In pofida faptului ca in Constitutie se stipuleaza ca "legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile" - Art. 15 alin. (2) din Constitutie, aparatorii din dosarele penale care se confrunta cu efectele intrarii in vigoare a noii legislatii penale se lovesc de refuzul unor instante de judecata de a dezlega probleme de drept aplicate in defavoarea inculpatilor. Astfel, daca de la 1 februarie 2014 hotararile in materie penala au devenit definitive din faza apelului, inainte de intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala, inculpatii aveau deschisa calea recursului ordinar, iar hotararile penale de condamnare deveneau definitive abia in recurs.

Avocatul Gheorghita Mateut (foto), din Baroul Arad, a ridicat in fata Curtii de Apel Bucuresti, in dosarul penal nr. 3793/3/2014/a1, exceptia de neconstitutionalitate potrivit careia, dat fiind ca dosarul a fost judecat in apel inainte de intrarea in vigoare a NCPP, condamnarea clientului sau nefiind definitiva, solutia poate fi atacata cu recurs pe vechea procedura penala. Surprinzator, atat Curtea de Apel Bucuresti, cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, sesizate cu aceasta exceptie, au refuzat sa trimita la CCR exceptia profesorului Mateut, considerand cu de la sine putere ca sentinta de condamnare din apel, prevazuta initial cu calea de atac a recursului, a devenit definitiva prin efectul noii legislatii penale.

Refuzul instantelor de a supune Curtii Constitutionale a Romaniei o problema de drept ce trebuie dezlegata in aceasta perioada de tranzitie intre vechea si actuala legislatie penala este calificata de multi avocati care s-au lovit de situatii similare ca un abuz de drept din partea instantelor, care isi aroga dreptul de a face ele legea.

Publicam in continuare exceptia de neconstitutionalitate ridicata de profesorul Gheorghita Mateut:

„Subsemnata, Marinoiu Camelia, in calitate de recurent, detinuta la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti – Serviciul Independent de Retinere si Arestare Preventiva, str. George Georgescu nr. 1-3, sector 4, prin avocat Gheorghita Mateut, formulez prezentele:

MOTIVE DE CONTESTATIE

impotriva incheierii din data de 05.05.2014 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I Penala, prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a art. 11 din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, ca fiind indamisibila.

In fapt, in fata Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I Penala, in dosarul nr. 3793/3/2014 avand ca obiect contestatie impotriva incheierii prin care s-a respins contestataia mea la executare, am ridicat exceptia de neconstitutionalitate a art. 11 din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, care prevede ca:

(1) Deciziile pronuntate in apel inainte de intrarea in vigoare a Codului de procedura penala cu privire la care termenul de declarare a caii ordinare de atac prevazute de legea anterioara nu expirase la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse recursului in casatie.

(2) In cazurile prevazute la alin. (1), termenul de 30 de zile de declarare a recursului in casatie curge dupa cum urmeaza:

a) de la data intrarii in vigoare a Codului de procedura penala, pentru procuror si pentru partile cu privire la care legea anterioara nu prevedea obligatia comunicarii deciziei de apel, precum si pentru partile carora decizia le-a fost comunicata anterior intrarii in vigoare a Codului de procedura penala;

b) de la data comunicarii, pentru partile carora decizia le-a fost comunicata dupa data intrarii in vigoare a Codului de procedura penala, text care contravine art. 15 alin. (2) (Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea), art. 16 alin. (1) (Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari) si art. 21 alin. (1), (2) si (3) (Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. (3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil), precum si art. 11 si 20 din Constitutie, raportate la art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).

Prin incheierea din data de 5 mai 2014 instanta a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale ca fiind inadmisibila.

In speta, instanta a apreciat ca, “desi din punct de vedere formal sunt indeplinite conditiile de admisibilitate, in fapt contestatorul condamnat a invocat exceptia de neconstitutionalitate a unui text de lege prin care s-a omis reglementarea situatiei tranzitorii cu privire la apelurile in rejudecare, or nu poate fi neconstitutionala o omisiune.”

In mod gresit a retinut instanta ca as fi invocat exceptia de neconstitutionalitate a unei omisiuni legislative. Exceptia invocata vizeaza dispozitiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, in masura in care se interpreteaza ca sunt aplicabile si apelurilor aflate in rejudecare dupa casarea cu trimitere.

In fapt, prin Decizia nr. 27/31.01.2014 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I Penala, a fost mentinuta in parte sentinta apelata, inclusiv cu privire la pedeapsa ce mi-a fost aplicata, de 4 ani inchisoare.

In speta a fost emis mandat de punere in executare a pedepsei in temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 de punere in aplicare a Noului Cod de procedura penala in vigoare de la 01.02.2014, potrivit caruia „deciziile pronuntate in apel inainte de intrarea in vigoare a Codului de procedura penala cu privire la care termenul de declarare a caii ordinare de atac prevazute de legea anterioara nu expirase la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse recursului in casatie”.

Mentionez ca in minuta Deciziei Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I Penala, publicata pe portalul instantei la data de 03.02.2014, se specifica: hotararea instantei poate fi atacata cu recurs, recurs formulat si inregistrat la data de 3.02.2014.

