LIBERTATE PENTRU STANCULESCU - Fostul general Victor Atanasie Stanculescu, condamnat in 2008 la 15 ani de inchisoare pentru omor deosebit de grav, a fost eliberat conditionat. Tribunalului Ilfov a considerat ca ispasirea unei treimi din pedeapsa, varsta inaintata si starea precara de sanatate sunt motive suficiente pentru eliberare. Victor Stanculescu si Mihai Chitac au fost condamnati pentru crimele de la Timisoara din decembrie 1989 (Minuta)
Cate 27 de zile de inchisoare a executat Victor Atanasie Stanculescu (foto) pentru fiecare dintre cei 72 de oameni impuscati mortal, in decembrie 1989, la Timisoara. Tribunalul Ilfov a hotarat, miercuri 21 mai 2014, eliberarea conditionata a fostului general condamnat definitiv de ICCJ, la 15 octombrie 2008, alaturi de un alt fost general, Mihai Chitac, la 15 ani de inchisoare pentru omor deosebit de grav.
Indeplinirea conditiei privind executarea unei treimi din pedeapsa, varsta inaintata (86 de ani impliniti), starea de sanatate precara si buna conduita au fost motivele pe care instanta le-a retinut in favoarea lui Victor Atanasie Stanculescu, cel caruia, in urma cu doua luni, Judecatoria Sectorului 4 i-a respins cererea de eliberare conditionata. Potrivit avocatului generalului, Victor Atanasie Stanculescu "sufera de 12 patologii cronice", inclusiv de o forma de leucemie, boli ce nu ar fi putut fi tratate in regimul penitenciar romanesc.
Prezentam minuta Tribunalului Ilfov:
"In baza art.425 ind.1 din Noul Cod de procedura penala raportat la art.587 alin.3 din Noul Cod de procedura penala, admite contestatia declarata de petentul Stanculescu Victor Atanasie impotriva sentintei penale nr.962 din data de 24.03.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in dosarul penal nr. 5697/4/2014. Desfiinteaza sentinta atacata si, rejudecand cauza:
In temeiul art. art.587 alin.3 din Noul Cod de procedura penala, admite propunerea de liberare conditionata privind pe condamnatul Stanculescu Victor Atanasie. Dispune liberarea conditionata a condamnatului Stanculescu Victor Atanasie din executarea pedeapsei de 15 ani de inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.250/2007 pronuntata de catre Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti. Dispune punerea de indata in libertate a condamnatului Stanculescu Victor Atanasie de sub puterea mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr.1/2008, mandat emis in baza sentintei penale nr.250/2007 pronuntata de catre Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, daca nu este retinut, arestat preventiv sau detinut in alta cauza.
In baza art. 275 alin. (3) din Noul Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de catre stat pe fondul cauzei raman in sarcina statului. In baza art. 275 alin. (3) din Noul Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de catre stat in prezenta contestatie raman in sarcina statului. Fara cale de atac. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 21.05.2014".
Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti i-a intrerupt pedeapsa pentru o perioada de un an, dar Curtea Militara de Apel a anulat decizia. Intre cele doua hotarari, Victor Atanasie Stanculescu a fost liber timp de 4 luni
La 15 octombrie 2008, fostii generalii Victor Atanasie Stanculescu si Mihai Chitac au fost condamnati definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie la 15 ani de inchisoare in dosarul privind evenimentele din timpul Revolutiei de la Timisoara, din decembrie 1989, cand cei doi au executat ordinul lui Nicolae Ceausescu de a deschide focul asupra manifestantilor, act soldat cu 72 de morti si 253 de raniti.
In ziua condamnarii, 15 octombrie 2008, Atanasie Stanculescu a fost incarcerat, iar de atunci, a facut mai multe incercari de a iesi din inchisoare, fie apeland la gratiere, fie invocand starea de sanatate. Daca gratierea solicitata presedintelui Traian Basescu i-a fost respinsa, cererea neprimind aviz pozitiv din partea Ministerului Justitiei, starea medicala i-a permis sa iasa din inchisoare timp de 4 luni. La 12 mai 2009, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a pronuntat o decizie prin care lui Stanculescu i-a fost intrerupta pedeapsa pentru un an de zile. La baza hotararii de eliberare din Penitenciarul Jilava a fostului general a stat o expertiza a Institutului National de Medicina Legala, potrivit careia Victor Atanasie Stanculescu sufera de zece boli, dintre care cele mai multe de natura cardiovasculara, dar si de leucemie cronica. Cu toate acestea, la 18 septembrie 2009, Stanculescu a fost reincarcerat, dupa ce Curtea Militara de Apel Bucuresti a admis contestatia procurorilor la decizia de eliberare pe motive medicale.
Condamnat prima data in 2000, dar eliberat ca urmare a unui recurs in anulare formulat de fostul Procuror General al Romaniei, Joita Tanase
Amintim ca in perioada 17-20 decembrie 1989, la Timisoara, s-au inregistrat 72 de morti si 253 de raniti, prin impuscare, in timp ce alte 43 de persoane au fost batute de catre fortele armate. Ca urmarea a acestor evenimente, procurorii militari au deschis, la 12 ianuarie 1990, o ancheta, in urma careia, sapte ani mai tarziu, generalii Victor Atanasie Stanculescu si Mihai Chitac au fost deferiti justitiei.
In anul 2000, cei doi au fost condamnati la 15 ani de inchisoare, iar in 2001, Procurorul General al Romaniei de la acea vreme, Joita Tanase, a formulat un recurs in anulare, in urma caruia procesul a fost rejudecat, iar generalii Stanculescu si Chitac au fost eliberati din arest. Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus insa in octombrie 2008 condamnarea celor doi generali la 15 ani de inchisoare pentru implicarea in masacrul din decembrie 1989 de la Timisoara.
Foto: gandul.info
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# unul din lumea cea mare
21 May 2014 17:50
-1
# ADEVARUL
21 May 2014 22:28
-1