Inalta Curte de Casatie si Justitie a confirmat abuzul fara margini comis prin arestarea unei femei gravide in luna a opta pentru o pretinsa infractiune non-violenta ce ar fi fost comisa prin 2010, intr-un dosar despre care presa urla de ani de zile dar pe care institutiile „statului de drept” l-au tinut la sertar. Fosta sefa a ANRP, Crinuta Dumitrean (foto 1), arestata in dimineata de 27 spre 28 noiembrie 2015 de judecatoarea suprema Mariana Ghena, a fost eliberata si pusa sub control judiciar. Solutia, pronuntata chiar de Ziua Internationala a Drepturilor Omului, joi 10 decembrie 2015, a fost luata de judecatorii ICCJ Francisca Vasile si Horia Valentin Selaru – altfel, doi magistrati recunoscuti pentru usurinta cu care incuviinteaza cererile de catuse venite din zona Directiei Nationale Anticoruptie.

Aceeasi masura a controlului judiciar a fost dispusa, prin admiterea contestatiilor, si fata de ceilalti cinci inculpati, si ei arestati odata cu Crinuta Dumitrean sub acelasi pretext al pericolului public. Este vorba despre Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici, Lacramioara Alexandru, Sergiu Negurici - membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul ANRP - si Mihai Rotaru - beneficiar al despagubirii in cuantum de 108.932.000 lei aprobate de membrii ANRP-CCSD la data de 17.06.2010 -, acuzati de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de gave daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit si, doar in ceea ce-l priveste pe Rotaru, cumparare de influenta. Lor li se adauga Marko Attila Gabor, arestat in lipsa.

Cu siguranta, decizia ICCJ va cantari enorm in favoarea deputatului PNL Ioan Oltean - la randul sau inculpat in dosarul ANRP 4 -, fata de care Parlamentul a incuviintat cererea DNA de arestare preventiva, solicitare ce urmeaza a fi judecata, tot astazi, la instanta suprema (UPDATE - 11.12.2015: ICCJ a respins propunerea DNA si a dispus fata de Ioan Oltean masura controlului judiciar; solutia, adoptata de judecatorul Horia Selaru, poate fi atacata cu constestatie). 

Pentru a justifica necesitatea privarii de libertate ca singura modalitate a inlaturarii unei stari de pericol pentru ordinea publica, judecatoarea Ghena a invocat jurisprudenta CEDO in dauna inculpatilor

In motivarea incheierii de arestare preventiva a inculpatilor pe considerentul ca privarea de libertate este necesara in vederea inlaturarii unei stari de pericol pentru ordinea publica (cea de-a doua conditie a carei indeplinire este obligatorie pentru luarea masurii pe langa existenta suspiciunii rezonabile rezultate din probe a savarsirii infractiunii), judecatoarea Mariana Ghena a invocat o hotarare CEDO de referinta, in care Romania a suferit poate cele mai usturatoare critici pentru incalcarea dreptului fundamental la libertate si la siguranta, garantat de Art. 5 din Conventie:

"In cauza Calmanovici c. Romaniei, CEDO a aratat ca 'chiar in absenta unei jurisprudente nationale care sa fie in mod constant coerenta in materie, instantele interne au definit de-a lungul timpului criterii si elemente care trebuie avute in vedere in analiza existentei pericolului pentru ordinea publica, prin(tre) care reactia publica declansata din cauza faptelor comise, starea de nesiguranta ce ar putea fi generata prin lasarea sau punerea in libertate a acuzatului, precum si profilul personal al acestuia'."

Asadar, judecatoarea Ghena foloseste jurisprudenta CEDO in dauna unor inculpati, ca argument al luarii fata de acestia a celei mai drastice masuri preventive privative de libertate. Asta in conditiile in care, in ciuda cerintelor CEDO, judecatorul de drepturi si libertati nu motiveaza de ce ar fi insuficienta o masura alternativa mai usora, ca arestul la domiciu. In plus, paragraful 97 - caci despre el este vorba - din hotararea Calmanovici, la care face trimitere judecatoarea Ghena, nu doar ca este mai degraba o critica din partea Curtii Europene la adresa statului roman, gasit in cele din urma vinovat de incalcarea dreptului la libertate al reclamantului Viorel Calmanovici, dar este si redat intr-o forma incompleta:

"Or, - spune CEDO in continuare in acelasi paragraf 97 pe care judecatoarea de drepturi si libertati nu-l mai observa - trebuie mentionat ca, in speta, hotararile instantelor interne care l-au mentinut pe reclamant in stare de detentie in perioada in discutie nu au oferit motive concrete pentru a sustine acest argument al 'pericolului pentru ordinea publica' si pentru a justifica, pe baza art. 148 lit. h) din Codul de procedura penala, necesitatea de a mentine reclamantul in detentie. Aceste hotarari s-au limitat, in esenta, la a reproduce textul acestui articol intr-un mod stereotip si la a adauga, in mod abstract, si motivul care tinea de buna desfasurare a urmaririi penale (vezi, mutatis mutandis, Patsouria, citata anterior, para. 71), precizand ca aceleasi motive care determinasera luarea masurii arestarii preventive fata de reclamant, cele vizate la art. 148 lit. h) din codul de procedura penala, ramaneau valabile (paragrafele 14-16 de mai sus)".

Si pentru ca am amintit de Calmanovici vs. Romania, iata ce spune CEDO in paragrafele 93 si, mai ales, 94 din hotarare:

"In jurisprudenta sa, Curtea a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventiva a unui acuzat suspectat ca ar fi comis o infractiune: pericolul ca acuzatul sa fuga (Stoegmuller vs. Austria, para. 15); riscul ca acuzatul, odata repus in libertate, sa impiedice administrarea justitiei (Wemhoff vs. Germania, para. 14), sa comita noi infractiuni (Matzenetter vs. Austria, para. 9) sau sa tulbure ordinea publica (Letellier vs. Franta, para. 51; Hendriks vs. Olanda, decizie, 5 iulie 2007).

Pericolul de impiedicare a bunei desfasurari a procedurii penale nu poate fi invocat in mod abstract de autoritati, ci trebuie sa se bazeze pe probe faptice (Becciev vs. Moldova, para. 59). La fel este si cazul tulburarii ordinii publice: daca un astfel de motiv poate intra in discutie din perspectiva Art. 5 in aceste circumstante exceptionale si in masura in care dreptul intern recunoaste aceasta notiune, el nu poate fi considerat ca relevant si suficient decat daca se intemeiaza pe fapte de natura sa demonstreze ca lasarea/ punerea in libertate a detinutului ar tulbura intr-adevar ordinea publica (Letellier, citata anterior, para. 51)".

Cititi cu atentie, mai ales, paragraful 51 din cauza Letellier vs. Franta, la care face trimitere CEDO in paragraful 94 din hotararea Calmanovici:

"Curtea accepta faptul ca, din cauza gravitatii lor deosebite si a reactiei publicului la acestea, anumite infractiuni pot conduce la o perturbare sociala de natura a justifica arestarea preventiva, cel putin pentru un timp. In situatii exceptionale, acest factor poate fi, asadar, avut in vedere in sensul Conventiei, dar numai in masura in care dreptul intern recunoaste notiunea de tulburare a ordinii publice cauzata de o infractiune. Cu toate acestea, o asemenea motivare poate fi considerata ca fiind relevanta si suficienta numai cu conditia ca ea sa se bazeze pe fapte capabile sa demonstreze ca lasarea/ punerea in libertate a unui acuzat ar tulbura efectiv ordinea publica. In plus, detentia va continua sa aiba legitimitate numai daca ordinea publica ramane realmente amenintata; continuarea sa nu poate fi folosita pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate. In acest caz, aceste conditii nu au fost indeplinite. Nevoia continuarii privarii de libertate a fost evaluata dintr-un punct de vedere pur abstract, luand in considerare doar gravitatea faptelor/ acuzatiilor".

Satisface aceste rigori CEDO motivarea de 69 de pagini a incheierii prin care judecatoarea de drepturi si libertati Mariana Ghena a dispus arestarea preventiva a celor sapte inculpati din dosarul ANRP 4, sau avem de-a face exact cu o luare in considerare doar a gravitatii faptelor fara o argumentare a pericolului concret pentru ordinea publica pe care l-ar presupune lasarea in libertate? Ridicam aceasta intrebare, intrucat potrivit legii interne – art. 223 Cpp –, masura arestarii preventive poate fi luata nu doar daca exista suspiciunea rezonabila rezultata din probe a savarsirii unei infractiuni, ci si daca instanta demonstreaza ca privarea de libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.

Prezentam in continuare pasaje din incheierea de arestare pronuntata de judecatoarea Mariana Ghenea (foto 2):

"Cat priveste verificarea cerintei subsecvente a textului legal mai sus-enuntat (art. 223 alin. 2 Cpp), respectiv, privarea de libertate a inculpatului este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica, in analiza sa, judecatorul de drepturi si libertati se raporteaza, pe de o parte, la criteriile enuntate chiar de legiuitor, respectiv, gravitatea faptei presupus savarsite, modul si circumstantele de comitere a acesteia, anturajul si mediul din care provine inculpatul, antecedentele sale penale, alte imprejurari privitoare la persoana sa.

Pe de alta parte, astfel cum s-a aratat in mod constant in doctrina si jurisprudenta, are in vedere ca ordinea publica inseamna, intre altele, climatul social firesc, care presupune functionarea normala a institutiile statului si respectarea drepturilor cetatenilor.

In lipsa unei reglementari exprese, reper in aprecierea gradului de pericol concret poate fi reglementarea cuprinsa in art. 318 alin. (1) si (2) Cpp, daca elementele indicate pentru o asemenea evaluare pot fi deduse din probatoriul administrat pana la momentul la care se discuta masura preventiva, anume: continutul faptei, modul si mijloacele de savarsire, scopul urmarit, imprejurarile concrete de savarsire, urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii ori persoana inculpatului, conduita avuta anterior savarsirii infractiunii, eforturile depuse pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii.

In ceea ce priveste jurisprudenta CEDO in aceasta materie, Curtea a statuat in mod constant in sensul ca din cauza gravitatii deosebite si a reactiei publicului fata de acestea, unele infractiuni pot sa provoace o tulburare sociala de natura a justifica o detentie provizorie, cel putin pentru un anumit timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant si suficient numai daca este bazat pe fapte de natura sa demonstreze ca eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reala a ordinii publice.

In ceea ce priveste starea de pericol pentru ordinea publica pe care ar prezenta-o lasarea in libertate a inculpatilor, este de precizat ca, potrivit dispozitiilor expuse in noul cod, ea se apreciaza in functie de: gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul pentru care s-a pus in miscare actiunea penala impotriva sa, modul si circumstantele de comitere a faptei, anturajul si mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale ale celui in cauza, alte imprejurari privitoare la persoana inculpatului.

Criteriile indicate in cuprinsul art. 223 alin. (2) Cpp nu pot si nu trebuie sa fie analizate individual, independent de celelalte, niciunul dintre acestea neavand o prevalenta asupra altora, in ceea ce priveste formularea unei concluzii privind existenta sau, dimpotriva, inexistenta pericolului pentru ordinea publica, insa, asa cum gravitatea faptelor si limitele de pedeapsa nu pot constitui singurele temeiuri pentru a dispune arestarea preventiva, nici lipsa antecedentelor penale ori buna conduita (anterioara) a inculpatului nu ar putea duce, prin ele insele, la concluzia lipsei pericolului pentru ordinea publica.

Este doctrinar statuat ca tulburarea ordinii publice tine, intr-o anumita masura, de domeniul lucrurilor resimtite de opinia publica si nu numai de datele obiective care justifica aceasta plasare in detentie.

In aceste conditii, judecatorul nu trebuie, in mod necesar, sa fie insensibil sau indiferent la opinia publica, insa trebuie sa asigure un echilibru intre interesele contradictorii (ale martorului, in special), scopul respectarii drepturilor fiecaruia si a interesului public.

Pericolul pentru ordinea publica, la fel ca si periculozitatea, reprezinta o apreciere a judecatorului asupra comportamentului viitor al inculpatului care presupune atat o analiza procedural penala, cat si o analiza criminologica.

In cauza Calmanovici c. Romaniei, CEDO a aratat ca 'chiar in absenta unei jurisprudente nationale care sa fie in mod constant coerenta in materie, instantele interne au definit de-a lungul timpului criterii si elemente care trebuie avute in vedere in analiza existentei pericolului pentru ordinea publica, prin care reactia publica declansata din cauza faptelor comise, starea de nesiguranta ce ar putea fi generata prin lasarea sau punerea in libertate a acuzatului, precum si profilul personal al acestuia'.

Or, faptele presupus savarsite de inculpati, asa cum au fost relevate in precedent, sunt de natura sa provoace o puternica rezonanta in cadrul societatii, in mod special in contextul socio-economic actual.

In consecinta, lipsa unei reactii prompte a sistemului judiciar si lasarea inculpatilor in libertate la momentul procesual de fata ar induce perturbari grave ale disciplinei publice, ale respectului fata de lege, stimuland temerea colectiva ca justitia nu este eficienta impotriva unor fapte deosebit de periculoase.

Din aceasta perspectiva, judecatorul de drepturi si libertati constata, in primul rand, ca infractiunile cu privire la care s-a retinut anterior ca exista probe sunt de o gravitate evidenta, date fiind: amploarea activitatii infractionale presupus desfasurate de catre un numar mare de persoane, curajul si determinarea cu care acestia au procedat in vederea inlesnirii/ obtinerii unor venituri importante, prin incalcarea atributiilor de serviciu, cu consecinta prejudicierii grave a bugetului de stat.

In cauza, inculpatii sunt acuzati de savarsirea unor fapte de o gravitate sporita datorita modului de concepere si actiune, de implicare si desfasurare a activitatii infractionale.

Intr-un asemenea context, elementele ce tin de circumstantierea inculpatilor ori de nivelul participatiei lor penale efective sunt lipsite de relevanta in aprecierea, la acest moment, a necesitatii luarii masurii arestarii preventive.

Asumarea unui comportament manifest contrar normelor de drept lipseste de relevanta pozitiva imprejurarea ca inculpatii sunt persoane integrate familial si profesional, cata vreme nu releva garantii adecvate ca au asimilat in mod real necesitatea respectarii tuturor normelor de drept, inclusiv a celor destinate sa asigure buna desfasurare a procesului penal.

Cercetarile efectuate au evidentiat un asemenea 'modus operandi' care pune in lumina potentialul de periculozitate al inculpatilor, daca se are in vedere existenta mijloacelor folosite, modul de concepere si pregatire al activitatii infractionale, de multitudinea, de modul de operare, cu ajutorul unor persoane cu atributii si influente in mediul de actiune.

Avand in vedere si calitatea inculpatilor care ii obliga, a fortiori, la o conduita in respectul normelor si al dispozitiilor legale, tinand seama de atingerea adusa valorii proteguite judiciar, judecatorul de drepturi si libertati constata ca se justifica aprecierea ca asemenea fapte si-au exercitat influenta negativa la nivelul ordinii sociale si impun o reactie ferma a autoritatilor, reactie ce presupune luarea masurilor necesare – in speta, privarea de libertate – pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publica si crearea unui echilibru necesar.

In considerarea celor expuse, judecatorul de drepturi si libertati apreciaza ca acestea se constituie in tot atatea temeiuri necesare si suficiente, de natura a impune privarea de libertate a inculpatilor, masura arestarii justificandu-se pentru o buna desfasurare a procesului penal, in faza de urmarire penala.

Raportat la exigentele art. 5.1.c CEDO si avand in vedere jurisprudenta consacrata (cauza Vrencevc c. Serbiei; cauza Lelieire c. Belgiei; cauza McKay c. Regatului Unit), data fiind si solicitarea aparatorilor inculpatilor de luare fata de acestia a unei masuri alternative, judecatorul de drepturi si libertati retine urmatoarele:

Dispozitiile art. 202 alin. (3) Cpp impun obligatia organului judiciar la alegerea masurii care raspunde in modul cel mai potrivit scopului prevazut de lege sa analizeze cumulativ doua conditii pozitive, si anume: masura aleasa sa fie proportionala cu gravitatea acuzatiei aduse si masura preventiva sa fie necesara pentru realizarea scopului urmarit prin dispunerea ei.

In ceea ce priveste criteriile pe baza carora se poate stabili aceasta gravitate a acuzatiei, legea nu le indica in mod expres.

Gravitatea acuzatiei se impune a fi analizata atat in abstract, prin raportare la natura infractiunii si la limitele speciale prevazute de lege, cat si in concret, prin evaluarea criteriilor de ordin obiectiv si subiectiv ale faptelor imputate suspectului sau inculpatului.

In acest context, existenta unor domenii cum este si cel privind masurile reparatorii pentru abuzurile asupra proprietatii, in care coruptia apare ca generalizata deoarece stabileste preactic o legatura automata intre exercitarea atributiilor de catre functionar si cumpararea de influenta de catre cesionarii de drepturi litigioase, reprezinta un fenomen extrem de periculos pentru buna functionare a statului.

Aceste situatii duc la neincrederea generalizata a cetatenilor in institutiile publice si aduc o atingerea semnificativa posibilitatii de realizare a scopului acelor institutii, si anume, asigurarea reparatiei, in conditiile in care cesionarii preferati si protejati urmaresc obtinerea unui statut privilegiat prin cumparare de influenta.

In imprejurarile aratate, arestul preventiv al inculpatilor raspunde cerintelor de actualitate, oportunitate si proportionalitate a masurii preventive, retinandu-se ca atitudinea infractionala si modul in care se presupune ca au actionat sunt de natura sa creeze sentimentul general de insecuritate sociala si justifica privarea lor de libertate, avand in vedere ca nicio alta masura nu ar indeplini scopul urmarit de legiuitor.

Probatoriul administrat reflecta un ingrijorator mecanism prin care decizia CCSD a fost subordonata interesului cesionarului, cu consecinte grave asupra perpetuarii unei imagini negative din partea publicului asupra ANRP.

In plus, pe parcursul urmaririi penale a rezultat ca fiecare inculpat implicat a avut o constributie proprie la savarsirea acestor fapte, respectiv, la acordarea despagubirii, deoarece numai prin votul fiecaruia se putea lua decizia, comisia in intregime determinand solutionarea dosarului de despagubire nr. 46076/CC. (…)

Preocuparea de a identifica si de a elimina aceste mecanisme infractionale nu poate avea finalitate decat daca organele judiciare transmit in mod constant un mesaj ferm, atunci cand sunt descoperite si probate, care sa descurajeze persoanele tentate sa reproduca un model facil de conducere a decizie a unei autoritati publice.

In acest demers, important este ca acest mesaj sa arate ca este inacceptabil ca solutionarea cauzelor privind legile de reparatie si stilul de viata al functionarilor publici sa se realizeze prin vanzarea solutiilor in dosare si ca persoanele implicate in asemenea fapte isi asuma consecinte severe.

Referitor la situatia inculpatei Dumitrean Crinuta Nicoleta, pe langa circumstantele factuale redate in considerente, Judecatorul de drepturi si libertati, in conturarea atitudinii procesuale a acesteia, releva urmatoarele aspecte (...)"

*Cititi continuarea motivarii in articolul CRIMA, NU JUSTITIE (considerentele arestarii preventive dispuse fata de Crinuta Dumitrean)

*Cititi aici integral incheierea nr. 919/27-28.11.2015 prin care judecatoarea Mariana Ghena a decis arestarea preventiva a celor sapte inculpati din dosarul ANRP 4