21 April 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Justitiabilii, revoltati ca nu mai au unde sa plateasca taxele de timbru. CEC Bank si-a retras birourile de la TMB si CAB, iar primariile de sector, spre care politicul a deturnat taxele, nu asigura conditiile de colectare

Scris de: Adina A. STANCU - Razvan SAVALIUC | pdf | print

24 July 2011 11:54
Vizualizari: 5878

De cateva saptamani, la Curtea de Apel Bucuresti, Tribunalul Bucuresti, dar si alte instante, avocatii si partile din dosare sunt nevoiti sa se deplaseze in alte zone ale orasului si sa piarda ore intregi pentru a sta la cozi apreciabile pentru a putea plati taxele judiciare de timbru, fara de care nu se pot judeca. Motivul bulibaselii: Conducerea CEC Bank a decis sa inchida unitatile pe care le avea in incinta marilor instante, pe motiv ca acestea nu genereaza profitul scontat. Astfel, pentru o banala taxa de cativa lei, daca vrei sa te judeci, trebuie sa alergi cu sufletul la gura prin tot orasul pentru a gasi o alta unitate CEC ori sa mergi pana la trezorerie, unde te asteapta cozile specifice. Nenorocirea e cu atat mai tragica cu cat aceste taxe nu se duc la Justitie, ci au fost deturnate de puterea politica, prin lege, in urma cu cativa ani, aceste taxe considerabile varsandu-se in prezent la primariile pe raza carora functioneaza instantele. Iata inca o dovada despre cum sunt furati cetatenii, si batjocoriti pe deasupra.


Presedintele Dan Lupascu cauta o rezolvare urgenta cu primarul de sector

Conducerile TMB si CAB sunt foarte deranjate de retragerea CEC-ului, careia de mai multi ani le-a alocat spatii speciale fara bani, doar pentru ca justitiabilii sa aiba la indemana un ghiseu unde sa plateasca taxele.

De cativa ani, taxele judiciare de timbru au fost deturnate prin lege de actuala Putere, fiind luate de la Justitie si varsate la primariile de pe zona instantelor. Ratiunile politice pentru care cetateanul este furat (fortat sa plateasca taxe a caror destinatie a fost deturnata) a fost ca anumite primarii sa aiba bani mai multi pentru achizitii publice (asfaltari, borduri, semafoare etc) pentru ca clientelismul politic sa prospere. Acum, odata cu momentul retragerilor de catre CEC, din luna iulie, a unitatilor considerate neprofitabile, iese la lumina faptul ca primariile de sectoare din Bucuresti, dar si altele din tara, care beneficiaza de aceste taxe considerabile, nu s-au invrednicit nici macar sa deschida un ghiseu in incinta instantelor pentru a asigura plata decenta a acestor taxe.

Presedintele Curtii de Apel Bucuresti, Dan Lupascu, ne-a declarat ca este foarte nemultumit de disparitia chiseelor CEC si ne-a transmis adresa acestei unitati bancare, prin care aceasta si-a anuntat retragerea(vezi documentul atasat la finalul articolului). „E o mare greseala ca pentru un leu sa stai la coada, nu e admisibil. Ne-am trezit cu o adresa ca CEC isi va retrage salariatul si ni se recomanda alte unitati unde pot fi platite taxele. Eu m-am chinuit mult sa-i aduc aici, iar acum situatia creata ne incurca. Impartasesc ingrijorarea avocatilor!” Judecatorul Dan Lupascu a adaugat ca data fiind prezenta disputa pe stabilirea clara a granitelor Sectoarelor 4 si 5, in conditiile in care Palatul de Justitie – sediul CAB este chiar pe acest hotar, va initia negocieri cu primarul de sector competent pentru deschiderea imediata a unei unitati de colectare a taxelor, care sa preia spatiul eliberat de CEC. Presedintele CAB a mai precizat ca CSM trebuia sa continue sa se bata pentru readucerea taxelor judiciare de timbru inapoi la Justitie pentru ca acestea sa poata fi administrate cum se cuvine.

TMB cauta solutii cu primarul Sectorului 3

De asemenea, judecatoarea Laura Andrei, vicepresedintele Tribunalului Bucuresti, ne-a declarat ca si la nivelul instantei sale exista aceeasi mare nemultumire generata de retragerea CEC pe aceleasi motive. Laura Andrei ne-a anuntat ca incearca sa caute o solutie cu primarul Sectorului 3, pe raza caruia se afla TMB, pentru a se reintra in normalitate.

* Cititi aici adresa CEC Bank catre Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

# Amtonie Solomonski date 24 July 2011 14:44 +1

La judecătoria Craiova primăria are un mic birou în incinta judecătoriei unde se încasează astfel de taxe, însă la Tribunalul Dolj și la Curtea de Apel Craiova nu există un astfel de birou... Oricum taxele judiciare de timbru au rolul de a împiedica accesul liber la justiție, așa cum a constatat Curtea Constituțional referindu-se la taxele de timbru pentru daunele morale, fără însă a le confirma sau infirma pentru restul spețelor(decizia 778/2009)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.04.2025 – Avize favorabile pentru reducerea pensiilor magistratilor si cresterea varstei de pensionare

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva