Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism nu iarta solutia Curtii de Apel Cluj, de incetare a procesului penal fata de pictorul Matei Pacurar, pe care tot DIICOT l-a trimis in judecata pentru introducerea in Romania a unor frunze de coca folosite la pictat.

Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate recursul in casatie declarat la 1 iulie 2024, prin care procurorul Rares Ciausu (foto) de la DIICOT Cluj cere ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa dispuna rejudecarea de catre CA Cluj a dosarului nr. 2259/117/2019. Mai precis, calea extraordinara de atac a fost promovata impotriva deciziei nr. 901 din 29 mai 2024, prin care judecatoarele Georgiana-Rodica Farcas-Hingan si Codruta Alb de la Curtea de Apel Cluj au dispus incetarea procesului penal fata de pictorul Matei Pacurar, inculpat pentru trafic international de droguri si detinere de droguri de mare risc.

Amintim ca judecatoarele Hingan si Alb au invocat drept cauza de nepedepsire articolul 14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri: „Nu se pedepseste persoana care a comis una dintre infractiunile prevazute la art. 2-9 (n.r. trafic de droguri, detinere, fabricare etc.) si care, mai inainte de a fi inceputa urmarirea penala, denunta autoritatilor participarea sa la comiterea infractiunii, contribuind astfel la identificarea si tragerea la raspundere penala a autorului sau a celorlalti participanti”.

Concret, cele doua magistrate au interpretat in sens larg notiunea de „autor” din pasajul de mai sus, considerand ca ea trebuie sa-l includa pe autorul autodenuntului – mai ales daca vorbim despre infractiuni la comiterea carora participa o singura persoana (adica autorul nu are co-autori, complici sau instigatori).

De asemenea, Georgiana Farcas-Hingan si Codruta Alb au remarcat ca autodenuntul a fost facut de bunavoie, nu ca urmare a iminentei unui control vamal. (De altfel, in lipsa autodenuntului, un asemenea control nu avusese loc pe aeroportul din Anglia, unde avionul facuse escala.) Or, din moment ce nici macar un control vamal nu era iminent, este evident ca nu se pune problema ca inceperea urmaririi penale sa fi fost iminenta in momentul autodenuntului, detaliaza CA Cluj (click aici pentru a citi).

Recursul in casatie, bazat pe opinia separata

Totodata, mentionam ca hotararea a fost pronuntata in complet de divergenta, magistrata Simina Corlateanu subliniind ca autodenuntul nu este reglementat drept cauza de nepedepsire in Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri (pe scurt: Legea antidrog).

Recursul in casatie declarat de catre procurorul Rares Ciausu se bazeaza in mare parte pe ideile exprimate de judecatoarea Corlateanu in opinia separata. De asemenea, anchetatorul DIICOT atrage atentia ca autorul era considerat participant doar in vechiul Cod penal. In schimb, in actualul CP, doar coautorul este inclus in categoria participantilor.

Incheiem, precizand ca judecatoarea ICCJ Adriana Ispas a fixat primul termen al recursului in casatie pentru data de 16 octombrie 2024.

Redam principalul pasaj din recursul in casatie (vezi facsimil):

„Apreciez ca decizia Curtii de Apel Cluj este netemeinica pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 14 din Legea nr. 143/2000, 'nu se pedepseste persoana care a comis una dintre infractiunile prevazute la art. 2-9 si care, mai inainte de a fi inceputa urmarirea penala, denunta autoritatilor participarea sa la comiterea infractiunii, contribuind astfel la identificarea si tragerea la raspundere penala a autorului sau a celorlalti participanti'.

Contrar celor retinute de instanta de apel, cauza speciala de nepedepsire nu poate fi retinuta in beneficiul inculpatului, avand in vedere urmatoarele considerente, dintre care o parte sunt retinute in opinia separata la decizia atacata:

1. Mai intai, este necesara denuntarea unei persoane. Potrivit art. 290 C. pr. pen., prin 'denunt' se intelege 'incunostintarea facuta de o persoana despre savarsirea unei infractiuni'. Textul se regaseste in sectiunea 1 a capitolului II din Titlul I al Partii Speciale, capitol intitulat 'Sesizarea organelor de urmarire penala'. Se desprinde concluzia ca incunostintarea la care se refera art. 290 C. pr. pen. trebuie facuta catre un organ de urmarire penala, iar nu catre orice autoritate publica. In acelasi sens, in practica judiciara s-a decis constant ca o sesizare (ex. plangere prealabila, plangere contra solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata) se considera facuta in termen doar daca ea a fost adresata unui organ de urmarire penala, chiar necompetent, care va lua masuri de trimitere la organul competent. In schimb, sesizarea adresata unei alte autoritati (Administratiei Prezidentiale, Parlamentului, Guvernului etc.) nu se considera valabila, astfel ca ea nu va produce efectele legale, mai exact nu va putea duce la investirea organului judiciar. In cazul de fata, inculpatul Pacurar nu a adus activitatea sa infractionala la cunostinta vreunui organ judiciar, ci doar la cunostinta politistului de frontiera, dupa ce a fost intrebat daca are de declarat ceva. Mai mult, inculpatul a declarat doar ca detine in bagaj niste frunze de coca, fara a face vreo referire la introducerea anterioara a acestora in tara. Cu alte cuvinte, inculpatul a adus la cunostinta politistului de frontiera doar partial faptele comise si pentru care ulterior s-a dispus sesizarea organelor de urmarire penala si mai apoi trimiterea in judecata.

In legatura cu necesitatea denuntarii, apreciem ca aceasta trebuie sa se faca din initiativa denuntatorului, independent de orice interpelare, iar nu ca urmare a unei solicitari sau intrebari adresate acestuia de autoritati. Solutia contrara conduce la consecinte absurde. Astfel, daca cu ocazia efectuarii unei perchezitii domiciliare, persoana preda de bunavoie obiectele cautate, urmare a solicitarii adresate de organele judiciare in conformitate cu disp. art. 159 al. (8) C. pr. pen., sau preda si alte obicte a caror detinere este interzisa si care ar urma sa fie ridicate obligatoriu conform art. 159 al. (13) C. pr. pen. (ex.: droguri, materiale pornografice cu minori), nu se poate considera ca s-a autodenuntat, urmand a beneficia de o cauza de nepedepsire. Tot astfel, daca cu ocazia audierii in calitate de suspect / inculpat, organul judiciar il intreaba pe acesta daca a comis si alte acte similare cu cele care fac obiectul acuzatiei, iar acuzatul raspunde afirmativ si le descrie (ceea ce se intampla adesea in practica), nu se poate considera ca s-a autodenuntat, cu consecinta impunitatii sale pentru toate faptele aduse la cunostinta organului care face audierea. In mod similar, daca o persoana este oprita in trafic cu ocazia realizarii unui flagrant, iar imediat dupa momentul opririi declara ca transporta o mare cantitate de droguri in portbagajul autoturismului, intuind iminenta unei perchezitii corporale sau a autovehiculului, nu credem ca ar putea beneficia de impunitate.

2. In al doilea rand, este necesar ca denuntul persoanei sa priveasca PARTICIPAREA sa la comiterea infractiunii. Se desprinde concluzia ca, pentru a beneficia de cauza speciala de nepedepsire, este necesara comiterea faptei de mai multe persoane, in participatie. Dupa cum in mod judicios se arata in opinia separata la decizia atacata, expresia 'autorului sau a celorlalti participanti' din finalul art. 14 din Legea nr. 43/2000 se coreleaza cu dispozitiile Codului penal adoptat prin Legea nr. 286/2009, in conceptia caruia autorul nu mai este considerat participant la savarsirea infractiunii (in acest sens, se observa titlul capitolului VI 'Autorul si participantii', prevederile art. 174 Cod penal, potrivit carora 'prin savarsirea unei infractiuni sau comiterea unei infractiuni se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora in calitate de coautor, instigator sau complice', art. 49 'pedeapsa in cazul participantilor', art. 50 '(1) Circumstantele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se rasfrang asupra celorlalti. (2) Circumstantele privitoare la fapta se rasfrang asupra autorului si a participantilor numai in masura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut' etc.).

In materia indicarii participantilor la comiterea unei infractiuni, spre deosebire de vechea reglementare (art. 144 din Cod penal de la 1969), in cadrul dispozitiilor art. 174 Cod penal nu mai este mentionat autorul, facandu-se referire explicita, in schimb, la coautor. Asadar, autorul nu mai este considerat participant la comiterea faptei pe care el o savarseste in mod nemijlocit, conceptul de participant putand fi intrebuintat doar in ipoteza persoanelor care se asociaza la comiterea faptei, avand fie contributii secundare in raport de cea a autorului (instigator, complice), fie contributii echivalente in ipoteza in care mai multe persoane executa impreuna, nemijlocit, fapta (coautori).

Aceasta optiune de legiferare rezulta si din analiza comparativa a textului de lege, anterior intrarii in vigoare a noului Cod penal si a republicarii la data de 06 martie 2014 a Legii nr. 143/2000 (prin Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal). Astfel, in forma propusa in proiectul de lege si in forma adoptata pana la momentul republicarii Legii nr. 143/2000, cauza de nepedepsire in discutie era prevazuta la art. 15 sub urmatoarea forma: 'Nu se pedepseste persoana care, mai inainte de a fi inceputa urmarirea penala, denunta autoritatilor competente participarea sa la o asociatie sau intelegere in vederea comiterii uneia dintre infractiunile prevazute la art. 2-10, permitand astfel identificarea si tragerea la raspundere penala a celorlalti participanti'. Expresia 'participarea sa la o asociatie sau intelegere in vederea comiterii' din fosta reglementare este in acord cu cele din cuprinsul art. 7 si 8 din Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, pana la momentul intrarii in vigoare a art. 367 din noul Cod penal, privind infractiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

Asadar, aceasta cauza de nepedepsire a fost edictata inca de la inceput in scopul descoperirii rapide si eficace a tuturor persoanelor (autor sau participant) care au comis una sau mai multe fapte incriminate de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, in anumite conditii expres prevazute in textul de la art. 14. Pe langa conditia ca autoritatile sa nu fi cunoscut anterior (prin alte mijloace legale de sesizare) faptele denuntate (dintre cele prevazute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000), sunt necesare si indeplinirea cumulativa a urmatoarelor:

1. existenta unei pluralitati de infractori (a mai multor persoane care sa fi avut o contributie in activitatea infractionala) la comiterea unei singure infractiuni dintre cele prevazute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000;

2. conduita proactiva pe care trebuie sa o adopte denuntatorul pentru a beneficia de aceasta cauza de impunitate, in sensul de a facilita identificarea si tragerea la raspundere penala a celorlalte persoane implicate (si nu a propriei persoane). Astfel, acesta poate contribui la identificarea autorului (posibil doar atunci cand denuntatorul are calitatea de participant) sau a unui participant (indiferent de calitatea denuntatorului in cadrul pluralitatii de infractori). Este adevarat faptul ca in practica exista foarte multe situatii in care infractiunile prev. la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 nu au fost comise de o pluralitate de infractori, ceea ce semnifica excluderea autorilor de la cauzele de nepedepsire in cazul in care acestia s-ar autodenunta anterior inceperii urmaririi penale, insa acest fapt nu reprezinta o discriminare fata de stiuatiile in care astfel de pluralitati exista.

Cauzele de nepedepsire sunt prevazute de lege in situatii exceptionale, precum acela de a descoperi adevarul judiciar (in cazul infractiunilor contra infaptuirii justitiei – art. 266 alin. (3) Cod penal, art. 268 alin. (3) Cod penal, art. 273 alin. (3) etc.), in cazul in care interesul primordial consta in recuperarea prejudiciului (exemplu: art. 10 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale), pecum si in vederea descoperirii de fapte sau contributii ale altor persoane la comiterea unei fapte penale grave sau care in alte circumstante ar fi greu de descoperit, fiind vorba despre medii greu accesibile (precum in cazul infractiunilor de coruptie – art. 290 alin. 3 Cod penal sau 292 alin. 2 Cod penal – sau de trafic de droguri – art. 14 din Legea nr. 143/2000). In cazul infractiunilor de trafic de droguri, interesul legiuitorului a fost de a destructura retelele (organizate sau nu) de infractori (ceea ce, evident, imprima o gravitate sporita infractiunilor), in schimbul impunitatii oferite persoanelor care se autodenunta si, in acelasi timp, contribuie la identificarea si tragerea la raspundere penala a celorlate persoane, care altfel ar ramane in campul infractional si ar continua sau perfectiona modul de operare.

3. In al treilea rand, este necesar ca denuntul persoanei sa priveasca participarea sa la comiterea INFRACTIUNII. Cu alte cuvinte, persoana care formuleaza denuntul trebuie sa aiba reprezentarea faptului ca fapta sa constituie infractiune, avand toate trasaturile generale specifice. Cum inculpatul a avut o pozitie constanta in sensul ca nu a cunoscut faptul ca frunzele de coca sunt incadrate in categoria drogurilor de mare risc si ca le-ar fi introdus in tara in scop artistic, iar nu in scop de consum, nu se poate sustine ca acesta ar fi denuntat comiterea vreunei infractiuni de catre sine, ci, cel mult, a unei fapte fara relevanta penala. Necesitatea ca fapta denuntata sa fie infractiune se desprinde din cerinta textului ca, urmare a denuntului, sa fie facilitata identificarea si tragerea la raspundere penala a autorului sau a celorlalti participanti, la care ne vom referi mai pe larg in continuare. In mod evident, nu se poate facilita tragerea la raspundere penala a unei persone care a comis si deunta fapte fara relevanta penala.

4. In al patrulea rand, urmare a denuntului formulat, este necesara contributia denuntatorului la identificarea si tragerea la raspundere penala a autorului sau a celorlalti participanti. Interpretarea instantei de apel, in sensul ca textul poate fi aplicat autorului care se autodenunta, nu poate fi acceptata, din doua considerente. Primul este acela ca daca, urmare a denuntului, autorul beneficiaza de o cauza de nepedepsire, in mod evident acesta nu contribuie la tragerea sa la raspundere penala. Al doilea argument este legat de situatia participantilor (instigator sau complice). Astfel, daca autorul se autodenunta, beneficiaza de cauza de nepedepsire. In schimb, daca instigatorul sau complicele se autodenunta, acesta nu beneficiaza de cauza de nepedepsire, caci denuntul sau nu se refera si, consecutiv, nu poate avea vreo finalitate in privinta celorlalti participanti.

De altfel, daca legiuitorul ar fi urmarit sa acorde impunitate persoanei care a comis una dintre infractiunile prevazute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 si care se autodenunta, partea finala a textului nu-si mai avea nicio ratiune, conditia contributiei la tragerea la raspundere penala a oricarei persoane fiind superflua. Astfel, textul putea fi formulat in felul urmator: 'Nu se pedepseste persoana care a comis una dintre infractiunile prevazute la art. 2-9 si care, mai inainte de a fi inceputa urmarirea penala, denunta autoritatilor participarea sa la comiterea infractiunii'.

Dupa cum se arata in opinia separata la decizia atacata, daca legiuitorul ar fi dorit sa aplice cauza de nepedepsire si in cazul infractiunilor cu autor unic, o astfel de conditie nu si-ar fi mai fi avut ratiunea, fiind suficienta o prevedere similara celei de la art. 290 alin. (3) Cod penal (respectiv restrangerea reglementarii la 'nu se pedepseste persoana care a comis una dintre infractiunile prevazute la art. 2-9 din aceasta lege si care, mai inainte de a fi inceputa urmarirea penala, denunta autoritatilor comiterea infractiunii').

Or, finalitatea denuntului formulat (contributia la tragerea la raspundere penala a autorului sau celorlalti participanti) este chintesenta cauzei de nepedepsire si singura ratiune pentru care ea exista”.

sursa foto: Ziar de Cluj