16 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

JUDECATOR, ABSENT NEMOTIVAT DE LA SERVICIU – Cu patru sanctiuni la activ, judecatorul Razvand Davidencu de la Judecatoria Constanta a fost trimis in judecata disciplinara intr-un nou dosar: “Refuzul de a dispune masuri in cadrul procedurii prealabile... Nestabilirea primului termen de judecata... Amanarile de pronuntare in mod repetat, inclusiv in cauze urgente... Absentele nemotivate de la serviciu, in mod repetat... Depasirea termenului legal de redactare”

Scris de: George TARATA | pdf | print

30 June 2024 11:34
Vizualizari: 3276

Judecatorul Razvan Vladimir Davidencu (foto) de la Judecatoria Constanta este unul dintre cei mai vechi si fideli clienti ai Inspectiei Judiciare. Cu patru sanctiuni disciplinare la activ, Davidencu este vizat intr-un nou dosar al Inspectiei Judiciare.


 

Razvan Davidencu este judecat in prezent de Sectia pentru judecatori a CSM dupa ce a fost trimis in judecata disciplinara de Inspectia Judiciara pentru patru abateri. Este vorba despre urmatoarele:

-nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor (art. 271 lit. g teza I din Legea 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor);

-nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter, precum si a altor informatii de aceeasi natura de care a luat cunostinta in exercitarea functiei, cu exceptia celor de interes public, in conditiile legii (art. 271 lit. j din Legea 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor);

-neredactarea hotararilor judecatoresti, din motive imputabile, in termenele prevazute de lege (art. 271 lit. q teza I din Legea 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor);

-exercitarea functiei cu grava neglijenta (art. 271 lit. s teza a II-a din Legea 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor);

Davidencu este acuzat ca ar fi refuzat sa dispuna masuri in cadrul procedurii prealabile, ca nu ar fi stabilit primul termen de judecata, ca ar fi amanat pronuntari in mod repetat, chiar si 369 zile, inclusiv in cauze urgente, ca ar fi absentat nemotivat de la serviciu, ca ar fi depasit termenul legal de redactare in 322 de hotarari, chiar si cu 988 de zile, sau ca ar fi incalcat cu grava neglijenta indatoriri profesionale, obligatii cuprinse in lege si regulamente in legatura cu deliberarea.


Iata acuzatiile Inspectiei Judiciare impotriva judecatorului Razvan Vladimir Davidencu de la Judecatoria Constanta:


“Actiune diciplinara DAVIDENCU RaZVAN VLADIMIR, judecator in cadrul Judecatoriei Constanta, pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art. 271 lit. g) teza I, lit.) j, lit.q) teza I si lit.s teza a II-a, raportat la art.272 alin.2 si 3 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor, constand in:

Refuzul de a dispune masuri in cadrul procedurii prealabile, nestabilirea primului termen de judecata, precum si amanarile de pronuntare in mod repetat (pe perioade cuprinse intre 15 si 369 zile), inclusiv in cauze urgente, au un caracter imputabil acestuia si intrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Absentele nemotivate de la serviciu, in mod repetat, si care au afectat in mod direct activitatea de permanenta si activitatea instantei, intrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevazuta de art.271 lit.j) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Depasirea termenului legal de redactare intr-un numar de 322 hotarari, (pe perioade cuprinse intre 30 si 988 zile), cu consecinte grave asupra infaptuirii actului de justitie intr-un termen rezonabil este imputabila judecatorului si intruneste elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Incalcarea cu grava neglijenta a unor indatoriri profesionale, a unor obligatii cuprinse in lege si regulamente, vizand deliberarea in cauzele aflate spre solutionare, cu consecinte grave asupra infaptuirii actului de justitie intruneste elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit. s) teza a II-a, raportat la art.272 alin.2 si 3 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor”.


Cazierul disciplinar judecatorului Davidencu


Afirmam la inceputul acestui articol ca judecatorul Razvan Vladimir Davidencu are deja la activ patru sanctiuni disciplinare, primite in decurs de opt ani. Doua dintre aceste sanctiuni au fost de excludere din magistratura, dar ambele pedepse au fost imblanzite de Inalta Curte.

Astfel, ultima sanctiune aplicata lui Davidencu a fost dispusa de Sectia pentru judecatori a CSM in materie disciplinara, in 15 februarie 2023. Judecatorul a fost suspendat timp de sase luni din functie pentru „nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor” si „neredactarea hotararilor judecatoresti, din motive imputabile, in termenele prevazute de lege”.

Anterior, in 14 noiembrie 2019, judecatorul Davidencu fusese exclus din magistratura de catre CSM pentru “neredactarea hotararilor judecatoresti, din motive imputabile, in termenele prevazute de lege”. Totusi, in 5 octombrie 2020, Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a admis recursul, inlocuind excluderea cu suspendarea din functie timp de sase luni.

Precedenta excludere o primise Razvan Davidencu in 25 mai 2016, pentru „refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire de serviciu”, „nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor ori intarzierea repetata in efectuarea lucrarilor, din motive imputabile”, „absente nemotivate de la serviciu, in mod repetat sau care afecteaza in mod direct activitatea instantei ori a parchetului” si „nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei sau al parchetului ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege sau regulamente”. In 13 februarie 2017, ICCJ i-a inlocuit excluderea tot cu suspendarea din functie pe sase luni.

Prima sanctiune disciplinara, cea din 30 septembrie 2015, a fost si singura pe care magistratul nu a atacat-o la Inalta Curte. Este vorba despre diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 20% pe o perioada de trei luni, gasindu-l vinovat de ”nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor”.

Comentarii

# fost judecator date 1 July 2024 12:57 -5

Unul dintre cei mai buni judecatori, fost coleg de al meu, păcat,sistemul nu ajuta oamenii...pensionează-te , Răzvane si lasă-i dracu de securisti!

# Ion Popescu date 1 July 2024 17:56 +10

O rusine pentru Justitie!

# Edu date 2 July 2024 18:46 +4

Dacă tot ce se arată în raportul inspecției este real ,te întrebi cum de mai este încă în funcție dar și cum a fost posibil să ajungă în funcție.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 15.07.2024 – „Deep State” stia de atacatorul lui Trump (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva