Haos in sistemul judiciar: Magistratii ameninta cu proteste radicale daca modificarile Ministerului Justitiei, cu privire la raspunderea disciplinara, se vor aplica! Predoiu vorbeste la TV despre cat de corupti sunt magistratii
Intentia ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, de a modifica Legile 303/2004 si 317/2004, nu a fost primita bine de magistrati, care au avertizat ca, daca aceste modificari vor fi aplicate, se impun proteste de mare amploare. De altfel, Adunarile Generale ale tuturor instantelor din Romania, convocate la cererea CSM, s-au declarat in defavoarea modificarilor propuse de Predoiu. Conform unei note centralizatoare, intocmite de Directia de Legislatie a Consiliului Superior al Magistraturii, nu a existat nicio instanta care sa fie de acord cu modificarile considerate de Predoiu a fi necesare, mai ales in ceea ce priveste raspunderea disciplinara. Nota Directiei va fi luata in discutia Plenului CSM in sedinta din 22 noiembrie, insa sunt sanse mari ca razboiul dintre magistrati si ministrul Justitiei sa explodeze curand, mai ales ca Predoiu a declarat, in weekend, la o emisiune televizata, ca “fenomenul coruptiei in randul magistratilor este ingrijorator de extins”!
Magistratii acuza Executivul ca incearca sa isi subordoneze Justitia si cer CSM-ului sa ia o pozitie ferma in acest caz!
In nota CSM se arata ca “in urma analizei datelor comunicate de instante si parchete, a rezultat faptul ca nicio instanta sau unitate de parchet nu sustine forma proiectului propusa de Ministerul Justitiei. (…) Alte instante si parchete, destul de numeroase, au precizat ca isi insusesc proiectul de lege cu amendamentele si observatiile aduse de Asociatia Magistratilor din Romania. Nu lipsita de relevanta este pozitia unor adunari generale, care au transmis, pe aceasta cale, Consiliului Superior al Magistraturii, ca, in situatia in care Ministerul Justitiei insista in adoptarea legii conform proiectului si cu ignorarea amendamentelor propuse de Consiliul Superior al Magistraturii si de instante si parchete, se impune initierea unor forme radicale de protest. Alti magistrati, notand preocuparea executivului orientata spre accentuarea subordonarii si influentarii sistemului judiciar – deja manifestata prin politicile si strategiile economico-financiare si prin inconsecventa si instabilitatea legislative, au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii sa aiba o reactie ferma, de natura sa restabileasca echilibrul constitutional al puterilor in stat”!
Magistratii din toata tara au criticat proiectul lui Predoiu pentru ca aduce grave atingeri “independentei actului de justitie” si i-au cerut ministrului conditii adecvate de lucru
Conform notei CSM, judecatorii si procurorii din toata tara au sustinut ca, mai inainte de a inaspri conditiile raspunderii disciplinare, Predoiu ar trebui sa depuna eforturi pentru a imbunatati conditiile in care magistratii isi desfasoara activitatea. Astfel, magistratii au cerut “punerea la dispozitia instantelor (dar si a parchetelor) de sedii adecvate, si mai ales, sali de judecata suficiente, echipate corespunzator, precum si a celorlalte dotari minimale absolut necesare functionarii normale, pentru a se putea acorda termene de judecata cat mai scurte, suplimentarea schemelor de magistrati si mai ales, de personal auxiliar, pentru a corespunde actualului volum de activitate, asigurarea spatiilor necesare depozitarii dosarelor ce trebuie arhivate, in conditiile in care, la nivelul intregului sistem judiciar, spatiile cu destinatia de arhive sunt deja supraaglomerate, cresterea numarului de actiuni de formare in ceea ce priveste noile coduri si nu numai, coroborat cu crearea conditiilor minimale (timp, resurse) pentru realizarea unei pregatiri reale si temeinice a magistratilor si finantarea corespunzatoare a activitatii instantelor si parchetelor si eliminarea dependentei actuale de executiv, in acest sens”. Inainte de a diseca fiecare modificare in parte, magistratii i-au atras atentia ministrului Justitiei ca: “proiectul face ca statutul magistratului – care exercita o autoritate de stat, anume autoritatea judecatoareasca – sa fie unul dintre cele mai aspre si mai coercitive dintre toate categoriile socio-profesionale care implica exercitiul unei autoritati de stat”. De asemenea, in concluziile transmise de fiecare instanta “a fost aspru criticat modul in care puterea executiva intelege sa isi asume ca prioritate politica de structurare pe noi baze a sistemului judiciar, printr-o preocupare manifesta fata de crearea unor instrumente menite sa aduca atingere grava statutului magistratului, corelativ cu o lipsa de interes fata de problemele curente cu care se confrunta sistemul judiciar in ansamblul sau, in special cu lipsa resurselor umane si a celor materiale, prin acest din urma proiect de inaspreste sistemul disciplinar, prin fixarea unui cadru coercitiv in care magistratii sa-si desfasoare activitatea sub presiunea cercetarii disciplinare si a posibilelor sanctiuni, intr-o perioada de schimbari fundamentale ale dispozitiilor de drept substantial si procedural, ce implica un efort considerabil din partea magistratilor, aceasta in conditiile in care este cunoscuta criza cu care se confrunta sistemul judiciar in ceea ce priveste resursele umane si materiale, proiectul propus de Ministerul Justitiei aduce grave atingeri principiului constitutional privind independenta actului de justitie, prin modalitatea in care sunt reglementate mai multe abateri disciplinare, fiind supuse controlului disciplinar aspecte care tin exclusiv de infaptuirea justitiei, prin adaugarea ca titulari ai actiunii disciplinare a ministrului justitiei, a presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie se creeaza premisele necesare ca aparenta de impartialitate si independenta a magistratilor sa fie afectate; in plus, prin modificarile aduse, intregul sistem judiciar este plasat sub controlul executivului, fiind incalcat astfel principiul constitutional al separatiei puterilor in stat, se creeaza posibilitatea sicanarii magistratilor, iar acestia vor fi confruntati cu un stres suplimentar fata de situatia grea din prezent, caracterizata de numarul mare al dosarelor de pe complet, de diminuarea indemnizatiei, de conditiile improprii de lucru in multe instante si parchete”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# ASOCIATIA VICTIMELOR MAGISTRATILOR DIN ROMANIA(A.V.M.R.)
20 November 2011 15:50
-5
# Leafa au : toti juzii ar trebui sa faca dreptate
21 November 2011 16:45
+1
# Pierd oiu
23 November 2011 17:14
0
# Marilena Andreescu
22 November 2011 19:45
-1
Citeza pe ASOCIATIA VICTIMELOR MAGISTRATILOR DIN ROMANIA(A.V.M.R.)
# Anticoruptie
20 November 2011 15:58
+12
# Marilena Andreescu
22 November 2011 14:57
+2
Citeza pe Anticoruptie
# vivi pescaru'
20 November 2011 16:24
-4
# lica
20 November 2011 21:12
+4
# ATENTIE!
20 November 2011 18:06
+2
# curiosul
20 November 2011 18:21
-1
# Lica
20 November 2011 18:30
+3
# caineanu ion
20 November 2011 20:19
+5
# vivi pescaru'
20 November 2011 23:42
+1
# augusta.tigra
20 November 2011 20:22
-4
# Georgescu
20 November 2011 21:52
+2
# Vlad Craioveanu
21 November 2011 18:28
+1
# Baroul Bacau-UNBR
21 November 2011 18:29
-1
# Georgescu
21 November 2011 18:39
+1
# ion
21 November 2011 19:06
+4
# Cititor
21 November 2011 21:44
0
# lica
21 November 2011 23:13
+2
# si eu.. pe-aci
21 November 2011 23:36
+2
# Cornelia Galavan
24 November 2011 20:30
0