Judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei analizeaza miercuri, 6 mai 2020, cele doua exceptii de neconstitutionalitate formulate de Avocatul Poporului Renate Weber prin care critica, in esenta, posibilitatea creata printr-o ordonanta de urgenta (OUG nr. 1/1999) ca presedintele Romaniei sa poata legifera in locul Parlamentului ori, in caz exceptional, al Guvernului, pe perioada starii de urgenta sau de asediu. In acest caz, Renate Weber a reclamat faptul ca prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei, ca urmare a pandemiei de coronavirus (COVID-19) declarate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, Klaus Werner Iohannis a legiferat in domenii pentru care Constitutia cere interventia Parlamentului.

Renate Weber: "Decretul, in sine, nu poate avea caracteristicile unei legi, ca act emis de Parlament"

Concret, primul dosar (nr. 506D/202) de la CCR vizeaza exceptia de neconstitutionalitate a Avocatului Poporului privitoare la dispozitiile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 36/2020 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru adoptarea unor masuri pe timpul starii de urgenta instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei. Vorbim despre decretul prin care, printre altele, au fost luate unele masuri inclusiv in domeniul Justitiei (precum limitarea accesului la Justitie) si despre ordonanta prin care a fost pus in aplicare primul decret privind instituirea starii de urgenta de catre Iohannis, Ordonanta prin care practic (in numele starii de urgenta declarate de Iohannis) a fost modificata Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare si a Legii nr. 360/2002 privind statutul politistului.

Cel de-al doilea dosar (nr.522D/2020) care va fi judecat de CCR in sedinta din 6 mai 2020 si care are la baza tot o actiune a Avocatului Poporului priveste exceptia de neconstitutionalitate a art. 9, art. 14 lit. c) indice 1 – f) si art. 28 din OUG nr. 1/1999 privind regimul starii de urgenta, precum si a OUG nr. 34/2020 pentru modificarea si completarea OUG nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta, in ansamblul sau. In aceasta cauza, Avocatul Poporului critica neconstitutionalitatea art. 14 care preved posibilitatea ca decretul privind instituirea starii de urgenta sa contina "masurile de prima urgenta care urmeaza sa fie luate", posibilitatea restrangerii drepturilor si libertatilor fudamentale prin decret, precum si indicarea autoritatilor militare si civile desemnate sa execute prevederile decretului. Foarte important, in cel de-al doilea dosar va fi analizata de CCR si constitutionalitatea art. 28 din OUG 1/1991 care stabilea ca nerespectarea prevederilor stabilite in Ordonanta se vor sanctiona cu amenzi cuprinse intre 2.000 si 20.000 lei pentru persoane fizice si de la 10.000 pana la 70.000 lei pentru persoane juridice.

Iata ce sustinea in actiunea depusa la CCR in 17 aprilie 2020 Avocatul Poporului Renate Weber:

"Conform normelor constitutionale, Presedintelui Romaniei, avand ca functie de baza cea executiva, i se recunosc, in materie legislativa, doar atributii in privinta promulgarii legilor (art. 77); are dreptul de a cere, o singura data, reexaminarea legii; semneaza legile in vederea publicarii lor in Monitorul Oficial; poate sesiza Curtea Constitutionala in legatura cu neconstitutionalitatea legilor, potrivit art. 146 lit. a) sau in legatura cu conflicte juridice de natura constitutionala, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutia revizuita, fara ca prin aceasta sa ii fie recunoscuta atributia de legiferare.

In privinta puterii legiuitoare, prevederile art. 61 alin. (1) din Constitutie stabilesc ca 'Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii', iar competenta de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitata daca legea astfel adoptata respecta exigentele Legii fundamentale (Decizia nr. 308/2012). (...)

Daca legiuitorul constituant ar fi considerat ca prin decret, ca act administrativ normativ, Presedintele poate legifera in perioada starii de urgenta sau de asediu, ar fi prevazut in mod expres un tip de delegare legislativa, asa cum a reglementat-o in cazul celeilalte autoritati executive, Guvernul. (...)

Consideram ca norma legala criticata este afectata de un viciu de constitutionalitate, de vreme ce a permis Presedintelul Romaniei, organ al puterii executive, sa edicteze norme care intra in competenta legislativa a Parlamentului. Aceasta cu atat mai mult cu cat prin Decretul Presedintelui Romaniei nr. 195/2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniel si prin Decretul privind prelungirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei au fost restranse temporar, in mod expres dar si implicit, o serie de drepturi: dreptul la libera circulatie, dreptul la munca, dreptul la invatatura, accesul liber la justitie, dreptul la greva, dreptul la viata intima, familiala si privata, libertatea intrunirilor, dreptul la libera circulatie, libertatea economica etc. (...)

