INTERVIU – Avocatul Mihnea Stoica, consilier in Baroul Bucuresti: „Decanul a transformat cursul de pregatire intr-unul cu caracter profund electoral”
Maestrul Mihnea Stoica (foto) din Baroul Bucuresti s-a impus in lumea avocaturii destul de repede, motiv pentru care a si fost ales in urma cu patru ani consilier in Baroul Bucuresti. Cu o vechime in avocatura de 14 ani, Mihnea Stoica tinteste in prezent functia de decan la alegerile din 21 mai 2011. Lasand deoparte campania electorala – care pentru el s-a incheiat, desi pentru altii nu - ne-a interesat sa aflam opiniile consilierului Mihnea Stoica despre pregatirea profesionala continua a avocatilor, precum si despre problemele generale ale acestora.
Cum o duc avocatii in ziua de azi, mai ales cei tineri si cu precadere cei stagiari, in conditiile in care din punct de vedere financiar la inceput de cariera le este foarte greu sa-si sustina plata taxelor la Barou in conditiile in care primesc un salariu minim pe breasla, stabilit la 1000 lei? Multi dintre ei stau cu chirie, ce le mai ramane ca sa traiasca?
Foarte putini dintre stagiari sunt salarizati, cei mai multi dintre ei exercita profesia in calitate de colaboratori. Conditiile contractului de colaborare si le negociaza singuri. Exista insa o mare problema, onorariul unora dintre stagiari este de multe ori fictiv. In ciuda faptului ca li se garanteaza un venit minim pe profesie, stagiarii reclama ca exista si indrumatori care nu-si onoreaza obligatiile si care primesc chitante fictive. In calitate de consilier am recomandat ca in cuprinsul contractului de colaborare sa se stipuleze plata onorariului retrocedat in contul colaboratorului si nu in numerar, pentru a se asigura caracterul real al acestor plati. Nu cred ca Baroul poate interveni in libertatea contractuala cu exceptia reasezarii venitului minim garantat, astfel incat acesta sa asigure conditii decente.
Spuneti ca ati recomandat plata prin cont bancar. Daca ati facut-o cine nu v-a ascultat?
Baroul e inert. In ciuda faptului ca venitul minim garantat a fost stabilit in 2008, inca se inregistreaza contracte de colaborare in care onorariul retrocedat este stabilit la un minim de 800 lei – sub plafonul garantat. Cu atat mai mult functionarii Baroului raspund greu la orice modificari dispuse de Consiliu, iar pana in prezent, decanul nu s-a concentrat asupra disciplinei functionarilor.
Pregatirea avocatilor a devenit in ultima vreme o prioritate pentru UNBR, in conditiile a tot mai multor sesizari din partea clientilor, care au reclamat slaba pregatire a unor avocati. Ce politica ati avut, in calitate de consilier care raspunde de problemele pregatirii continue, pe aceasta zona?
Pregatirea continua a avocatilor a fost coordonata de decan. De altfel si proiectul pe baza caruia se desfasoara pregatirea ii apartine. Proiectul pe care l-am propus eu – si care viza externalizarea pregatirii, in sensul preluarii ei de catre lectori independenti supusi evaluarii - a fost respins de Consiliu. Luni a avut loc o conferinta de pregatire profesionala sustinuta de catre decanul Ion Ilie Iordachescu la sediul Baroului. Mai multi colegi care au participat la respectiva conferinta au acuzat faptul ca decanul a transformat cursul de pregatire intr-unul cu caracter profund electoral, etalandu-si meritele personale pe timpul mandatului sau. Nu am avut inca o discutie cu decanul, insa ma deranjeaza creditarea unui discurs electoral cu ore de pregatire continua. Sunt convins totusi ca decanul, in calitate de lector al INPPA, cunoaste rolul si principiile pregatirii continue si sper sa nu le fi compromis, transformandu-le in propria sa campanie electorala. In cursul sedintei de Consiliu care va avea loc maine dupa-amiaza voi lamuri cu domnul decan care sunt aparentele pe care trebuia sa le evite si care au generat reactii de nemultumire in randul participantilor de la cursul sau.
Statutul avocatului a ajuns sub scaunul procurorului, motiv pentru care exista o stare de tensiune in salile de judecata. Ca avocat pledant in cauze penale, nu va deranjeaza aceasta pozitie de inferioritate fata de acuzare? Ce trebuie facut?
Avocatul nu are o pozitite de inferioritate fata de procuror. Atat avocatul cat si procurorul sunt participanti in procesul penal. Eroarea tamplarului care a amplasat banca procurorului langa prezidiul judecatorului, eroare conservata inca de pe vremea acuzatorului public, a generat tensiuni de mai bine de 60 de ani. Am insistat si voi insista ca procurorul sa coboare langa avocat ca participant egal in cercetarea judecatoreasca. Mai multe nu pot sa va spun pentru ca decanul a anuntat in urma cu doua ore, inainte sa intre in emsiunea „Acces direct”, ca s-a incheiat campania electorala, iar eu nu vreau sa-mi dezavantajez colegii din aceasta competitie.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Daniel Fenechiu 17 May 2011 16:50 0
# varzaru 17 May 2011 17:09 +2
# Daniel Fenechuiu 17 May 2011 17:30 +1
# bondi 17 May 2011 17:18 +1
# IANCU 17 May 2011 18:01 -1
# morarescu 17 May 2011 19:34 +2
# coleg 17 May 2011 20:16 -2
# colegu 2 17 May 2011 20:59 -1
# Calin Grosu 17 May 2011 21:14 -2
# sorina 18 May 2011 11:11 +1
# Calin Grosu 17 May 2011 21:15 -2
# sorina 18 May 2011 11:17 +1
# @ catalin grosu 18 May 2011 17:16 +1
# @ calin grosu 18 May 2011 17:21 +1
# @ calin grosu 18 May 2011 17:34 0
# Calin Grosu 17 May 2011 21:17 -1
# Calin Grosu 17 May 2011 21:19 -1
# Calin Grosu 17 May 2011 21:20 -1
# morarescu 17 May 2011 22:19 0
# Colegu 18 May 2011 00:12 0
# Calin Grosu 18 May 2011 11:59 -1
# Calin Grosu 18 May 2011 12:05 -1
# florica popa 18 May 2011 15:33 +1
# Colegu 18 May 2011 16:02 +1
# sustinator Mihnea 18 May 2011 16:16 +1
# Ionica 18 May 2011 17:45 -1
# av.marcu 18 May 2011 22:15 -2
# Marcu, care trange-n... ghici! 18 May 2011 23:29 0
# coleg 18 May 2011 23:46 0
# tot colegu' 18 May 2011 23:58 +1
# florica popa 19 May 2011 07:58 +2
# simona 19 May 2011 22:33 0
# mincinosi 19 May 2011 23:04 -1
# cornelia lalu 19 May 2014 20:07 0
# mihai 19 May 2011 23:05 -2
# simona 30 May 2011 17:04 +1
# Fosta Colegă 19 May 2014 18:49 0
# cornelia lalu 19 May 2014 20:01 0