3 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

INALTA CURTE CONDAMNA ABUZIV – CEDO a sanctionat Romania in cauza Mischie, statuand ca este inadmisibila condamnarea in apel, dupa achitare, fara a se administra probe noi care sa rastoarne probatoriul de la fond. Judecatorii CEDO interzic reinterpretarea acelorasi probe si atrag atentia Romaniei ca, prin art. 465 NCPP, are obligatia de a promova revizuiri in situatiile in care se incalca dreptul la un proces echitabil (Hotararea)

Scris de: Alex PUIU | pdf | print

13 October 2014 17:00
Vizualizari: 34554

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat Romania la plata a 3.000 euro daune morale lui Nicolae Mischie (foto), pe motiv ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu i-a asigurat fostului presedinte al Consiliului Judetean Gorj un proces echitabil. In Hotararea pronuntata, la 16 septembrie 2014, in cauza Mischie vs. Romania, Curtea de la Strasbourg a criticat aspru Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru ca l-a condamnat pe Nicolae Mischie la un an de inchisoare cu suspendare fara a administra probe noi, ci prin reinterpretarea aceluiasi probatoriu pe baza caruia instantele inferioare pronuntasera solutii de achitare. Nicolae Mischie s-a adresat Curtii de la Strasbourg, la 24 octombrie 2007, reclamand incalcarea Art. 6 paragraful (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.


Cauza isi are originea in dosarul in care Nicolae Mischie a fost trimis in judecata de Parchetul Tribunalului Gorj, in ianuarie 2005, pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, in legatura cu introducerea ilegala in Romania, in 1997, a unei pusti pe care acesta o cumparase din Elvetia. Fostul presedinte al CJ Gorj a fost achitat de primele doua instante - Tribunalul Gorj (25 octombrie 2005) si Curtea de Apel Craiova (20 octombrie 2006), dar a fost condamnat definitiv de instanta suprema, prin admiterea recursului procurorilor, la un an de inchisoare cu suspendare (25 aprilie 2007).

In Hotararea pronuntata impotriva Romaniei, CEDO a aratat in esenta ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis condamnarea lui Mischie pe baza acelorasi declaratii de martori pe care instantele inferioare le-au retinut ca probe in motivarea achitarii fostului presedinte al CJ Gorj. Critica principala adusa de judecatorii europeni instantei supreme este aceea ca ICCJ nu i-a audiat personal pe martorii respectivi, ci s-a limitat sa reinterpreteze depozitiile pe care acestia le-au dat la fond si in apel.

Prezentam motivele invocate de CEDO in Hotararea de condamnare pronuntata in cauza Mischie vs. Romania (paragrafele 35-41 din Hotarare):

"Curtea observa mai intai de toate ca Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a audiat pe reclamant in persoana, dar ca l-a condamnat fara a-i asculta si pe martorii audiati de jurisdictiile care l-au achitat in prima instanta si in apel. In acest sens, Curtea retine ca a constatat deja, in cauze similare, ca rolul ICCJ nu este limitat doar la chestiuni de drept. Intr-adevar, procedura in fata instantei de recurs este o procedura completa care urmeaza aceleasi reguli pe care le urmeaza instanta de fond si instanta de apel, iar ICCJ poate confirma achitarea pronuntata in prima instanta sau poate condamna, in urma unei evaluari corespunzatoare a nevinovatiei sau vinovatiei persoanei, prin administrarea de probe noi. In acest caz, ICCJ si-a exercitat a doua optiune, dar fara a examina noi probe. Curtea noteaza ca instantele de fond si apel au considerat ca reclamantul a raportat, in februarie 2003, detinerea ilegala a armei in Romania, dar l-au achitat retinand ca circumstanta in cauza faptul ca actiunea sa nu intruneste gradul de pericol social al unei infractiuni. Cu toate acestea, ICCJ a considerat, pe baza acelorasi elemente probatorii, ca reclamantul a adus pusca in Romania in octombrie 1997, ca o astfel de actiune intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, si l-a condamnat la 1 an de inchisoare cu suspendare.

In opinia Curtii, o asemenea analiza nu se limiteaza, asa cum a sustinut Guvernul, doar la o chestiune de drept, si anume, incadrarea juridica a faptelor. Curtea noteaza ca ICCJ a dat o noua interpretare faptelor, apreciind ca reclamantul a introdus pusca in Romania la o data mult anterioara celei retinute de instantele inferioare si, de aceea, a fost vinovat de comiterea unei infractiuni. Prin urmare, ea a agravat situatia, condamnandu-l la o pedeapsa cu inchisoare.

Mai mult decat atat, pentru a se putea pronunta astfel, Inalta Curte a procedat la o noua interpretare a declaratiilor unor martori pe care ea nu i-a audiat. Astfel, a intors hotararile instantelor inferioare, care l-au achitat pe reclamant in special pe baza declaratiilor pe care acesti martori le-au dat in fata lor in timpul audierilor. In conditiile in care aprecierea diferitelor probe a apartinut instantei de recurs, ramane de retinut ca reclamantul a fost condamnat pe baza acelorasi marturii care le-au fost suficiente instantelor inferioare pentru a se indoi de acuzatii si pentru a motiva achitarea sa. In aceste conditii, omisiunea Inaltei Curti de a-i asculta pe acesti martori inainte de a pronunta condamnarea a redus in mod considerabil dreptul la aparare al reclamantului.

In fine, in ceea ce priveste observatia Guvernului ca reclamantul nu a cerut audierea martorilor in fata ICCJ, Curtea constata ca instanta de recurs era obligata sa ia masuri judiciare favorabile in acest sens chiar daca reclamantul nu a solicitat acest lucru in mod expres. Mai mult decat atat, Curtea noteaza ca reclamantului nu i se poate reprosa o lipsa de interes in procesul sau. Prin urmare, se cuvine sa respinga exceptia de neepuizare invocata de Guvern.

Aceste elemente permit Curtii sa concluzioneze ca solutia de condamnare a reclamantului motivata prin aceea ca a introdus ilegal o pusca in Romania, pronuntata in absenta unei audieri directe a martorilor, in conditiile in care acesta fusese achitat de instantele inferioare, contravine exigentelor unui proces echitabil in sensul Art. 6 paragraful (1) din Conventie. In consecinta, a existat o incalcare a Art. 6 paragraful (1) din Conventie".

CEDO recomanda rejudecarea dosarului lui Nicolae Mischie pe motiv ca acestuia i-a fost incalcat dreptul fundamental la un proces echitabil

Dupa ce a constatat incalcarea Art. 6 din Conventie, CEDO a stabilit ca Nicolae Mischie este indreptatit sa primeasca de la statul roman 3.000 de euro daune morale. Mai mult, Curtea de la Strasbourg a sugerat ca o reparatie echitabila in aceasta cauza o reprezinta rejudecarea dosarului, sens in care judecatorii europeni au facut trimitere la art. 465 din noul Cod de procedura penala, dispozitie care permite revizuirea atunci cand CEDO constata incalcari ale drepturilor si libertatilor fundamentale:

"In plus, Curtea reaminteste ca in cazul in care o persoana a fost condamnata in urma unei proceduri care a antrenat incalcari ale exigentelor art. 6 din Conventie, asa cum este si situatia de fata, atunci un nou proces sau o redeschidere a procedurilor la cererea persoanei interesate reprezinta, in principiu, un mijloc adecvat pentru remedierea incalcarii constatate. In acest sens, Curtea noteaza ca art. 465 din Noul Cod de procedura penala, intrat in vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces in cazul in care Curtea a constatat incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale solicitantului".

Achitati la fond, dar condamnati in ultima instanta

Aceasta Hotarare CEDO vine in contextul in care, in ultimii doi ani, in Romania au existat mai multe dosare in care inculpati achitati la fond au fost condamnati la pedepse cu inchisoarea, chiar si cu executare, de catre instanta de control judiciar. Amintim doar cazurile omului de afaceri George Becali - achitat la fond de Completul de 3 judecatori al ICCJ in toate cele trei dosare si apoi condamnat de Completul de 5, in recurs, o data cu suspendare, iar de doua ori cu executare, al fostului ministru al Justitiei Tudor Chiuariu - condamnat la 3 ani si 6 luni de inchisoare cu suspendare de Completul de 5 judecatori al ICCJ, dupa ce fusese achitat la fond de Completul de 3 judecatori supremi, dar si cazul mai recent al senatorului Sorin Rosca Stanescu si al celorlalti inculpati din "Dosarul Rompetrol", achitati de TMB si condamnati de CAB.

*Cititi aici integral Hotararea CEDO in cauza Mischie vs. Romania

Comentarii

# idem date 13 October 2014 16:41 +5

mutatis mutandis dosarul lui S.R. STANESCU !!!

# Goe date 13 October 2014 17:53 +10

Acum niste (ne)distinsi maimutoi de la Inalta Curte de Castratie si de la parchete ar trebui sa se caute prin buzunare. Sa vedem....

# DOREL date 14 October 2014 09:52 +4

Visezi frumos, cu acest CSM n-o sa plateaasca nimeni nimic si o sa fie din rau in mai rau ! Pentru ei nu exista nici CEDO, nici Conventia nici jurisprudenta si, de fapt, nici legea, toate sunt intoarse cu furca mai rau ca pe vremea lui Alexandru Draghici, numa' condamnarea sa iasa ! Si, b:) cu un popor care l-a votat (cum l-a votat) de 2 ori pe "nea Traian" slaba speranta, am fi capabili sa-l mai votam de doaua ori, noroc cu sfanta Constitutiune ! Parerea mea ... 

