Hotarare extrem de importanta pronuntata, marti 21 octombrie 2014, de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. CEDO a dat castig de cauza statului roman in procesul intentat de fostul deputat PSD Petre Naidin, care s-a plans la Strasbourg ca a fost victima unui tratament discriminatoriu pentru ca nu a fost reprimit intr-o functie publica din cauza trecutului sau, dovedit de CNSAS, de colaborator al Securitatii regimului ceausist. In motivarea hotararii pronuntate astazi in cauza Naidin vs. Romania, CEDO a retinut, in esenta, ca tratamentul diferit aplicat fostului parlamentar PSD, respectiv, eliminarea oricarei posibilitati ca acesta sa mai ocupe o functie publica, "a avut un scop legitim, si anume, protectia securitatii nationale, a sigurantei publice si a drepturilor si libertatilor altora".

In primii doi ani dupa Revolutie, Petre Naidin a ocupat functia de subprefect de Calarasi, iar apoi, pana in 2004, a fost deputat in Parlamentul Romaniei. In anul 2000, in timp ce se afla in cursa pentru un al treilea mandat in Camera Deputatilor, a fost verificat, din oficiu, de CNSAS, iar dupa cercetari prealabile si doua audieri, Consiliul a concluzionat ca a fost colaborator al Securitatii, intre 1971 si 1974. CNSAS si-a motivat decizia pe baza unei declaratii date de Petre Naidin in momentul racolarii sale, pe cand avea 17 ani, prin care se angajase sa colaboreze cu Securitatea. In timpul studiilor liceale si in perioada serviciului militar, au mai retinut judecatorii CEDO, fostul deputat PSD a furnizat informatii cu pivire la unii colegi pe care ii suspecta ca ar asculta posturi de radio straine sau ca ar avea rude in strainatate. Contestatia lui Petre Naidin impotriva deciziei CNSAS a fost respinsa, la 20 august 2001, de Curtea de Apel Bucuresti.

In 2004, cand a ajuns la finalul celui de-al treilea mandat de parlamentar, Petre Naidin si-a exprimat intentia de a intra din nou in serviciul public. In acest sens, a solicitat Agentiei Nationale a Functionarilor Publici includerea sa pe lista membrilor corpului de rezerva al subprefectilor, invocand ca legea organica de reglementare a activitatii prefecturilor permitea fostilor subprefecti sa fie inscrisi in lista membrilor corpului de rezerva. La 1 octombrie 2004, insa, Naidin a fost notificat de ANFP ca i se refuza solicitarea. Motivarea se intemeia pe o reglementare recent intervenita, respectiv, pe dispozitiile art. 50 din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, care interzice accesul la functiile publice pentru persoanele gasite vinovate de acte de politie politica.

Urmatorul pas urmat de Petre Naidin a fost initierea unei actiuni in contencios administrativ, prin care a ridicat la Curtea de Apel Bucuresti exceptia de neconstitutionalitate a art. 50 din Legea nr. 188/1999. CAB a sesizat CCR, iar Curtea Constitutionala, printr-o decizie din 24 ianuarie 2006, a confirmat constitutionalitatea textului de lege criticat.

Cererea lui Naidin de a fi inclus in lista membrilor corpului de rezerva al prefectilor a fost ulterior respinsa printr-o hotarare din 11 aprilie 2006 a CAB, mentinuta la ICCJ printr-o decizie din 23 martie 2007.

Dupa ce a pierdut la Curtea de Apel Bucuresti si la Inalta Curte de Casatie si Justitie, fostul deputat PSD Petre Naidin s-a adresat Curtii de la Strasbourg, la 24 august 2007, reclamand incalcarea Art. 8 (privind dreptul la respectarea vietii private si de familie) in conjunctie cu Art. 14 (referitor la interzicerea discriminarii) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Prezentam motivarea Hotararii CEDO (a se vedea paragrafele 46-57 din hotararea atasata la finalul articolului):

"Curtea reaminteste ca un tratament diferit este discriminatoriu daca 'nu are nicio justificare obiectiva si rezonabila', respectiv, in cazul in care nu urmareste un 'scop legitim' sau atunci cand nu exista un 'raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit' (cauza Sidabras si Dziautas vs. Lituania).

In acest caz, Curtea noteaza ca art. 50 din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici a introdus, pentru persoanele care doresc sa revina in serviciul public, o distinctie intemeiata pe trecutul acestora. Potrivit restrictiilor introduse in numeroase tari postcomuniste, persoanele care au colaborat cu Securitatea nu pot fi integrate sau reintegrate in functii publice (pentru dispozitiile unor sisteme juridice nationale privind interdictia angajarii din motive politice, a se vedea cauza Sidabras si Dziautas vs. Lituania).

Curtea ia act de Decizia CCR din 24 ianuarie 2006, potrivit careia refuzul accesului la functii publice pentru fostii colaboratori ai politiei politice este justificat de necesitatea ca toti functionarii sa fie loiali regimului democratic (n.r. - extras din Decizia nr. 41/2006 a CCR: cerinta ca cetatenii romani care au desfasurat activitate de politie politica sa nu poata face parte din corpul functionarilor publici este justificata de necesitatea ca toti membrii aparatului administratiei publice sa fie loiali statului si principiilor generale de organizare a statului roman, asigurandu-se in acest mod credibilitatea acestora si a aparatului administrativ).

In acest sens, Curtea reaminteste ca, in principiu, statele au un interes legitim de reglementare a conditiilor de angajare in serviciul public. Un stat democratic are dreptul de a solicita functionarilor publici sa fie loiali principiilor constitutionale pe care se bazeaza (Vogt vs. Germania; Sidabras si Dziautas vs. Lituania).

In acest caz, Curtea trebuie sa ia in considerare situatia cunoscuta de Romania in timpul regimului comunist si faptul ca, pentru a fi evitata experienta traita in trecut, statul trebuie sa se bazeze pe o democratie capabila sa se apere pe sine (Vogt vs. Germania; Sidabras si Dziautas vs. Lituania; Bester vs. Germania; Knauth vs. Germania).

Date fiind cele expuse mai sus, Curtea admite ca tratamentul diferit aplicat reclamantului, respectiv, eliminarea oricarei posibilitati ca acesta sa mai ocupe o functie publica, a avut un scop legitim, si anume, protectia securitatii nationale, a sigurantei publice si a drepturilor si libertatilor altora (a se vedea, mutatis mutandis, Rekvenyi vs. Ungaria; Sidabras si Dziautas vs. Lituania).

Ramane de stabilit daca masura contestata a fost una proportionala.

Reclamantul a denuntat caracterul absolut al interdictiei si faptul ca nu a fost luata in considerare inconsistenta - sustine el - a actiunilor sale.

In ceea ce priveste primul argument al reclamantului, Curtea constata ca perspectivele de cariera in serviciul public ale reclamantului au fost eliminate. Functionarii publici, nemaivorbind de ocupantii unor pozitii de inalta responsabilitate, in randul carora reclamantul ar fi dorit sa revina, ocupa un loc in suveranitatea statului. Interdictia impusa reclamantului nu este disproportionata in raport cu obiectivul legitim al statului de a se asigura de loialitatea personalului insarcinat cu salvgardarea interesului sau general.

Totodata, Curtea noteaza ca nu exista nicio interdictie impusa de stat in perspectiva angajarii in sectorul privat, chiar si in acele societati care pot fi de importanta pentru interesul national, in domeniile economic, politic sau de siguranta. In acelasi timp, reclamantului nu ii este impusa interdicita de a ocupa un post intr-un alt domeniu al sectorului public, care nu implica exercitarea puterii publice.

In fine, in ceea ce priveste pretinsa neluare in seama a naturii si consecintelor actiunilor reclamantului, Curtea constata ca aceste aspecte au facut obiectul unei examinari in fata Curtii de Apel Bucuresti, care a dispus o hotarare la 20 august 2001. In ceea ce priveste faptele, care se inscriu in mod cert in marja de apreciere a autoritatilor nationale, Curtea nu poate pune la indoiala concluziile acestor instante.

Aceste elemente sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca nu a existat o incalcare a Art. 8 coroborat cu Art. 14 din Conventie".

*Cititi aici integral Hotararea CEDO in cauza Naidin vs. Romania