Rolul puterii legiuitoare nu poate fl deturnat prin posibilitatea oferita Presedintelui de prevederile legale criticate de a edicta, prin decretul de instituire a starii de urgenta sau starii de asediu, dispozitii imperative privind modalitatea concreta de restrangere a drepturilor si libertatilor constitutionale.

Prin decretul de instituire a starii de urgenta, fiind un act emis in temeiul puterii de stat, Presedintele poate, cel mult, sa organizeze executarea sau sa execute, in concret, legea, si anume Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1991, deoarece decretul, in sine, nu poate avea caracteristicile unei legi, ca act emis de Parlament.

Ca atare, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1999 trebuia sa reglementeze conditiile si procedura de urmat, cu respectarea cadrului constitutional care configureaza atrlbutlile Presedintelui Romaniei in domeniul instituirii starii de asediu sau starii de urgenta, precum si a principiilor de separatie, echilibru si cooperare loiala intre autoritatile publice, principii pe care deopotriva toate autoritatile trebuie sa le respecte in exercitarea atributiilor lor" (Click aici pentru a citi intreaga actiune).

Avocatul Corneliu-Liviu Popescu: "Presedintele Romaniei si Primul-Ministru al Guvernului au uzurpat puterea legiuitoare, au interzis practic functionarea justitiei si a Ministerului Public si au afectat grav drepturile omului"

In sustinerea argumentelor depuse de Avocatul Poporului pe masa judecatorilor CCR pentru solutionare exceptiilor de neconstitutionalitate ale unor norme care au condus la restrangerea grava a drepturilor fundamentale ale cetatenilor romani vine astfel avocatul Corneliu-Liviu Popescu din Baroul Bucuresti.

Mai exact, intr-un articol publicat in revista online a Facultatii de Drept, Universitatea din Bucuresti, AUBD – Forum Juridic, in data de 5 mai 2020, cu titlul "Decret sau decret-lege de instituire / de prelungire a starii de urgenta / de asediu?", care poate fi citit integral pe drept.unibuc.ro, profesorul Corneliu-Liviu Popescu (foto 2) concluzioneaza ca decretul lui Klaus Iohannis de instituire sau de prelungire a starii de urgenta este "un simplul decret, adica un act administrativ (deci infra-legislativ /subordonat legii) iar nu un decret-lege (adica un act cu putere de lege prin care sa se adopte, sa se completeze, sa se modifice sau sa se dispuna neaplicarea unor norme de reglementare primara)".

Corneliu-Liviu Popescu arata practic de ce niciodata presedintele Romaniei nu ar fi avut dreptul legal de a emite un decret prin care sa dispuna modificarea unor legi (astfel cum s-a intamplat prin decretul nr. 195/2020 prin care au fost modificate legea cadrelor militare si legea politistului).

Pentru a ajunge la aceasta concluzie, profesorul Popescu a aratat ca rolul presedintelui Romaniei nu este de a stabili regimul starii de urgenta sau al starii de asediu ori de a restrange drepturile omului, acestea fiind rezervate legii (emise de Parlament) ori ordonantei (emise de Guvern).

Referindu-se la blocarea Justitiei prin decretul lui Iohannis, Corneliu-Liviu Popescu a subliniat, atentie, ca "organizarea judiciara, procedura judiciara, materia penala si regimul general al proprietatii se reglementeaza numai prin norme legislative". Adica prin legi! Or, "neavand forta de lege, actul de instituire sau de prelungire a starii de urgenta sau de asediu nu este un decret-lege, ci este un decret (simplu, ordinar), adica un act administrativ, emis pe baza si in executarea legii si subordonat legii".

Din acest motiv, opinam ca se poate desprinde ideea ca masurile dispuse de Iohannis prin Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020 in domeniul Justitiei prin care s-au modificat mai multe legi privind sistemul judiciar sunt nule.

Aceeasi situatie poate fi valabila si in cazul celorlalte domenii in care Iohannis a "legiferat" pe perioada starii de urgenta, amintind astfel ca Decretul nr. 195/2020 a prevazut masuri in urmatoarele domenii: domeniul ordine publica, domeniul economic, domeniul sanatatii, domeniul muncii si protectiei sociale, domeniul afaceri externe.

Redam in continuare pasaje din articolul "Decret sau decret-lege de instituire / de prelungire a starii de urgenta / de asediu?" publicat in revista online a Facultatii de Drept de profesorul Corneliu-Liviu Popescu cu mentiunea ca intregul material poate fi citit la finalul articolului:

"Cu referire concreta la continutul decretelor de instituire, respectiv de prelungire a starii de urgenta, prezinta relevanta si faptul ca organizarea judiciara, procedura judiciara, materia penala si regimul general al proprietatii se reglementeaza numai prin norme legislative, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h), k), l) si m), art. 126 ("Instantele judecatoresti") alin. (2), art. 129 ("Folosirea cailor de atac") si art. 131 ("Rolul Ministerului Public") alin. (3) din Constitutie.

Neavand forta de lege, actul de instituire sau de prelungire a starii de urgenta sau de asediu nu este un decret-lege, ci este un decret (simplu, ordinar), adica un act administrativ, emis pe baza si in executarea legii si subordonat legii.

De altfel, ar fi de neconceput ca Legiuitorul Constituant, cand a reglementat legiferarea / puterea legislativa (totusi, prima dintre activitatile / puterile statului) sa fi ales doua modalitati tehnice total diferite pentru a o face: expres, pentru Parlament (legiuitorul titular) si pentru Guvern (legiuitorul delegat), dar implicit, ascuns, pentru Presedintele Romaniei (un asa-zis legiuitor de criza). Normele de tehnica legislativa nu ne permit o asemenea concluzie.

Mai mult, chiar bunul-simt juridic ne spune, fara gres, ca este imposibil ca functia de legiferare in stat sa rezulte doar implicit, pe calea unei eventuale interpretari fortate a textelor constitutionale (de fapt, a tacerii textelor constitutionale).

Daca am presupune, prin absurd, ca decretele Presedintelui Romaniei de instituire sau de prelungire a starii de urgenta sau a starii de asediu ar putea sa modifice, sa completeze sau sa suspende aplicarea normelor juridice continute in legi sau ordonante, adica faptul ca aceste decrete ar avea putere de lege (ar fi decrete-legi), deci ca ar contine norme de reglementare primara, imediat inferioare Constitutiei, atunci ele (decretele) ar trebui supuse controlului de constitutionalitate.

Este de principiu ca ierarhia actelor juridice (institutie de drept substantial), pentru a fi reala si efectiva, iar nu doar teoretica sau iluzorie, trebuie sa se insoteasca de un control de validitate (institutie de drept procedural), in cadrul caruia sa se verifice conformitatea cu actul cu forta superioara a actului cu forta inferioara si, daca este cazul, sa fie sanctionat cu lipsirea de efecte juridice actul cu forta inferioara care il incalca pe cel cu forta superioara. (...)

Dispozitiile art. 14 lit. c1) - f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1999 regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta nu pot fi interpretate ca acordand Presedintelui Romaniei o putere de legiferare prin decretul de instituire sau de prelungire a starii de urgenta sau de asediu.

Textele au urmatoarea redactare:

"Decretul de instituire a starii de asediu sau a starii de urgenta trebuie sa prevada urmatoarele:

[...];

c1) masurile de prima urgenta care urmeaza a fi luate;

d) drepturile si libertatile fundamentale al caror exercitiu se restrange, in limitele prevederilor constitutionale si ale art. 4 din prezenta ordonanta de urgenta;

e) autoritatile militare si civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului si competentele acestora;

f) alte prevederi, daca se considera necesare."

In masura in care aceste dispozitii se interpreteaza in sensul ca prin decretul de instituire a starii de urgenta sau a starii de asediu se pot adopta norme cu putere de lege ori se poate suspenda aplicarea normelor cu putere de lege, se pot dispune limitari ale drepturilor omului care nu sunt prevazute de lege, se pot stabili norme de procedura judiciara, se poate interveni in materie penala substantiala sau se poate suspenda activitatea instantelor judecatoresti ori a parchetelor, ele ar fi neconstitutionale, prin raportare la art. 53 alin. (1), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. g), h), k), l) si m), art. 93 alin. (1), art. 115, art. 126 alin. (2), art. 129 si art. 131 alin. (2) din Constitutie.

Oricum, puterea de legiferare nu poate fi stabilita decat prin Constitutie, iar nu prin lege.

In plus, textul nu satisface exigenta conventionala si constitutionala de claritate, dimensiune a preeminentei dreptului (statului de drept). A permite Presedintelui Romaniei sa includa in decret orice masuri ce pot fi luate si orice prevederi pe care le considera necesare inseamna a-i da o putere total discretionara, nelimitata si necenzurabila, ceea ce contravine democratiei constitutionale.

Daca era nevoie de adoptarea de masuri precum cele cuprinse in cele doua decrete indicate supra, nimic nu impiedica Guvernul sa adopte o ordonanta de urgenta ori, dupa caz, sa isi angajeze raspunderea pe un proiect de lege pentru modificarea cadrului normativ aplicabil starii de urgenta, ceea ce ar fi respectat pe deplin exigentele constitutionale ale art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (1) lit. g), art. 114 ("Angajarea raspunderii Guvernului") alin. (1) si art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie.

Este evident ca existenta unei situatii exceptionale justifica masuri exceptionale din partea autoritatilor publice, pentru rezolvarea situatiei si restabilirea normalitatii. Asa cum se afirma in doctrina, legalitatea ordinara este inlocuita cu o legalitate exceptionala, de criza, care confera puteri exceptionale autoritatilor publice. Acest lucru insa risca sa puna in pericol democratia constitutionala si drepturile omului prin posibile abuzuri, de aceea legalitatea exceptionala, care este oricum mult redusa fata de legalitatea normala, trebuie respectata strict.

Intr-un stat in care democratia, statul de drept si drepturile omului constituie valori fundamentale, respectarea stricta a legalitatii exceptionale in situatii de criza este esentiala pentru prezervarea acestor valori.

In opinia noastra, prin toate normele indicate supra, cuprinse in decretele privind instituirea si, respectiv, prelungirea starii de urgenta, Presedintele Romaniei (care a emis decretele) si Primul-Ministru al Guvernului (care a contrasemnat decretele) au uzurpat puterea legiuitoare (a Parlamentului sau, prin delegare, a Guvernului), au interzis practic functionarea justitiei si a Ministerului Public si au afectat grav drepturile omului.

A uzurpa puterea legiuitoare, a suspenda practic puterea judecatoreasca si Ministerul Public (componenta a autoritatii judecatoresti), a viola masiv drepturile omului, de seful de stat si de seful de Guvern impreuna, constituie definitia clasica a loviturii de stat.

Aceste dispozitii manifest neconstitutionale din cele doua decrete trebuie anulate de instantele de contencios administrativ, care pot fi sesizate de orice persoana interesata sau ar fi trebuit sa fie sesizate, in temeiul art. 1 alin. (3) si (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, de Avocatul Poporului si de Ministerul Public, interesul vatamat fiind unul public (ordinea constitutionala), iar nulitatea fiind absoluta.

Intrucat Presedintele Romaniei si Primul-Ministru al Guvernului au incalcat atat rolul constitutional al Parlamentului, de unica autoritate legiuitoare a tarii, cat si rolul constitutional al instantelor judecatoresti (puterii judecatoresti) si al Ministerului Public, adica al autoritatii judecatoresti, s-a nascut un conflict juridic de natura constitutionala.

Solutionarea conflictului este de competenta Curtii Constitutionale, care ar fi trebuit sa fie sesizata, in temeiul art. 146 ("Atributii") lit. e) din Constitutie, de substitutul presedintelui Senatului, de presedintele Camerei Deputatilor si de presedinta Consiliului Superior al Magistraturii.

Lovitura de stat data prin uzurparea puterii legiuitoare, prin suspendarea autoritatii judecatoresti si prin violarea masiva a drepturilor omului ar trebui sa determine Parlamentul, in calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului roman, sa intreprinda de urgenta masuri pentru apararea democratiei constitutionale, in sensul initierii procedurilor constitutionale pentru:

- tragerea la raspundere constitutionala politica, prin demitere, si tragerea la raspundere constitutionala penala, pentru inalta tradare, a Presedintelui Romaniei, potrivit art. 95 ("Suspendarea din functie") si art. 96 ("Punerea sub acuzare") din Constitutie;

- tragerea la raspundere constitutionala politica a Guvernului (condus de Primul-Ministru), prin demiterea acestuia in urma adoptarii unei motiuni de cenzura, si tragerea la raspundere constitutionala penala a Primului-Ministru al Guvernului, pentru fapte savarsite in exercitiul functiei, conform art. 109 ("Raspunderea membrilor Guvernului"), art. 110 ("Incetarea mandatului") alin. (2) si art. 113 ("Motiunea de cenzura") din Constitutie.

In concluzie, in opinia noastra, decretul Presedintelui Romaniei, contrasemnat de Primul-Ministru al Guvernului, de instituire sau de prelungire a starii de urgenta sau a starii de asediu, este un simplu decret, adica un act administrativ (deci, infra-legislativ / subordonat legii), iar nu un decret-lege (adica nu este un act cu putere de lege, prin care sa se adopte, sa se completeze, sa se modifice sau sa se dispuna neaplicarea unor norme de reglementare primara)."

*Cititi aici integral articolul profesorului Corneliu-Liviu Popescu