INCHISOARE CU EXECUTARE PENTRU CONDUCERE FARA PERMIS – Senatul a votat proiectul de lege pentru modificarea Codului penal initiat de fostul ministru al Justitiei Robert Cazaniciuc si de avocatul Daniel Fenechiu. Conducerea fara permis va fi sanctionata doar cu condamnare cu executare. Pedeapsa pentru conducerea fara permis creste de la 1-5 ani la 3-7 ani, ajungand chiar si la 10 ani in cazul accidentelor soldate cu victime. (Proiectul de lege si Expunerea de motive)
Conducerea fara permis va fi sanctionata obligatoriu cu condamnare la o pedeapsa cu executare. Acest lucru a fost decis marti, 12 noiembrie 2024, de Senatul Romaniei.
Concret, Senatul a votat cu unanimitate (105 voturi) proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, proiect initiat de fostul ministru al Justitiei, senatorul PSD Robert Cazanciuc (foto 1), si avocatul Daniel Fenechiu (foto 2), senator PNL. Astfel, initiativa legislativa adauga infractiunile de conducere a unui autovehicul fara permis si de incredintare a unui autovehicul unei perosoane despre care se stie ca nu detine permis de conducere (art. 335 Cod penal) la infractiunile pentru care nu se poate dispune condamnarea la o pedeapsa cu suspendare.
Totodata, acelasi proiect de lege (care urmeaza sa fie votat de Camera Deputatilor) prevede majorarea limitelor de pedeapsa pentru conducerea fara permis de la 1 la 5 ani, cat este in prezent, la 3-7 ani. Mai mult, pedepsele vor creste cu o treime in cazul accidentelor produse de persoane care conduc fara permis si care sunt soldate cu pagube materiale sau vatamari corporale, si cu 50% in cazul accidentelor soldate cu victime, in acest din urma caz pedeapsa putand fi chiar si de 10 ani.
Iata proiectul de lege votat de Senatul Romaniei privind aplicarea unor pedepse doar cu executare pentru cei care conduc fara permis:
„1. La articolul 91, alineatui (3/2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(3/2) Nu se poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere in cazul infractiunilor prevazute la art. 209-211 si art. 335 alin. (1), (1/1) pentru situatiile in care urmarile au fost pagube materiale ori vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii uneia sau mai multor persoane si (3)
2. La articolul 335, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani.
3. La articolul 335, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1/1), cu urmatorul cuprins:
(1/1) Daca, urmare a faptei prevazute in alin. (1), s-a produs un accident de circulatie care a avut ca urmare pagube materiale sau vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii uneia sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevazute la alin. (1) se majoreaza cu o treime, iar daca s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevazute la alin. (1) se majoreaza cu jumatate.
4. La articolul 335, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(3) Cu aceeasi pedeapsa, in mod corespunzator si in cazul producerii urmarilor prevazute la alin. (1/1), se sanctioneaza si persoana care incredinteaza un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care stie ca se afla in una dintre situatiile prevazute in alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenta alcoolului ori a unor substante psihoactive”.
Iata forma actuala a art. 335 alin. (1) si (3) vizat de propunerea de lege votata de Senat:
"(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si persoana care incredinteaza un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care stie ca se afla in una dintre situatiile prevazute in alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenta alcoolului ori a unor substante psihoactive”.
* Cititi amendamentele propuse si adoptate in Comisia juridica a Senatului
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# morarescu 12 November 2024 16:58 +10
# Maria Magdalena 12 November 2024 17:18 -62
# ROFLMAO 12 November 2024 17:44 +6
# abraxas 12 November 2024 18:17 +1
# Bai M U L E L O R, 12 November 2024 21:45 -5
# 112 12 November 2024 21:50 +72
# Ioan 12 November 2024 21:51 -62
# santinela 13 November 2024 06:32 -98
# Csaba D 13 November 2024 08:38 -1
# LorenzodeMedici 13 November 2024 10:55 +2
# vasile 13 November 2024 11:04 +3
# Marcu 13 November 2024 11:40 +1
# maxtor 13 November 2024 11:53 0
# Raymond Reddington 13 November 2024 13:21 +2
# Paul 13 November 2024 18:47 +1
# ?????? 14 November 2024 19:09 0