# unul din lumea cea mare date 13 October 2014 17:57 -16

Pe mine care sint mai slab de minte nu ma mira ca Mischie a intrat la puscarie (uita ca si rimeaza), pe mine ma uimesc multe alte lucruri pe care citeodata nici nu mi le mai aduc aminte. Daca sinteti amabili sa-mi esplicati si mie cine e Domnul CEDO ca dupa nume nu poate sa fie femeie si de ce ne pedepseste el pe noi romanii adevarati. Cred ca din cauaza lu Basescu ca el e de vine si pentru ca a fost seceta acum doi ani. Trebuie sa va las ca am ora la masaj (adica ma masez singur pina imi ies ochii din cap ca la melc) Cuvint de cod flasneta turboreactoare (adica eu)

# unul din lumea cea mare date 13 October 2014 20:34 +3

ptr falsul alias unul din lumea cea mare folosit de procuratoarea dankh //bai procuratoareo!!!!!!!!!!in felul asta se vede stiinta voastra de carte!!!!!!!CARE SE REDUCE DOAR LA CAPITOLUL ,DA!!!!!!AM INTELES SA TRAITI!!!!!!la nimic nu va duce mintea de napirci si viere decit la DOSARE ARANJATE.........SI SE VEDE DIN PLIN CA AM DREPTATE DUPA CIT VA CONDAMNA MAGISTRATII SERIOSI DE LA CEDO,culme tocmai pe legislatia romaneasca de care VOI NAPIRCILE SI VIPERELE NU AVETI HABAR.ati ajuns rusinea justitiei in nerusinata de justitie,mai rau de atit nici ca se putea ajunge.halal ,,magistrati,, si hotii din pandaimos stiu mai mult ca voi,panaramelor!!!!(pina si imperiul raului m/a citat in chestia cu panaramele)cuvint de cod thrust reverser -dankh explica unde este si cind se foloseste pe ce parte a avionului se afla?

# Laurentiu 2 date 13 October 2014 18:02 +10

Pai, din câte-mi amintesc, Becali a fost achitat initial in toate cele trei procese pentru care a fost condamnat ulterior.

# Laurentiu 2 date 13 October 2014 18:11 0

Pai, din câte-mi amintesc, Becali a fost achitat initial in toate cele trei procese pentru care a fost condamnat ulterior.

# ADEVARUL date 13 October 2014 18:27 +8

SE IMPUNE O TESTARE NAȚIONALĂ A MAGISTRAȚILOR-PROCURORI ȘI JUDECĂTORI-SUNT SUB ORICE CRITICĂ DIN PUNCT DE VEDERE PROFESIONAL,MORAL,ETC.SĂ ZICI CA EI CĂ FAC DREPTATE SUI GENERIS,CA ÎN AMERICA ANILOR 20,SĂ IL CONFUNZI PE MISCHIE CU CAPONE,NU MERGE...DACĂ ESTE PĂRTINITOARE PRIMA SOLUTIE DE CE NU SA INDREPTAT INSPECTIA JUDICIARĂ-IN REGRES,CSM-UL PUTEA SANCTIONA PROASTA GESTIONARE A DOSARULUI,DAR NU MERGE CU SUBSTITUIREA SI VORBITUL IN NUMELE JUSTITIEI...PENTRU CĂ NIMENI NU ESTE DEASUPRA LEGII,NICI EGAL EI.

# vikkktor date 13 October 2014 20:11 +3

Atata timp cat SAESP-urile, Serviciu Arme Explozibil Substante Periculoase, din teritoriu,sunt conduse de catre derbedeii care sunt la Directia Arme Explozibili Substante Periculoase din cadrul IGPR, care suferea de hoplofobie si de un mod total original de a interpreta legea, in functie de faptuitor si de cum umple acesta portbagajele, vom asista la nedreptati de acest fel...dar detinatorii de arme, stau cu capul intre urechi si suporta toate mizeriile, probabil de dragul unui mic braconaj pe care il practiva mai tot romanul...Pe aste se bazeaza si DAESP-IGPR cand aplica legea dupa ureche si fac adevarate lucrari literare SF in care prezinta deosebitul pericol social daca-i gasesc unuia un glont in plus. Pana cand Toba sau Oprea nu vor intra si in directia asta, facand schimbari masive, acolo va conduce unul care din sofer de chestor a ajuns in cativa ani cms sef sef de serviciu si care aplica legea dupa cum cotizeaza suspectul si dupa cum vrea muschiul lui calit in caratul sacoselor.

# vikkktor date 13 October 2014 20:25 0

Atata timp cat SAESP-urile, Serviciu Arme Explozibil Substante Periculoase, din teritoriu,sunt conduse de catre derbedeii care sunt la Directia Arme Explozibili Substante Periculoase din cadrul IGPR, care suferea de hoplofobie si de un mod total original de a interpreta legea, in functie de faptuitor si de cum umple acesta portbagajele, vom asista la nedreptati de acest fel...dar detinatorii de arme, stau cu capul intre urechi si suporta toate mizeriile, probabil de dragul unui mic braconaj pe care il practiva mai tot romanul...Pe aste se bazeaza si DAESP-IGPR cand aplica legea dupa ureche si fac adevarate lucrari literare SF in care prezinta deosebitul pericol social daca-i gasesc unuia un glont in plus. Pana cand Toba sau Oprea nu vor intra si in directia asta, facand schimbari masive, acolo va conduce unul care din sofer de chestor a ajuns in cativa ani cms sef sef de serviciu si care aplica legea dupa cum cotizeaza suspectul si dupa cum vrea muschiul lui calit in caratul sacoselor.

# Avocat date 13 October 2014 21:08 -3

Asa cum in urma grevei declansate de avocati la Satu Mare magistratii s-au ******t si au promis ca nu vor mai da solutii de recunoastere a avocatilor de la Bota, tot asa putem organiza un protest si impotriva deciziilor CEDO, a magistratiilor de acolo. Pun pariu ca o s-o lase mai moale si o sa dea solutii care sa convina

# SATU_mic date 13 October 2014 21:17 0

Judecătoria Constanţa - Sentinţa penală definitivă nr. 234/2014 din 30 mai 2014: ,,UNBR - Bota şi Baroul Bucureşti (Bota) sunt organizaţii care funcţionează în mod valabil :eek: :eek: :eek: :eek:

# visu date 13 October 2014 21:27 +6

Cedo ne-nvata logica elementara! Halal intelectuali magistrati! Halal noua ca-i lasam!

# Dan date 13 October 2014 23:06 +1

Daca instanta de fond ne "intelege" suntem siguri de reusita. Cel mult cu suspendare. Dar daca instanta de fond condamna cu executare, mai este posibila achitarea de catre instanta care judeca in calea de atac?

# vikkktor date 13 October 2014 23:46 +2

Da..pt ca instanta de fond cand a condamnat cu executare, nu a ,,inteles,,....adica neantelegand, s-a dovedit neantelegatoare :lol:

# Dora date 14 October 2014 08:36 +1

vi******tor,stai prost la limba romana,"neantelegand" si "neantelegatoare" dovedeste neintelegerea suficienta a acesteia.

# santinela date 14 October 2014 08:55 +2

Halooo ! Livia Stanciu se aude ? Baietii de la CEDO au judecat de bun simt si nu trebuie sa fi jurist ca sa vezi corectitudinea. La ai nostrii pitifelnici de procurori si judecatori de unde bun simt ? Este comanda politica la vermeghe cu tine chiar daca esti nevinovat. Distractia va incepe cind judecatorii de la CEDO vor pica de pe scaun vazind condamnarile si motivarile in dosarul lui Voiculescu. Stanciu,Camelia,Matei si altii de teapa lor se vor face de ris cumplit in toata Europa.

# Dura lex vax est date 14 October 2014 09:11 +1

Pentru naivi, inclusiv pentru Goe: magistraţii instanţei supreme nu au nimic de pierdut nici atunci când statul român este obligat la CEDO. Atâta timp cât la data condamnării României răspunderea disciplinară este prescrisă iar de răspundere penală nu poate fi vorba, oricine comite abuzuri la nivelul instanţei supreme poate sta liniştit până la adânci bătrâneţi. Poate doar la judecata de apoi va avea ceva neplăceri.

# Un justitiabil date 16 October 2014 15:17 +1

Si m-a intrebam eu mereu uitandu-ma la TV-eu ... cum naiba e posibil, in baza acelorasi probe, martori, interceptari, etc ... un complet de judecata, motivat, sa achite un nene/tanti / complet uneori format chiar din 3 judecatori, iar acelasi nene/tanti, la completul superior (suspect de superior fiind mereu cam acelasi complet de 5 ai ICCJ si, rar ai CAB) sa-l trimita pa bietu' nene/tanti la mititica in baza .... istetimii magistratilor "superiori". Pai in cazul asta domnilor de la CSM, DE URGENTA, dispuneti EXAMINAREA IMEDIATA si OBLIGATORIE a judecatorilor "inferiori" pe motiv de  .... incapacitate adaptiva. Pai cum e posibil "inferiorii" sa vada ACHITARE in vedere ce "superiorii" ... CONDAMNARE? Curat-murdar tanti CSM  :lol:

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 2.12.2024 – Se stiu viitorii sefi ai CSM. Reteaua sorosista din SRI, justitie si mass-media, devoalata in CSAT

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva