28 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

TERMINATORII DE MAGISTRATI – Inalta Curte a mers pe mana SIIJ in dosarul in care procurorii Mircea Negulescu, Lucian Onea si Cerasela Raileanu i-au dat jos din functii pe sefii PCA Ploiesti. Instanta suprema a mentinut achitarile procurorilor Liviu Tudose si Aurelian Mihaila, fostului sef al IPJ Prahova Viorel Dosaru, fostului sef al Serviciului Judetean Anticoruptie Prahova Constantin Ispas si fostului deputat Sebastian Ghita (Minuta)

Scris de: George TARATA | pdf | print

28 June 2019 14:21
Vizualizari: 11560

Inca un atentat judiciar a fost dejucat. Este vorba despre un atentat comis de gasca de la “unitatea de elita” DNA Ploiesti, cunoscuta si sub denumirea de “Unitatea Haules”. Ne referim la dosarul inceput de procurorul Mircea Negulescu (foto dreapta), zis “Zdreanta” sau “Portocala”, si continuat de procurorii Lucian Onea (foto centru) si Cerasela Raileanu (foto stanga), prin care au fost executati fostii sefi ai PCA Ploiesti Liviu Tudose si Aurelian Mihaila, fostul sef al IPJ Prahova Viorel Dosaru, fostul sef al Serviciului Judetean Anticoruptie Prahova Constantin Ispas si fostul deputat Sebastian Ghita.


Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti a mentinut vineri, 28 iunie 2019, sentinta de achitare dispusa la fond, in 14 iunie 2018, de judecatorii Maricela Cobzariu, Daniel Gradinaru si Stefan Pistol (click aici pentru a citi sentinta). Astfel, Completul de 5 judecatori ICCJ a decis achitarea tuturor inculpatilor, dupa cum urmeaza:

-Sebastian Ghita (fost deputat), acuzat de doua infractiuni de dare de mita, cumparare de influenta, spalare a banilor, santaj, doua infractiuni de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, conducerea unui vehicul fara permis de conducere;

-Liviu Tudose (fost procuror general al Parchetului Curtii de Apel Ploiesti) acuzat de luare de mita si folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii;

-Aurelian Mihaila (fost procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti), acuzat de doua infractiuni de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si cercetare abuziva;

-Viorel Dosaru (sef al Inspectoratului de Politie Judetean IPJ Prahova), acuzat de luare de mita, trafic de influenta, folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si favorizarea faptuitorului;

-Constantin Ispas (fostul sef al Serviciului Judetean Anticoruptie Prahova), acuzat de trafic de influenta si folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

Solutiile de achitare au fost pronuntate in temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedura penala - “fapta nu exista” si in temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala - “fapta nu este prevazuta de legea penala”.

Asa cum precizam mai sus, dosarul a fost inceput de procurorul Mircea Negulescu. Ulterior, cauza a fost preluata de procurorii Lucian Onea si Cerasela Raileanu, cei care au semnat rechizitoriul confirmat de fostul sef al Sectiei I DNA Gheorghe Popovici (vezi facsimil).

Foarte important: Liviu Tudose, Viorel Dosaru si Constantin Ispas au stat in arest aproximativ 4 luni, in timp ce Aurelian Mihaila a fost tinut dupa gratii cateva zile.

Paraditorii sunt anchetati de SIIJ

Achitarea a fost dispusa dupa ce Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ), care a devenit competenta in cauza dupa preluarea dosarului de la DNA, a decis sa retraga apelul ce fusese formulat de parchetul anticoruptie. Asta intrucat SIIJ a considerat ca solutia primei instante a fost una corecta. In plus, procurorii Mircea Negulescu, Lucian Onea si Cerasela Raileanu sunt vizati de o ancheta la SIIJ tocmai pentru modul in care au fabricat dosarul soldat, iata, cu achitare definitiva.

In acest sens, Completul de 5 judecatori al instantei supreme a luat act de retragerea apelului de catre SIIJ, respingand cererea PICCJ de disjungere a cauzei fata de Sebastian Ghita. Decizia a fost luata in majoritate, cu opinia separata a judecatoarei Cristina Arghir in sensul disjungerii dosarului fata de Sebastian Ghita.

Iata minuta Completului de 5 judecatori ICCJ:

“Cu majoritate:

I. Respinge cererea formulata de Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de disjungere a cauzei in ceea ce il priveste pe inculpatul Ghita Sebastian Aurelian sub aspectul savarsirii infractiunii de santaj prevazuta de art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 207 alin. 1, 2 si 3 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen. (fapta din martie 2011).

II. Ia act de declaratia Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie de retragere a apelului formulat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie impotriva sentintei penale nr.357 din data de 14 iunie 2018 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala in dosarul nr.2457/1/2016, privind pe intimatii inculpati Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Ghita Sebastian Aurelian, Mihaila Aurelian Constantin si Ispas Constantin.

In baza art.275 alin.(3) Cod procedura penala, cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea apelului formulat de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie raman in sarcina statului. In baza art.275 alin. (6) Cod procedura penala, onorariile cuvenite aparatorilor desemnati din oficiu pentru intimatii inculpati Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Ghita Sebastian Aurelian, Mihaila Aurelian Constantin si Ispas Constantin, pana la prezentarea aparatorilor alesi, in suma de cate 313 lei, raman in sarcina statului. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 28 iunie 2019.

Cu opinia separata a doamnei judecator Geanina Cristina Arghir in sensul admiterii cererii formulate Ministerul Public - Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie de disjungere a cauzeit in ceea ce priveste solutionarea apelului vizandu-l pe inculpatul Ghita Sebastian Aurelian si luarii act de declaratia Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie de retragere a apelului formulat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie impotriva sentintei penale nr.357 din data de 14 iunie 2018 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala in dosarul nr.2457/1/2016, privind pe intimatii inculpati Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Mihaila Aurelian Constantin si Ispas Constantin”.

Iata minuta de la fond a completului de 3 judecatori ICCJ:

“I. In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. a C.procedura penala achita inculpatul TUDOSE LIVIU MIHAIL pentru savarsirea infractiunilor de:

-folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza a II-a din Legea 78/2000;

-luare de mita, prevazuta de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 lit. b din Legea 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.p., (fapte din perioada iunie 2013- primavara anului 2014) intrucat faptele nu exista.

II. In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. a C.procedura penala achita inculpatul DOSARU VIOREL pentru savarsirea infractiunilor de:

-luare de mita, prevazuta de art. 289 alin. 1 N. Cod penal raportat la art. 7 lit. c din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal si

-folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza a II-a din Legea 78/2000 (fapte din perioada iunie 2013-septembrie 2013), intrucat faptele nu exista.

In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. b teza intai C.procedura penala achita inculpatul DOSARU VIOREL, cu aceleasi date de stare civila, pentru savarsirea infractiunilor de trafic de influenta, prev. de art.291 alin.l C.pen. rap. la art.7 lit. c din Legea nr. 78/2000 si favorizarea faptuitorului, prev. de art. 269 C.p, cu aplicarea prevederilor art. 5 C.p. (fapte din data de 22.07.2012) totul cu aplicarea finala a art. 38 alin. 1 si 2 Cod penal cu referire la art. 5 alin. 1 Cod penal, intrucat faptele nu sunt prevazute de legea penala.

III. In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. b teza intai C.procedura penala achita inculpatul ISPAS CONSTANTIN pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta, prevazuta de art. 291 alin. 1 N. Cod penal raportat la art. 7 lit. c din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal (fapta din vara anului 2013), intrucat fapta nu este prevazuta de legea penala. In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. a C.procedura penala achita inculpatul ISPAS CONSTANTIN, cu aceleasi date de stare civila, pentru savarsirea infractiunii de folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza I din Legea 78/2000, cu aplicarea finala a art. 38 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 5 alin. 1 N. Cod penal. (fapta din perioada septembrie 2013- octombrie 2013) intrucat fapta nu exista.

IV. In temeiul art 386 C.procedura penala respinge cererea de schimbarea incadrarii juridice formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiesti in ceea ce-l priveste pe inculpatul GHITA SEBASTIAN-AURELIAN din cele doua infractiuni de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza I din Legea 78/2000 (prima din perioada iunie 2013- primavara anului 2014 iar cea de-a doua din perioada iunie 2013- septembrie 2013) intr-o singura infractiune de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza I din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.penal (doua acte materiale). In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. a C.procedura penala achita inculpatul GHITA SEBASTIAN-AURELIAN pentru savarsirea infractiunilor de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza I din Legea 78/2000 si dare de mita, prevazuta de art. 290 alin. 1 N. Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal (fapte din perioada iunie 2013- primavara anului 2014 in raport de inculpatul Tudose Liviu Mihail), intrucat faptele nu exista. In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. a C.procedura penala achita inculpatul GHITA SEBASTIAN-AURELIAN, cu aceleasi date de stare civila, pentru savarsirea infractiunilor de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza I din Legea 78/2000 si dare de mita, prevazuta de art. 290 alin. 1 N. Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal (fapte din perioada iunie 2013- septembrie 2013 in raport de inculpatul Dosaru Viorel), intrucat faptele nu exista. In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. b teza intai C.procedura penala achita inculpatul GHITA SEBASTIAN-AURELIAN, pentru savarsirea infractiunii de cumparare de influenta, prev. de art. 292 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea prevederilor art. 5 C.p. (fapta din data de 22.07.2012) intrucat fapta nu este prevazuta de legea penala. In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. a C.procedura penala achita inculpatul GHITA SEBASTIAN-AURELIAN, pentru savarsirea infractiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen. (fapta din data de 22.07.2012) intrucat fapta nu exista. In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. b teza intai C.procedura penala achita inculpatul GHITA SEBASTIAN-AURELIAN pentru savarsirea infractiunii de santaj, fapta prev. de art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 207 alin. 1, 2 si 3 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen. (fapta din martie 2011) intrucat fapta nu este prevazuta de legea penala. In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. a C.procedura penala achita inculpatul GHITA SEBASTIAN-AURELIAN pentru savarsirea infractiunii de spalare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 republicata, cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen. (fapta din data de 28.03.2011), totul cu aplicarea art.38 alin.2 C.p., intrucat fapta nu exista. Dispune revocarea masurii arestului preventiv in ceea ce-l priveste pe inculpatul GHITA SEBASTIAN-AURELIAN de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 1 din data de 05.01.2017, emis de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Penala, in dosarul nr.2457/1/2016. In temeiul art. 67.alin. 1 din Legea nr. 302/2004 dispune comunicarea prezentei hotarari in termen de 24 de ore de la pronuntare Ministerului Justitiei. Dispune ridicarea masurii sechestrului instituita prin ordonanta nr. 308/P/2015 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiesti din data de 13.05.2016 asupra bunurilor imobile apartinand inculpatului GHITA SEBASTIAN-AURELIAN. Dispune restituirea cautiunii in suma de 59,417.133 lei instituita prin ordonanta de dispunere a masurii controlului judiciar pe cautiune din 31 martie 2016 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiesti. In temeiul art. 25 alin. 5 C. procedura penala, lasa nesolutionata latura civila a cauzei in ceea ce priveste partea civila SC TEHNOLOGICA RADION SRL.

V. In temeiul art 386 C.procedura penala respinge cererile de schimbarea incadrarii juridice formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiesti in ceea ce-l priveste pe inculpatul MIHAILA AURELIAN CONSTANTIN dupa cum urmeaza: din infractiunile de folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza a II-a din Legea 78/2000 si cercetare abuziva, prevazuta de art. 280 alin. 2 Cod Penal in infractiunea de razbunare pentru ajutorul dat justitiei fapta prevazuta de art 274 C.penal raportat la art. 304 alin.1 C.penal (fapte din vara anului 2014) in principal, iar in subsidiar din infractiunile de folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza a II-a din Legea 78/2000 si cercetare abuziva, prevazuta de art. 280 alin. 2 Cod Penal in infractiunea de divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice prevazuta de art. 304 alin.1 C.penal (fapte din vara anului 2014). In temeiul art.396 alin. 5 C.procedura penala raportat la art.16 lit. a C.procedura penala achita inculpatul MIHAILA AURELIAN CONSTANTIN pentru savarsirea infractiunilor de: folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza a II-a din Legea 78/2000 (fapta din vara anului 2013); folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prevazuta de art. 12 lit. b teza a II-a din Legea 78/2000 (fapta din vara anului 2014) si cercetare abuziva, prevazuta de art. 280 alin. 2 Cod Penal, (fapta din vara anului 2014) totul cu aplic. finala a art. 38 alin. 1 C. pen., intrucat faptele nu exista.

Cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia. Onorariile cuvenite aparatorilor desemnati din oficiu pentru inculpatii Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Ispas Constantin si Mihaila Aurelian Constantin, in suma de cate 520 lei, raman in sarcina statului. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 14 iunie 2018”.

Iata comunicatul DNA din 29 iunie 2016 privind trimiterea in judecata a lui Sebastian Ghita:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv a inculpatilor:

TUDOSE LIVIU MIHAIL, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, pentru savarsirea infractiunilor de:

-luare de mita

-folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,

DOSARU VIOREL, la data faptelor sef al Inspectoratului de Politie Judetean (I.P.J.) Prahova, pentru savarsirea infractiunilor de:

-luare de mita,

-trafic de influenta,

-folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,

-favorizarea faptuitorului,

ISPAS CONSTANTIN, ofiter de politie, pentru savarsirea infractiunilor de:

-trafic de influenta,

-folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,

De asemenea, s-a dispus trimiterea in judecata, sub control judiciar pe cautiune, a inculpatului

GHITA SEBASTIAN AURELIAN, deputat in Parlamentul Romaniei, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:

-2 infractiuni de dare de mita,

-cumparare de influenta

-spalare a banilor,

-santaj,

-2 infractiuni de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,

-conducerea unui vehicul fara permis de conducere,

si sub control judiciar, a inculpatului

MIHAILA AURELIAN CONSTANTIN, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti pentru savarsirea infractiunilor de:

-2 infractiuni de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,

-cercetare abuziva

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

in perioada iunie 2013 - primavara anului 2014, in timp ce pe rolul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti se afla, in curs de urmarire penala, o cauza complexa in care se efectuau cercetari cu privire la savarsirea unor infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani, mai multe persoane vizate au obtinut informatii confidentiale pe mai multe cai, printre beneficiarii acestor informatii nedestinate publicitatii fiind si Ghita Sebastian Aurelian – deputat in Parlamentul Romaniei.

Informatiile confidentiale priveau obiectul cercetarilor, persoanele fizice si juridice cercetate, masurile de supraveghere tehnica dispuse, masurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz si ale ofiterilor de politie delegati sa efectueze urmarire penala.

Concret, folosindu-se de influenta pe care o avea si pe care o exercita efectiv pentru mentinerea si promovarea in functii publice a anumitor persoane, inculpatul Ghita Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpatii Tudose Liviu Mihail, in calitate de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti si pe Dosaru Viorel, in calitate de sef al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, sa-i furnizeze informatii confidentiale din dosarul aflat in curs de urmarire penala pe rolul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti.

Faptele respective au fost comise in contextul in care, pe de o parte, deputatul Ghita Sebastian Aurelian avea interesul sa protejeze doua persoane implicate in activitatea infractionala ce facea obiectul anchetei, iar pe de alta parte, avea personal interese de natura financiara la mai multi agenti economici supusi anchetei.

In schimbul informatiilor nedestinate publicitatii pe care le-a obtinut, inculpatul Ghita Sebastian Aurelian a promis, pe de o parte, inculpatului Dosaru Viorel ca il va sprijini sa isi mentina functia, dar si sa obtina alte functii de conducere. Pe de alta parte, a acordat magistratului Tudose Liviu Mihail sprijin in vederea obtinerii unor functii de conducere sau executie in cadrul unor institutii publice centrale.

Intr-un alt context, in cursul lunii martie 2011, pentru a stopa difuzarea unor reportaje denigratoare la adresa unei anumite societati comerciale, prin intermediul unui post de televiziune a carui activitate o controla prin intermediul SC Asesoft International SA, inculpatul Ghita Sebastian Aurelian l-a constrans pe reprezentantul acelei societati comerciale sa incheie, in mod fictiv, un contract de prestari servicii. Scopul incheierii contractului era ca SC Asesoft International SA sa dobandeasca, in mod injust, un folos patrimonial, respectiv suma de 500 000 euro, reprezentand valoarea contractului mentionat. Din acea suma, SC Asesoft International SA a primit, in doua transe, in perioada iunie – septembrie 2011, suma totala de 610. 202, 96 lei.

La data de 22 iulie 2012, inculpatul Ghita Sebastian Aurelian a condus pe drumurile publice un autoturism marca Mercedes, fiind depistat pe raza localitatii Barcanesti, judetul Prahova, in conditiile in care exercitarea dreptului de a conduce era suspendata pentru perioada 22 martie 2012-18 august 2012.

La aceeasi data, Ghita Sebastian Aurelian i-a solicitat inculpatului Dosaru Viorel sa intervina pe langa lucratorii de politie rutiera din cadrul Biroului DN1, astfel incat acestia sa nu dispuna masurile legale, respectiv constatarea comiterii unei contraventii (depasirea limitei legale de viteza pe raza localitatii) si a unei infractiuni la regimul circulatiei (in perioada 22.03.2012-18.08.2012 Ghita Sebastian Aurelian avand suspendata exercitarea dreptului de a conduce autovehicule), respectiv intocmirea dosarului penal, interventie care s-a si realizat.

Actionand in aceasta maniera, inculpatul Dosaru Viorel l-a ajutat pe Ghita Sebastian Aurelian sa nu fie tras la raspundere penala, in schimbul sprijinului de a-si mentine functia de conducere pe care o exercita la I.P.J. Prahova.

In vara anului 2013, inculpatul Ispas Constantin, ofiter de politie, a pretins unui om de afaceri sustinere politica pentru ocuparea unor functii in cadrul M.A.I., prevalandu-se de influenta asupra unui procuror cu functie de conducere din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, pentru a-l determina pe acesta din urma sa ii ofere informatii ce nu erau destinate publicitatii.

Respectivul om de afaceri era vizat in dosarul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti si se afla in relatii foarte apropriate cu lideri politici locali si centrali.

In perioada septembrie 2013- octombrie 2013, informatiile respective i-au fost furnizate lui Ispas Constantin de procurorul general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, Mihaila Aurelian Constantin.

Intrand in posesia informatiilor printr-un demers nelegal al procurorului general adjunct, Ispas Constantin a folosit, in afara cadrului legal, datele obtinute, urmarind accederea in functii de conducere in cadrul M.A.I.

In vara anului 2014, inculpatul Mihaila Aurelian Constantin, in calitate de procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, a permis unei alte persoane accesul la informatii ce nu erau destinate publicitatii dintr-un dosar penal diferit al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, in scopul de a-i fi inmanate unui jurnalist, pentru a le publica. Informatiile respective constau intr-un contract de vanzare cumparare pentru achizitia unui bun si un inscris olograf in care era prezentata, in rezumat, situatia de fapt din dosarul mentionat.

In vara anului 2014, Mihaila Aurelian Constantin, in calitate de procuror, a ticluit probe nereale, constand in plangerea formulata in numele unei persoane impotriva unui alt procuror din aceeasi unitate de parchet, sub aspectul savarsirii unor infractiuni de fals in declaratii. Plangerea respectiva, nedatata si nesemnata a fost ulterior inmanata unui ofiter cu functie de conducere in cadrul B.C.C.O. Ploiesti, pentru a fi valorificata.

In cauza, a fost instituita masura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile si imobile aflate in proprietatea inculpatului Ghita Sebastian Aurelian.

Dosarul a fost trimis spre judecare Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunerea de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza.

Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.

* Cititi aici sentinta de achitare dispusa la fond

Comentarii

# Nadia date 28 June 2019 17:34 +13

E adevărat că procurorii au facut dosare false judecătorilor numai că cea mai mare prostie ar fi ca nouă să ne fie milă de ambele categorii. Aceştia nu sunt magistrați ci nişte mutanți mafioti ce fac spume la gură non stop explicându-ne ce este "statul de drept şi independența justiției in România" care de fapt această"independență"este independența față de lege adică în afara legii. ..iar noi ÎNCĂ mai aşteptăm ca politicienii vor face rah#tu'praf? Primim doar LEGI strâmbe şi dreptate zero cu ghiveci politic amestecat cu sistem reîncarnat... in justiție si politică totul e o mizerie macabră ce se repetă :o

# Anticorupția date 29 June 2019 13:02 +5

Cum e , jigodiilor acum? Aproape toti cei pe care i-ati nenorocit aici la Prahova s-au ridicat si sunt reabilitati.Merg la serviciu, in concediu, isi vad de copii, vor avea pensii...In curand isi vor recapata linistea si cei cativa care inca au procese pe rol... Pe cand voi, leprelor, de-abia incepeti dansul...Stiu, va mint avocatii si mizeriile din servicii care v-au pus sa faceti ce ati facut, ca veti scapa...Nu.Nu veti scapa.Va tin in șah pana isi va lua Koveși o imunitate, ceva.. Va scapa ea, voi nu..De fapt, nici ea..ca Dumnezeu e mare si drept!Trebuie sa va faca inca un timp sa va tineti gura..Dar, cum sunteti prea prosti, nu va dati seama de asta... Cum era in 2016 cand victimele voastre isi traiau dramele si voi, infectilor, împarateati lumea? Ehee...deosebirea e ca voi veti infunda pușcaria...ceea ce vi se doreste din plin...Hai, mai Lucica, o sa fii tot șef.De celulă...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva