Justitia nu inseamna pensii si salarii!
Terminati, fratilor, subiectul asta!
Nu, nu e normal sa fie pensia mai mare decat salariul, dar nu noi am stabilit modul de calcul al pensiilor!
Nu, nu e normal sa te pensionezi la 48 de ani, cum nu e normal sa devii magistrat la 25 de ani, oricat de bine pregatit ai fi!
Nu e normal sa devii doctor in drept la 27 de ani, dar nu e vina noastra ca asa functioneaza toata societatea.
Pensiile voastre cand le supraimpozitati, politicienilor?
Ati transformat justitia, cu concursul unora dintre noi, e drept, intr-o imensa mahala, din care scapa cine poate.
Circul pensiilor si salariilor nu face altceva decat sa ne duca si mai jos in ochii oamenilor, care nu vad in noi decat niste imbuibati, care abia asteapta sa plece.
Cei mai multi colegi au plecat din sila, din neputinta de a intelege spre ce ne indreptam.
Transformati in carne de tun, s-au saturat sa astepte normalitatea unei lumi ”noi” care aduce doar dezastrul cu ea.
Mai suntem, insa, nebuni care nu plecam, desi am putea.
Avem deciziile de pensionare de un an sau doi si ne incapatanam sa stam intr-un sistem care ne va omori incet, dar sigur, convinsi fiind, in adancul sufletelor noastre, ca mai putem schimba ceva.
Ca mai e nevoie de oameni asezati, ce gandesc inca cu capetele lor, neinfectate de consumul de faina de gandaci.
Ca avem datoria de a inmulti talantii primiti si de a da inapoi societatii ce avem noi mai bun.
Poate nu stiti, dar aveti inca nevoie de noi.
De cei care nu au duminica.
De cei care nu mai stiu cum arata un weekend fara grija telefonului ce, poate, va suna pentru ca esti de serviciu.
De cei care au in cap doar dosare si declaratii de martori si greseli facute din prea multa munca si oboseala si vesnica intrebare ”am facut tot ce trebuia?”
Suntem fraieri, stiu.
Bieti naivi ce nu vor apuca sa se infrupte din ”pensia nesimtita”.
Dar, ce sa vezi, iubim profesia asta, care este mult mai mult decat un job de opt ore.
E Vocatie.
Si e a noastra.
Opriti-va din a va bate joc de noi!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# John 28 March 2023 12:31 +10
# John 28 March 2023 12:43 -2
# jUSTie 28 March 2023 13:28 +5
# Sunteti campioni la aruncat vina! 28 March 2023 14:21 +8
# Andrei 29 March 2023 07:44 +3
# Retardanis 29 March 2023 10:02 +2
# Raymond Reddington 29 March 2023 23:19 +3
# CNCD trebuia sa se autosesizeze! 19 April 2023 17:34 0