16 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Laura Kovesi a infirmat rezolutia de incepere a urmaririi penale a lui Ion Iiescu, facand parada de Drepturile Omului, dupa care n-a mai facut nimic (Rezolutia)

Scris de: | pdf | print

20 December 2010 08:41
Vizualizari: 27763

La 21 de ani de la Revolutia din Decembrie 1989, Romania nu are niciun vinovat in dosarul 97/P/1990, privind uciderea, prin impuscare, a 942 de persoane, in perioada 22 – 27 decembrie 1989. In acest dosar, in anul 2004, fostul sef al Sectiei Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea (in prezent pensionar) a inceput urmarirea penala impotriva lui Ion Iliescu si a altor zeci de persoane (Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu si altii) pentru savarsirea unor infractiunilor contra pacii si omenirii, printre care: genocidul, propaganda pentru razboi, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective, omor calificat si omor deosebit de grav. Rezolutia din 2004 a fost data in dosarul nr. 97/P/1990, in perioada in care Dan Voinea nu era seful SPM si doar procuror inspector. Chiar daca aceasta rezolutie de incepere a urmaririi penale a fost data sumar, fara o motivare detailata, actul a devenit o tinta a criticilor conducerii Ministerului Public, care i-a facut adevarate procese de intentie generalului Dan Voinea, pentru ca, in final, la 9 aprilie 2009, printr-o Rezolutie semnata de Procurorul General al Romaniei, Laura Kovesi, sa se infirme prima rezolutie. De la anularea calitatii de invinuit pentru Ion Iliescu si camarila sa, pe motive care mai de care mai bombastice (dintre care cel mai ciudat apare ca fiind depasirea termenului rezonabil in care o persoana poate fi cercetata penal) in mod surprinzator nu s-a mai facut nimic impotriva „emanatilor”, care au fost redati societatii „curati si uscati”. Nu mai mira pe nimeni, in aceste conditii, ca Ion Iliescu si-a permis in aceste zile, mai mult decat in oricare alt decembrie al altui an, sa iasa pe televiziuni si sa dea lectii de moralitate despre cine a facut Revolutia.   

Kovesi a facut parada de Drepturile Omului pentru a infirma, si nicio parada pentru tragerea la raspundere a criminalilor. Pentru victime si urmasi, CEDO nu exista! In plus, Kovesi a invocat timpul mare scurs de la data asasinatelor, ca motiv de tragere a dosarului pe tusa!!!

In Rezolutia din 9 aprilie 2009 – vezi facsimil si documentul integral atasat la finalul articolului, precum si rezolutia lui Dan Voinea – ca urmare a plangerii facute de Ion Iliescu si Teodor Brates, s-au motivat pentru sustinerea solutiei de infirmare urmatoarele: „Analizand rezolutia nr. 97/P/1990 din 7.12.2004 a Sectiei Parchetelor Militare, se constata ca aceasta nu contine nici o motivare, nu indica in mod concret faptele comise de fiecare invinuit in parte, ci cuprinde numai referirea generala la Evenimentele din Decembrie 1989 in care acestia au fost implicati, precum si o insiruire de incadrari juridice, fara a se arata in mod distinct infractiunile retinute in sarcina fiecarui invinuit si nici modalitatea participarii acestora la savarsirea faptelor (respectiv calitatea de autori, instigatori sau complici. Desi faptele retinute in sarcina invinuitilor sunt grave, rezolutia de incepere a urmaririi penale nu contine elemente de natura a face posibila o aparare de partea acestora pe parcursul urmaririi penale. De asemenea, rezolutia contestata nu contine datele de identitate, domiciliul sau resedinta celor fata de care s-a dispus inceperea urmaririi penale. Actul de incepere a urmaririi penale incalca si dispozitiile art. 6, alin 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in care se arata, intre altele, ca orice persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni are dreptul sa fie informata in mod amanuntit asupra naturii acuzatiei aduse impotriva sa (...) din datele cauzei se releva incalcari grave ale dreptului la un proces echitabil, astfel incat sustinerile invinuitului Teodor Brates conform carora notiunea de termen rezonabil al solutionarii cauzei, asa cum este definitia in Conventia Europeana a Drepturilor Omului sunt intemeiate (a se vedea cauza Derkany impotriva Romaniei si cauza Stoianova si Nedelcu impotriva Romaniei) ... Fata de cele expuse, urmeaza ca plangerile formulate de Ion Iliescu si Teodor Brates, impotriva rezolutiei nr. 97/P/1990 din 7.12.2004 a Sectiei Parchetelor militare sa fie admise ca intemeiate (...) DISPUN: Admiterea, ca intemeiate a plangerilor formulate de numitii Ion Iliescu si Teodor Brates... Infirmarea inceperii urmaririi penale fata de Ion Iliescu, Teodor Brates, Virgil Magureanu, Ion Preda, Gelu Voican Voiculescu, Victor Ionescu, George Popescu, Silviu Brucan, Petre Popescu si Alexandru Barladeanu. Solutia se comunica numitilot Ion Iliescu si Teodor Brates – semneaza: Procuror General Laura Codruta Kovesi.

Dan Voinea a acuzat-o pe Kovesi ca nu putea infirma o rezolutie de NUP

Intr-un interviu acordat recent pentru Lumeajustitiei.ro, generalul Dan Voinea a calificat un abuz rezolutia lui Kovesi, motivand faptul ca o solutia de incepere a urmaririi penale nu poate fi infirmata, ci doar urmata, eventual, de una de scoatere de sub urmarire penala: „Infirmarea rezolutiei mele de incepere a urmariri penale de catre Laura Kovesi a fost ilegala pentru ca in mod normal plangerea impotriva actelor procurorului trebuia rezolvata mai intai de seful direct al procurorului. Deci, daca o facea Ion Vasilache, s-ar fi respectat procedura, pe de o parte, iar pe de alta au profitat in primul rand invinuitii, deoarece au fost pur si simplu spalati intr-o forma atipica. Practic, o rezolutie de incepere a urmaririi penale se solutioneaza conform codului de procedura penala prin scoatere de sub urmarire penale, sau incetarea urmariri penale, dupa caz. Nu era posibila infirmarea rezolutiei”.

* Cititi aici Rezolutia din 9 aprilie 2009 a Procurorului General Laura Kovesi!

* Cititi aici Rezolutia din 7 decembrie 2004 a procurorului militar Dan Voinea!

Comentarii

# DOREL date 20 December 2010 13:02 +1

Eroare d-le Voinea !
Ati inceput urmarirea penala din functia de sef al DPM (Directia Perchetelor Militare).
Asa ca superiorul ierarhic este persoana care indeplineste functia de procuror general (adica procurorul general in persoana - regula, sau unul dintre inlocuitorii de drept - exceptia).

# MIU date 20 December 2010 13:24 0

Gresit, domnule Dorel, Voinea era doar procuror inspector. Ia citeste mai atent ca s-a postat si rezolutia lui Dan Voinea!

# DOREL date 20 December 2010 14:33 -2

Indiferent ce a fost cand a inceput urmarirea penala, pe parcurs a fost sef al DPM, asa ca tot procurorul general era competent (sau, in fine, unul dintre adjuncti).

# MIU date 20 December 2010 14:37 0

Las-o joc ca macane!

# Anti dorel date 20 December 2010 20:26 0

Dorele, tu esti parchetar sub acoperire! Cate stele ai? sau ti-ai facut un 19?

# pompiliu bota date 20 December 2010 14:36 +7

Îl citez pe cel mai elegant avocat-parlamentar, Lucian Bolcaş: ,,Kovesi este de o prostie tulburatoare".
http://www.roportal.ro/stiri/bolcas-kovesi-este-de-o-prostie-tulburatoare-702525.htm

# Voinea date 20 December 2010 20:24 +1

Pompiliule, daca spuneai tu asta nu te credeam, dar Bolcas e foarte convingator!

# antonie date 20 December 2010 19:37 -2

Dorel, probabil esti de serviciu pe forumuri - nu putem lua in serios ce spui; daca te pricepi mai arata-ne d.ta o alta rezolutie de incepere a urmaririi penale infirmata la cativa ani dupa ...si mai spune-ne de ce de la infirmare si pana astazi nu s-au mai facut deloc ate procedurale in dosarul respectiv !?! De ce n-o fi dat Vasilake infirmarea ...? ca el e ditamai sefu" la militare???, Voinea a fost doar adjunct de la un moment dat ...iar la momentul inceperii urmaririi penale era doar un procuror din subordinea lui Joarza, despre care, banuiesc, ai mai multe date decat mine ...

# DOREL date 21 December 2010 07:49 +1

1. Nu sunt sub nici o acoperire si nici de serviciu, singura legatura cu gradele a fost armata (nu uitati ca inainte de 89 faceau armata si fetele).
2. Ce e aia 19 ?
3. Nu am putea discuta problema de drept, fara derapaje intr-o parte sau in alta ?
4. Tot ce stiu, stiu din ziare si de pe forumuri, nu de altundeva.
5. Rezolutia lui Voinea s-a infirmat dupa ce I.Iliescu si T. Brates au facut plangere, atunci camd au facut, de aia a durat atata. De ce dupa nu s-a mai facut nimic, nu stiu sa spun, poate ca s-a scris ceva dar mi-a scapat (din cate stiu, dosarul e la procurorii civili). De ce nu faceti o cerere de informatii pe Legea nr. 544/2001 ?

# DOREL date 21 December 2010 08:00 +3

Oameni buni, despre ce vorbim oare, nu ati vazut ca Dan Voinea a inceput urmarirea penala si impotriva unora morti de mult ?
Pai, atunci, rezolutia asta a fost scrisa la betie sau e vorba de un pacient neuro ?

# Mircea Platin date 21 December 2010 11:10 +7

mai oameni buni, sunt de acord ca nu exista crima fara criminal, si ca ar fi trebuit pedepsiti vinovatii........totodata o iubesc pe d-na kovessi ca pe un pumn de sare in ochii, si consider ca maestrul Bolcas are dreptate in caracterizarea facuta acesteia.....dar sa vedem si lucrurile si per ansamblu daca nu ar fi infirmat sol.astazi ilici castiga la cedo detasat violarea art.6 dreptul la proces echitabil, dreptul de a nu te autoincrimina (Heaney şi McGuinness c. Irlandei, Shannon c. Regatului Unit,Weh c. Austriei, Saunders c. Regatului Unit , John Murray c. Regatului Unit, etc.,etc.)
Curtea a apreciat cã normele care reglementeazã dreptul la tãcere şi dreptul de a nu contribui la propria incriminare sunt recunoscute ca fiind centrul noţiunii de proces echitabil şi au fost instituie cu scopul de a evita abuzuri din partea autoritãţilor şi pentru a evita erorile judiciare - Murray c. Regatului Unit par.47

In dreptul intern calitatea procesuală de învinuit sau inculpat şi cea de martor se diferenţiază în raport de drepturile şi obligaţiile distincte ale titularilor. Astfel martorul este obligat să declare tot ceea ce ştie, pe când inculpatul are dreptul necondiţionat de a nu da declaraţii către organele judiciare.

De asemenea, valoarea probatorie a declaraţiilor date este diferită, declaraţia inculpatului fiind condiţionată, în ce priveşte stabilirea faptului probator de coroborarea cu ansamblul probelor administrate, pe când declaraţia martorului poate servi, singură şi necondiţionat la stabilirea faptului probator, utilitatea, pertinenţa şi conduita declaraţiei testimoniale nefiind condiţionări ci criterii de evaluare probatorie a probei produse şi respectiv administrate.

Una peste alta Kovessi, desi nu a facut ea rezolutia prin care a infirmat UP-ul lui Voinea a emis o solutie legala si temeinica.

Ca nu s-a mai facut nimic dupa e alta Marie cu alta palarie si alte sarcini pe care le a

primit ea pe linie de partid.

Vina principala insa este a lui Voinea care n-a fost in stare sa instrumenteze un dosar cu

probe legal si corect procedural administrate, si nu va mai lasati cuprinsi de aerul de

mare dizident al acestuia si sa va explic.........Emil Constantinescu este presedintele

care s-a implicat cel mai putin in justitie (o spun si statisticile de ex.a numit cei mai

putini procurori), dar in schimb avea un fix pe dos.revolutiei si mineriadelor si sa-l vada

pe Iliescu trimis in judecata, in conditiile in care proc.Voinea avea tot sprijinul de la

presedinte pana la prim ministru (ca si Ciorbea la fel era fixat cu anti-mafia si

revolutia) la ministrul justitiei, de ce mama naibii nu l-a trimis in judecata atunci cand

nu exista nicio presiune din contra si a taraganat-o aiurea ani si ani dispunand inceperea

urmaririi penale impotriva mortilor si ranitilor, si facand un terci in dos.in asa fel

incat sa nu i mai dea nimeni de cap.
Nu va mai luati dupa ce spune el, fie ca a fost Iliescu, fie ca e Basescu, Voinea e doar o

unealta a lor, care pozeaza in mare revolutionar.Ca a vrut sa l aduca Basescu inapoi (desi

nu era rolul presedintelui si mai mult un drept constitutional al acestuia), aia a fost o

regie ieftina Base-Kovessi-Voinea.
Iar cat despre profesionalism l-a caracterizat un fost procuror intr-un interviu in

Jurnalul National, e doar un "aventurier judiciar" care instrumenteaza dos.dupa benzi

desenate si carti politiste, ci nu dupa normele dreptului penal si procesual penal.

# Marius Dobrotan date 22 December 2010 05:36 +6

Dupa cum bine ati spus scopul privilegiului împotriva propriei incriminări nu doar în concepţia C.E.D.O.este centrul notiunii de proces echitabil,şi în jurisprudenţa S.U.A.se intampla acelasi lucru şi a fost dezvoltată prin intermediul celui de al Cincelea Amendament din Constituţie care prevede că „nici o persoană(...)nu va fi obligată într-un proces penal să devină martor împotriva propriei persoane(...)”. Acest drept s-a încetăţenit sub denumirea de „drepturile Miranda”. Asemeni jurisprudenţei C.E.D.O. ce vizează art. 6 şi drepturile incorporate în acest concept de „drepturile Miranda” sunt considerate a fi garanţii privind apărarea drepturilor acuzaţilor.
Deci d-na Kovessi a dat dat o rezolutie cat se poate de legala si temeinica ptr.un sistem juridic normal si echitabil.(din p.d.v.d. al normelor de drept international, ca in Romania se doreste justitie de genul "pe ei, pe mama lor" fara respectarea normelor procedurale legale, e regretabil)

# tina date 22 December 2010 12:52 +1

Chiar am ajuns sa ne luam dupa Voinea?
Ia uitati ce spune el, de parca el acum s-a nascut omite ca a fost participant direct la mascarada:"Soţii Ceauşescu au fost sacrificaţi, pentru a nu avea loc un proces al comunismului, a declarat la RFI fostul procuror militar Dan Voinea, care s-a ocupat ani buni de dosarele Revoluţiei. El mai susţine că "nu au existat teorişti" în decembrie 1989.

"N-au existat terorişti, în dosarele pe care le-am trimis în instanţă, sunt peste 35 de dosare care au luat calea justiţiei şi în care justiţia a condamnat. În dosarele care au rămas, în proporţie de 80% au fost identificaţi trăgătorii, deci cei care se fac efectiv vinovaţi de uciderea, rănirea, arestarea pe nedrept a mii de români", a afirmat Dan Voinea.

Voinea mai spune că soţii Ceauşescu au fost sacrificaţi, pentru a nu avea loc un proces al comunismului: "Ei au fost sacrificaţi, tocmai pentru a nu avea loc un proces al comunismului şi pentru a salva administraţia comunistă, care, după cum vedeţi, a durat şi durează şi în prezent. Nu este deloc târziu şi e recomandabil pentru pacea socială un asemenea proces (al comunismului - n.r.), dar pentru asta trebuie depolitizată justiţia", consideră fostul magistrat militar."
Asta da declaratii in presa in funct.de cum se trezeste...........din bautura.

# Mircea date 22 December 2010 12:55 0

da declaratii dupa dictare de la Base, asa cum instrumenta si dosarele.....adica la comanda si dupa ureche

# MOLDOVEAN date 8 January 2011 16:26 0

:D LOVITURA DE STAT DIN 89 A AVUT MULTI VINOVATI, MULTI VENITI FUGUTA IN ROMANIA INCEPAND CU 16 DEC.89, ALTII POMPAU DE AFARA SI TRANSMITEAU ORDINE, ASA CA LASATI-O MOARTA, SOCOTITI CATI MILITARI AU FOST INPUSCATI, DE CE? DE CINE? MAI BINE SA NE RUGAM PENTRU CEI CE AU CAZUT NEVINOVATI, SARACII NICI NU STIAU CE CAUTA PE ACOLO, INSTIGAREA LA DEZORDINE E CEL MAI USOR, ACUM ROMANULUI II E FRICA SA FACA UN MITING, DAR O REVOLUTIE NOUA... :zzz :zzz

# sile date 21 February 2012 17:08 0

1 voinea nu are niciun motiv de a afla adevarul doar a fost avocatul lui ceausescu pentru 50.000 lei la valoarea din 1989 2 ion iliescu si echipa sa are imunitate intermationala fmi , ungaria , rusia , usa , germania , franta ,olanda , israel ca sa-i numim doar pe cei cunoscuti implicati in evenimentele din 89

# marcu date 20 December 2013 19:10 0

Asta cu ,,sa vedem ce a fost la revolutie este o prostie si o dementa iesita din comun.De ce nu se considera ca armata ,serviciile erau in subordinea statului,pe care trebuia sa il apere.Prin 87,in Arad,gara Aradul Nou ,eram curtat sa intru in FSN.in 16 dec 89,eram in Timisoara si 30-40 de persoane asteptau sa vada ce e cu aro-urile din fata biserici,pe cine voiau sa aresteze,,,pe un popa,cica a vorbit la Europa Libera. Pe la10am.Pe la ora 14 erau sute de persoane.Noaptea pe la 0-1pm grupuri de civili trageau in grupuri de militari,un aspect pe care dosarele revolutiei il scapa ca un detaliu inutil.Pe perioada 17-21 dec 89 in Arad intrai legitimat printer tancuri si taburi.Pe 21 intrarea in oras era libera.La ora 8.30am,21 dec,mergeam in centru Aradului,fara sa stim unde sau ce.Pe la 10,a venit Maries cu cativa din Timisoara,eu eram langa bradul insangerat cu 2 camasi militare pline de sange.De unde au aparut?Am fost numit om de ordine intre manifestanti si armata ,politie.

# MARCU date 20 December 2013 19:20 0

<img src=ops:' /> CONTINUARE. De ce Maries sustine altceva si Aradul nu prea este in relatari ale revolutiei?Tineam legatura cu secretarul de partid care se afla in Primarie si anuntam armata si politia,militia scuze.Parca am arestat si vreo doi presupusi teroristi.o alta misiune era de a aduna sticlele si borcanele .Ce nu se recunoaste este ca alimentam revolutionarii cu mancare ,apa suc.dar,ce nu se recunoaste esta ca ,,isi ridicau tiugancile fustele si imi dadeau teancuri de sute.Am fost desemnat sa caut sefi de arme printer civili.Si eu ma consider revolutionary,darrrrr.Deci ,ma intreb daca invingea sistemul ce pateau cei pusi sa il apere/?la asta nu gandeste nimeni.E un scandal sa atraga atentia.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 16.04.2024 – Rebranding la DNA

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva