IAR SARE CALUL – Presedintele Traian Basescu cere numirea “imediata” a Procurorului General si procurorului sef al DNA. Basescu le-a transmis premierului si celor doi sefi ai Parlamentului ordine prin care sa protejeze sistemul judiciar in fata “presiunilor nejustificate” si sa revoce ministrii cu dosare penale, chiar daca ei nu au fost condamnati definitiv
Presedintele Romaniei, Traian Basescu a sarit din nou calul si s-a apucat sa dea indicatii “pretioase” reprezentantilor celorlalte puteri ale statului cu privire la numirea sefilor PICCJ si DNA, respectarea hotararilor judecatoresti, revocarea membriloc Guvernului care au dosare penale sau protejarea sistemului judiciar in fata presiunilor nejustificate. Basescu le-a trimis luni, 25 martie 2013, o scrisoare premierului Victor Ponta si presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului, Valeriu Zgonea si Crin Antonescu, in care le propune acestora un “Plan de actiune” centrat pe recomandarile din ultimul raport al Mecanismului de Cooperare si Verificare.
Traian Basescu le cere celor trei reprezentanti ai puterii executive si legislative sa grabeasca numirea Procurorului General al Romaniei si a procurorului sef al DNA si sa ia masuri pentru protejarea sistemului judiar. De asemenea, alte doua puncte din “Planul de actiune” se refera la respectarea si executarea hotararilor judecatoresti si revocarea din Guvern a ministrilor cu dosare penale, chiar daca acestia nu au fost condamnati definitiv.
Suprinzator este si faptul ca presedintele le-a dat celor trei si termene pentru indeplinirea acestor cerinte. Spre exemplu, numirea sefilor PICCJ si DNA trebuie facuta “imediat”.
Traian Basescu uita ca este doar un mediator al conflictelor dintre institutiile statului si dintre cele trei puteri in caz de conflict institutional, nu si seful acestora. Este al doilea moment in care, in ultimele doua zile, Traian Basescu sare este Constitutie.
Prezentam “Planul de actiune” al lui Traian Basescu:
„Stimate domnule Presedinte al Senatului, Stimate domnule Presedinte al Camerei Deputatilor, Stimate domnule Prim-ministru, in cadrul discursului pe care l-am sustinut in fata Parlamentului, in data de 12 martie 2013, am pledat pentru inscrierea in centrul agendei politice a statului roman a trei teme care imi par esentiale pentru avansarea proceselor de integrare europeana.
Am subliniat cu acel prilej ca existenta unui stat de drept modernizat si consolidat - eficient in functionarea sa democratica si independent in desfasurarea actului de justitie -, adoptarea monedei euro si, nu in cele din urma, aderarea la spatiul Schengen sunt coordonatele care trebuie sa ghideze actiunea noastra comuna pe termen scurt si mediu. Am increderea ca sunt in asentimentul Dumneavoastra cand afirm ca fiecare roman se regaseste in aceste trei obiective prin aspiratiile de a trai si munci intr-un context de reglementari fondate pe acele principii care au generat securitatea si prosperitatea comunitatii euroatlantice din care facem parte.
Doresc sa reiterez, prin intermediul acestei scrisori, propunerea mea de a avea un parteneriat cu Parlamentul si Guvernul atat in ceea ce priveste asumarea in comun a celor trei obiective, cat mai ales pentru desfasurarea de actiuni coordonate si concertate in sensul indeplinirii lor.
Testul pe termen scurt al angajamentului nostru comun, Parlament - Presedinte - Guvern, pe directia consolidarii statului de drept modern il reprezinta intrunirea conditiilor pentru realizarea aderarii la spatiul Schengen inainte de sfarsitul acestui an. Cunoasteti foarte bine faptul ca deschiderea politica a tuturor statelor membre care vor vota decizia de extindere a spatiului Schengen cu Romania si Bulgaria a fost consemnata in documentele Consiliului Justitie si Afaceri Interne din 7 - 8 martie. Cunoasteti, de asemenea, ca exista state membre care s-au pronuntat public in ceea ce priveste legatura dintre aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen si progresele realizate in privinta indeplinirii conditiilor din Mecanismul de Cooperare si Verificare.
In opinia mea, a trata cu responsabilitate fata de cetatenii romani obiectivul Schengen presupune adoptarea si punerea in aplicare a unui plan de actiune centrat pe recomandarile cuprinse in raportul Mecanismului de Cooperare si Verificare, adoptat de Comisia Europeana in 30 ianuarie 2013 si aprobat de Consiliul Afaceri Generale din 11 martie 2013, inclusiv cu acordul reprezentantului Guvernului Romaniei prezent la lucrari.
In sensul celor de mai sus, va propun urmatorul Plan de actiune:
1. Adoptarea, cu respectarea standardelor legale și morale europene, și punerea efectiva in aplicare a noului Statut al deputatilor si senatorilor.
termen: inainte de sfarsitul actualei sesiuni parlamentare.
2. Adoptarea unui cod de conduita al parlamentarilor.
termen: inainte de sfarsitul actualei sesiuni parlamentare.
3. Respectarea si executarea hotararilor judecatoresti.
termen: imediat-permanent.
4. Asigurarea protectiei adecvate pentru sistemul judiciar si institutiile anticoruptie impotriva presiunilor nejustificate de orice natura.
termen: imediat-permanent.
5. Revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor actiuni in instanta pentru fapte penale.
termen: 30 aprilie.
6. Angajarea raspunderii membrilor Parlamentului pentru fapte de incalcare a regimului de integritate.
termen: 30 aprilie.
7. Desemnarea conducerii Parchetului General si a DNA.
termen: imediat.
8. Prevenirea si sanctionarea coruptiei privind achizitiile publice si dezvoltarea rolului ANI in acest domeniu.
termen: 30 aprilie.
Va reamintesc, in acest context, ceea ce Consiliul Uniunii Europene stabileste cu prilejul fiecarei reuniuni in care se adopta rapoartele MCV, respectiv ca
Imi exprim convingerea ca prin indeplinirea Planului de acțiune (in forma pe care v-am propus-o sau intr-o varianta imbunatatita de dumneavoastra) si o atitudine proactiva in relatia cu Comisia Europeana si statele membre, vom putea apara mult mai bine interesele Romaniei, decat printr-o retorica agresiva, fara acoperire in fapte la noi acasa.
In opinia mea, punerea in aplicare a Planului de actiune, reprezinta singura optiune de natura sa sporeasca sansele de a obtine o decizie favorabila de aderare la spatiul Schengen inainte de sfarsitul acestui an.
In asteptarea raspunsului Dumneavoastra, pe care il sper foarte rapid, va rog sa primiti, stimate domnule Presedinte al Senatului, stimate domnule Presedinte al Camerei Deputatilor si stimate domnule Prim-ministru, asigurarea consideratiei mele inalte”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Marinaru 25 March 2013 13:15 +24
# emil 25 March 2013 13:29 +19
# adevarul 25 March 2013 13:32 +19
# anton 25 March 2013 13:39 +17
# Ezoteric 25 March 2013 13:43 +19
# VIKY NEDUMERITA 25 March 2013 13:47 -18
# VIKY 25 March 2013 14:00 +9
# anton 25 March 2013 14:08 +6
# anton 25 March 2013 13:43 +10
# Suspiciosu 25 March 2013 13:45 +14
# FLASHBANG 25 March 2013 17:36 0
# FLASH 25 March 2013 13:47 +12
# ANONIMUS 25 March 2013 13:55 +13
# alexandru 25 March 2013 14:00 -4
# obiectiva 25 March 2013 14:21 +7
# obiectiva 25 March 2013 14:31 +7
# obiectiva 25 March 2013 16:13 +3
# obiectiva 25 March 2013 17:08 +3
# Marcel 25 March 2013 17:12 +3
# obiectiva 25 March 2013 17:47 +2
# satanescu traian mortul 25 March 2013 18:03 +2