6 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

JUSTITIE SI CULTURA IN ARMONIE – Eveniment de exceptie la Ateneul Roman, dedicat compozitorului si avocatului Nicolae Kirculescu, la 120 de ani de la nastere. Manifestatia culturala a reunit reprezentanti de seama ai lumii juridice din intreaga tara si personalitati ale vietii publice (Galerie foto)

Scris de: L.J. | pdf | print

28 November 2024 14:24
Vizualizari: 1529

Sala Mare a Ateneului Roman a gazduit miercuri seara, 27 noiembrie 2024, Concertul Omagial dedicat implinirii a 120 de ani de la nasterea compozitorului si avocatului Nicolae Kirculescu, un eveniment cultural de exceptie, care a reunit reprezentanti de seama ai lumii juridice din intreaga tara si personalitati ale vietii publice.



Organizat de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR), in parteneriat cu Fundatia „Constantin Naumescu” si Filarmonica „George Enescu” din Bucuresti, evenimentul a celebrat contributia semnificativa a avocatului si artistului Nicolae Kirculescu, rememorand legatura profunda dintre justitie si cultura.

Publicul, format in principal din juristi – avocati, reprezentanti ai institutiilor juridice si ai altor profesii – a umplut sala pana la refuz, simbolizand unitatea profesiilor juridice in jurul valorilor comune de dreptate, cultura si respect pentru traditie. Atmosfera a fost marcata de un profund sentiment de solidaritate profesionala, iar mesajul evenimentului – ca justitia si cultura sunt piloni esentiali ai statului de drept – a fost perceput ca un indemn la colaborare si armonie.


Acest concert este mai mult decat un omagiu adus unei personalitati care a unit excelenta in profesia de avocat cu geniul artistic. Este un prilej de a reafirma ca justitia si cultura se intrepatrund, inspirandu-ne sa construim impreuna o societate mai dreapta, mai umana. Prezenta numeroasa a lumii juridice aici, la Ateneul Roman, este dovada unitatii noastre si a angajamentului nostru fata de valorile fundamentale ale statului de drept”, a declarat presedintele UNBR, Traian Briciu (foto 1 centru).

Concertul, coordonat artistic de dr. Stephan Poen (foto 3), a inclus interpretari memorabile ale unor opere consacrate semnate de Nicolae Kirculescu, inclusiv emblematicul „Moment Muzical”, cunoscut ca tema muzicala a emisiunii „Teleenciclopedia”. Pianistul Alexandru Mihai Burca si orchestra simfonica a Filarmonicii „George Enescu” au oferit o experienta artistica de neuitat, subliniind valoarea patrimoniului cultural national.


Proiectul Cultural de Omagiere a Personalitatilor Artistice care au provenit din randurile avocatilor reprezinta o grandioasa initiativa a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania condusa de Presedintele avocat dr. Traian Briciu. Societatea are nevoie de exemple si modele care sa stimuleze dezvoltarea si evolutia tinerelor generatii. Concertul inaugural al acestui proiect a omagiat personalitatea lui Nicolae Kirculescu care, prin vasta cultura de jurist si muzician, in potentialul sau creativ, a armonizat genial logos-ul avocatului cu melos-ul compozitorului” a declarat moderatorul evenimentului, dr. Stephan Poen.


Potrivit Radio Romania Cultural, prof. dr. Stephan Poen s-a nascut in Romania, la 27 iulie 1956, a trait si activat in Italia din anul 1987 si a revenit in tara in anul 2021. Este medic foniatru, doctor in medicina intr-un domeniu de activitate si cercetare interdisciplinara dintre Medicina Occidentala si Acupunctura cu disciplinele complementare. A publicat comunicari stiintifice cu rezultate meritorii in premiera absoluta efectuate in Italia si in lume impreuna cu sotia sa, marea mezzosoprana Elena Cernei (1924-2000).


Stephan Poen este si un artist liric (bariton) afirmat in teatrul liric si muzica vocal-simfonica. Periodic este invitat ca membru in juriile unor prestigioase concursuri internationale de canto din Italia (Concursul International Vincenzo Bellini - Sicilia), Romania (Concursul International de Canto Hariclea Darclée), Israel, USA, Brazilia si in multe tari europene. A obtinut titlul de Doctor in Muzicologie al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, cu lucrarea „Sonologie si Sonosofie in Determinismul Tonal”.

Marele compozitor roman Dimitrie Cuclin a afirmat intr-o conversatie cu celebra mezzosoprana Elena Cernei ca: Muzica este glasul prin care Dumnezeu incearca sa vorbeasca cu oamenii … cu cine poate …, iar faptul ca la acest eveniment omagial organizat la initiativa Uniunii Nationale a Barourilor din Romania in memoria compozitorului si avocatului Nicolae Kirculescu toate locurile din Sala Mare a Ateneului Roman au fost ocupate, dovedeste faptul ca avocatii, magistratii si toti ceilalti profesionisti ai dreptului prezenti astazi la acest eveniment impreuna cu un numar impresionat de invitati din toate domeniile de activitate, reprezinta o elita de o inalta tinuta intelectuala si spirituala”, a spus avocatul Danny Bardan, consilier UNBR.


Evenimentul s-a incheiat cu o receptie in Foaierul Central al Ateneului Roman, prilej pentru participanti de a discuta si de a celebra spiritul cultural si profesional care a marcat intreaga seara.


Uniunea Nationala a Barourilor din Romania reafirma prin astfel de initiative, intre care amintim si evenimentul anual „AvocART”, rolul esential al avocatilor nu doar in apararea drepturilor si libertatilor fundamentale, ci si in promovarea valorilor culturale care ne definesc ca natiune.


Incheiem, mentionand ca printre artistii care au cantat pe scena Ateneului Roman s-a numarat Marieta Bratu Palaghia (foto 8 si 9), a patra si ultima sotie a lui Nicolae Kirculescu.


Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 5.12.2024 – Pleaca Enescu de la ICCJ. Superiorii si-au ales sefii

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva