam ca Serviciul Roman de Informatii nu poate avea atributii judiciare, nefiind un organ de urmarire penala, astfel ca nu poate exercita acte de urmarire penala, separat sau in colaborare cu procurorii, si implicit nu poate strange si administra probe referitoare la o cauza penala.

Insa, din analiza legislatiei, rezulta ca legea stabileste obligatia autoritatilor cu atributii in domeniul securitatii nationale de a pune la dispozitia organelor de urmarire penala toate informatiile detinute in legatura cu savarsirea unor infractiuni. Astfel, in masura in care prin activitatile autorizate se culeg si elemente informative cu relevanta pentru stabilirea existentei sau inexistentei unei infractiuni, pentru identificarea persoanei care a comis-o si, in general pentru lamurirea imprejurarilor cauzei, Serviciul Roman de Informatii are obligatia legala de a le furniza organelor de urmarire penala competente.

Cu alte cuvinte, cadrul normativ in vigoare obliga cele doua autoritati publice sa colaboreze in vederea indeplinirii scopului pentru care acestea au fost infiintate - apararea ordinii de drept, precum si a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, in cazul 100 Ministerului Public, respectiv realizarea securitatii nationale, in cazul Serviciului Roman de Informatii. Colaborarea se va realiza intotdeauna in temeiul legii, formele concrete in care cele doua autoritati publice isi indeplinesc obligatiile legale, si anume procedurile de comunicare a informatiilor, organizarea operationala a acestei colaborari putand face obiectul unor intelegeri/acorduri bilaterale, incheiate sub forma unor protocoale. Continutul acestor protocoale nu poate fi decat unul strict tehnic, menit sa faciliteze din punct de vedere organizatoric si functional colaborarea inter-institutionala, fara a dezvolta cadrul normativ existent, deci fara a adauga la lege, prin instituirea unor obligatii suplimentare sau prin transferul de atributii legale de la o autoritate la alta. Prin urmare, incheierea unor protocoale de colaborare intre Ministerul Public si Serviciul Roman de Informatii nu este de plano interzisa.

Insa, analizand continutul lor celor doua protocoale, respectiv Protocolul nr.00750 din 4 februarie 2009 si Protocolul nr.09472 din 8 decembrie 2016, constatam ca obiectivele ce au vizat, in principal, 'planurile comune de actiune' si 'echipele operative comune' stabilite prin primul Protocol [art.3 lit.g)], care sa actioneze 'in vederea documentarii faptelor prevazute la art.2 din protocol', in conditiile in care acest articol nu se prevede doar la cooperarea in vederea prevenirii amenintarilor la adresa securitatii nationale, ci vizeaza si combaterea 'infractiunilor grave' depasesc cadrul legal, in conditiile in care Serviciul Roman de Informatii nu are calitatea de organ de urmarire penala si, prin urmare, nici competenta in acest domeniu.

Chiar si in conditiile in care acestea ar fi asigurat doar suportul tehnic pentru realizarea activitatii de supraveghere tehnica, asa cum a statuat Curtea prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, sunt obligate sa colaboreze cu organele de urmarire penala, la punerea in executare a mandatului de supraveghere, persoanele prevazute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedura penala, iar acestea sunt specificate in mod clar si neechivoc in cuprinsul dispozitiei legale anterior referite, prin sintagma 'furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare'. Serviciul Roman de Informatii nefiind un astfel de furnizor, inseamna ca suportul tehnic acordat excedeaza cadrului legal stabilit prin normele Codului de procedura penala.

Pe de alta parte, daca colaborarea inter-institutionala s-ar fi limitat la acordarea unui suport tehnic (folosirea echipamentelor tehnice ale S.R.I.), apare ca inutila si, deci, nejustificata, intocmirea unor 'planuri comune de actiune' si constituirea unor 'echipe operative comune'. Astfel, in vreme ce acordarea suportului tehnic presupune punerea la dispozitia organelor de urmarire penala a instrumentelor/mijloacelor tehnice prin care se realizeaza punerea in aplicare a masurilor de supraveghere, care, in planul colaborarii, implica o atitudine inactiva, pasiva a Serviciului Roman de Informatii, colaborarea putand fi consemnata intr-un acord incheiat intre serviciile tehnice, de specialitate, ale celor doua autoritati (P.i.C.C.J. si S.R.I.), intocmirea unui 'plan de actiune comun', pus in practica de 'echipe operative comune', care vor consemna in scris activitatile desfasurate pe parcursul supravegherii tehnice, demonstreaza, cel putin intentia, unei colaborari active, implicate, a Serviciului Roman de Informatii, in activitatea de cercetare penala. Concluzia fireasca ce s-ar putea formula este aceea ca planurile de cooperare vizau situatii concrete, in baza carora au fost organizate 'echipe operative comune', care aveau drept obiectiv indeplinirea respectivelor planuri de actiune.

Chiar daca, in opinia noastra, unele dintre dispozitiile cuprinse in protocoalele de colaborare amintite mai sus incalca legea, aceasta nu inseamna in mod implicit ca suntem in prezenta unui conflict juridic de natura constitutionala, pentru existenta acestuia fiind necesara intrunirea mai multor conditii, asa cum am aratat mai sus”.

* Cititi aici Decizia CCR, inclusiv toata opinia separata a lui Daniel Morar

* Cititi aici versiunea in limba engleza a articolului