In Monitorul Oficial a fost publicata hotararea prelabila pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie luna trecuta in legatura cu aplicarea Deciziilor CCR 297/2018 si 358/2022 privind prescriptia. Este vorba despre Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, data in dosarul 1.341/1/2022 de un complet condus de presedintele Sectiei penale a ICCJ Daniel Gradinaru (foto) si din care au mai facut parte judecatorii ICCJ Mircea Selea, Andrei Claudiu Rus, Maricela Cobzariu, Rodica Cosma, Adriana Ispas, Eleni Marcu, Adina Cioflan si Constantin Epure.

Completul ICCJ prentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a hotarat ca dispozitiile din Codul penal care nu prevedeau intreruperea prescriptiei reprezinta lege penala mai favorabila. Adica instantele vor fi obligate sa tina cont de faptul ca prescriptia speciala nu a mai existat dupa Decizia CCR 297/2018.

Deciziile CCR 297/2018 si 358/2022 trebuie aplicate de toate instantele, iar Codul penal care nu prevedea intreruperea prescriptiei constituie lege penala mai favorabila. Mai exact, art. 155 alin. 1 din Codul penal (care prevedea intreruperea cursului prescriptiei, dar care a fost declarat neconstitutional prin deciziile CCR 297/2018 si 358/2022, astfel incat nu mai exista intreruperea cursului prescriptiei) este legea penala mai favorabila.

Pe de alta parte, ICCJ a stabilit ca deciziile CCR 297/2018 si 358/2022 nu pot fi invocate in cadrul contestatiilor in anulare, daca decizia CCR 297/2018 a fost invocata in faza de apel, fiind respinsa aplicarea ei. Iar daca in ceea ce priveste primul aspect, cel al legii penale mai favorabile lucrurile sunt clare, dezbateri intense si nemultumiri a provocat partea din hotararea ICCJ prin care s-a stabilit ca deciziile CCR pe prescriptie nu pot fi aplicate in calea contestatiei in anulare daca ele au fost invocate si respinse in faza apelului.

Lumea Justitiei prezinta motivarea ICCJ privind neaplicarea deciziilor CCR pe prescriptie in calea contestatiei in anulare daca ele au fost invocate si respinse in faza apelului, hotararea prealabila nr. 67 din 25 octombrie 2022 fiind atasata integral la finalul articolului:

“Potrivit dispozitiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedura penala, in interpretarea data acestora prin Decizia nr. 10 din 9 martie 2017, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala au urmatorul cuprins: 'Impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in urmatoarele cazuri: [...] b) cand inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal; [...]', insa 'instanta care solutioneaza contestatia in anulare nu poate reanaliza o cauza de incetare a procesului penal, in cazul in care instanta de apel a dezbatut si a analizat incidenta cauzei de incetare a procesului penal'.

Contestatia in anulare este o cale extraordinara de atac cu o natura juridica mixta, atat de anulare, avand in vedere scopul urmarit, cat si de retractare, ce poate fi formulata impotriva hotararilor penale definitive numai in cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 si in termenul prevazut de art. 428 din Codul de procedura penala, la instanta care a pronuntat hotararea a carei anulare se cere, respectiv la instanta la care a ramas definitiva ultima hotarare. Intrucat prin intermediul sau se tinde la inlaturarea autoritatii de lucru judecat, dobandita de o hotarare definitiva, contestatia in anulare este o cale de atac extraordinara supusa unui formalism mai ridicat decat cel incident in cazul cailor ordinare de atac. Astfel, aceasta poate fi exercitata numai in conditiile procedurale stricte prevazute de Codul de procedura penala referitoare la titularii caii de atac, termenul de introducere, cazurile de contestatie in anulare, motivele aduse in sprijinul acestora si dovezile in sustinerea lor.

Prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala s-a retinut ca natura de 'in anulare' a caii de atac semnifica faptul ca 'verificarea pe care o face instanta in cadrul contestatiei in anulare reprezinta o apreciere asupra incalcarii unor garantii procesuale ce nu tin de fondul cauzei, dar care s-au produs', iar natura 'de retractare' pune instanta in situatia de 'a verifica, ea insasi, conditiile legale in care a dat hotararea si, daca este cazul, de a o infirma, fara insa a-si putea extinde controlul asupra legalitatii sau temeiniciei solutiei pronuntate'.

In consecinta, pe calea contestatiei in anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei (vitium in judicando), ci numai erori de procedura (error in procedendo). De asemenea, prin intermediul contestatiei in anulare poate fi invocata nulitatea unor anumite acte de procedura, si nu a oricarui act de procedura efectuat cu incalcarea legii.

In acelasi sens, in jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a retinut ca in vederea respectarii autoritatii de lucru judecat a hotararii definitive si a securitatii raporturilor juridice stabilite prin hotarari definitive, 'intentia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestatiei in anulare, a unor hotarari care sunt in puterea lucrului judecat decat in situatiile exceptionale in care se remarca erori de procedura care nu au putut fi inlaturate pe calea apelului si in conditiile reglementate expres in art. 426—432 din Codul de procedura penala'.

Dispozitiile art. 426 lit. b) din Codul de procedura penala, referindu-se la incidenta unei cauze de incetare a procesului penal, fac trimitere in mod explicit la dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. e)—j) din Codul de procedura penala raportat la art. 396 alin. (6) din Codul de procedura penala. Dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedura penala includ intre cauzele de incetare a procesului penal intervenirea prescriptiei raspunderii penale.

Avand in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale precitata, se retine ca aprecierea eronata a instantelor de judecata asupra incidentei unei cauze de incetare a procesului penal, inclusiv prescriptia raspunderii penale, constituie o eroare de judecata, respectiv 'o greseala de drept, ce implica reevaluarea fondului hotararii judecatoresti astfel pronuntate'. In schimb, 'omisiunea instantei de a se pronunta cu privire la incidenta unei cauze de incetare a procesului penal reprezinta o eroare de procedura, in acest caz instanta neanalizand aspectele ce ar putea determina o solutie de incetare a procesului penal' (Decizia Curtii Constitutionale nr. 453/2020, paragrafele 29 si 30).

Asadar, in ipoteza in care persoana condamnata a invocat in fata instantei incidenta dispozitiilor referitoare la prescriptia raspunderii penale, iar instanta de apel a examinat aceasta chestiune, invocarea aceleiasi cauze de incetare a procesului penal pe calea contestatiei in anulare intemeiate pe dispozitiile art. 426 lit. b) din Codul de procedura penala echivaleaza cu o critica a rationamentului judiciar al instantei cu prilejul solutionarii apelului si ar determina o reevaluare a fondului cauzei. In aceasta situatie, s-ar transforma calea de atac extraordinara a contestatiei in anulare din una de anulare si retractare in una de reformare, largind nepermis sfera controlului judiciar, contrar vointei legiuitorului astfel cum a statuat instanta de contencios constitutional.

In schimb, in ipoteza in care instanta de apel a omis sa se pronunte asupra incidentei dispozitiilor referitoare la prescriptia raspunderii penale invocate de catre persoana condamnata ori daca acestea nu au fost invocate si nici examinate din oficiu, omisiunea instantei va constitui o eroare de procedura care va putea fi invocata prin intermediul contestatiei in anulare intemeiate pe dispozitiile art. 426 lit. b) din Codul de procedura penala.

Referitor la interpretarea eronata de catre organele judiciare a naturii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018, chestiune constatata prin Decizia nr. 358/2022 a instantei de contencios constitutional care a retinut ca prima a avut natura unei decizii simple/extreme si ca aceasta nu putea fi interpretata ca o permisiune acordata de catre instanta de contencios constitutional organelor judiciare de a stabili ele insele cazurile de intrerupere a prescriptiei raspunderii penale, se retin urmatoarele:

Prin Decizia nr. 358/2022, Curtea Constitutionala a retinut ca 'lipsa de interventie a legiuitorului in cazul pronuntarii unor decizii de admitere (indiferent de tipologia acestora) si implicatiile acestei pasivitati, indeosebi in materie penala, au determinat nasterea unei practici judiciare ce tinde la adoptarea unei solutii de suplinire a competentelor legiuitorului, prin identificarea ansamblului legislativ si aplicarea acestuia, de multe ori prin analogie, la cazul dat. Astfel, incercarea organelor judiciare, justificata de neindeplinirea de catre legiuitor a obligatiei constitutionale prevazute de art. 147 alin. (1) si (4) din Constitutie, de a da un efect normei in forma ramasa dupa pronuntarea deciziei Curtii Constitutionale duce de multe ori la o aplicare neunitara a acestei norme' (paragraful 53) si 'identificarea cazurilor de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale a ramas o operatiune realizata de catre organul judiciar, ajungandu-se la o noua situatie lipsita de claritate si previzibilitate, situatie ce a determinat inclusiv aplicarea diferita la situatii similare a dispozitiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de catre inalta Curte de Casatie si Justitie a existentei unei practici neunitare). Astfel, lipsa de interventie a legiuitorului a determinat in sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil in situatia intreruperii cursului prescriptiei raspunderii penale si, implicit, aplicarea legii penale prin analogie' (paragraful 71).

In acest context, in cazul in care instanta de apel a examinat incidenta dispozitiilor referitoare la prescriptia raspunderii penale, se impune punerea in balanta a principiilor autoritatii de lucru judecat si securitatii raporturilor juridice in ceea ce priveste hotararile judecatoresti ramase definitive ulterior publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018 si pana la publicarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022 cu existenta unei practici judiciare generalizate referitoare la modalitatea in care a fost examinata institutia intreruperii cursului prescriptiei raspunderii penale prin prisma efectelor primei decizii a instantei de contencios constitutional. Acest test de echilibru va fi incident exclusiv in ceea ce priveste hotararile ramase definitive ulterior publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018, intrucat, din perspectiva producerii ex nunc a efectelor deciziilor instantei de contencios constitutional, numai acestea au avut aptitudinea de a fi constituit cauze pendinte la acel moment. Raporturile juridice solutionate definitiv anterior publicarii deciziei mentionate constituiau facta praeterita din perspectiva efectelor Deciziei nr. 297/2018 si nu pot, prin intermediul unei contestatii in anulare, sa fie transformate in cauze pendinte in raport cu aceasta.

Desi, asa cum s-a aratat ulterior prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 358/2022, practica judiciara generalizata a fost una eronata si a condus la aplicarea de catre organele judiciare a legii penale prin analogie, aceasta situatie constituie o chestiune de drept, o eroare de judecata, iar nu una de procedura, intrucat vizeaza chiar fondul cauzei, respectiv regimul raspunderii penale. Faptul ca eroarea cu privire la natura Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297/2018 a avut un caracter generalizat la nivelul practicii judiciare nu conduce la concluzia existentei unei erori de procedura, ci, dimpotriva,subliniaza faptul ca a fost rezultatul rationamentului judiciar dezvoltat de instantele investite cu judecarea cauzelor respective. Similar, intervenirea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2022 prin care a fost relevata eroarea de interpretare a naturii Deciziei nr. 297/2018 nu are semnificatia unei cauze de schimbare a caracterului de eroare de judecata a instantelor judecatoresti.

Din perspectiva consecintelor calificarii chestiunii analizate drept o eroare de procedura se retine ca in jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a aratat ca 'principiul autoritatii de lucru judecat este de o importanta fundamentala atat in ordinea juridica nationala, cat si la nivelul Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justitie si dreptul la un proces echitabil in fata unei instante fiind necesar a fi interpretate in lumina preambulului la Conventie, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv oricarui litigiu de catre instante sa nu mai poata fi supusa rejudecarii (Hotararea din 28 octombrie 1999, pronuntata in Cauza Brumarescu impotriva Romaniei, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite reexaminarea unei hotarari definitive si executorii cu unicul scop de a obtine o reanalizare a cauzei si o noua hotarare in privinta sa. Instantele superioare nu trebuie sa isi foloseasca dreptul de reformare decat pentru a corecta erorile de fapt sau de drept si erorile judiciare, si nu pentru a proceda la o noua analiza. Totodata, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decat daca o impun motive substantiale si imperioase (Hotararea din 7 iulie 2009, pronuntata in Cauza Stanca Popescu impotriva Romaniei, paragraful 99, si Hotararea din 24 iulie 2003, pronuntata in Cauza Ryabykh impotriva Rusiei, paragraful 52)'.

Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 453/2020 precitata s-a retinut ca, spre deosebire de contestatia in anulare, scopul caii extraordinare de atac a recursului in casatie este acela de a indrepta anumite erori grave de drept comise la judecarea apelului (paragraful 23). Astfel, Curtea Constitutionala a aratat ca 'Recursul in casatie reprezinta, asadar, un mijloc de a repara ilegalitatile si nu are drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sanctionarea hotararilor necorespunzatoare, cu scopul de a asigura respectarea legii, recursul avand si un rol subsidiar in uniformizarea jurisprudentei. Intrucat recursul in casatie nu are ca finalitate remedierea unei gresite aprecieri a faptelor si a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevarului printr-o urmarire penala incompleta sau o cercetare judecatoreasca nesatisfacatoare, instanta de casare nu judeca procesul propriu-zis, ci judeca exclusiv daca hotararea atacata este corespunzatoare din punctul de vedere al dreptului, adica daca aceasta este conforma cu regulile de drept aplicabile. Astfel, spre deosebire de contestatia in anulare — care vizeaza indreptarea erorilor de procedura — si de revizuire — cale de atac ce urmareste eliminarea erorilor de judecata —, recursul in casatie are ca obiect verificarea conformitatii hotararii atacate cu normele juridice aplicabile, in scopul indreptarii erorilor de drept' (paragraful 25).

Prin aceeasi decizie, instanta de contencios constitutional a dezvoltat analiza prin raportare la cauzele de incetare a procesului penal si a retinut ca 'Avand in vedere diferentele dintre calea extraordinara de atac a contestatiei in anulare si cea a recursului in casatie, Curtea retine ca o asemenea greseala juridica (constand in faptul ca instanta s-a pronuntat gresit cu privire la lipsa incidentei unei cauze de incetare a procesului penal) ar putea fi indreptata, eventual, pe calea recursului in casatie, aceasta fiind calea de atac reglementata de legiuitor in scopul indreptarii erorilor de drept comise cu prilejul judecarii apelului. Spre deosebire de aceasta, incidenta unei cauze de incetare a procesului penal asupra careia instanta de apel a omis sa se pronunte va fi invocata pe calea contestatiei in anulare, care are ca scop indreptarea unor erori de procedura care nu au putut fi inlaturate pe calea apelului (paragraful 32). Curtea retine insa ca ipoteza invocata de autorul exceptiei de neconstitutionalitate nu se regaseste, in prezent, printre cazurile in care poate fi invocat recursul in casatie, intrucat art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura penala vizeaza, in mod expres, doar ipoteza dispunerii in mod gresit a incetarii procesului penal, nu si solutia simetrica a gresitei nedispuneri a incetarii procesului penal. Reglementarea acestei din urma solutii ar putea constitui obiectul unei viitoare interventii legislative a Parlamentului asupra prevederilor art. 438 din Codul de procedura penala sau ar putea face obiectul unei viitoare analize de constitutionalitate a dispozitiilor legale anterior mentionate (paragraful 33). Prin urmare, Curtea retine ca omisiunea instantei de a se pronunta asupra unei cauze de incetare a procesului penal poate face obiectul caii extraordinare de atac a contestatiei in anulare, prevazuta la art. 426 lit. b) din Codul de procedura penala, pe cand solutia gresitei nedispuneri a incetarii procesului penal, in situatia in care instanta, in mod eronat, a constatat lipsa incidentei unei cauze de incetare a procesului penal, nu face obiectul de reglementare al textului criticat. Cu toate acestea, avand in vedere natura institutiei recursului in casatie, gresita pronuntare a instantei cu privire la lipsa incidentei unei cauze de incetare a procesului penal este necesar a fi reglementata la art. 438 din Codul de procedura penala (paragraful 34)'.

Avand in vedere argumentele expuse, se desprinde concluzia ca in ipoteza in care instanta de apel a examinat incidenta dispozitiilor legale referitoare la prescriptia raspunderii penale prin raportare la Decizia Curtii Constitutionale nr. 297/2018, invocarea naturii juridice diferite a acesteia din urma, astfel cum a fost stabilita prin Decizia nr. 358/2022, nu poate fi realizata pe calea contestatiei in anulare intemeiate pe dispozitiile art. 426 lit. b) din Codul de procedura penala, intrucat constituie o chestiune de drept, iar nu o eroare de procedura.

In consecinta, in ceea ce priveste chestiunea de drept invocata de catre instanta de trimitere, inalta Curte de Casatie si Justitie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala constata ca instanta care solutioneaza contestatia in anulare, intemeiata pe efectele deciziilor Curtii Constitutionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 si nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescriptia raspunderii penale, in cazul in care instanta de apel a dezbatut si a analizat incidenta acestei cauze de incetare a procesului penal in cursul procesului anterior acestei din urma decizii.

In raport cu cele aratate, Inalta Curte de Casatie si Justitie va admite sesizarile formulate de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penala in dosarele nr. 1.341/1/2022 (pct. I.1), nr. 1.344/1/2022 (pct. IV.1.1), nr. 1.346/1/2022 (pct. IV.2.1), nr. 1.348/1/2022 (pct. IV.3.1), nr. 1.396/1/2022 (pct. IV.4) si nr. 1.495/1/2022 (pct. IV.10.2), respectiv Curtea de Apel Brasov, Sectia penala, in Dosarul nr. 1.465/1/2022 (pct. IV.7.1), prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarelor chestiuni de drept: 'Daca normele care reglementeaza efectul intreruptiv de prescriptie al actelor de procedura sunt norme de drept substantial susceptibile de a fi aplicate ca lege penala mai favorabila sau norme de drept procesual supuse principiului tempus regit actum” si „Daca in aplicarea dispozitiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedura penala, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10/2017, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, instanta care solutioneaza contestatia in anulare, intemeiata pe efectele deciziilor Curtii Constitutionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 si nr. 358 din 26 mai 2022, poate reanaliza prescriptia raspunderii penale, in cazul in care instanta de apel a dezbatut si a analizat incidenta acestei cauze de incetare a procesului penal in cursul procesului anterior acestei din urma decizii' si va stabili ca:

1. Normele referitoare la intreruperea cursului prescriptiei sunt norme de drept penal material (substantial) supuse din perspectiva aplicarii lor in timp principiului activitatii legii penale prevazut de art. 3 din Codul penal, cu exceptia dispozitiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie si art. 5 din Codul penal.

2. Instanta care solutioneaza contestatia in anulare, intemeiata pe efectele deciziilor Curtii Constitutionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 si nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescriptia raspunderii penale, in cazul in care instanta de apel a dezbatut si a analizat incidenta acestei cauze de incetare a procesului penal in cursul procesului anterior acestei din urma decizii”.

* Cititi aici integral hotararea prealabila a ICCJ privind aplicarea deciziilor CCR pe prescriptie