Avand in vedere dispozitiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 de punere in aplicare a Noului Cod de procedura penala, potrivit carora, in cauzele in care rejudecarea s-a dispus anterior intrarii in vigoare a Codului de procedura penala, dispozitiile art. 5-10 se aplica in mod corespunzator, apreciez ca per a contrario, dispozitiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu se aplica in cazul meu.

Cauza in care am fost condamnata se afla in rejudecarea apelului, dupa casarea cu trimitere

Casarea cu trimitere spre rejudecare reprezinta doar o intrerupere a procesului penal, fara sa existe o solutionare a procesului pe fond. Aceasta inseamna ca in speta ne gasim in situatia in care nu numai ca beneficiam de exercitarea caii de atac prevazute de legea anterioara, respectiv recursul, ci mai mult aceasta, a fost exercitata efectiv, iar prin intervenirea casarii cu trimitere nu se poate spune ca ea a fost epuizata, procesul nefiind solutionat, dosarul fiind deferit instantei de apel doar in vederea rezolvarii cauzei in conformitate cu dispozitiile obligatorii ale inaltei Curti de Casatie si Justitie (care formeaza limitele de casare prevazute de art. 38518 C.pr.pen. anterior), urmand ca dupa rejudecare sa se intoarca din nou la inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala, pe calea recursului, potrivit legii vechi.

Legea de procedura este de imediata aplicabilitate actelor procesuale intocmite dupa intrarea sa in vigoare. In dosarul in care a fost pronuntata Decizia din data de 28.01.2014, initial a fost pronuntata o hotarare de casare in recurs pe baza careia s-a dispus rejudecarea, in temeiul vechiului Cod de procedura penala.

Toate actele si masurile procesuale precum si hotararile pronuntate in dosarul meu au fost date sub imperiul vechiului Cod. Asadar, in mod firesc art. 14 alin. 2 din Legea nr. 255/2014 nu face referire la dispozitiile cuprinse in art. 11 alin. 1 din acelasi act normativ, neputandu-se concepe o alta interpretare fara sa se incalce in mod evident principiul imediatei aplicari a legii procesual penale, asa cum acesta este reglementat de art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei.

in doctrina s-a aratat ca „din principiul aplicarii imediate a legii procesual penale rezulta ca aceasta este numai activa si niciodata extraactiva, adica nu se va aplica in trecut la acte si la raporturi trecute; nu mai poate avea eficienta asupra unui act procesual efectuat anterior intrarii ei in vigoare (...) ceea ce s-a facut sub imperiul legii anterioare nu se mai poate desface prin legea noua; actele procesuale efectuate sub legea veche, dupa normele acesteia, isi pastreaza valabilitatea lor originara, si deci toate efectele legale (Traian Pop, Drept procesual penal, Vol. I, Ed. Tipografia Nationala S.A., Cluj, 1946, p. 210).

Astfel, in cazul meu s-a pronuntat o decizie de condamnare sub imperiul legii vechi, decizie care nu era definitiva potrivit legii in vigoare la acel moment si, mai mult, impotriva careia s-a exercitat calea de atac prevazuta de legea veche sub imperiul legii vechi. Asa fiind, puterea de apreciere a judecatorului care a emis mandatul de executare trebuia sa se limiteze la legislatia in vigoare raportat la momentul intocmirii si emiterii actelor procesuale, pentru ca altfel, daca s-ar considera ca legea nu indica cu claritate intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor, asta ar insemna sa nu ofere garantii adecvate contra diverselor abuzuri, lasand loc arbitrariului incalcandu-se garantia previzibilitatii.

Textul de lege invocat prejudiciaza ireversibil regulile fundamentale de drept privind aplicarea in timp a legii procesual penale si principiul strictei legalitati a procesului penal intrucat dispozitiile tranzitorii prevazute in Legea nr. 255/2013 ar deveni inaccesibile si imprevizibile.

Or, reglementarile care incalca dreptul la libertate si siguranta al persoanei trebuie sa fie accesibile si previzibile. Cu privire la conditia accesibilitatii, instanta europeana a subliniat ca sintagma ,,ingerinta prevazuta de lege” nu se refera numai la o simpla trimitere la dreptul intern, ci vizeaza si „calitatea legii”, aceasta trebuind sa fie compatibila prevederile art. 8 din Conventie, adica sa protejeze persoana impotriva interferentelor arbitrare ale autoritatilor judiciare. Din aceasta cerinta rezulta nu numai necesitatea ca legea sa fie accesibila persoanei vizate, ci, in plus, este necesar ca persoana sa fie capabila sa prevada consecintele legii respective.

In cazul meu in mod evident s-a incalcat garantia accesibilitatii si previzibilitatii legii intrucat am fost incarcerata in baza unui mandat care se sprijina pe un temei legal (art. 11 alin. 1 din Legea nr. 255/2013), care reglementeaza o alta ipoteza decat cea aplicabila in speta si respectiv cazul in care s-a dispus rejudecarea apelului anterior intrarii in vigoare a noului cod de procedura penala, ca urmare a unui recurs, cale de atac prevazuta de legea veche, care s-a exercitat in mod efectiv, fiind solutionata de instanta de recurs in primul ciclu procesual, la care nu se face nicaieri referire in cuprinsul textului legal care reglementeaza situatia mea (art. 14 alin. 2 din Legea nr. 255/2013).

Activitatea de legiferare presupune ca reglementarea relatiilor sociale prin lege si prin celelalte categorii de acte normative se realizeaza cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului romanesc, Constitutia consacrand in art. 1 alin. (5) principiul constitutional al suprematiei acesteia. Autoritatile cu competente normative au obligatia conformarii prevederilor constitutionale, legale si principiilor de drept atunci cand elaboreaza acte normative, precum si asigurarea calitatii legii, in sens larg. Calitatea legii presupune ca in procesul de elaborare a actelor normative sa fie indeplinite doua conditii: accesibilitatea si previzibilitatea. Cele doua notiuni sunt utilizate, atat in cadrul controlului de conventionalitate exercitat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cat si in cadrul controlului de constitutionalitate exercitat de catre Curtea Constitutionala, aceasta din urma facand trimitere, in repetate cazuri, la jurisprudenta CEDO.

Notiunea de previzibilitate a fost definita chiar de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 61/2007 (M. Of. nr. 116 din 15 februarie 2007), ca fiind posibilitatea pe care o ofera celor interesati insasi norma juridica de a-si reprezenta consecintele punerii ei in opera ori cele ce deriva din incalcarea sau ignorarea ei. Asa cum s-a subliniat in doctrina „previzibilitatea s-ar polariza astfel in jurul 'urmarilor' efectivitatii normei” (I. Deleanu, "Accesibilitatea" si "previzibilitatea" legii in jurisprundenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii Constitutionale Romane, Dreptul nr. 8/2011, p. 60).

In aceeasi lucrare se arata ca in considerentele mai multor decizii ale Curtii Constitutionale ce au avut in vedere „calitatea legii”, exprimata in general prin sintagma lege “accesibila si previzibila”, judecatorii Curtii au facut referire la sintagma „clara, precisa, previzibila si predictibila”, atribute chiar aritmetic indicate prin evocarea „celor 4 conditii”.

Cu privire la notiunea de predictibilitate, plecand de la definitia termenului, autorul arata ca aceasta semnifica „posibilitatea destinatarului normei de a prevedea rezonabil evolutia reglementarii, norma juridica inscriindu-se astfel sub cupola imperativului securitatii juridice, iar ca o varianta a acesteia, sub imperativul principiului increderii legitime, ca asteptarile lui, derivate din reglementare, nu vor fi deturnate sau nu vor fi substantial modificate. Pe scurt increderea destinatarului reglementarii in stabilitatea acesteia pe o perioada rezonabila si previzibila”. In final se se subliniaza faptul ca insasi Curtea sugereaza o astfel de abordare atunci cand a afirmat ca „modificarile succesive ale reglementarii au afectat caracterul previzibil al normei”.

Accesibilitatea legii priveste, in principal, aducerea la cunostinta publica a acesteia, care se realizeaza prin publicarea actelor normative. Exista insa si o alta semnificatie a notiunii de accesibilitate, asociata exigentei previzibilitatii legii, si anume aceea care priveste modul de receptare a continutului actelor normative de catre corpul social, in sensul de intelegere a acestora. Norma juridica trebuie sa fie clara, inteligibila.

Norma criticata prin prezenta exceptie, este insuficient accesibila, precisa si previzibila, in sensul in care s-a exprimat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in numeroase decizii referitoare la statul roman, dintre care citez cauza Arsenovici impotriva Romaniei, Hotararea din 7 februarie 2008, definitiva la 7 mai 2008, care a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 325, din 18 mai 2010, conform careia principiul legalitatii presupune existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in ceea ce priveste aplicarea lor.

Mai mult, Curtea Europeana a aratat ca „chiar si in conditiile in care legea este accesibila si previzibila”, ea trebuie sa aprecieze daca „modalitatea in care dreptul intern este interpretat si aplicat produce efecte conforme cu principiile Conventiei”, daca normele sunt „suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor”.

In acest sens sunt si criticile de neconstitutionalitate aduse textului art. 11 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, in masura in care se interpreteaza ca sunt aplicabile si apelurilor aflate in rejudecare dupa casarea cu trimitere.

In drept, imi intemeiez prezentele motive de contestatie pe dispozitiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 4251 C.pr.pen.”.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, marti 3 iunie 2014, contestatia avocatului Gheorghita Mateut impotriva solutiei date de Curtea de Apel Bucuresti, la 5 mai 2014, cu privire la exceptia de neconstitutioanlitate ridicata: "Respinge, ca nefondata, contestatia formulata de condamnata Marinoiu Camelia impotriva incheierii din data de 5 mai 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I penala in dosarul nr. 3793/3/2014 (1210/2014). Obliga contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare catre stat. Definitiva".

*Cititi aici integral exceptia de neconstitutionalitate ridicata de avocatul Gheorghita Mateut