Guvernul a transformat judecatorii in simple piese de decor prin Ordonanta de Urgenta 62/2024 care obliga instantele sa suspende procesele privind drepturile salariale si sa sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a astepta o solutie din partea instantei supreme. Avertismentul este lansat de judecatoarea Mihaela Meauca (foto) de la Tribunalul Bucuresti care a sesizat CCR in legatura cu neconstitutionalitatea Ordonantei de Urgenta 62/2024 privind unele masuri pentru solutionarea proceselor privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, precum si a proceselor privind prestatii de asigurari sociale.

Sesizarea CCR a fost facuta nu intr-un proces privind drepturile salariale ale unui magistrat, ci intr-un litigiu al unui angajat al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale. Astfel, prin incheierea din 5 iulie 2024, din dosarul 28262/3/2023, judecatoarea Mihaela Meauca atrage atentia ca prin OUG 62/2024, care instituie obligativitatea completului de judecata de a sesiza Inalta Curte de Casatie si Justitie si de a se dispune suspendarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instantelor din tara, nu se mai da posibilitatea judecatorului de a trece prin filtrul propriei gandiri modalitatea de rezolvare a problemei de drept si adaptarea acesteia cauzei cu care a fost investit.

De asemenea, judecatoarea Meauca acuza ca dispozitiile OUG 62/2024 reprezinta o ingerinta a puterii politice in actul de justitie, iar asta intrucat transforma procedura facultativa de sesizare a ICCJ pentru dezlegarea unei chestiuni de drept intr-o procedura obligatorie. “Puterea legislativa incalca independenta puterii judecatoresti, implicandu-se in administrarea si chiar solutionarea cauzelor”, afirma Mihaela Meauca.

Nu in ultimul rand, judecatoarea TMB critica motivele invocate de Guvern pentru necesitatea adoptarii ordonantei de urgenta, in sensul ca practica judiciara neunitara poate avea un impact negativ asupra bugetului general consolidat si stabilitatii socio-economice. Or, arata Meauca, Guvernul presupune practic faptul ca procedura de unificare a practicii judiciare va avea rezultate favorabile bugetului de stat, confirmand ca Executivul are o anumita asteptare cu privire la rezultatele procedurii de unificare.

Prezentam fragmente din incheierea prin care judecatoarea Mihaela Meauca de la Tribunalul Bucuresti a sesizat CCR in legatura cu OUG 62/2024 privind procesele pe drepturi salariale (incheierea este atasata integral la finalul articolului):

“Deliberand, Tribunalul apreciaza ca sunt indeplinite conditiile legale pentru sesizarea Curtii Constitutionale in vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate invocata din oficiu, cu privire la dispozitiile OUG 62/2024 prin raportare la art 115 alin 4 din Constitutie, a dispozitiilor art 1 al 1 si al 3, art 2 alin. 1, art 3 si art 4 din OUG 62/2024 prin raportare la dispozitiile art 1 alin 5, art 16 al 1 si art 124 din Constitutie, pentru urmatoarele considerente:

Cu privire la conditiile de admisibilitate, instanta retine urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992, exceptia a fost invocata din oficiu cu privire la dispozitii continute de o ordonanta de urgenta a Guvernului in vigoare.

Dispozitiile criticate nu au fost constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.

Tribunalul apreciaza ca dispozitiile au legatura cu prezenta cauza, raportat la faptul ca OUG ####### este aplicabila in prezenta cauza, iar instanta urmeaza a dispune suspendarea judecatii procesului, fiind obligata sa solicite Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata.

Fata de aceste considerente, instanta apreciaza ca sesizarea Curtii Constitutionale pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate este admisibila, raportat la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr.47/1992.

Punctele de vedere ale partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 04.07.2024.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Tribunalul apreciaza ca dispozitiile OUG 62/2024 sunt neconstitutionale prin raportare la art 115 alin 4 din Constitutie si totodata ca dispozitiile art 1 al 1 si al 3, art 2 alin. 1, art 3 si art 4 din OUG 62/2024 sunt neconstitutionale, raportat art 1 alin 5, art 16 al 1 si art 124 din Constitutie

I.Cu privire la critica de neconstitutionalitate extrinseca prin raportare la art. 115 alin. (4) din Constitutie.

Prin Decizia nr. ### din 11 mai 2005 Curtea a stabilit ca Guvernul poate adopta ordonante de urgenta in urmatoarele conditii, intrunite in mod cumulativ: existenta unei situatii extraordinare, reglementarea acesteia sa nu poata fi amanata, urgenta sa fie motivata in cuprinsul ordonantei.

Situatiile extraordinare exprima un grad mare de abatere de la obisnuit sau comun, aspect intarit si prin adaugarea sintagmei „a caror reglementare nu poate fi amanata”, consacrandu-se, astfel in terminis imperativul urgentei reglementarii. Prin aceeasi decizie, Curtea a mai statuat ca invocarea unui element de oportunitate nu satisface exigentele art. 115 alin. (4) din Constitutie, intrucat acesta este, prin definitie de natura subiectiva, si nu are, in mod necesar si univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie si unor factori subiectivi, de oportunitate. Nu se constituie intr-o situatie extraordinara cazurile „cu implicatii financiare legate de punerea in executare a hotararilor judecatoresti. Aceste aspecte tin de oportunitatea adoptarii reglementarii” (Decizia nr. ### din 20 ianuarie 2009 si Decizia nr. ### din 12 mai 2009).

Curtea Constitutionala a subliniat ca „urgenta reglementarii apare atunci cand o situatie extraordinara – care se abate semnificativ de la obisnuit, este preexistenta urgentei, este cuantificabila si obiectiva – determina, prin aceste caracteristici, necesitatea reglementarii imediate, fara intarziere, a unor masuri prompte si adecvate, in lipsa carora ar exista riscul iminent al producerii unor consecinte negative de natura sa afecteze un anumit interes public sau chiar drept fundamental.” (Decizia nr. ###/2005, Decizia nr. ### din 25 iunie 2014).

De asemenea, prin Decizia nr. ### din 14 martie 2006, Curtea a stabilit ca „inexistenta sau neexplicarea urgentei reglementarii situatiilor extraordinare, […] constituie in mod evident o bariera constitutionala in calea adoptarii de catre Guvern a unei ordonante de urgenta in sensul aratat. A decide altfel inseamna a goli de continut dispozitiile art. 115 din Constitutie privind delegarea legislativa si a lasa libertate Guvernului sa adopte in regim de urgenta acte normative cu putere de lege, oricand si – tinand seama de imprejurarea ca prin ordonanta de urgenta se poate reglementa si in materii care fac obiectul legilor organice”.

Mai mult, Curtea, prin Decizia nr. ### din 9 mai 2007, a statuat ca „urgenta reglementarii nu echivaleaza cu existenta situatiei extraordinare, reglementarea operativa putandu-se realiza si pe calea procedurii obisnuite de legiferare”.

Analizand justificarile prezentate in Ordonanta de urgenta a Guvernului, instanta apreciaza ca sunt insuficiente, motivarea este formala, nefiind invocata existenta unei situatii extraordinare, preexistente, cuantificabile si obiective, care sa necesite reglementarea imediata prin ordonanta de urgenta. Problemele invocate fac parte din functionarea normala a sistemului judiciar si pot fi abordate prin proceduri legislative obisnuite.

In preambulul ordonantei de urgenta, ca de altfel si in nota de fundamentare, caracterul de urgenta este determinat de necesitatea asigurarii de urgenta a unei practici judiciare uniforme si unitare in materia stabilirii si platii drepturilor salariale ale personalului platit din fonduri publice, pentru a elimina diferentierile si a asigura egalitatea in fata legii si stabilitatea raporturilor socioeconomice.

Se afirma ca este necesara o reglementare urgenta pentru a asigura o practica judiciara uniforma in privinta litigiilor salariale si a prestatiilor de asigurari sociale pentru personalul platit din fonduri publice. Practica judiciara neunitara este o problema sistemica ce poate fi abordata prin mecanismele existente, cum ar fi sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru hotarari prealabile sau recursuri in interesul legii. Aceste mecanisme sunt deja prevazute in legislatia actuala si permit corectarea divergentelor de interpretare fara a fi nevoie de o ordonanta de urgenta care sa reglementeze o procedura exclusiv in privinta litigiilor salariale si a prestatiilor de asigurari sociale pentru personalul platit din fonduri publice.

De asemenea, necesitatea imediata ar presupune ca nu exista alte mijloace de a aborda problema decat printr-o ordonanta de urgenta. Nu se demonstreaza de ce aceste masuri nu pot fi implementate prin proceduri legislative obisnuite, chiar si in regim de urgenta parlamentara. In actul normativ se sustine ca masurile legislative dispuse sunt singurele capabile sa influenteze pozitiv activitatea instantelor si sa clarifice chestiuni de drept inca dintr-o etapa incipienta. Nu se explica de ce procedura de unificare a practicii reglementata in Codul de procedura civila, Cartea II , Titlul III – Dispozitii privind asigurarea unei practici unitare, Capitolele I si II nu este suficienta si in privinta litigiilor salariale si a prestatiilor de asigurari sociale pentru personalul platit din fonduri publice, cum este pentru restul tipurilor de litigii.

Se arata ca practica judiciara neunitara poate avea un impact negativ asupra bugetului general consolidat si stabilitatii socio-economice. Hotararile judecatoresti pronuntate in prima instanta de catre jurisdictia muncii potrivit dispozitiilor art. 274 din Codul muncii si hotararile primei instante cu privire la pensii acordate in cadrul asigurarilor sociale, potrivit art. 448 din Codul de procedura civila sunt executorii provizorii, de drept, fara nici o alta formalitate. Aceste dispozitii de procedura sunt aplicabile de la intrarea in vigoare a Codului muncii si a Codului de procedura civila, astfel incat existenta unui impact asupra bugetului nu este un element nou. Cu toate acestea, nu se ofera dovezi clare si concrete care sa demonstreze ca impactul practicii judiciare neunitare asupra bugetului este sever si imediat incat sa necesite o interventie legislativa urgenta. Fara o cuantificare obiectiva si specifica a riscului, nu se poate sustine ca exista un pericol iminent care sa justifice utilizarea unei ordonante de urgenta.

De asemenea, riscul iminent, conform Curtii Constitutionale, trebuie sa fie obiectiv si cuantificabil, iar justificarile prezentate sunt vagi si generale.

Se face referire la tendinta de permanentizare a practicii judiciare neunitare, fara a se indica mijloacele prin care a fost efectuata aceasta analiza predictiva, ceea ce denota ca motivarea urgentei este formala. Legiuitorul nu poate confunda numarul mare al dosarelor aflate pe rolul instantelor, cu existenta unor divergente de jurisprudenta.

Totodata, necesitatea asigurarii egalitatii de tratament juridic la care se face referire in preambulul ordonantei nu este specifica litigiilor cu personal salarizat din fonduri publice, ci se aplica tuturor raporturilor de munca.

Curtea a mai statuat, prin Decizia nr. ### din 11 mai 2005, ca urgenta, consecutiva existentei unei situatii extraordinare, nu poate fi acreditata sau motivata de utilitatea reglementarii.

II. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca:

1.Conform art 1 alin (5) din Constitutie: in #######, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

Este incalcat art 1 alin 5 din Constitutie intrucat textul art 1 al 1 si al 3, art 2 alin. 1, art 3 si art 4 din OUG ####### este afectat de lipsa de claritate, coerenta si nu respecta normele de tehnica legislativa.

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa impune legiuitorului criterii obligatorii pentru adoptarea actelor normative. Jurisprudenta Curtii Constitutionale sustine ca aceste norme nu au valoare constitutionala in sine, dar ele sunt esentiale pentru asigurarea sistematizarii, unificarii si coordonarii legislatiei, precum si pentru garantarea claritatii si previzibilitatii in cadrul raporturilor juridice. Prin urmare, aspecte precum claritatea, concordanta si respectarea normelor de tehnica legislativa pot servi ca temei pentru analiza neconstitutionalitatii unui act normativ.

Conform art. 61 din Legea nr. 24/2000, orice modificare sau completare a unui act normativ trebuie sa se faca fara a afecta conceptia generala ori caracterul unitar al acelui act.

Mecanismele de unificare a practicii judiciare prevazute de Codul de procedura civila sau penala cuprind dispozitii generale care prevad sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu rezolvarea unor probleme de drept (hotarare prealabila) sau unificarea practicii judiciare in cazul pronuntarii unor hotarari contradictorii (recurs in interesul legii) numai dupa ce se constata ca problema pusa in discutie este dificila, noua si doar daca indeplineste anumite conditii de admisibilitate, iar suspendarea cauzelor similare aflare pe rolul instantelor este facultativa.

Prin ordonanta de urgenta se instituie obligativitatea completului de judecata de a sesiza Inalta Curte de Casatie si Justitie si de a se dispune suspendarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instantelor din tara, fara a se mai da posibilitatea judecatorului de a trece prin filtrul propriei gandiri modalitatea de rezolvare a problemei de drept si adaptarea acesteia cauzei cu care a fost investit spre deosebire de dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila care instituie o procedura facultativa, care da libertatea judecatorului cauzei de a aprecia asupra dificultatii problemei de drept si a gestiona procesul in functie de situatia de fapt concreta.

In aceasta modalitate se intervine asupra notiunii juridice de „chestiune de drept” la care se refera reglementarea din cuprinsul art. 519 din Codul de procedura civila, care nefiind definita de lege, a fost necesar a fi clarificata pe cale jurisprudentiala, pentru a se putea asigura o delimitare riguroasa intre, pe de o parte, analiza si interpretarea de principiu care pot fi date unor reglementari legale in cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare si, pe de alta parte, judecata concreta si punctuala care trebuie facuta de instantele judecatoresti – potrivit competentelor lor legale, intre care se numara interpretarea si aplicarea legii - care au a se pronunta in mod inerent si asupra chestiunilor de drept care au legatura cu situatiile litigioase care le sunt deduse spre solutionare.

Utilitatea si necesitatea unei astfel de delimitari rezida chiar din scopul procedurii reglementate prin art. 519 din Codul de procedura civila, anume acela de a fi un mecanism judiciar ce trebuie utilizat drept instrument juridic de unificare a jurisprudentei, iar nu ca un instrument care sa permita instantelor delegarea atributiilor privind interpretarea si aplicarea legii catre Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Sub acest aspect, in decizia nr. ##/2018, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragr. 39-42, s-a retinut ca: „Totodata, pentru a evita transformarea mecanismului procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedura civila intr-o cauza nejustificata de prelungire a procedurii judiciare si pentru a nu se deturna aceasta procedura de la scopul sau firesc, acela al unificarii practicii judiciare prin rezolvarea de catre instanta suprema a unei chestiuni de drept de care depinde solutionarea pe fond a cauzei, instanta de trimitere trebuie sa arate in incheierea de sesizare care este problema de drept punctuala care necesita cu pregnanta a fi lamurita si in ce consta dificultatea de interpretare, in masura sa reclame interventia instantei supreme in scopul rezolvarii de principiu a chestiunii de drept.”

In jurisprudenta instantei supreme s-a mai retinut ca „Simpla dilema cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru initierea acestui mecanism de unificare jurisprudentiala, considerandu-se imperios necesar ca punctul de vedere al instantei de trimitere sa cuprinda o argumentare temeinica asupra admisibilitatii sesizarii, nu numai sub aspectul conditiilor de procedura, cat mai ales asupra circumstantierii conditiei privind ivirea unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei”. (decizia nr. ## din 22 iunie 2015, decizia nr. ## din 19 octombrie 2015, decizia nr. ## din 13 iunie 2016).

De asemenea, s-a retinut in jurisprudenta ca: „Procedura sesizarii instantei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit in cursul unui proces aflat in desfasurare, al carui obiect presupune interpretarea unor norme de drept indoielnice, lacunare sau neclare care sunt determinante pentru solutionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea acestui demers consta in impiedicarea aparitiei unei jurisprudente neunitare, iar nu in insesi interpretarea si aplicarea legii in scopul solutionarii respectivei cauze, atribut ce intra si trebuie sa ramana in sfera de competenta a instantei de judecata. Pentru a fi vorba de o veritabila problema de drept, trebuie ca norma disputata sa fie indoielnica, imperfecta, lacunara sau neclara. In consecinta, chestiunea de drept supusa dezbaterii trebuie sa fie una serioasa, legata de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauza ca acest text este incomplet, fie pentru ca nu este corelat cu alte dispozitii legale, fie pentru ca se pune problema ca nu ar mai fi in vigoare (decizia nr. ##/2018, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 936 din 06 noiembrie 2018).

Toate aceste dezlegari ale instantei supreme asupra admisibilitatii unei atare sesizari raman fara obiect in situatia in care judecatorul este obligat ca in orice situatie in care intalneste o problema de drept sa sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie si sa suspende cauza pana la rezolvarea acesteia.

Art. 61 alin 2 din Legea nr. 24/2000 impune ca prevederile modificate sau completate sa se integreze armonios in actul de baza. In situatia de fata, ordonanta de urgenta introduce reguli derogatorii de la dispozitiile generale, fara insa a le modifica, iar aceasta modificare nu se aliniaza coerent cu principiile stabilite de legiuitor in materia mecanismelor de unificare a practicii judiciare. In loc sa mentina coerenta si unitatea acestor dispozitii, aceasta modificare creeaza o incoerenta in integrarea prevederilor modificate in actul de baza, adica in dispozitiile procedurale deja existente.

Nu sunt respectate regulile impuse de art. 63 din Legea nr. 24/2000 ce reglementeaza modalitatea in care se poate institui o norma derogatorie, in sensul ca se impune utilizarea formulei “prin derogare de la ...”, urmata de mentionarea reglementarii de la care se deroga.

Astfel, la art. 2 din ordonanta se prevede: (3) Cauzele similare, aflate pe rolul instantelor judecatoresti, vor fi suspendate pana la pronuntarea hotararii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. (4) Sesizarile prevazute la alin. (1) avand acelasi obiect sau al caror obiect se afla in stransa legatura se conexeaza. Cu toate acestea, nu se precizeaza ca aceste dispozitii se aplica prin derogare, spre exemplu, de la art. 520 alin. (4) din Codul de procedura civila (Cauzele similare, aflate pe rolul instantelor judecatoresti, pot fi suspendate pana la solutionarea sesizarii) care dispune asupra unei suspendari facultative si nu obligatorii.

Totodata nu se prevede in mod expres masura suspendarii judecatii cauzei in cauza in care s-a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie conform art. 2 din OUG 62/2024.

##### de claritate a normei legislative rezulta chiar din art. 1 al ordonantei de urgenta, care la alin.(1) face referire la un domeniu de aplicare al ordonantei de urgenta atat in procesele privitoare la stabilirea si/sau plata drepturilor salariale sau de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice cat si cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal (deci litigii de munca sau de contencios administrativ), dar extinde acest domeniu si la procesele privind raporturile de munca si de serviciu ale acestui personal, in conditiile in care scopul urmarit de actul normativ viza diferentierile in materia stabilirii/platii drepturilor salariale ale personalului platit din fonduri publice.

#### natura si obiectul acestor procese sunt stabilite la art.1 alin. (1) si (2), alin. (3) contine o precizare care e de natura sa aduca incoerenta legislativa, aratand ca ordonanta de urgenta se aplica indiferent de natura si obiectul proceselor prevazute la alin. (1) si (2) – desi din alineatele anterioare deja rezultase ca se aplica litigiilor de munca, de asigurari sociale si de contencios administrativ, ca se aplica indiferent de calitatea partilor desi alin. (1) precizeaza ca se aplica personalului platit din fonduri publice – fara insa a detalia ce se intampla cu personalul angajat in cadrul autoritatilor publice care incaseaza venituri si din alte surse. In acelasi sens, art. 3 mentioneaza ca dispozitiile art. 1 si ale art. 2 se aplica si proceselor in curs la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, in conditiile in care art. 4 prevede ca dispozitiile prezentei ordonante de urgenta se completeaza cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care prevede la art 24 Cod procedura civila ca dispozitiile legii noi de procedura se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acesteia in vigoare.

Prin nerespectarea normelor de tehnica legislativa reglementarea determina aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare principiului securitatii raporturilor juridice in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii.

II. 2. Cu privire la incalcarea art 124 din Constitutie

Dispozitiile actuale ale art. 519 din Codul de procedura civila ce dispun ca doar ultima instanta investita cu solutionarea unei pricini poate sesiza Inalta Curte de Casatie si Justitie in cazul evidentierii unei chestiuni de drept, care este noua, care nu face obiectul unui recurs in interesul legii si de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, sunt aplicabile tuturor cetatenilor Romaniei. Dispozitiile ordonantei de urgenta nu sunt evidentiate ca exceptii de la regula aplicarii art. 519 din Codul de procedura civila, desi, in fapt, modifica o dispozitie legala in vigoare. Or nu este indicat un motiv suficient si obiectiv pentru care doar in cazul anumitor proceduri judiciare s-ar impune modificarile dispuse, fara indicarea unui termen clar, precis, pana la care dispozitiile ordonantei de urgenta s-ar aplica.

Dispozitiile ordonantei de urgenta reprezinta o ingerinta a puterii politice in actul de justitie, transformand o procedura facultativa intr-o procedura obligatorie doar in cazul anumitor proceduri judiciare. Din preambulul ordonantei de urgenta reiese cu claritate ca puterea legislativa incalca independenta puterii judecatoresti, implicandu-se in administrarea si chiar solutionarea cauzelor.

Potrivit Codului de procedura civila, nu este obligatorie sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru pronuntarea unei hotarari prealabile decat atunci cand instanta investita ultima cu solutionarea pricinii apreciaza ca este necesar, existand nelamuriri cu privire la prevederi emise de o alta autoritate.

Dispozitiile obliga insa instanta sesizata, chiar daca nu ar exista nelamuriri cu privire la fondul pricinii, sa sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie care sa ii spuna cum sa procedeze, prin urmare se poate aprecia ca judecatorul nu isi mentine prerogativa decizionala.

In prezenta cauza, din simpla lecturare a textului Ordinului MADR nr ######## rezulta daca exista un criteriu privitor la numarul zilelor lucrate de salariat care trebuia respectat la adoptarea deciziei de catre directorul general ####, nefiind o chestiune de drept care sa prezinte un grad de dificultate care sa impuna necesitatea unei dezlegari din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Potrivit art 126 alin (3) din Constitutie, Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale. Prin Decizia nr.### din 26 septembrie 2019 Curtea a retinut ca, potrivit art 519 C pr civ, solutia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie se impune cu forta obligatorie tuturor judecatorilor, insa acest lucru nu aduce atingere independentei acestora, intrucat, in cadrul proceselor pe care le solutioneaza, judecatorul isi mentine prerogativa decizionala nestirbita, in sensul ca va aprecia intregul ansamblu probatoriu in mod obiectiv, in absenta oricaror influente exterioare care sa ii afecteze libertatea de a ajunge la o solutie bazata exclusiv pe propria argumentare rationala. Interpretarea obligatorie data de instanta suprema se integreaza in esenta textului de lege, explicand intelesul acestuia, clarificand modul sau de aplicare si evidentiind semnificatia corecta a continutului sau normativ, fara sa impuna insa judecatorilor care urmeaza sa il aplice solutii prestabilite pentru situatii date, ci permitand coroborarea acestuia, in cadrul procesului de interpretare si aplicare a legii la speta, cu toate celelalte elemente de fapt si de drept pe care judecatorul isi va fonda rationamentul ce va conduce la solutionarea litigiului.

Art. 2 alin. (1) din OUG nr 62/2024 impune completurilor de judecata sa solicite Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntarea unei hotarari prealabile privind chestiuni de drept nesolutionate anterior. Aceasta obligativitate incalca principiul independentei judecatorilor, deoarece le limiteaza capacitatea de a solutiona cauzele in mod autonom. Judecatorii trebuie sa aiba libertatea de a interpreta si aplica legea fara interferente exterioare, iar impunerea unei proceduri obligatorii de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie submineaza aceasta independenta.

Justificarea adoptarii unui act normativ pe considerentul ca practica judiciara neunitara poate avea un impact negativ asupra bugetului general consolidat si stabilitatii socio-economice implica presupunerea autorului ordonantei de urgenta ca procedura de unificare a practicii judiciare va avea rezultate favorabile bugetului de stat. Presupunerea ca solutiile de unificare a practicii vor fi favorabile bugetului de stat demonstreaza ca legiuitorul are o anumita asteptare cu privire la rezultatele procedurii de unificare. In acelasi timp, dispozitiile ordonantei de urgenta in dezbatere afecteaza independenta justitiei, deoarece ar implica faptul ca hotararile judecatoresti de unificare a practicii judiciare trebuie sa fie aliniate la interesele financiare ale statului, cu ignorarea prevederilor legale. Normele internationale stipuleaza ca judecatorii trebuie sa fie liberi de orice influenta nejustificata, directa sau indirecta. Orice obligativitate impusa de legislativ in procesele judiciare constituie o incalcare a acestor principii.

Existenta unor divergente de jurisprudenta sunt inerente oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand competenta teritoriala. Acest aspect a fost retinut de Curtea EDO in cauza ###### impotriva Romaniei cand s-a subliniat si faptul ca astfel de divergente pot aparea, de asemenea, in cadrul aceleiasi instante si nu se poate considera ca acest lucru in sine este contrar Conventiei.

II.3. Actul normativ incalca art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei privind principiile egalitatii in fata legii.

Art. 15 si art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei reglementeaza principiile universalitatii legii si egalitatii in fata legii. Curtea Constitutionala a statuat ca, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul are libertatea de a stabili competenta instantelor de judecata si normele de procedura judiciara, cu conditia implicita de a nu contraveni altor norme si principii constitutionale.

Se incalca principiul nediscriminarii consacrat de art.16 din Constitutie deoarece instituie reguli derogatorii aplicabile exclusiv personalului platit din fonduri publice care are calitatea de justitiabil in cadrul proceselor legate de drepturile salariale. Aceasta creeaza o discriminare fata de alte categorii de litigii, care au ca parti persoane fizice care nu sunt platite din fonduri publice si care nu sunt supuse aceluiasi mecanism obligatoriu de clarificare juridica rapida si eficientizare procedurala.

Din cuprinsul ordonantei de urgenta rezulta ca dispozitiile sunt aplicabile doar in cazul anumitor proceduri judiciare, respectiv proceselor privitoare la stabilirea si/sau plata drepturilor salariale sau de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/si cele privind raporturile de munca si de serviciu ale acestui personal, in procesele privitoare la stabilirea si/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/si cele privind alte prestatii de asigurari sociale ale personalului anterior amintit, inclusiv proceselor in materiile prevazute la art. 1 din ordonanta de urgenta si executarilor silite din aceste procese, in curs la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

Nu exista in prezent proceduri separate (speciale) pentru situatii similare, iar legea interzice instituirea unor proceduri/standarde diferite pentru aceeasi situatie juridica. Dispozitiile din actul normativ se dispun a fi aplicate doar anumitor categorii profesionale, fara a fi indicata si evidentiata cauza pentru care aceste categorii profesionale ar trebui sa fie supuse unor proceduri discriminatorii, in conditiile in care proprietatea publica si cea privata sunt ocrotite in mod similar.

In baza art.2 al.2 din OUG nr. 62/2024, prezenta incheierea de sesizare se va transmite, in copie, prin posta electronica si celorlalte instante judecatoresti competente sa solutioneze, in prima instanta sau in calea de atac, procese de aceeasi natura”.

* Cititi integral incheierea prin care judecatoarea TMB Mihaela Meauca a sesizat CCR in legatura cu neconstitutionalitatea OUG 64/2024