PROTOCOLUL CU DNA A BAGAT ANCPI IN BELEA - Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara a fost sanctionata pentru prelucrarea nelegala a datelor cu caracter personal. Vinovatia consta in neinformarea persoanelor pentru care s-au furnizat informatii catre DNA din baza de date a ANCPI. Agentia a fost obligata sa ia masuri pentru “realizarea informarii persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal” (Document)
Au inceput sa apara efectele negative ale Protocolului de colaborare incheiat intre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) si Directia Nationala Anticoruptie, prezentat de Lumeajustitiei.ro in ianuarie 2017, prin care s-a permis accesul neingradit al reprezentantilor directiei anticoruptie la sistemul integrat de cadastru si carte funciara. Jurnalistul Victor Ciutacu a prezentat la Romania TV miercuri seara, 19 iulie 2017, procesul-verbal prin care ANCPI a fost sanctionata de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal pentru “prelucrarea nelegala a datelor cu caracter personal”. In concret, ANCPI a fost avertizata sa ia de urgenta masuri in vederea “realizarii informarii persoanelor cu privire la destinatarii catre care se dezvaluie datele cu caracter personal”. Avertismentul este dat dupa ce Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal a constatat ca reprezentantii ANCPI, desi aveau obligatia legala, nu au realizat informarea niciunei persoane vizate de verificarile efecutate de “autoritatile publice cu care s-au incheiat protocoale”, in speta Directia Nationala Anticoruptie.
Conform documentului prezentat de Victor Ciutacu la Romania TV miercuri seara, controlul la ANCPI de catre Autoritatea de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal a fost incheiat in 9 mai 2017, prin intocmirea Procesului-Verbal de constatare sanctionare nr. 10580, in timpul verificarilor constatandu-se ca ANCPI nu a informat persoanelor cu privire la faptul ca au facut obiectul unor verificari din partea unor institutii precum DNA, carora le-au fost comunicate datele cu caracter personal, nici macar dupa finalizarea cercetarilor directiei anticoruptie.
Trebuie mentionat ca pana la data incheierii protocolului, accesul DNA la datele gestionate de catre ANCPI se realiza in baza unor cereri scrise transmise de DNA.
Iata pasaje din Procesul-verbal prezentat exclusiv la Romania TV:
“Accesul DNA la sistemul informatic gestionat de catre ANCPI se realizeaza prin reprezentantii anume desemnati, prin utilizarea anumitor criterii de cautare, cu precizarea motivului interogarii bazei de date. Dupa obtinerea informatiilor preliminare din baza de date gestionata de ANCPI si daca este cazul, reprezentantii DNA solicita prin adresa scrisa ANCPI informatiile relevante si documentele care au stat la baza inscrierilor din cartile funciare. Conform protocolului, DNA se obliga sa dispuna si sa aplice masurile de protectie pentru interzicerea accesului la resursele de comunicatii si informationale ale ANCPI, care nu fac obiectul protocolului, precum si pentru interzicerea accesului neautorizat la resursele de comunicatii si informationale puse la dispozitie de aceasta.
Protocolul incheiat intre ANCPI si DNA contine mentiuni referitoare la implementarea si respectarea unor cerinte de securitate/politici de securitate pentru fiecare categorie de informatii care trebuie implementate si respectate de catre partile semnatare.
In ceea ce priveste obligatia de informare a persoanelor vizate potrivit art 12 din Legea nr. 677/2001, referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal realizata prin intermediul Protocolului incheiat intre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara si Directia Nationala Anticoruptie, aceasta se inscrie in exceptia prevazuta de art. 16 din Legea nr. 677/2001, potrivit careia prevederile art. 12, art.13, art.14 alin. (3) si art. 15 nu se aplica in cazul activitatilor prevazute la art. 2 alin. (5), respectiv prelucrarilor si transferului de date cu caracter personal, efectuate in cadrul activitatilor de prevenire, ceretare si reprimare a infractiunilor de mentinere a ordinii publice, precum si al altor activitati desfasurate in domeniul dreptului penal, in limitele si cu restrictiile stabilite de lege.
Aceste prevederi sunt aplicabile strict pentru perioada necesara atingerii obiectivului urmarit prin desfasurarea activitatilor mentionate la art. 2 alin. (5). Dupa incetarea situatiei care justifica aplicarea acestor prevederi operatorii care desfasoara activitatile prevazute la art. 2 alin. (5) vor lua masurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor persoanelor vizate.
Totodata, Departamentul National Anticoruptie (DNA) nu este un destinatar al datelor, deoarece potrivit art. 3 alin. (1) lit. h din Legea nr. 677/2001 nu vor fi considerate destinatari ai datelor autoritatile publice carora li se comunica date in cadrul unei competente speciale de ancheta. (…)
Din discutiile purtate cu reprezentantii Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara si verificarile efectuate la fata locului in cadrul investigatiei efectuate in data de 9.05.2017, a reiesit ca Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara nu realizeaza informarea persoanelor vizate prevazute de art.12 din Legea nr. 677/2001 in nicio modalitate prevazuta de lege, nici prin intermediul formularelor de colectare a datelor cu caracter personal si nici pe site-ul propriu, desi avea aceasta obligatie potrivit art. 12 din Legea nr. 677/2001. Reprezentatii ANCPI nu au putut face dovada realizarii unei astfel de informari, desi echipa de control a solicitat acest lucru.
Recomandari:
Fata de constatarile rezultate in urma efectuarii investigatiei, se recomanda Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara sa ia masuri in vederea realizarii informarii persoanelor vizate potrivit art. 12 din Legea nr. 677/2001, inclusiv cu privire la destinatarii catre care se dezvaluie datele cu caracter personal, avand in vedere si autoritatile publice cu care s-au incheiat protocoale in conformitate cu dispozitiile legale aplicabile acestora si tinand cont de cele statuate de CJUE in cauza C-201/14.
S-a constatat savarsirea urmatoarele fapte:
Prelucrarea nelegala a datelor cu caracter personal prevazuta de art. 32 din Legea nr. 677/2001, modificata si completata, cu nesocotirea dreptului prevazut la art. 12 din legea mentionata anterior, intrucat Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara nu a facut dovada realizarii informarii persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal pe care o efectueaza, in nicio modalitate prevazuta de lege, desi avea aceasta obligatie potrivit art. 12 din Legea nr. 677/2001.
Pentru faptele constatate, se aplica urmatoarele sanctiuni (…):
Avertisment, conform art. 32 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 5, art. 6 si art. 7 din O.G. nr. 2/2001 modificata si completata, raportat la art. 12 si art. 35 din Legea nr. 677/2001.”
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 19 July 2017 21:45 +12
# santinela 20 July 2017 08:28 +4
# Petcu 28 February 2018 21:12 0